Nu mai vreau să te văd pe tine și marea

snorkelingCel puțin nu acum.
Nu scrie asta, iubita că oamenii se bucură!
– Să se bucure. Era un singur om care-o cunoștea pe Hapi. Cel care-a creat-o. Ăilalți, din satu natal văd o poză cu o femeie.
Nu știu de ce m-am trezit cu gandul la mare, știi că-mi pozai bucuria din ochi și ieșeau pozele albastre? Mă uit la ceas, hrănesc șoarecii, fug în baie, fac duș, lovesc caloriferul ca de obicei, poate de dragul de-a-mi păstra hematomul, deschid portița de la alde creme și-mi bag degetele-n ochi. Cu lentile. Să fie reci, albastri, ca marea.

Fug la troleu. În troleu. Am de mers o stație și vorbesc la telefon în timp ce stau ca proasta cu biletul în mână. Îmi calculez în gând fix azi, 3 drumuri pe zi. Dus intors. Și pachetul de țigări. Nu, nu fumam înainte.
Sigur, tu n-o să știi, pe tine doar te-am refuzat, ai prea mult acum ca să iau de la tine. Am prea puțin ca să-mi permit să nu fac o dată în viață lucrurile cum trebuie.

Controlorul se oprește în fața mea și se uită ciudat. Ca un roboțel- clopoțel cu rochie de 50 de euro îmi compostez biletul în fața lui. Mă pregătesc să cobor la următoarea (oricum coboram) să-mi scrie amenda.
Se uită la mine și zâmbește.
– Să-l compostați data viitoare…
– Adică nu… nu coborâm? Nu mă amendați? (adică greșesc și necunoscându-mă, nu mă taxezi totuși? Am mai platit o amendă, îmi intrau banii a doua zi, chișc închis, card nu, dar tu dragul meu erai în TGV spre Paris)
Râde. E un domn de treabă, în vârstă.
– Nu. Da să-l compostați.
Zâmbește și-mi întoarce spatele, eu cobor și simt că mi se mișcă lentilele și văd mări albastre. Nu sunt lacrimi.
Mai sunt valuri de care-mi amintesc.

Am coborât prea repede, ca să ajung la X trebuia să mai merg o stație dacă tot am compostat biletul dar îmi era jenă de oameni. Încerc să mă amuz puțin întrebându-mă câți oameni mi-au oferit în ultimii 10 ani ceva pe gratis. Nu neapărat bani. Uite, sunt aici, vrei un măr? C-am cumpărat o pungă cu mere. Degetele de la o mână. Exact cei fără nicio obligație.
Și câteva fete de pe bloguri, necunoscute, plăcute.

Uite, astăzi prietenul meu a venit în fugă să mergem la mama, știi, prietenul meu are și el o viață, nu e cu programare. Da, e pe lista sfinților mei, să te ferească ăl de sus să cobești despre el…
Ții minte când l-ai întrebat: ce va fi de ea? L-ai întrebat pentru că ne sinucideam deja lent și mie mi-e frică de durere, vreau să mor repede. Și-a aprins o țigară (nu, nu fumează de obicei) și a dat din cap așa cum știa c-aș vrea eu să facă: eh, asta îi va distruge viața. Nu știu.

Și te-ai uitat înspre un Allah pe care nu-l mai recunosc, doar ne-am pronunțat, aveam unul singur, când au devenit doi? Eram acasă, mă rugam unui Dumnezeu care e Milă și Iubire.
– Ea a vrut așa, i-ai spus.
– Dar nu merită o pedeapsă.

În taxi, amicul meu mă întreabă ce-i cu mutrișoara asta. Nimic nu e. Da-i plăcut să te alinte cineva cu o vorbă din când în când
Trece mutrișoara când ajung la Centrul pentru Diabet. O să scriu un articol separat, pentru că încă nu sunt informată. Dar în loc să mă mai agit, îi privesc câteva momente dintr-un colț: prea mulți pacienți, prea puține cadre și sunt stresați și obosiți și aleargă de la un cabinet în altul.
Cu 10 mii de foi pe care trebuie să le plimbe că așa vrea ministerul. Când de fapt acolo sunt oameni care chiar vor să interacționeze cu pacientul. Să îl trateze. Își mai fac câte-o favoare unul altuia, duci tu asta la secretariat, muți tu bolnavul că eu trebuie să…

P.S
O să-mi fie puțin greu să-l conving pe Șef dar o să-i arăt ce bine sunt indexate interviurile cu medicii buni din Cluj. Dr. Petruțiu Bogdan (urologie onco), Dr Conf Horațiu Rotaru (maxilo) -mare noroc am avut cu așa o personalitate deschisă, cu simțul umorului, cu drag de muncă, într-un sistem care pur și simplu se închide înspre el ca să se apere de noi câteodată și de cele rele. Că-s mai obișnuiți să fie criticați decât lăudați din cauza ălor care fac legi în sănătate sau nu și din cauza sifoanelor care i-ar îngropa să fie numai UN NUME pe o specialitate, hai maxim două. Mă lași? Sunt atâția medici buni despre care presa nu scrie! Apoi a fost interviul cu Dr Ivan Ovidiu, un artist în medicina estetică și mailurile, multe mailuri de mulțumire sau întrebări!

Mi-e milă și de ei azi, de cei de la centru, e luni, e cald, e lume. (trebuie să pescuiesc informațiile despre centrul de tratament pentru piciorul diabetic)
Și de mine că na, e vrednic să-mi deplâng câteva săptămâni de suferință acută, cică așa e bine, n-o iei razna. I-am sunat și i-am bâzâit pe medicii aceștia zilnic, bine, ei nu știau că-mi e rușine, poate eram doar agasantă. Au fost atât de blanzi! Și din concediu! Astăzi l-am cunoscut și pe șeful clinicii și mi s-au luat 2 pietre de la inimă.

Conful Vereșiu radia, bine, fusese dânsul în concediu dar majoritatea vin stresați din concediu! Eu așa veneam când lucram cu tine, tu cel ce mi-ai fost piatra unghiului.

Un chip blând și vizită și explicații lejere și discuții cu fetele și cu o altă d-nă Dr Conf la patul bolnavului! Și-a dat seama, da, e un alt diabetic, dar s-au dat peste cap pentru ea cu n teste, știa, n-a sunat de nebunăființa asta, pare normală, pentru noi e alt diabetic, pentru ea e mama.
Pe ea o mai are. Ok, hai s-o luăm la noi în evidență, nu-mi prea place…

Se uiă-n foi, discută între ei, confu se amuză când mama sare-n picioare la capătul patului și-i spune prietenului meu:
– Ții minte când eram pe vremea lu Cească și făceam vizite, se ridicau săracii operați de-i întrebam întotdeauna: da ați fost internat la Spitalul Militar? Că nu e cazul să vă ridicați la vizită.

Rinichii, vreau să știu dacă sunt bine rinichii și tu, dintre toți, ești dus la naiba, nu c-am fi discutat noi medicină vreodată. Dar umanism?

Nu, n-aveam nevoie răspoimâine și nici azi de banii tăi. Nici de-ai altuia. De-ai tăi nu, că prea mulți ai. C-abia pot deschide textul final al poveștii noastre de divorț, că vreau să te închid în cartea aceea care n-ar trebui s-apară niciodată. Dar după ce-am răcnit la Dumnezeul meu și-am aruncat într-o zi cărțile cu acatiste de toți pereții, când mi-am pus ochi albastri și când aș fi sugrumat orice idiot care mă întreba ești bine? (și care știa că nu, nu sunt bine, am 12 probleme, 3 sunt ca banda adezivă, le rezolv sau mă duc în pustie, c-au fost și oameni care chiar nu mă știau și-au întrebat cu drag, înțelepciune, de binețe, așa) m-am trezit că cineva-mi trimite bani pentru chestia de care uitasem, că cei mai de aproape ai mei sunt și de aproape ai celor ce-mi rezolvă acum depresiile, că se lucrează la bucățica de carte și că mă împing de la spatepersonaje cărora nu le-am cerut să facă nimic.

Bine, cei din care încurcă sunt mereu pe margine. Aceia și indivizi ca tine care nu fac Nimic. Dar așa ne sunt viețile, e nevoie de toți! Deci nu, nu ești primul care-mi iei coroana dar a mea nu e de aur, pe capul tău se va veșteji în două zile.

