Sa ne bucuram unii pentru altii
Aha.
Toti stim foarte bine că primul „click“ secvential în creier cand afli de o realizare a cuiva e un fel de ciudă amestecată cu semnul întrebarii si soldată cu datul unui ochi peste cap. Teoretic, faptul ca asa suntem programati, nu e rău, ne impulsioneaza, ne motiveaza sa facem lucruri sa atingem si noi un țel.
Dup-aia analizezi. Roxi e fericită ca se mărită. Ioana e încantata de rochia noua. Dana îsi face casa. Meda e in excursie la Polu Nord si si-a facut poze cu Mosu. Georgeta s-a împăcat cu printul ei. Elena a castigat un salt cu parasuta de pe Casa Poporului. Sorin a obtinut un job foarte bun. Cornel a emigrat.
In momentul ăla uiti tot ce esti tu,tot ce-ai facut tu, tot ce ti s-a împlinit tie, toate demersurile care te-au adus într-un anumit punct- toate cele bune ti se topesc pe fundu creierului si te identifici cu cei mai sus mentionati.
„Bei, ce noroc are ăsta“
Evident ca tu habar n-ai cat a economisit Ioana pt rochie, cat a muncit Dana pt casa , etc. Poate ca Georgeta si Sorin au noroc dar si aia o fi pentru c-au luat anumite decizii, într-un moment al vietii lor? Decizii pe care tu nu le-ai fi luat sub nicio forma? Renuntari pe care tu nu le-ai fi bifat?
Stiu ca teoretic toti spunem ca ne bucuram, poate da, dar nu o facem din prima. Tot natura umana ne-.a cusut asa belicoși / acum e epoca în care totul se pune la îndoiala. De la rezultatele alegerilor pana la preferintele sexuale ale partenerului dupa 5 ani de casnicie.
Scrie pe Facebook sau pe un blog c-ai facut/castigat ceva- ceva grozav sau scrie unde îti vei petrece vacanta si-o sa vezi ca o sa fie multi care-o sa te felicite. Scrie pe un forum plin de necunoscuti si-o sa vezi reactia primordiala si supremă pe care bucuria ta o sădeste în tasta/țeasta altuia
Nu merităm o fundă ca pe TPU când ne bucuram numai de realizarile membrilor familiei sau a celor dragi.
Pe de alta parte, nu ne putem bucura de realizarile unora pe care nu-i suportăm din varii motive.
Dar sunt atatia oameni în jurul nostru carora le putem creste bucuria cu o vorba si-un zambet sincer. Care se vor gandi la reactia noastra macar o secunda sau din contra-la lipsa noastra de reactie.
La suferințe suntem mai lipiciosi , noi specia umana. Poate de-aia ca stim că toti alunecam pe banană la un moment dat si cand i se întampla altuia cate-o belea , parca chiar ne doare – pentru o secunda ne punem în locul lui.
Dar la bucurii de ce nu suntem? De-aia ca e greu sa ne punem în locul omului fericit care-acum a fost promovat sau i s-a marit salariul cand situatia noastra e mai putin roz. E greu dar nu imposibil. In locul lui puteai fi tu iar roata se întoarce . Bucuriile altora nu-s neaparat mai dese si mai consistente ca ale tale numai ca sunt DIFERITE!
E foarte greu sa ne bucuram unii pentru altii, dar se învață si e sănătos.
Pe de alta parte nu-i asa ca stiti si simtiti fiecare cu exactitate cine se bucura cu adevarat de o realizare de-a voastra? Nu uiti cine te-a ascultat cu entuziasm si bucurie la intalnirea de 10 ani, cine ti-a dat bucuros sfaturi pentru un concediu reusit si cine ti-a spus cu sinceritate zambind , un sincer si bine venit “te invidiez” .
hapi, eu chiar am o vorba. Prieten ti-e acela ce iti este alaturi la rau, dar si la bine. Intelegand prin asta ca se poate bucura, din suflet, ptr ceva ce pe mine ma bucura/ ma face fericita.
Da, simt cand cineva se bucura sincer ptr mine.
