Si de-o fi sa mor sheruiti cu spor

vii

Atentie: cuprinde chestiuni religioase care pot provoca prurit, spasme in cot sau si mai grav- ati putea avea tendinta sa ganditi aspectele expuse, din alte unghiuri decat cele stereotipe cu care ne cam obisnuim daca nu le contracaram.

(Postare contraindicata persoanelor carora viata nu le-a trantit niciodata in freza un pumn de umor negru)

Nu stiu altii cum sunt dar eu atat imi amintesc aproape mecanic din opera lu Creanga pentru ca, bag seama, in ultima vreme mi-am impuiat capul cu prostii in loc sa raman pe literatura de specialitate, care-o fi.
Poate ca de-aia prea le inteleg pe toate fara sa le judec si mai rad de ele cu folos pentru c-am trecut si prin mai multe vieti si pe langa suflari de moarte.
Aproape pe toate le inteleg.
Dar eu am o rugaminte la voi.

Cand natura decide sa ma transforme intr-o corola de minuni a lumii, nu-mi trantiti condoleante personale pe Facebook.
„Dumnezeu sa te ierte“ citesc intr-o dimineata pe pagina foarte viabila a unui om (din care-a ramas sufletul). Si el saracu, daca e ca-n filmul ala cu Demi Moore si fantoma, nu poate da like si nici nu se poate odihni in pace ca nu si-a citit toate mesajele. S maica-sa, dupa ce trece efectul tranchilizantelor, in loc sa mearga la biserica s-aprinda o lumanare, poate-o sa stea ametita de durere sa scrie multumescuri pe un profil pe care nu-l stie dezactiva.

Inteleg ca e la moda sa blamam fiecare bisericuta nou aparuta, tagma preoteasca si cam tot ce tine de ortodoxie ca na, sunt oameni si acolo si mai lucra fara minte si-atunci trebuie invinuiti toti, la asta ne pricepem. Toti pentru unul – daca a dat cu bata in balta sa fie aruncat in lac, sa vedem si noi un inec autentic.

Riscand sa fiu arsa pe rug pentru ca apar Biserica, va rog eu, nu prin intermediul lu Mark Zuckemberg sa ma pomeniti plecand de la premisa ca fui un om modern si-acum as fi un sufletel trendy.

Religiile si traditiile lumii s-au pastrat totusi cu un scop si ele ne-au impins unde suntem (absolut social vorbind- nu ma refer la biata noastra tara), ele s-au imbinat cu stiinta, cultura, s-au completat in ciuda (ne)argumentelor contrare pe care le putem discerne cu potentialul mental si prin prisma propriilor nevoi de (auto)recunoastere, sisteme achizitionale, dorinte implinite sau nu. Din ceea ce ni s-a revelat material, „natura „ a dovedit de atatea ori ca e de fapt eronat din anumite puncte de vedere. Adevarul exista undeva. El nu se transforma. Doar perceptiile noastre despre El.

Mie mi s-a predat religie la scoala. Nemtii aleg la inceputul anului scolar daca doresc aceasta materie si da, in proportie de 80% aceste cursuri sunt accesate, fiecare pe religia lui. Ca „ceilalti“ sunt pro sau contra nu ne intereseaza. Traim deja intr-o lume in care fiecare decide pentru fiecare si este cel care suporta consecintele. Am descoperit cu mare stupoare dragi ganditori- faptul ca desi am fost instruita pe bazele unei religii dogmatice incepand cu legende si povesti, terminand cu Psalmi si rugaciuni nu m-am transformat intr-o tantalaie care se teme de extraterestrii si de focul iadului. Ba din contra, cu timpul, tocmai aceste premise despre o forta atotputerica si de sine statatoare mi-au stimulat gandirea si cu binecuvantarea propriei constiinte am citit ca sa aflu mai mult, sa imbin povesti si adevaruri, sa vad de ce ar fi stiinta in contradictie cu credinta si asa mai departe.
Astazi, poti sa-ti citesti harta genetica. „Si ce daca“ mergem pe Directia 5 la gena aia care-i mai fisurata si din cauza careia am putea face cancer sau gastrita sau scleroza? Putem evita? Putem schimba ceva? Nu.
Tot astazi, pot sa spun o rugaciune fara sa-mi cada IQ-ul in dresuri. Si daca acea rugaciune imi intareste potentialul mental, daca ma face mai increzatoare, mai linistita, mai limpede, mai constiincioasa, cine esti tu- inchizitorule- sa te pronunti in legatura cu acest aspect foarte personal? Cu ce te deosebesti fata de cei care ucideau in numele religiei si carora nici un Dumnezeu nu le-a cerut acest lucru? Interpretarile patologice nu le discut.

Revin la feisbuc. E naturala curiozitatea, empatia aparenta pentru care punem intrebari in grupuri ori pe wall (RIP, chiar a murit, cum???) dar imi pare un pic morbid sa mai postezi ceva (de) si pe contul defunctului. Ziceam ca nu ma surprinde nimic. La un moment dat, contul unui adormit in cele vesnice a fost preluat de oarescine din familie si pe vremi in care activam in wordpress.com am primit un like de mi-a inghetat limfa in circuitul sistemic.

Si-mi mai pare nelalocul lui sa te pronunti cu privire la funerariile religioase, la cati bani castiga din asta X sau Y preot, cand tu faci pomeniri si iertaciuni pe tarlauna virtuala a unui multi miliardar. Poate nu-ti platesti (direct) facebookul dar internetul il platesti direct sau indirect, cu tot cu optiunile lu peste. Asa ca nu-l judeca pe preotul care sta la capataiul unui decedat, c-a cerut bani. Nu fiti ipocriti. Medicii, preotii si alte categorii au aceleasi elemente lipsa pe care le are orice breasla. Uitati-va in jur. Concluzionati ca sunteti inconjurati numai de oameni cinstiti si demni?

In cazul in care raspunsul e da sunt curioasa si eu cine v-a schimbat ultima data tratamentul.