Nu știu cât am stat în salon. La un moment dat Conful ne povestea de-un cârpaci de șosete. Care-și făcea insulina în mamelon. Face ce face și râdem. Se vede că mai crede în sistem și s-a născut Medic, nu a devenit. Nu văd nicio urmă de sfătoșenie, clinica e curată și fiecare angajat, indiferent de grad, are ordinea lui și regulile pe care încearcă să le mențină.
E curat, e bine, saloanele sunt largi, nu știu multe despre centru dar sunt tenace și bine intenționată, aș vrea să-mi povestească ce e mai greu și ce e amuzant și ce nu știm noi, de afară. Ce-i de spus, cu drag și cu blândețe, ca să nu existe doar cioturi cu povești medicale feliate-n forumuri sau într-un search pe google.

Știi, dragul meu, Dumnezeu mi-a trimis Oameni care nu m-au întrebat nimic și au făcut mai mult decât ar fi stat în fișa postului. Tu m-ai întrebat dacă am nevoie de ceva și cum poți să ajuti.
Nu știu… poate-ți mai angajezi o tipă la firmă în timp ce-mi caut eu un job aici? Zic și eu.

Nu știu nici ce-a fost mai greu în ultimele săptămâni. Să-i spun unei prietene de-o viață (da, asta mi-a fost clar, o viață) că nu mai vreau s-o văd niciodată, să-i vorbesc urât și apoi ea să-mi scrie, după altele nerăspunse: uite, nu e nevoie să-mi vorbești. Nici să mă vezi. Vreau să-ți las banii ăștia (da, o sumă pe care ai fi notat-o probabil ca și când n-am muncit împreună). Dacă nu poți tu să cobori îi duc la mama ta… Te rog să nu zici nimic, doar să accepți.

Oare câtă smerenie îți trebuie ca să spui și să faci așa ceva? Cât de mult a trebuit să mă iubească Dumnezeu ca să mi-o dea înapoi și pe ea după ce am aruncat cu acatistele Lui pe toate mobilele? Pe ea nu am apărat-o cu dinții ca pe tine și pentru ea n-am sărit ca cloșca în capul nimănui… și tot ce ne-a trebuit a fost să renunțăm la mândrie.
Știi cum se simte iertarea aceea? Ca și cum ai putea s-o faci de 70 de ori câte 7 numai pentru inima ta, așa se simte, ca un leagăn de iubire.

Oare cât a trebuit să rupă din el omul valoros care lucrează gratis la cartea aceasta care-mi dă drumul înapoi în timp, între sfincși și mastabe și palmieri?

Nu m-ai sacrificat numai pe mine. Cine știe, poate mi-ai dat cea mai valoroasă lecție. Până una alta, e bine să știi că-mi calculam ieri și azi banii pentru că preferam să duc afine… pentru că nimeni n-a vrut să ia nici un ban de la mine… Pentru c-am așezat acatistele la locul lor și încet, se așează și piesele dintr-un puzzle pe care nu l-am mai făcut niciodată

Pentru un strop de dragoste dezinteresată ți-aș fi dat respectul, dreptatea ta, bucuriile mele.
Pentru bani nu-ți pot da nimic, de-asta nu cer, nu din mândrie. Știu, crede-mă, și eu mor de ciudă că m-am născut așa tăntălaie în sensul ăsta, mă mir că nu m-a lăsat barza pe-un iglu în… Groenlanda.

Vorbesc prostii. Îți mulțumesc că m-ai creat. Promit c-o să fac totul să cresc frumos, ca cei buni să fie mândri de mine. Și când o să mai vreau s-o strâng de fulărel pe vreuna, nu mai fac așa, promit, o troznesc direct, după ani în care voi delibera, cu voia Domnului.
E bine așa?

*apropo, n-aș ataca niciodata un amant sau o amantă, fioroasa de mine, acestea sunt chestiuni absolut normale, nu și pentru ipocriți. Ok, nu-s normale dar le facem toți cu sau fara punct la final

Hapi Riverwoman.

https://www.youtube.com/watch?v=M3Vc9UVFEJE

Similar Posts

3 Comments

  1. Mi-esti cu fiecare zi mai draga si cateodata simt ca esti o particica din mine sau sunt o particica din tine. De multe ori simt ca ,,te-am trait, …alteori ca ,,m-ai trait,,…
    Te-am citit cu mare atentie si tot ce pot spune este….cunosc.
    Atat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *