La stomatologie în vreme de pandemie

A venit o vreme, ca-n apocalipsă, o vreme-n care, era o plagă să te duci la medic, la spital – era mai infricosatoare decat leziunea de care sufereai sau boala pe care-o aveai. Vremea in care a apărut SARS-CoV-2, s-a declanșat o pandemie, iar lumea s-a împărțit in două, făcând exact ceea ce nu trebuie făcut in vreme de cataclisme, pandemii, război. Au uitat că mai era si altă cale. Cea de mijloc. Insă nimeni nu-si asuma implementarea ei pentru că, Sars Cov 2 coincidea cu multe alte probleme de pe planeta asta… război in Siria, amenințări din partea lui Erdogan cu rolul lui strategic in politica mondiala, slăbiciunea Romaniei in EU, Putin tacut si incontrolabil, Trump repezit si obsedat de putere si de altele, oameni care mor prin Africi fără să fie băgati in seamă de cineva. Din două tabere, cum am fost adesea, am devenit 222 de tabere. Mai urmează să ne împărțim in districte ca-n Hunger Games.

Să fie clar, eu nu sunt gaița zeflemitoare…

Nu am atata curaj, mi l-a retezat chiar statul roman, printr-o decizie neconstitutională.Care nu e inca definitiva dar Partidul va avea grijă să fie. Așa că-mi văd de ale mele (cand i-as putea ajuta mult si pe altii!)

Stiam că există si el pe lume dar nu (mai) voiam să am a face cu el.

A apărut ca un fulger care mă îngheța un moment – în urmă cu cateva săptămâni. E acolo! Ok, lasă-l în lumea lui, n-ai nicio șansă în orașul ăsta mic să întâlnești pe cineva care… Iar tu esti puternică! Te pui seara, când îți termini treaba langa copil si esti bine!

Dar începe să te doară vag, durerea aia despre care nu stii de unde vine, doar banuiesti. Parcă-i peste tot. Te uiti la copil si trece. Totuși, suferința e acolo de dimineață, poate trebuia să descarci cumva si programul ăla, synctuition, că cică, meditatia aia pe-o anumită frecvență, te tocmește la cap?

Până la urmă cât poate durea… o durere? Până mori sau își pierde din intensitate. Pe vreme de Covid, nu e momentul să faci schimbări în viața ta, să te duci să-l cauti, nici să te caute el. Ia uite, ăstia mai restrang relaxarea. ca pe vremuri, cu elasticu ăla din chiloti și din sosete, nu te duceai atunci la Panty că dacă te îngrășai sau slăbeai ziceai: mama, strâmtează-mi putin elasticu la chiloti că mi-s largi…

Am suferit în taină, c-așa-mi place mie

Mi-amintesc de o tanti care s-a prezentat la chefi la cutite si-a zis că ea are ocupația de Stăpână. Făcuse acolo o mămăligă sau ceva si, după cum s-a cam prins juma cetățeanu, nu sarea și piperu dau gust mâncării ci povestea din spatele ălor două mâini.

Mă gândesc să mă duc și eu, fac un gris cu lapte – pun dulceață de mure pe deasupra, că-mi aduce o colegă, si spun că-s Sadică în viața de zi cu zi. Chiar dacă e muncă de birou uneori. Și că, tot uneori, în timpul liber, mai dau și cu biciul. Ulterior, de când era să-mi pună cătusele ca la Alexandra Stan in Mr Saxobeat, m-am gandit eu așa, că e ok să fiu doar Sadică c-o viață avem. Aici si-acum, adică, nu în eternitate.

Să-mi dai un telefon din când în cand…

Calc pe jucăriile copilului si nu zic nimic, altădată-mi blestemam zilele, până-mi cobora durerea din creieri. Acu, nimic. Merg spre serviciu si încep să plâng pe drum. Nu mai rezist trebuie să-l sun. Si ce dacă n-o să-mi răspundă? Măh, n-am curaj să-l sun, o fi cu vreo cinci, cum e el de obicei… Așa că-i trimit mesaj vocal. Mare prostie. Vocea mea, in telefon, pe vocal sau înregistrare, e ca a lu Conchita Wurst. Nu, nu asa frumoasă ci altfel, ca si cum i-ai epila barba cu fâșii de ceară fierbinte si-ai pune-o să cânte Rise like a Phoenix.

Vino să te văd…

Scris, scurt, ora locatia. Îmi vine să-mi arunc rucsăcelul pe calea ferată de bucurie si extaz. Fac ce trebuie făcut și îi anunț pe cei din mediul înconjurător, mai puțin familia… Și dacă trebuie tăiat în carne vie tot mă duc. Ajung la birou, îmi notez ziua de recuperare și-mi anunț sefii. “Am o problemă”. Ochii împletiți spre buric si ovare. Serios, ce bărbat decent întreabă o femeie care se uită la el ca uliu când vede un pui: ce problemă ai tu? Toată lumea e ușor jenată, da bine înțeleasă.

…………………………………………………………………………………..

E deasupra mea si se pregătește să-mi bage niște droade-ntre dinți. Are cinci, cum am anticipat. Mult mai frumoase ca mine. Si tinere! Cele cinci, grațioase si albe, cu păr negru, istete, iuti, se bălăcesc deasupra caninilor mei. Suntem ca-n cele 10 umbre ale lu Grey. Pardon, fix ca-n Anatomia lu Grey. Durerea dispare si mă uit la toti cu drag, în timp ce o tipă focoasă trage de colțurile gurii, un tip timid apasă pe maxilar, pe sub urechi și-n fundu gurii.

• Abcces parodontal! Aici, uite (nah, am mai fost acu 6 luni, am o problema cu ocluzia, n-o sa ghicesti tu, urmatoarea)
• leziune apicala
• pulpita dentara
• e aici la incisivul lateral
• e durere musculara din cauza ocluziei

Grey cel bun ia o oglinjoară cu care ciocăneste usor intr-un dinte anume. Eu, extraordinar de cuminte si încântată să fiu material didactic, mai să sar pe lampă. Acolo e ceva!

Un fel de Cristina Yang a stomatologiei tranteste un diagnostic cu cifre, coronițe, notiuni inflamatorii si toată lumea e de acord, inclusiv eu. Nu-l scoți?

Ai innebunit? E dinte sănătos. Mă rog, nu azi. De maine incolo.

Grey dă un telefon. Primul episod s-a încheiat. Nu mă tai tu? Nope, nu-i de tăiat. Rezidentele vânează deja ceva mai sângeros. Pe-afară, stau sub balconaș cateva persoane, care trec si ele de triaj.

În oraș, la cabinetul privat, urgența, mă primeste imediat. Cer două anestezii din prima, cum ceream cu fetele, cand mergeam la disco, cate doua randuri de vodcă caponne. Când imi amorteste nasul și simt că-mi pică fața, flutur veselă din gene, faceti ce vreti, scoateti tot, gasiti unde si cum e, că vin de câte ori vreti voi, a început să-mi placa filmul. Cred că rolul meu nu e Sadică. Aș prefera să bat pe cineva, așa, uneori, dar nu am voie.

Fac exercitii fizice, e noapte si re-revad capitolul 10 din Anatomia lui Grey. De ce n-or făcut ăstia si un serial cu medici stomatologi-maxilo, protetica si altele? Pe maxilo facială sunt niste cazuri de te crucești – ce poate face un medic bun, acolo unde crezi că-i putred tot.

Iar cu dintii, primul episod l-aș fi început cu un senior căruia i se blochează proteza în timp ce încearcă să mănânce prune. Apoi e episodul cu implantul de titan care migrează în vid, inspre creieri, in sinusuri. Apoi, episodul in care, fetita de 3 ani pe care am cunoscut-o eu, ajunge să fie operată de cel mai bun chirurg maxilor si nu-si mai pierde nervul optic, ci e salvat dupa 12 ore in sala de operație…

Un film despre cei mai buni doctori Grey din Romania pe specialitățile astea.

Dar e vreme de Covid iar la noi arta nu e plătită, nici artistii profesionisti ci ăstia care fac circ în televiziuni, bălăcărind, de multe ori, personaje mai decente decat vor fi fost ei vreodată. Multumesc H.R si C.L !

daca v-a fost de folos vreun articol sau doriți să sprijiniti apararea mea in fața justitiei din Romania – mai bine spus să mă pot proteja de implicarea politica din JUSTITIE, o puteti face aici.

RO39BTRLRONCRT0130556202

Chezan Felicia