Si cred si eu ca putem creste bucuria celor dragi cu un zambet, cu o vorba buna. Momentan experimentez asta cu copiii mei. Ma descurc mai bine cu ei decat cu oameni mari, dar na, mai am timp sa invat 🙂
ai dreptate. uneori imi dau seama ca sunt oameni apropiati mie care mi-au fost aproape la mari nacazuri, care insa nu se bucura impreuna cu mine in situatii fericite. am facut o pauza ca sa ma gandesc daca fac si eu la fel :). nu cred. sau nu-mi dau seama. oricum am o intrebare pentru invidiosi: in pielea carui om din anturajul tau ai prefera sa te afli? privindu-i nu numai bucuriile ci si necazurile.
eu am decis de mult ca problemele mele , daca ma gandesc bine, sunt mai mici decat ale cunoscutilor mei. nu as schimba locul cu nimeni 🙂
Nu avem ce face. Oamenii sunt dificili si monstruletul verde sare pe noi cand ne asteptam mai putin :)). SI da, primul nostru impuls cand auzim de binele necunoscutilor e sa ne gandim… cum naiba a castigat/calatorit/cumparat tocmai el/ea tocmai lucrul acela? Dar cand vine vorba de prieteni, ne bucuram cu adevarat… cel putin eu ma bucur 😀
Te invidiez pentru postarea asta! :)) Adica e o invidie buna, care se traduce cu “Asta voiam si eu sa spun! Hmm, si de ce n-am fost in stare sa spun/scriu?!”
Ai perfecta dreptate, ba chiar trebuie sa recunosc ca si eu inca invat sa ma bucur pentru bucuria altora. E o calitate umana greu de dobandit. De ce? Pentru ca raportam toate reusitele altora, la ale noastre. Cornel a plecat si luna asta in Bora Bora, eu iar trag un an de zile ca sa strang resurse pentru vacanta mult visata. Andreea X are un catel care mananca orice si nu se mai imbolnaveste, al meu iar nu vrea sa manance cu zilele. Si tot asa…invariabil comparam, iar prima reactie este de frustrare personala (cred).
In orice caz, eu am preferat sa tin pentru mine multe din lucrurile frumoase care mi s-au intamplat, dar, mai ales, nevoile sau dorintele neimplinite, starile de nefericire etc.
Si ai mai zis ceva in care eu cred: roata se intoarce. Dap, chiar cred in karma.
🙂
Multumesc Katy
Eu una cred ca asa-i specia umana.Chiar daca suntem invidiosi cand auzim de realizarile cuiva, de cele mai multe ori, asta apare pentru ca ne intrebam:”UIte, dom’ne, el de ce poate si io nu?”
Am o singura prietena, Hapi, pentru care ma bucur de fiecare data cu toata puterea. Si ea face la fel. E un sentiment atat de bun si care iti da putere sa crezi ca poti fi un om mai bun pentru tine si pentru ceilalti din jur. Din pacate, nu poti sa te bucuri pentru toti: nu ca nu ar merita, ci pur si simplu pentru ca nu poti sa iti imparti sufletul in atatea directii care au nevoie de atentia ta sincera.
Ai “prins” foarte bine latura asta. Ca specie (socială, desigur), suntem nişte curioşi care reacţionăm ciudat şi de multe ori exact în sens invers decât atunci când doar vorbim “teoretic” despre anumite momente.
Recunosc, de multe ori am fost un naiv şi m-am lăsat păcălit în cel mai urât mod. Poate că am îmbătrânit degeaba şi n-am învăţat chiar ce trebuie. 🙁
Toti ne lasam pacaliti de viata, de oameni, de tot ce ne inconjoara…
Ai dreptate in totalitate.Sa luam cazul meu,invidie maxima :ce vene bune are d’le cutare coleg si cum i-a nimerit-o din prima!Asta azi,dupa ce ma intepase de 3 ori si-am plecat nerecoltata si c-o sanatate alb- verzuie in obraji.
Pai ce vina are colegu’ sau asistenta ca sunt eu hipo’pe toate planurile?!Ei?!Vezi cum isi vara dracu’coada si noi ne lasam ispititi?
Totusi raman o utopica:inca mai cred in bine dezinteresat si mai tin lectii de morala cum e sa faci bine,sa nu primesti nimic si sa fii happy.Asta e.
Da sunteti in carantina Cygnes de va supune la torturi de-astea? 😉
Bine punctat!
… Lucru pentru care te invidiez! 🙂
(am voie sau am greșit postarea?)
