Nu vă cred…

saleNu va cred daca-mi spuneti ca nu simtiti: sentimentul de profunda împlinire se gaseste doar din cand in cand, daca Universul isi da acordul la reduceri.

Stiu ca postăm si povestim pe facebook despre frumusete si fericire, cand suntem de obicei mai tristi si mai neimpliniti. Ne umplem momentan golurile, uitam de impasuri. Stiu ca barfim vedetele TV ori politicienii, persoanele din showbizz, dar ne bucuram pe bune daca primim un like de la unul dintre ei, noi “cei de rand”. Stiu ca e usor, frumos si aproape sexy de razvratit sa spui ca nu-i asa, dar constiinta ta stie mai bine.

Unii bloggeri stiu din proprie experienta cat de mult s-au zbatut sa atraga atentia lu Numaistiucine si sa-si genereze trafic. Parca si eu scrisesem la un moment dat cate-o mica bascalie la adresa vreunui “binecunoscut”, evident ca nu ne pot placea toti.

Nu vă cred fericirile, ele sunt ca vata pe băț.  Mereu ne lipseste ceva si daca bifam un task la care-am visat mult, in 2 saptamani uitam de el si e ca si cum n-ar fi insemnat nimic.

Majoritatea suntem neîmpliniti. Prin altii ne cautam implinirea si altii nu sunt copia noastra si conexiunile lor cu lumea sunt 100% diferite. Facem eforturi să semănăm cu cei pe care-i iubim. Si-atunci spunem ca suntem suflete pereche. Dar nu-s nici identice, nici asemanatoare firele din viața a doi oameni. Sunt cel mult impletite, binecuvantate cu promisiuni, legate strans, conjuctural ori ba.

Nu cred ca voi, cei care dati cu usurinta sfatul “schimba-te”, “pleaca” sau “nu mai lucra acolo” ati face-o pe-atat de aerat pe cât tastati ori grăiti.

Am fost si eu pe ambele parti ale barierei, nu m-a maltratat nimeni niciodata, n-am traume, am nemultumiri, am episoade in care nu-mi stiu defini tristetea, dar ea e acolo.

Cred ca 50% din bucuria reala si aproape palpabila, am pierdut-o cand eram copila, atunci cand chiar ne bucuram din orice ne este astazi “nimic”.

De-aia vreau sa incerc sa scriu din cand in cand despre micile bucurii, acelea imi pompeaza energia vietii. Dacă aș fi mai simpluță la minte, as crede, privind in jur, ca toti ceilalti sunteti mai fericiti decat mine. Desi am vazut nu stiu cate țări, eu n-am declarat de-acolo c-asta mi-a adus fericire. Poate cunoastere, dar cunoasterea are si dulceata si amaraciune. Si cati m-au invidiat degeaba, fara sa cunoasca adancul râului!

Suntem cam egal de nefericiti, deprimati si cateodata exaltati. Numai modul in care le facem față ne separa.

Altfel n-am citi atatea lirisme simandicoase si imnuri despre iubirile perfecte pentru ca, de fapt, acelea sunt focurile de paie si iubirea e mai mult o lupta decat o vesnica tavaleala intre flori, copilasi veseli si parinti sanatosi. Acele “cum sa” “ce sa faci ca sa” si “cum sa te comporti” sunt pansamente infectate pe care le lipesti degeaba, cand de fapt fiecaruia dintre noi, “ii vine” macat de doua ori pe an sa-i dea in cap ăluia cu care traieste pentru ca asa am fost croiti- sa luptam pentru crezul nostru, nu pentru al altuia. Nu-mi trebuie aviz de la primarie ca sa traiesc ca intr-un vals in doi, la fel suferă si casatoritul si concubinul într-o relatie. Uneori, cand tu crezi ca valsezi, cineva schimba muzica, brusc e rock si tie nu-ti place rockul, DJul nu e de gasit si gata, ti-a stricat zenul. Dar citim plini de sperantă despre iubiri perfecte, joburi ideale, despre matușici aparent sanatoase care-au atins 114 ani, de fapt acolo, in asazisa perfectiune sunt descrise momentele de maxim abandon pe aceeasi lungime de unda si nicidecum o întreaga existentă.

ceas_timp

Suntem aproape mereu nemultumiti pentru că Cerul ne-a cuplat candva la un Dor pe care nu-l putem transpune in cuvinte si-n fapte.

