Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

Îi înțeleg pe bărbații bolnavi care cred și declară că mor sărăcuții, cu pisica sub un braț și bolul cu supa caldă-n ailaltă mână, tolăniți în fotoliu. Cu nasul roșu și o amigdală cât testiculul și cu ochii uscați, adânciți de febra 37 cu 1. Privirea lor spre televizorul HD e goală, așa, ca Ina care dansează. Naiada agitată pe lângă el: dragă, te doare rău, îți mai aduc ceva?
El ridică o sprânceană și scoate-un suspin de parcă tocmai i-au scos o așchie din podul palmei.
Dragă, cum te simți, tot ca ieri sau mai bine? Mai rău, mormăie el răgușit, nici nu pot fuma. Glasul i se stinge ca o tânguire. Dă-mi telecomanda.

Ea îl adoră și-ar vrea măcar nuntă înainte de văduvie și statut marital pe care să-l poată atașa carierei strălucitoare care-o așteaptă. Ea e cel mai apropiat satelit al barbatului. Orbitează prin cameră, îl supraveghează, îl asigură că el nu va crăpa odată cu buboiu mic și alb de pe amigdală. Se simte omu ca la mămica lui acasă când era holtei și trecuseră deja obiceiurile din romanul Ion.
E drept, după 4 zile de mângâiat mâța, tolăneală-n fotoliu pe motiv de febră cu tremurici care poate da, nu-i așa, convulsie și mutre de mort autopsiat, și ea-și dorește moartea cuiva dar nu e sigură a cui. A mă-sii care-l obișnuise așa, a lui că e ipohondru, a ei că s-a săturat de supe și de șters mucii de pe vasul de chiuvetă? Că-i fu rușine de la început să-i spună, cum să-i spună să-și șteargă secrețiile înainte de-a ieși din baie, ce știe mititelu de el? Poate nici nu le vede din cauza bolii. O să treacă și asta. Până atunci le șterge ea cu-n nod în gât și-o tonă de hârtie igienică. Doar n-o să pună mâna (chiar și cu săpun) pe moluștele alea galbui și scârboase.

Într-o zi vine și momentu vieții. Nunta.

Am rinofaringită și fac chestionare și îi urăsc pe toți bărbații ușor răciți care primesc boluri cu supă și au o pisică pe care să se sprijine în caz de intoleranță la bebeluși. Bănuiesc: soții betegi nu pot avea grijă de copil, mai ales de bebe. Dacă e vreun bebe prin casă imediat o s-o sperie pe nevasta: draga, nu pot sta cu el că se îmbolnăvește copilu și e prea mic. Femeia vrea să facă un duș, vrea la baie, vrea să stea pe budă cu apa și lacrimile curgând. Ea nu-i bolnavă dar simte că poate moare azi de oboseală și are nevoie de 15 minute singură: uită-te măcar la bebe, să nu se rostogolească din pat, să nu se sufoce cu popândăul ăla uriaș pe care l-a cumpărat mumă-ta când au fost reduceri la Auchan.

El își șterge fruntea plină de-o invizibilă sudoare: nu poate sta în picioare, să-l pună ea în pătuț, ce dacă plănge 15 minute ca disperatu c-așa fac copiii mici…
Da nu acum când are colici, îngână ea uitându-se fără intenție după vaza aia de yena. Auzi și tu ai pus material biologic în copilu ăsta. Deja puterile-i mor ca bateria de la mașină dup-o iarnă grea. Apropo, n-o poți chema pe maică-ta măcar azi…?
Gata, el e leșinat lângă peretele din bucătărie, bâjbâie după scrumieră…
Ea nevenindu-i să creadă: da de fumat poți fuma, insensibilule, cu agentu tău patogen cu tot, unde-i mă-taaa?
Afli că fumatul îl relaxează, că ești o mahalagioaică insensibilă, trăznită de diverse acțiuni hormonale care-s mai periculoase decât la orice altă femeie din lume. Și că mă-sa-i la Herculane că ultima dată când a stat cu bebe și l-a luat în brațe de două ori era să moară, i-a spus reumatologul să nu mai ridice-n veci mai mult de un pepene mic și galben. Și să-și caute un maseur competent dacă vrea să rămână în viață.
În sfârșit copilul adoarme, a mai trecut juma de zi în care nu l-ai ucis din culpă de hormoni și intri și tu la baie. Musacaua de broccoli și carne s-a ars, pireul de fructe pare că colcăie, ai uitat de ele, lasă îi dai din plic lu ăsta micu. Prostie de-aia din fructe bio fără adaosuri, din Germania, pe care-ai dat juma din salariul lui. Motiv pentru care-o să vă certați mai târziu că dacă nu profiți acum de cele 20 de minute o să stai constipată și nespălată pân la 12 noaptea când mai alăptezi o dată și…

Dă-o naibii de alăptare. Ești o mamă degenerată și te simți absolut oribil că gândesti așa. Auzi, să faci tu duș și să te speli pe dinți în loc să-l diversifici p-ăsta micu așa cum scrie la carte. Efectiv nu știi ce să faci. Stai în baie cu ușa închisă, mintea blocată și te scurgi încet pe ea odată cu lacrimile maaaaari. Creatura aia mică, urlătoare și extraordinar de drăgălasă care-ți suge laptele, energia și orice brumă de timp liber, mai are vreo 7 cordoane ombilicale cu care-i legată numai de tine. Că el… dacă tu mori, la cât de nepriceput e el, o s-o dea în plasament și-o să păstreze pisica.
Așa că nu mori nici azi. Cât are copilul 3-8 luni? Ah, mai rezistă un an. Prelinge-te, plângi, fă repede un duș pe o piesă veche de-a lu Madonna și fumează și tu un muc de țigară. Apoi spală-te 3 minute pe dinți, timp în care te gândești că poate totuși iubi moare de la streptococ. O să primești ceva ajutor suplimentar de la stat și o să-ți permiți și tu o bonă din când în când. O să fii victima vieții, câți bărbați or să fie gata să-ți sară-n ajutor!

Ăăăă, clar, el are dreptate, ești nebună. De la hormoni. Poate ai depresie de-aia… aia nu e tot nebunie? Ba da, la voi în orașul ăsta mic, este!
Într-a opta zi, cu copilu-n marsupiu, te înființezi la programarea făcută-n secret la județ. Te așezi pe scaun. Pruncul îți regurgitează între țâțe iar un ochelarist grăsun și roșu te privește nicicum. Se joacă cu un pix.
– Cu ce v-aș putea fi de fol…
Tremuri toată și-ți curge nasul, transpiri (de la căldură) și încerci să-ți dezlipești copilul de tine ca să te ștergi. Dar tot n-ai învățat să manevrezi marsupiul, așa că timoratul din fața ta se întinde repede crezând că-l scapi:
– Cred că am înnebunit. Mi-am dorit ca soțul meu să moară. Mi-am și imaginat cum arată streptococul ucigaș din gâtul lui. Sunt obosită. Îmi iubesc soțul. Dar îmi iubesc mai mult copilul. Sunt atât de oboooo o detest pe maică-sa. Nu ne ajută cu nimic!
Psihiatrul se uită plictisit la tine. Încercăm cu Trittico. Scrie o rețetă.
– Dar eu… îți culegi pruncul de pe canapeaua pe care tocmai o bălește spre dezgustul lu nenea psihopupu. Aș vrea să discutăm despre ce simt, că nu e normal și…
– Și vă scriu niște nume, puteți face psihoterapie. Control la 3 luni. Dacă e ceva, veniți mai repede.

În fața clinicii stai ca statuia cu copilul adormit la sân și cu rețeta-n mână. Dacă-i dădeai 10 lei farmacistei ieșeai mai ieftin. Și benzina și consultația de 100 roni. Un lapte NAN! Îl strângi de gât pe psihiatru. În gând. Pe masină, în drum spre casă îi infingi un pix în carotidă, ca-n serialul ăla la care nu te-ai mai uitat de când ai născut. Clar, ești nebună, cum poți gândi așa ceva? O crampă îți innoadă mațele laolaltă. Acum o să faci și-ncurcătură de-aia de mațe. Simți ceva între picioare. Respiri relaxată: e doar ciclul dar de când ai născut, doare de 3 ori mai mult fiecare piesă din abdomen. Copilul doarme și-l iei încet să nu-l trezești…

Acasă, în ușă, vesel, bronzat și șpreiat te așteaptă el. Ia coșulețul de 15 kile, îl pune-n ușă și se unduie spre tine languros. Și tu care-ți dorești la fel de mult să faci sex fix acum! Carameaua aia care ți s-a lipit de dinți azi dimineață era fix… dragul meu, mi-a venit ciclul. Și sunt obosită…

Tu tot obosită ești, conchide el și-ți întoarce popo unduindu-se spre calculator. Îi pui repede scoicuța lângă biroul din pal melaminat, îi urezi să i se strice antivirusu, să i se ardă placa de bază și fugi la farmacie.
A doua zi dimineața te simți ca după operația de cezariană. Buimacă. Copilul plânge de foame iar tu trebuie să-i dai formula ca nu mai poți alăpta. O să divorțăăăăăăm!!!! mormăi cu ultimele puteri în timp ce hrănești pruncul. Dar el sforăie, e uichend iar la patru merge cu prietenii la sală, la bere sau la femei. Oricum, nu te mai interesează.

Edit: de astăzi nu-mi voi mai scrie textele pe blog. Consider c-a venit vremea să lucrez la proiectul personal si cred că dacă v-am făcut să zâmbiți în acești ani 8-9? pot îndrăzni să sper într-o recompensă. Îți mulțumesc din suflet c-ai insistat și că mă motivezi!
Excepție vor face textele care sunt legate de comunitatea în care mă scald (anul ăsta nici la piscină n-am fost 🙁 deci mă refer la gropi și cascadorii locale). Eventualele informații medicale sau interviuri. Eventualele cereri de colaborare, în cazul în care am să le dau curs.

Cred că nu e puțin lucru să aduci zâmbete. Așa că e timpul să lucrez și pentru satisfacția mea. Mulțumesc că mă citiți!