Nu vă cred…

Nu va cred daca-mi spuneti ca nu simtiti: sentimentul de profunda împlinire se gaseste doar din cand in cand, daca Universul isi da acordul la reduceri.

Stiu ca postăm si povestim pe facebook despre frumusete si fericire, cand suntem de obicei mai tristi si mai neimpliniti. Ne umplem momentan golurile, uitam de impasuri. Stiu ca barfim vedetele TV ori politicienii, persoanele din showbizz, dar ne bucuram pe bune daca primim un like de la unul dintre ei, noi “cei de rand”. Stiu ca e usor, frumos si aproape sexy de razvratit sa spui ca nu-i asa, dar constiinta ta stie mai bine.

Unii bloggeri stiu din proprie experienta cat de mult s-au zbatut sa atraga atentia lu Numaistiucine si sa-si genereze trafic. Parca si eu scrisesem la un moment dat cate-o mica bascalie la adresa vreunui “binecunoscut”, evident ca nu ne pot placea toti.

Nu vă cred fericirile, ele sunt ca vata pe băț.  Mereu ne lipseste ceva si daca bifam un task la care-am visat mult, in 2 saptamani uitam de el si e ca si cum n-ar fi insemnat nimic.

Majoritatea suntem neîmpliniti. Prin altii ne cautam implinirea si altii nu sunt copia noastra si conexiunile lor cu lumea sunt 100% diferite. Facem eforturi să semănăm cu cei pe care-i iubim. Si-atunci spunem ca suntem suflete pereche. Dar nu-s nici identice, nici asemanatoare firele din viața a doi oameni. Sunt cel mult impletite, binecuvantate cu promisiuni, legate strans, conjuctural ori ba.

Nu cred ca voi, cei care dati cu usurinta sfatul “schimba-te”, “pleaca” sau “nu mai lucra acolo” ati face-o pe-atat de aerat pe cât tastati ori grăiti.

Am fost si eu pe ambele parti ale barierei, nu m-a maltratat nimeni niciodata, n-am traume, am nemultumiri, am episoade in care nu-mi stiu defini tristetea, dar ea e acolo.

Cred ca 50% din bucuria reala si aproape palpabila, am pierdut-o cand eram copila, atunci cand chiar ne bucuram din orice ne este astazi “nimic”.

De-aia vreau sa incerc sa scriu din cand in cand despre micile bucurii, acelea imi pompeaza energia vietii. Dacă aș fi mai simpluță la minte, as crede, privind in jur, ca toti ceilalti sunteti mai fericiti decat mine. Desi am vazut nu stiu cate țări, eu n-am declarat de-acolo c-asta mi-a adus fericire. Poate cunoastere, dar cunoasterea are si dulceata si amaraciune. Si cati m-au invidiat degeaba, fara sa cunoasca adancul râului!

Suntem cam egal de nefericiti, deprimati si cateodata exaltati. Numai modul in care le facem față ne separa.

Altfel n-am citi atatea lirisme simandicoase si imnuri despre iubirile perfecte pentru ca, de fapt, acelea sunt focurile de paie si iubirea e mai mult o lupta decat o vesnica tavaleala intre flori, copilasi veseli si parinti sanatosi. Acele “cum sa” “ce sa faci ca sa” si “cum sa te comporti” sunt pansamente infectate pe care le lipesti degeaba, cand de fapt fiecaruia dintre noi, “ii vine” macat de doua ori pe an sa-i dea in cap ăluia cu care traieste pentru ca asa am fost croiti- sa luptam pentru crezul nostru, nu pentru al altuia. Nu-mi trebuie aviz de la primarie ca sa traiesc ca intr-un vals in doi, la fel suferă si casatoritul si concubinul într-o relatie. Uneori, cand tu crezi ca valsezi, cineva schimba muzica, brusc e rock si tie nu-ti place rockul, DJul nu e de gasit si gata, ti-a stricat zenul. Dar citim plini de sperantă despre iubiri perfecte, joburi ideale, despre matușici aparent sanatoase care-au atins 114 ani, de fapt acolo, in asazisa perfectiune sunt descrise momentele de maxim abandon pe aceeasi lungime de unda si nicidecum o întreaga existentă.

Suntem aproape mereu nemultumiti pentru că Cerul ne-a cuplat candva la un Dor pe care nu-l putem transpune in cuvinte si-n fapte.

Cred ca majoritatea suntem de acord că cei  care gandesc mai mult (stiti, o fac unii fara sa vrea, s-ar opri daca ar putea) sunt mai nefericiti. Decat cine? Decat cei “normali” care-s  concentrati cum sa deschida corect punga cu orez, sa nu cada 3 boabe la urmatoarea folosire, decat cei care se pun in pat la amiaza si adorm fara sa ingurgiteze juma de xanax, decat cele care o pun de-o tocanita si-apoi se uita la Rosalinda si vorbesc cu vecina 2 ore despre ce-a facut copilul lui X. Sunt mai fericiti decat cei care viseaza proiecte mari sau mici si-si rod unghiile gandindu-se cum ar putea incepe si trag linie peste aparutele imposibilitati.

De astia bogati mi-e oarecum milă- nu de miliardari, vorbesc de bogatii “simpli” care-ti spun cu ipocrizie  cat de frumoasa e natura din parcul central, ce uimitor canta mierla si c-ar trebui sa ne bucuram la vederea  stejarului care are 130 de ani, ca bricheta bunicilor lui. Ei, care-au venit din Maldive de 3 saptamani dar nu te pot ajuta sa platesti cheltuielile prietenei operate si nici nu au timp sa vina s-o viziteze pe tanti de la azil, asta “le consuma energia” desi nu-s secretari de stat. Sunt doar “bogati-moderati-moderni”. De la care ar trebui sa invatam vai doamne sa ne bucuram de soare si plimbari si frunzele din padurice. Soarele, paduricea si alba ca zapada n-au nicio vina, sigur ca ne putem bucura de ele, daca “ne vine”. Dar 555 de ganduri sunt inspre cei dragi care au probleme si nu, nu ne prea incanta atunci stejarul si ciuperca si floarea din gradina. Cand nu ti-ai platit rata la masina sau mai stiu eu ce “inutilitate necesara” esti in stare sa-mpusti mierla care cantă, desi tu iubesti animalele.

Ma obosesc oamenii care te duc la fotbal cand tu le spui ca ti s-a intins un ligament si ca nu dai o letcaie pe sportul acela, dar ei insista ca o sa te distrezi.

Ma obosesc oamenii care te cheama la plimbare “sa te relaxezi” cand tu le spui ca e foarte posibil sa fi facut apendicita si ca preferi sa stai in pat.

De-asta vreau sa scriu despre bucuriile mele mici. In timp ce lucrez si la altceva, o sa-mi fac timp sa etalez pe blog  lucrurile care mi-au placut, gen: vizitele la Valentina Suciu pentru tatuaj semipermanent, genele puse de Ioana Stanciu, minivacanta in Bucovina, animalutele mele, etc. Si   beauty products. Si sa scriu ce nu mi-a placut: chilotii de la H&M, felul in care se lipesc etichetele pe produsele Sephora cand apar reduceri, despre bluzita de la Motivi pe care am spalat-o o data si dus-a fost, etc. Sa scriu “usurel” asa cum place romanului. Doar pe colectia vara-toamna, oricum mai strecor si articole din alte categorii.

Nu vă cred…

– nu va cred pe voi, acestia cu raw veganismul extrem ca vreti doar sa traiti sanatos. Nimeni nu poate fenta moartea, nimeni nu-i poate lua viza catre o fiinta si in nici un caz argumentele gen “omul nustiucare n-a mancat in veci carne”. Eu cred ca putem arata bine bine si ne putem simti bine, mancand din cand in cand cate-o sarma. Cred ca aveti nevoie de o filosofie de viata, ati gasit-o pe-asta si acum ii dati cu argumente. E ok, dar in subconstientul vostru vreti sa traiti “mai mult ca restul” asta e singura filosofie. Nu gustul delicios al capsunelui cu stevie. Si eu si fiecare avem nevoie la un moment dat de ceva de care sa ne agatam si sa credem cu tarie in filosofia impusa, ca s-o putem face astfel sa actioneze. Unii urca Everestul, altii merg in Tibet si-si cauta “Lama” potrvita.  Si daca mai ies si bani din asta, nu-i asa ca ati atins Nirvana? Eu cred in Dumnezeu si pana acum imi ajunge. E credinta, pur si simplu. Nu s-a plans nimeni c-o port in mine, ecuson n-am. E adevarat, nici nu fac bani din ea.

– nu cred ca voi, in cel mai reusit cuplu, tremurati de fericire mai mereu si nu va intrebati, omeneste, din cand in cand  “cum ar fi fost dacă”.

Nu mă credeti cand va spun ca mi-e bine. Nu ma credeti cand va spun ca mi-e greu. Important e sa fiti atenti la ceea ce simtiti voi. Pentru ca sunteti unici, nu va veti regasi nici in povestile celui mai accesat blog, desi v-ati dori sa va regasiti.

Credeti in minuni! Atei, crestini, egal ce si cum va considerati. Minunile se pot intampla daca Credeti.