Cred ca majoritatea suntem de acord că cei  care gandesc mai mult (stiti, o fac unii fara sa vrea, s-ar opri daca ar putea) sunt mai nefericiti. Decat cine? Decat cei “normali” care-s  concentrati cum sa deschida corect punga cu orez, sa nu cada 3 boabe la urmatoarea folosire, decat cei care se pun in pat la amiaza si adorm fara sa ingurgiteze juma de xanax, decat cele care o pun de-o tocanita si-apoi se uita la Rosalinda si vorbesc cu vecina 2 ore despre ce-a facut copilul lui X. Sunt mai fericiti decat cei care viseaza proiecte mari sau mici si-si rod unghiile gandindu-se cum ar putea incepe si trag linie peste aparutele imposibilitati.

De astia bogati mi-e oarecum milă- nu de miliardari, vorbesc de bogatii “simpli” care-ti spun cu ipocrizie  cat de frumoasa e natura din parcul central, ce uimitor canta mierla si c-ar trebui sa ne bucuram la vederea  stejarului care are 130 de ani, ca bricheta bunicilor lui. Ei, care-au venit din Maldive de 3 saptamani dar nu te pot ajuta sa platesti cheltuielile prietenei operate si nici nu au timp sa vina s-o viziteze pe tanti de la azil, asta “le consuma energia” desi nu-s secretari de stat. Sunt doar “bogati-moderati-moderni”. De la care ar trebui sa invatam vai doamne sa ne bucuram de soare si plimbari si frunzele din padurice. Soarele, paduricea si alba ca zapada n-au nicio vina, sigur ca ne putem bucura de ele, daca “ne vine”. Dar 555 de ganduri sunt inspre cei dragi care au probleme si nu, nu ne prea incanta atunci stejarul si ciuperca si floarea din gradina. Cand nu ti-ai platit rata la masina sau mai stiu eu ce “inutilitate necesara” esti in stare sa-mpusti mierla care cantă, desi tu iubesti animalele.

Ma obosesc oamenii care te duc la fotbal cand tu le spui ca ti s-a intins un ligament si ca nu dai o letcaie pe sportul acela, dar ei insista ca o sa te distrezi.

Ma obosesc oamenii care te cheama la plimbare “sa te relaxezi” cand tu le spui ca e foarte posibil sa fi facut apendicita si ca preferi sa stai in pat.

De-asta vreau sa scriu despre bucuriile mele mici. In timp ce lucrez si la altceva, o sa-mi fac timp sa etalez pe blog  lucrurile care mi-au placut, gen: vizitele la Valentina Suciu pentru tatuaj semipermanent, genele puse de Ioana Stanciu, minivacanta in Bucovina, animalutele mele, etc. Si   beauty products. Si sa scriu ce nu mi-a placut: chilotii de la H&M, felul in care se lipesc etichetele pe produsele Sephora cand apar reduceri, despre bluzita de la Motivi pe care am spalat-o o data si dus-a fost, etc. Sa scriu “usurel” asa cum place romanului. Doar pe colectia vara-toamna, oricum mai strecor si articole din alte categorii.

Nu vă cred…

– nu va cred pe voi, acestia cu raw veganismul extrem ca vreti doar sa traiti sanatos. Nimeni nu poate fenta moartea, nimeni nu-i poate lua viza catre o fiinta si in nici un caz argumentele gen “omul nustiucare n-a mancat in veci carne”. Eu cred ca putem arata bine bine si ne putem simti bine, mancand din cand in cand cate-o sarma. Cred ca aveti nevoie de o filosofie de viata, ati gasit-o pe-asta si acum ii dati cu argumente. E ok, dar in subconstientul vostru vreti sa traiti “mai mult ca restul” asta e singura filosofie. Nu gustul delicios al capsunelui cu stevie. Si eu si fiecare avem nevoie la un moment dat de ceva de care sa ne agatam si sa credem cu tarie in filosofia impusa, ca s-o putem face astfel sa actioneze. Unii urca Everestul, altii merg in Tibet si-si cauta “Lama” potrvita.  Si daca mai ies si bani din asta, nu-i asa ca ati atins Nirvana? Eu cred in Dumnezeu si pana acum imi ajunge. E credinta, pur si simplu. Nu s-a plans nimeni c-o port in mine, ecuson n-am. E adevarat, nici nu fac bani din ea.

– nu cred ca voi, in cel mai reusit cuplu, tremurati de fericire mai mereu si nu va intrebati, omeneste, din cand in cand  “cum ar fi fost dacă”.

Nu mă credeti cand va spun ca mi-e bine. Nu ma credeti cand va spun ca mi-e greu. Important e sa fiti atenti la ceea ce simtiti voi. Pentru ca sunteti unici, nu va veti regasi nici in povestile celui mai accesat blog, desi v-ati dori sa va regasiti.

Credeti in minuni! Atei, crestini, egal ce si cum va considerati. Minunile se pot intampla daca Credeti.

Similar Posts

10 Comments

  1. Daca as putea, m-as opri macar pentru o zi…din gandit. Dar nu pot!
    Sa stii ca eu cred in minuni, dar nu in cele pe care le invocam cand simteam ca dau cu kuru in greu, ci in cele care au venit atunci cand eu eram ,,la pamant” si nu mai simteam nici o scapare. Si…mai stiu ca inca vor mai veni la mine una, doua minuni. Simt asta!

  2. E, pe naiba! Bineinteles ca nu suntem fericiti si nici nu urmam sfaturile pe care le dam altora. Dar e asa placut sa construiesti o fatada model. Blogul in sine e un mod de a iesi din rutina zilnica, asta te face un piculet fericit, poti sa bati campii in orice directie vrei, fara gps. Eu nu prea iau in serios virtualul, na ca am zis-o, dar ma tem ca altii depind de lumea asta nebuna ca sa fie fericiti. Eu ma bucur ca am gasit cele doua portite de evadare, adica sticlele si blogul, altminteri puteam foarte bine sa innebunesc. De fericire, evident! Sa moara dusmanii mei! Care este.

  3. Toţi avem zona noastră de confort din care ne mai place sau nu să ieşim.
    Chestia este cum ne “prezentăm” îm public, cum dorim unii să fim văzuţi mai altfel (zicem noi) decât ne cunoaşte vecina de la 3 ori casiera de la magazinaşul din colţ.
    Acu’… dacă-i umbli omului în cămară, s-ar putea să-l apuce năbădăile, aşa că lasă-l în ale lui şi fă-te că-l crezi.
    Totul e să găseşte partea frumoasă a fiecăruia. Aşa ceva nu lipseşte niciodată. 🙂

  4. “Eu cred in Dumnezeu si pana acum imi ajunge”. Foarte bine spus! Dumnezeu, doar EL. Fara religii, care mi se par fascinante doar pentru ca fac parte din cultura si civilizatia unui popor, dar pentru credinta mea sunt irelevante.

  5. O postare destul de profunda, care te pune putin pe ganduri. Modul in care a fost redactata este incredibil, te trimite cu mintea in alte locuri, intr-o stare de confuzie.

  6. Nu stiu cu ce sa-ncep, le scriu amestecate…
    – Imi plac bucuriile tale mici. Nu stiu cate fete si/sau femei fac asta, dar eu ma bucur ca un copil cand gasesc ceva frumos care e la reducere d-aia de nerefuzat. Zici ca cine stie ce am gasit. Dar momentul ala e… priceless! 😀
    – Imi vine sa te iau in brate si sa zac acolo un pic, asa de mult mi-au placut cuvintele din articolul asta. Pe de alta parte, ca asa suntem noi, majoritatea, sa cautam si acul din carul cu fan, ma superi ca ma faci sa ma gandesc din nou la n’şpe chestii. De multe ori incerc sa apas OFF, sa nu ma mai intereseze ca mi-a cazut batonul de cereale pe jos, ma aplec, il iau si musc din el; sa nu ma mai intereseze ca exista x si y chestie; sa nu ma mai intereseze daca ies din casa ca un mop fara personalitate, ca sunt prea cuminte chiar si cu oamenii care ma trag in teapa s.a.m.d. Incerc sa o las mai moale cu overthinking-ul. You are not helping me! :))
    – Sunt fericita, general vorbind. Dar pe cat de fericita pe atat de speriata. Am langa mine un om atat de grozav incat uneori cred ca e prea bun pentru mine. Dar nu vreau sa-l las sa gaseasca pe cineva mai bun decat mine. Asta ma face egoista? Poate ca da…

  7. Am bucurii mici in fiecare zi. Dar mai mult decat atat am o bucurie mare, foarte mare, la care ma gandesc si inca nu-mi vine sa cred ca e adevarata. De doi ani nu mai am jobul intr-o multinationala care mi-a mancat 20 de ani. Nu stiu cum am avut puterea sa renunt dar, am facut-o. Acum am un salar pe sfert cat aveam atunci dar am timp liber cat vreau eu si asta ma face fericita.
    Am si o mare suparare, ca tot omul. Grea și apăsătoare dar nu-mi place să vorbesc despre asta.

  8. Si eu cred in unele si nu cred in altele, dar cel mai bine e pentru mine sa pescuiesc tot ce-i bun. Daca m-as gandi doar la ce-i rau m-as inchide in baie si as tot plange… Ma consum pe prostii si ma incarc cu tot ce-mi place, ca sa-mi fie bine ma autoeduc sau mi-o autoinduc… 🙂
    Cand esti in cauza niciodata nu e usor asa cum se spune “pleaca”, “renunta”, o sustinere pe care ti-o doresti dar nu si in momentul cu pricina… deloc apreciata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *