Miorița-o afacere de succes
(sau: Ciobanul tot cioban)
Sa nu ma întelegeti gresit. Sunt mai multe tipuri de ciobani.Ca-n balada Miorita.
Adica Ungureanu si Vranceanu sunt axati pe absorbtia fondurilor structurale si vor sa-i dea în cap lu ala Moldoveanu si sa-i ciordească oile bucălate. .Moldoveanu e baciul simplu pe care l-am întalnit si eu pe plaiurile bunicilor. El iubeste natura, rutina zilnica, mirosurile care îl inconjoara, stie si-ti povesteste despre toate, dă binețe si primavara mai duce în brate cate un miel pe care te lasa sa-l tii si tu si sa te îmbeti cu mirosul de viață proaspata pe care nu-l uiti niciodata
Daca închideti ochii v-amintiti cum miroase un mieluț?
Care sunt sansele ca în zilele noastre sa dai peste baciul moldovean ? Foarte mici.
Odată am investit în OI! Exact. In oi de-astea care behăie , miros a balenciaga , dau lapte si au inel rosu în ureche. Vreo 1500 de euro, mult pentru mine, atunci (si acum de fapt pentru ca e foarte greu sa economisesti) . Am sucit si-am rasucit oferta pe toate partile. La recomandarea cuiva am intalnit un cioban care-avea o turma destul de frumusică . Vreo 300 de oi ca-n poveste, rafturi pline cu cascaval (de-ala cu lactoza), o nevasta si vreo doo țiitoare care-i mulgeau mioritele , framântau branza si-i deprimau nevasta .
Mi-a explicat omul că investitia e profitabila, mi-a si spus cate dintre oile cumparate or sa fete în primavara si cate or ramană sterpe, cat lapte da fiecare , cum o sa le botezam si alte alea. Am calculat atunci pe caiet cat n-am făcut-o în clasa a cincea si a sasea la un loc. Pan la urmă am semnat un contract cu martori scris de mana si m-am alăturat prostilor care l-au ajutat pe baci sa-si plăteasca datoriile si să duc-o viată dezmățată prin cazinourile județului .
Bineînteles ca mi-am vazut oile, apoi si mielutii , m-am pozat cu ele, că ciobanul ăsta nu putea sa-mi dea în cap si să mă îngroape în spatele stânii din simplu motiv ca pe-atunci aveam doi iubiți si m-ar fi cautat amândoi ca nebunii. O vreme -mai exact 5 luni am si primit cate 100 de roni pe luna *cam jumate mă costau apelurile catre el prin care ii aminteam să plătească
Desi la kilogramul de cascaval calculat ante pre-contract , de la oile mele rămâneam lejer cu 100 de euro pe luna „în sezon“ ceea ce în timp mi-ar fi atenuat investitia si mi-ar fi suplimentat aportul de balmoș . Vezi de treabă. A venit „criza“ în sensul ca ciobanul „meu“ s-a crizat dupa o lada de vodka si a vrut sa-l omoare pe unu într-un bar – nu cred ca era lup sau vânător împricinatul, eveniment soldat cu o binemeritata încarcerare (fiind la a șaișcincea abatere) . Oile erau gajate si ele săracele, nici măcar o pereche de ciorapi de lână n-am apucat să croșetez.
Ce-am depasit mai greu? Sentimentul c-am fost fraierita. Nu cel c-am pierdut banii.
Miorita e actuala si astazi, doar personajele se schimbă.
*In introducere am respectat provenienta „bacilor“strict pentru fosnetul literar.
Morala: investiti în lucruri si-n hobbiuri care va plac si cu care aveti o sansă de succes. Investiti bani si sentimente în ceea ce cunoasteti chiar daca vi se pare ca-n jurul vostru sunt alte afaceri, care aduc un profit mai mare si mai rapid. Bazati-va pe voi si-o sa fie mici sansele de failure.
Iar daca pierzi e mai bine sa calci tu in balta decat sa te impingă altul.
Daca ar fi sa începeti maine o afacere – ce v-ar place sa faceti?
Iar daca ati inceput-o deja, cum v-ati mentinut?
surda desen Miorita blogul Miron Manega
Imi pare rau ca s-a sfarsit asa. Eu nu m-as baga la o suma atat de mare, cred ca investeam mai putin la inceput si pe parcurs mai mult.
E ok, am invatat ceva si de acolo
mi-ar placea sa am o patiserie, cofetarie sau restaurant, sau o gradinita, cam asta m-ar pasiona, dar cum n-am bani bucataresc la mine pentru cei dragi si gata 🙂
Patiserie-cofetarie-restaurant- esti a treia sau a patra cu viziunea asta. 3 in 1 merge cel mai bine. Ceva gen Marty unde gasesti de toate 😉
chiar ca mi-ar placea ceva gen Marty 🙂
De răsu-plânsu întâmplarea. Totuşi eu de-aş fi ştiut de cele două ţiitoare şi de jocurile la cazinou – cred că nu m-aş fi încurcat în lâna mioarelor. Am fost şi noi fraieriţi în prima şi ultima afacere pe care am început-o. Nu vreau să povestesc acum că e lungă şi m-a costat cam tot ce-am avut la vremea respectivă. Ce-aş fi vrut eu să fac – un crematoriu pentru că m-am gândit că indiferent de criză oamenii tot mor – dar până la regretata dispariţie a lui Sergiu Nicolaescu n-am ştiut că religia ortodoxă nu permite incinerarea. Având în vedere că majoritatea sunt ortodocşi în România, cred că luat ţeapă şi cu investiţia asta 🙂 Este mai bine să mă ţiu de ce ştiu – cărţi şi filme 🙂
Un crematoriu? :))) Nu stiu de ce imi vine sa rad. Imi amintesc ca un clujean a vrut sa faca asa ceva dar pana la urma a ajuns sa se judece cu autoritatile, n-am mai urmarit firul dar adevarul e ca Romania este o tara ortodoxa si oamenilor le place sa stie ca cei adormiti se afla undeva pe o alee si le pot duce flori, etc. Asa cred ca gandeste majoritatea
Asa gandesc si eu de altfel, dar nu din ratiuni religioase.
Tu ai vrut sa “furi” afacerea lu’ Becali asa-i? :)) Pai el a crescut cu oile mo Hapi, normal ca i-a iesit din prima. Ai avut curaj, pe mine nu m-ar fi lasat inima sa investesc asa mult dintr-o data.
Din nefericire nu am afacerea mea dar tare mult mi-ar placea. Recunosc ca as fi in lumea mea daca as avea un salon de infrumusetare dar cel mai bine sunt sigura ca m-as pricepe sa “conduc” un mic restaurant, cofetarie sau ceva gen fast food.
Sa stii ca am avut parte de miei primavara. Bunica mea a avut multe oi intr-o perioada si la sfarsit de iarna-inceput de primavara aducea miel in casa pentru ca era prea mic si-l tinea la caldurica langa soba. Era jucaria mea :).
Si eu ma jucam cu mieluti la gura sobei 🙂
Pe tine mi te imaginez intr-un atelier de croitorie sau patroana la un salon de beauty 🙂
Cu sintagma “pentru foșnetul literar” m-ai dat gata! 🙂 🙂 🙂
M-ai dat gata cu Miorita ta 🙂
Am venit cu o masina de ocazie si am asistat la o discutie din asta agricola, ce mai parca eram live la “Viata satului” cum ca e mai bine sa investesti in vaci cu lapte (statistici, calitate, preturi) decat in vitei pentru carne. Eu inca ma mai mir ca sunt pe aici oameni care sa investeasca in agricultura de orice fel.
Eu n-am investit si nici nu prea am ce investi, iar oile nu-mi plac, mai ales dupa ce ne-a umplut de ‘balenciaga’ si nervi un vecin care s-a apucat anul trecut sa investeasca in oi si m-or innebunit toata vara. Nu prea a avut profit si sper sa se fi lecuit.
Buna-i branza, baciule, dar sa nu-ti vad/aud/miros oile 🙂
:))) mie tare mult imi plac animalele dar recunosc ca n.-am stofa de fermier
Nici eu nu am stofa din asta ‘de lana’ 🙂
Pe langa ca m-am amuzat as always,zici ca mielutul are parfum de viata proaspata?`Zau daca iti mai vine sa mai mananci miel de Paste,daca te gandesti la asta.Viata proaspata curmata .
Ei, asta e ciclul natural, nu l-am inventat noi, doar in continuam 🙂
Ca sa raspund la intrebare- sigur ca eu vreau ceva creativ 🙂 Ce fac deja, si poate altele adaugate in timp.
he he he mioritza tatii :)) cred ca ti-am mai spus de vreo duzina de ori ca imi place de mor cand te apuci tu sa povestesti ca ai un ceva al tau lipicios. n-am mirosit niciodata un mielut, dar mai facut curioasa rau. nu stiu daca o sa am vreodata ocazia, dar daca da, fii convinsa ca o sa-l miros.
cat despre afaceri. am avut una cu carti pentru copii … si nu numai, si imi mergea al dracului de bine pana mi-a venit pe chelie sa ma mut … si asa s-a ales praful :)).
cred ca mi-ar place un restaurat micut, micut, dar cu charm :). ador sa gatesc si creste pipota in mine cand vad incantare pe fetele celor care mananca la mine 🙂 dar cu criza asta, slabe sanse.
Daca iti gasesti un “vad bun” adica un loc potrivit si daca ai cateva persoane pe care poti conta la inceput , nu e un vis imposibil. Vezi si tu ca in majoritatea locurilor se gasesc aceleasi preparate , facute ca la nunta, toate la gramada dar cand se pune dragoste, pasiune, pricepere, automat se schimba reteta 🙂
Sper sa ai ocazia sa mirosi un mielut….miroase a primavara, a viata si putin a balega, dar e ok asa 🙂
am inceput ACN si nu regret…
Am inceput una, am pierdut mult, incepem alta. 😆
Da…cam asa e si la mine , sau era, nici nu mai stiu
nu trebuie sa inchid ochii ca sa imi aduc aminte cum miroase un melut 😀
Si eu cred ca de-ai fi ştiut de cele două ţiitoare şi de jocurile de noroc nu mai investeai. Imi pare tare rau. Se mai intampla. Altii au pierdut mult mai mult dar ai mare dreptate. De senzatia aceea, ca ai fost fraierit, nu te scapa nimeni si nimic.
In rest…mi-a placut grozav cum ai povestit. Amuzant si flamboaiant 🙂
Nu stiu ce-as vrea sa fac. Poate o cofetarie/patiserie sau un mic atelier de ceva croitorie… ori si altele dar trebuie bani si ceva relatii pentru orice. Nu am determinarea necesara. De fapt, mai degraba as scrie o carte. Astept un subiect “mare” :))
O, da, un atelier de croitorie 🙂 Ce greu gasesc eu la Cluj croitorese bune care sa lucreze in termene scurte
Eu chiar am lucrat croitorie cativa ani…dar mai mult pentru prietene, adica la preturi mai mult decat modice 🙂 A face din asta o mica afacere a fost mereu in capul meu. Poate candva, cine stie?… 🙂
Eu am avut tot felul de idei de afaceri, dar nu m-am apucat de ele pentru ca prima lectie pe care am invatat-o la antreprenoriat era ca afacerile de succes se incep in domenii pe care le cunosti bine. Iar eu nu ma simteam inca stapana pe anumite chestii. Acum ma gandesc sa inceapa sotul meu, pentru ca el are sanse de reusita mai mari. Insa ne gandim bine inainte de a face o miscare.
Anda si eu cred ca voi aveti sanse de reusita – daca e domeniul care ma gandesc eu ca e 🙂 Spun “voi” pentru ca atunci cand esti casatorit nu cred ca mai conteaza foarte mult care e specialistul, pana la urma va completati reciproc
Lucru mare cu afacerile! Am “furat-o” şi eu de vreo două ori, până m-am învăţat minte… 😀
Întotodeauna mi-a fost urât să port grija altuia în sensul de a depinde de toanele lui. Sau să-l ţin pe altul în cârcă, mai ales unul care nu produce nimic. Exact pentru asta m-am hotărât să lucrez de unul singur şi zău că nu-mi pare rău deloc. Nu mai răspund decât pentru ceea ce fac eu şi nu în faţa altuia, ci mie însumi. E drept că nu există siguranţa de care beneficiază un angajat, dar parcă tot e mai bine. Lucrez când, cum şi cu cine am chef.
Asa lucrez si eu dar tentatiile exista si cateodata ai impresia si-ti doresti- sa te poti baza si pe altii
Tentaţia asta o mai am şi eu, recunosc cinstit. Dar dacă cineva mi-a înşelat aşteptările peste toleranţa acceptabilă, trebuie să-şi caute pe altcineva.
Decat sa visez ca mi-as face o afacere si ca ar fi profitabila, mai bine sa sper ca primesc mostenire vreo avere incomensurabila (daca aveti vreo matusa Tamara care nu va trebuie, aduceti-o la mine), cu care sa ma pot plimba prin lume pana la adanci batraneti. :))
Și eu am investit într-o afacere și o am și acum… dar eu am avut documentație atunci când am luat-o și am știut ce iau și la ce mă înham… io zic că e bine să studiezi foarte atent obiectul investiției și să iei toate riscurile în calcul, că altfel e posibil să ai surprize neplăcute… sau miorițe bucălate care se duc până-n deal și-ți lasă scris pe blog că nu se mai întorc acasă 🙂
🙂 asa e Florin, trebuie sa fii informat in primul rand si sa-ti placa ceea ce faci, sa poti sa te ocupi personal
ma-i prins nepregatita, am copilarit pe asfalt cu cheia de gat, habar n-am cum arata o oaie de aproape. cat despre afaceri, n-am avut niciodata ambitia asta, mi-e ok sa lucrez pt altii si sa-mi permit cate o evadare din cand in cand 🙂
Avantajul bunicilor de la tara…..
Imi pare rau de experienta ta…si de banii pierduti. Si ca sa te fac sa zambesti o sa scriu un post cu poze din copilaria mea, sa vezi si tu cum pupam eu vaci pe botic, cum tinem mieii in brate 🙂 (asta era maximul rasfatului, sa-mi aduca mieii in pat) si cum ma transformau ai mei in ciobanas 🙂
Si revenind la intrebarea ta, pana acum nu am luat in calcul varianta de a dechide ceva al meu. Sincer, mi-ar fi teama sa imprumut bani si apoi sa platesc ani de zile, rate pentru nimic. (In momentul asta, in oraselul meu mic nu mai merge mai nimic, in afara de trimisul fufelor la produs 🙂 ) Iar varianta sa strang eu banii..nu prea o vad, cel putin acum.
Insa asa, visand, as deschide o patiserie-covrigarie- ca aici s-ar pricepe mama 🙂 sau o pensiune undeva la munte. Si nici ideea unei gradinite private, nu-mi suna rau sau cel putin un after-school.
Aaaa, abia astept sa vad postarea 🙂
Done!! 🙂
Desi e de luat aminte si nu de ras , citind experienta ta cu oile , mi-am amintit de fiica-mea care , intr-un moment de maxima cugetare , mi-a spus cu o mutrita serioasa si plina de intelepciune : “Un cioban si o ciobana , pasteau un turm de oi”. 😉
eu n-am curaj. deloc. gandul sa iau bani de la banca cu dobanda ma-nfioara. mi-e si greata la gandul ca as da gresh sau ca cunoscutii mi-ar spune: ti-am spus eu…asa ca-s o ajgajata model (asa ca consider eu) dar visez la o pizzerie-patiserie-cofetarie unde sa stea lumea lejer, copii sa tzopaie fericitzi si fara fum de tzigara sau mintzi incetzosate de beutura.
Nu stiu unde locuiesti tu dar in orasul meu relativ mic (din Ro ma refer acum) sunt cateva locuri de genul asta. E pizzerie “smoke free”, cofetarie , un fel de bar “smoke free” deci afacerea ta n-ar merge acolo din pacate 🙁
Si vreau sa-ti spun ca nici foarte mare succes nu au, cel putin cofetaria din cate am inteles eu- chiar daca e frumos amenajata. Poate ca daca ar fi 3 in 1 lucrurile ar sta altfel
Ai pierdut puțin, ai semnat doar un contract cu martori… Unii 😀 am pierdut mai mult. E motivul pentru care aș începe multe soiuri de afaceri cu capital care să tindă spre 0. Rămân visând…
Bine, stiu ca unii au pierdut mai mult , dar oricat ai pierde te gandesti ca puteai sa faci altceva cu banii aia, e natura umana. Si te doare ca esti tras pe sfoara
Stiu cum e sa mizezi tot pe-o carte si cum e sa pierzi. Cel mai ciuda nu ti-e de bani ci de faptul ca te trag pe sfoara oameni in care ai avut incredere, pe care i-ai ajutat…N-as mai face afaceri in parteneriat, ci doar pe cont propriu. Mi-ar placea sa am o cafenea si un club pentru adolescenti, un loc in care sa fie in siguranta, sa se distreze pe masura varstei lor dar in care sa-si poata etala oricand talentele fie literare, fie muzica, dans sau pictura…Si as vrea un adapost pentru animale, dar nu ca afacere ci ca binefacere.
Sunt frumoase visele tale Adelina, sper sa se implineasca intr-o zi, macar unul .
Da, asa a fost la momentul respectiv, am analizat, nu m-am gandit ca o sa pierd de tot si apoi m_am impacat cu ideea. Dar e dureros sa fi tras pe sfoara si da, i-am ajutat pentru ca eu jumatate din oi le-am dat ca “plata” pentru ingrijire si servicii, gandindu.ma ca imi ajung restul si mielutii care -o sa-i am, etc.
Asta e….
Daca as avea resursele necesare, as deschide un Plafar; nu pentru ca ar fi vreo afacere profitabila ci pentru ca asta mi-ar face placere, m-ar bucura; nu stiu ce ma cheama printre toate ceaiurile, plantele, unguentele, suplimentele alimentare! :))
Ilda
Lavender Thoughts
Sincer, mie chiar imi place ideea de a investi (daca as avea ce) in oi. Sau ferma. Sau agricultura facuta cu cap. Nu ma pricep la nimic din toate astea, dar “consultanta”, “publicitatea”, “jurnalismul”, lucruri la care ma pricep si pe care le prestez nu mai au cautare si prea mai aduc bani azi.
Din pacate ultima fraza e foarte adevarata 🙁
hi hi! sigur nu mi-as lua oi. 😀
am inceput si eu o afacere sau doua la viata mea, cu banii mei si initiativele altora si mi-am promis ca nu mai fac asa ceva. 🙂
Eu nu m-as baga decat la ceva ce stiu, pricep,am avut de-a face cu…agricultura e complicata, vine o ploaie sau o seceta si te-ai ars,nu mai vorbesc de ce faci cu marfa ,chiar daca o obtii, la comert noroc cu spagile ,altfel cred ca 99% din comerciantii din ro ar trebui sa infunde puscariile.
N-am inteles niciodata ideea ca “placerea” sta la baza a ceva…eu cred ca numai “capacitatea” ,”posibilitatea intelectuala “,”stiinta” te poate duce la succes .Ca la scoala: poate sa-mi “placa”mie cum suna franceza pana nu mai pot ,daca nu invat,daca nu am capacitatea sa muncesc ,daca nu ma duce capul dejaba!
Ca-n fabula aia cu “am bani sa-mi cumpar ochelari dar nu stiu sa citesc”…
Evident ,in romanica, tupeul e foarte important, poate cel mai important , aici la noi e ca la nimenea…
Ca sa ai succes trebuie sa dedici timp ,munca,pregatire, energie idealului respectiv, nu asa,n-a tie fraiere 1000 de euro ca am ,eu sunt tare, am spalat wc-uri in vest, si apoi astept 100000 de euro ,ca cica sunt bussines-man.
Asa. Si spune-mi te rog, tu poti sa dedici timp , munca si pregatire unei activitati care nu e o placere pentru tine? Ca eu nu prea pot. Adica pot, dar nu ma implineste.
Sa-ti explic mai clar. Eu castig bani din conctructii 🙂 Am invatat c-a trebuit sa invat deci sa spunem ca ma pricep si-o sa ma pricep probabil tot mai bine daca asa trebuie, ca sa pot sa fiu eficienta.
Da tot nu-mi place 🙂
Si am vazut oameni care s-au priceput foarte bine la ceva (de exemplu la scris nuvele) si au facut o afacere buna din asta. Sau…crosetand lucrusoare pentru copii. Sau facut bijuterii handmade. Exact asta am vrut sa spun. Ca pasiunea pentru lucrurile facute bine te conduce spre succes.
Si nu ma refer la pasiunea pentru bani
Hapi, eu n-am spic de spirit intreprinzator. Imi pare tare rau ca ai patit din astea, dar e bine ca ai invatat ceva…
Ce funny esti! Am ras de m-a durut burta, le ai cu povestitul 🙂
Acusi sa zic si yo de mine: de mic copil am avut spirit intreprinzator: hainele ce-mi ramaneau mici le vindeam vecinelor si colegelor de scoala pentru a imi putea lua hainute noi (bineinteles cu un mic ajutor din partea parintilor), cand am mai crescut am incercat diverse joburi dintre care cel mai mult mi-a placut voluntariatul :))) , ai mei nu au fost prea incantati dar dupa ce am terminat si cu studentia, am zis sa devin om serios asa ca am plecat in Scotia ca beauty adviser, dupa care a urmat un job in Romania -HR manager-ca tot am facut o facultate in domeniu. Dupa vreo 2 ani am zis ca trebuie sa-mi indeplinesc “menirea” si am devenit din nou un mic antreprenor, mi-am deschis un magazin online de bijuterii (totul a pornit dintr-o pasiune) care mi-a adus multe satisfactii atat financiare cat si sufletesti, si inca imi aduce. Acum ma gandesc serios sa incep o alta etapa din viata si anume sa calatoresc intens, sa cunosc lumea…cred ca de fapt asta mi-e menirea 😀 , deci vreau sa ajung stewardeza la una din cele mai smechere companii aeriene din lume…acum trebuie sa transform visul in realitate (lucrez la asta). Ei bine, cel mai important e sa muncesti cu placere iar cand ajungi seara acasa sa te simti fericit 🙂 Pupici!
Nicole, chiar zilele trecute am vazut ceva anunt la de Quatar Airlines, eu zic sa le dai like tuturor pe FB ca asa mai afli noutatile.
Sper sa-ti indeplinesti visul
Dar vreau sa-ti spun ceva
Eu calatoresc foarte mult (ma rog, nu cat o stewardesa 😉 ) si am demitizat putin jobul acesta. Poate unele fete din breasla s-ar supara pe mine ca zic asta dar eu o vad ca pe o meserie obositoare si neplacuta. Mai ales pentru companiile mai mici iar de liniile interne nici nu mai vorbesc.
Tinteste macar spre o companie care ofera salarii mari – cele de la Quatar, Emirate, whatever 🙂
Nu pot să cred că ai investit în oi 🙂
Ca un mic ecologist, dacă aş avea bani i-aş investi în reciclarea peturilor.
Si chiar mi-au placut oile mele 🙁
Sincer, dintotdeauna mi-am dorit sa am o croitorie a mea, unde eu sa creez modele si una din prietenele mele sa le coasa. A fost doar un vis.
Dar tot mi-as dori o croitorie, de retusat, scurtat, cusut. Lumea are nevoie sa stii.
Si mi-ar mai place un magazin cu antichitati sau unul in care sa creez tot fe;lul de balarii, modele cu frunze, betze, margele(exact ca in Germ si Austr)…dar la noi nu prind astea…noi vrem chestii chici si numai noi.
Chiar ca lumea are nevoie Scorpio
Uite “la noi” serviciile sunt foarte scumpe si in plus nu lucreaza bine. Adica -unde e ieftin nu e bun
Si atunci mai bine imi cumpar ceva nou decat sa dau bani la croitorie
Dar in romania , sunt convinsa c-ar merge!
Croitoreasa la care ma duc eu in Ro , lucreaza super si nu facea fata clientilor. Pur si simplu a abandonat firma si mai coase doar pt prieteni (si pt mine ca nu scapa ea asa usor 😉 )
Eu l-am cunoscut pe baciul moldovean,in copilarie,la Botosani,anul acesta implineste 89 ani si e bunicul meu.Stiu cum miroase si cum arata un miel,o oaie,un cheag de lapte,o stana.Si-acum mai visez ca dau oile-n strunga si alerg dupa libelule.
Mi-ar fi placut sa am bani fara sa mai muncesc vreodata,iar timpul si energia mea sa le consum cu cei care nu au si nu mai pot avea nimic decat de la noi,cei care ii putem ajuta.
Din spiritul meu de afacerista n-am scos nici o libelula macar….:-) da’o am pe cea din vis si mi-ajunge.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate!
Referito al intrebarea ta: pantofi si timp, mi-ar placea sa produc 🙂