Ai voie, e foarte bine spus si la subiect! Nu subiectiv, obiectiv :)))
Aha, deci e o postare pentru fete… 😆
Da ce, voi nu va dati ochii peste cap , ceva gen “na, uite-l ma si pe ăsta ce figuri pe capu lui”
e cred că e cumva specific feminină invidia asta… 🙂 bărbaţii sunt mai indiferenţi. nu prea am sesizat paternul ăsta. 🙂
Adica nu s-a bucurat nimeni- in afara de mine,tu si Ana- ca ai câstigat colierul ? 😉 😀
Dar 2 persoane sunt arhi-suficente! 🙂
:)) Stii ca e ala cu codita, sta pe umar si ne tot sulfa fiere in ureche. Te bucuri sincer pentru cei care-ti sunt dragi. E instinctiv. Pentru ceilalti ai o pauza, timp suficient pentru ala cu codita sa descarce fierea :). Si uite asa invidia devine mai iute de picior.
Asa e Tina….
Eu invat sa ma bucur pentru altii, cateodata imi iese, cateodata nu. Dar eu incerc si sunt multumita de asta.
Subscriu, la fel sunt si eu….
Eu mă bucur din suflet pentru alţii, poate şi pentru că eu mă gândesc că ce-i al meu e pus deoparte, sau pentru că, deja la vârsta asta, sunt mulţumită de ce am, de ce am realizat, de cine sunt şi nu cred că invidia mi-ar aduce ceva în plus. Iar pentru cei pe care nu-i cunosc nu-i invidiez şi mi-e indiferent ce “noroc” dă peste ei. Nu mi se pare ok să crezi că dacă unul are noroc într-un domeniu, are noroc în toată viaţa sau o duce bine. Ori are altele pe cap, ori nu ştie să se bucure de ceea ce are – deci este inutil să-l invidiezi. Este adevărat că ştii când cineva se bucură din suflet pentru tine şi asta este verificată – sunt unii, care, aşa cum spui, te felicită mai printre dinţi 🙂 iar alţii strălucesc de bucurie, fiind cu sufletul alături.
Am 2 prietene care sunt alaturi de mine si la rau si la bine! Si care se stiu supara/bucura cu mine (depinde de caz)! In general oamenii sunt mai aproape de mine la rau decat la bine (poate fiindca ei cred ca mi-e mie bine aproape tot timpul)! Nimic mai gresit dar chiar daca as incerca sa le explic cum stau treburile tot ar zice ca sunt eu norocoasa si ceva stele muncesc pentru mine, nu eu!
In general sunt invidioasa pe cei care ii recunosc ca fiind mai buni ca mine, si desi stiu ca merita, ma enerveaza si in acelasi timp ma ambitioneaza sa ma imi depasesc conditia! (mai ales din punct de vedere profesional)! in viata de zi cu zi rareori sunt invidioasa pe cineva fiindca am invatat din prea multe relatii ca lucrurile rareori sunt atat de roz precum par!
Te felicit pentru sinceritate Alicee 🙂
Da , si eu simt cand cineva e bucuros si cand altcineva o scrie ca sa aiba ce scrie sau spune doar asa…
Eu una prefer sa tac , daca nu am nimic de spus,dar daca simt bucurie sau invidie , intotdeauna ma exprim. Tocmai de aia am putini prieteni , in real…as pytea spune ca ii numar pe degetele de la o singura mana.
Asta e viata , cu bune si rele…mergem mai departe! E alegerea noastra cum si cu cine o facem! 🙂
Ma bucur pentru altii, au fost dati cand ma bucuram mai tare eu, poate aveau ceva teama, dar nu intotdeauna ma bucur, uneori gandul ca ce a facut nu a fost bine nu ma lasa sa ma bucur pentru fericirea lui de moment, uneori o stric dar il trezesc la viata, alteori mi-am facut o impresie gresita si nu stiu cum sa dreg busuiocul. In viata sunt situatii de tot felul.
Ma bucur ca ai scris despre lucrul acesta….si eu simt asta….si in ultima vreme o simt din ce in ce mai bine 🙂 big like!!!
Multumesc 🙂
Da, simțim totdeauna când cineva se bucură cu adevărat pentru noi ! Acelea sunt persoane dragi, cu care ”rezonăm” mereu.
Totuși, se spune că un succes, sau o bucurie, poți să le împarți și cu un străin, dar atunci când suferi, te întorci spre cei care te iubesc.
”La bine și la rău” ar trebui să fie formula pentru toți cei dragi, pentru toți cei cu care ne împărțim viața ! Și îi simțim sinceri atunci când sunt alături de noi. Restul, sunt doar ”trecători”, cu care putem sărbători ceva, dar nu putem împărtăși.
Foarte bună temă ai ales ! E bine, din când în când, să facem un ”bilanț”, să înțelegem cine este cu adevărat alături de noi ”la bine și la rău”. Nu ca să începem să eliminăm :), ci doar să nu avem așteptări prea mari…
Exact- cand nu avem asteptari mari, scade posibilitatea de a suferi o dezamagire
Ba zau ca nu ma trece nici o invidie cand cineva are vreun succes. Dar deloc. Niciodata. Depinde daca imi pasa sau nu de persoana respectiva (aia cu succesul), fie imi pare tare bine (daca imi pasa) fie imi este perfect indiferent (daca nu imi pasa sau ma irita). In cazul ultim, evident, nu comentez nimic.
In schimb ma cam feresc ca de dracul de aia vaicarosi :D. Cand vrea unul sa-mi spuna problemele nu stiu unde sa ma bag (ca si vin fir-ar sa fie, parca nu maica-mea ci eu as fi psihiatrul :D) sa scap. Poate genul de comportament descris mai sus sa aiba totusi un dimorfism sexual? Adica sa fie tipic pentru femei si sa nu se preteze la barbati? Nu de alta dar si prietenii mei au cam aceeasi atitudine ca mine nu ca cea descrisa in post. Si inca o chestie, n-ar putea fi o determinare culturala? Adica romanii (sau ma rog, romancele) sa fie asa si alte neamuri (sau femei din alte neamuri) sa nu aiba acelasi comportament?
Teoria cu dismorfismul sexual ESTE plauzibila pentru ca femeile se identifica mai usor cu suratele lor- voi sunteti mai …..n-as vrea sa folosesc un cuvant nepotrivit. Reci
Dar teoria cu determinarea culturala cade din cate am vazut/trait/auzit in peregrinarile mele….Deci din punctul meu de vedere nu cred in ea
Eu zic ca murim mai putin de grija altuia, daca respectivul nu e din cercul nostru apropiat :D.
Eu cred ca totusi ca exista o diferenta culturala in modul in care reactionam la genul asta de stimuli. Exista totusi neamuri mai “altruiste” decat altele. Nu fiindca ar avea “genetica” nationala mai sanatoasa, ci fiindca conditiile istorice le-au condus in directia aceea. Tot la fel cum cred ca exista si o diferenta data de educatie. Iar unele neamuri sunt mai educate spre altruism decat altele.
Desi inclin sa cred ca in cazul mai sus e totusi o chestie care tine mai degraba de gen. Adica femeile sunt de regula mai empatice, plus evident mai interesate de dinamica sociala. Pe scurt nu mai pot de grija seamanului de langa (chiar daca grija aia nu e neaparat izvorata din drag). Noua ni se cam rupe daca nu ne priveste direct. Si de succes si de necaz.
Ai surprins bine firea umană.
Totuşi mie de multe ori mi se pare mai greu să mă apropii de cineva care trece printr-o durere decât printr-o bucurie. Pur şi simplu nu ştiu ce aş putea să-i spun exact ca să treacă mai uşor, să ajute cu adevărat.
Nu de mult ma gandeam si eu la treaba asta,dar sa-mi iasa pe tastatura ce ai scris tu…nici gand! :))
Eu cred ca invidia vine din nevoia unora sa fie putin diabolici si rautaciosi…este adevarat ca inveti sa te bucuri de realizarile altora,nu cred ca as putea vreodata sa fiu invidioasa pe un apropiat,iar daca ma bucur o arat pentru ca pot fi partasa la bucuria altuia fara sa ma doara ceva :)) Niciodata nu ne gandim cate renunta fiecare pentru fericirea lui pentru ca nu ar trebui sa ne intereseze,cum n-ar trebui sa ne intereseze de ce l-a palit norocul pe X sau pe Y.
Pai cum traieste ala ce-si baga unghia in gat de fiecare data cand citeste ca ba unul a castigat o excursie,un parfum sau o oja?De aia sunt unele persoane atat de acre!
Pot sa te pup pentru toate cate ai scris aici? Cred ca pot. frumos le ai asternut . de curand am inteles si eu ca asa stau lucrurile. de prea curand. dar nu e prea tarziu. ma inteleg mai bine pe mine din prisma asta. si am inteles si ca e normal sa fie asa, cum bine le zici si tu. imi place place. de citit si inteles pentru noi toti.
Multumesc pentru cuvintele frumoase Vavaly.
Exersez si in realitate sa aplic ce scriu….
Cu totii exersam. in timp o sa ne si iasa. De aceea mi am pus eu poze pe blog si FB cu viitoarea vacanta la care visez pentru acest an. Astept felicitarile inainte :).
vin sa vad!Pai….unde e ? Vad ca scrie sus “vacanta din acest an” dar nu e un link activ
A, nu , sunt doar poze cu ce imi imaginez ca voi gasi eu pe acolo , prin Istanbul. Linkul va fi dupa vacanta, catre articolul in care voi scrie despre ea :). eheee, pana in septembrie mai e, mai am de visat .
Eu am niste cunostintecare sunt invidiosi pe absolut tot ce fac. Nu stiu de ce, inca e un mister nedezvaluit. Daca ma intrebi de unde stiu, stiu pentru ca nu se pot abtine sa nu ma barfeasca altora sau sa-mi arunce intepaturi “subtile” (nu destul de subtile evident).
Insa ei foarte multa vreme au dus-o mult mai bine decat mine, doar ca au facut tot felul de alegeri ciudate din punctul meu de vedere. Au fost foarte invidiosi pentru o vacanta in strainatate de exemplu, insa noi am facut enorm de multe sacrificii in acel moment ca sa ne putem permite acea vacanta, insa am facut-o pentru ca ne doream foarte mult. Aceea era prioritatea noastra in acel moment. Ei castigau impreuna mai bine decat noi atunci (eu n-aveam job), deci chiar nu inteleg de ce erau atat de nemultumiti de bucuria mea.
Ideea e ca avem cu totii alte prioritati in viata, alegem sa ne cheltuim altfel timpul si banii, asa ca in timp ce altul poate avea o vacanta mai exotica decat a ta, tu poate ai o masina mai buna decat a lui, sau poate o relatie mai fericita.
De-astia care fac alegeri ciudate si apoi arata cu degetul spre altii mai “calculati” stim cu totii…..
Desi alegerile ciudate le aduc multa satisfactie pe moment. Dar dupa ce trece momentul si dispare magia, nu vor sa vada greselile lor- prefera sa se uite dupa altii, sa se compare…
Eu ma bucur mereu sa aud vesti bune . Uite un exemplu : m-a anuntat o prietena ca a ramas insarcinata : am tipat atat de tare de bucurie , incat cred ca eram eu mai incantata de veste decat ea. Imi venea sa dansez de bucurie, pentru ca stiam cat de mult isi doreste un copil. Acum depinde si de persoana care ma anunta. Am avut si eu momente in care m-am gandit : bai nene, dar pe mine norocul chiar ma ocoleste ? Si apoi mi-am dat seama ca fiecare le face in ritmul lui, si mereu, dar MEREU roata se intoarce.
Nici nu mai tin minte de cand nu am mai invidiat cu adevarat pe cineva. Sunt multumita de viata mea, de ceea ce am. Stiu, uneori mai spun ca sunt invidioasa, dar toata lumea stie ca glumesc, ca este un mod de a spune ca imi place ceea ce vad sau aud.
Nu prea pot fi invidioasa pe nimeni pentru ca nu mi-ar folosi la nimic. Daca fiind invidioasa as castiga ceva…poate ca as incerca sa fiu macar putin :))
Ca sa spun drept pot fi (si chiar sunt) nu invidioasa ci enervata de niste “reusite” de alt gen, din cele care n-au nimic de-a face cu merite reale, dar despre care nu multi stiu ca ar fi asa… Ma refer la chestiuni obtinute prin nepotisme, pile de-a dreptul sau probe sexuale. Chiar ieri am aflat despre o astfel de “reusita”, din ultima categorie…si mi s-a aplecat, adica mi s-a intors stomacul pe dos. Inca nu mi-a trecut greatza de ieri pana azi…Nu stiu cat am fost de explicita dar cred ca da 😉
Stiu sa fiu empatica…pe cat posibil. Stiu sa ma pun in pielea celuilalt foarte bine. Deci inteleg si suferinta foarte bine si stiu sa mangai cand e cazul.
In schimb, nu astept ca altul sa se bucure pentru mine nici sa se intristeze…stiu ca uneori, pentru unii dintre semeni, e un exercitiu cam dificil. Poate fiindca sunt prea incercata de viata stiu toate astea…
Eu astept cateodata prea mult de la altii si azi, e o astfel de zi….in real life….
Am ramas in urma cu cititul asa ca raspund mai tarziu la postarea asta. Voi suna a fi cea mai invidioasa persoana de la tine de pe blog. Eu mi-am facut facebook numai asa si stateam toata ziua si ma uitam la pozele altora. Eu munceam sau faceam ceva neimportant cu siguranta daca ma uitam pe FB si vedeam pozele colegilor de liceu, faculta, etc care mai de care mai alese: in vacanta, la petrecere, alaturi de iubitul perfect, zambete si fericire chiar cand eu nu eram ca ei. Si asa dupa depresii indelungi am renuntat la FB, trebuia sa renunt la invidie si sa ma uit in continuare? Nu cred, nu sunt oameni apropiati mie iar ceea ce proiectau ei acolo erau momente din viata lor nu intreaga viata si momente asa am si eu, asa ca am renuntat la invidie ca sa ma pot bucura de viata mea. In concluzie, eu desi sunt invidioasa am inceput sa renunt la ceea ce imi declanseaza sentimentul adica la oameni care par sa ii faca pe altii sa creada ca au viata perfecta pentru ca ei nu conteaza pentru mine. Pe de alta parte pentru prietenii mei ma bucur din suflet pentru ca stiu cat au lucrat pentru a obtine ceva si daca nu au lucrat asa mult e bun si norocul la ceva, pentru ca ei (prientenii) sunt ai mei. Si totusi invidia daca nu e urmata de fapte rautacioase poate fi si constructiva, poti incerca sa faci si tu la fel: sa mergi la mai multe petreceri sa cunosti mai multi oameni, sa cauti un job care sa te bucure si sa iti dea satisfactii mai mari, sa cauti iubitul perfect,nu?
Mie nu-mi place sa renunt
Cand simt invidia, o analizez. De ce simt asa? Pana o inteleg. Cand pricep mecanismul , dispare, e o iluzie si atat. Pot sa ma bucur pentru toti cunoscutii mei.
Pentru cei care nu-mi sunt apropiati, nu pot sa ma bucur recunosc, dar nici nu ma deranjeaza succesul lor
Orice frustrare poate fi controlata daca vrei, inclusiv invidia. Mie cateodata mi se pare o lipsa de bune maniere sa tot postezi pe facebook diverse poze pentru a te lauda. Mai ales daca stii ca ai si prieteni care nu isi permit anumite lucruri si le-ai putea crea ceva energie negativa.
Asa e, sa pui poze pt a te lauda nu e un gest frumos.
Pe de alta parte nici lipsa de interactiune nu imi place – unii pur si simplu pot sa fie spontani, spirituali, sa posteze una, alta, unora le e cam jena sa “vorbeasca” si pun poze, altii le fac pe ambele, fiecare cum e ….crescut si obisnuit si evident, dupa timpul pe care il poate aloca FBului
Dar sincera sa fiu nici zeci de poze cu flori si copilasi si animale preluate toate de pe net nu-mi place sa vad…..Sunt persoane care posteaza asa intr-o nebunie si cand dai scroll in jos gasesti 15 poze cu flori si citate de pe net
Ei, atunci mai bine, pune-mi poze cu bebele tau sau cu placinta, cu prajitura de acasa, cu orice dar sa simt ca e ….interactiune
da….simt cine se bucura pt mine cu adevarat 🙂
Am fi mai multi care ne.am bucura daca ai mai scrie pe blog…..dar tot suntem updatati pe FB 🙂
hihi am sa incerc 🙂 pup