Între viață și moarte

Un bebe-n general

9 luni. Descopera conexiunea ma-ma și ființa-dromader care-l cară cu treiștreiu-n uichend, care duce gunoiul cu el în marsupiu, care aduce baxurile de apă, care numa nu cară cumpărăturile pe creștetul capului. Merg la baie și strigă ma-ma. Din scaunul de la Ikea se uita la mine, să nu cad dreacu-n vasu de toaletă. Deja-s cu cracii-n sus de fericire, amețită pe jumătate. Bine, adevărul e că mă și tem să nu fac accident vascular de la atâta orez-constipație- fă repede, repede să nu recepționezi wifi-ul din burta lui, tăvălită pe jos pe la pediatrie, în timp ce domnii doctori îl caută cu endoscopu.

Un bebe-n particular

E 00, 23 și-ntind mâna-n dreapta și-aud un kiai, un fel de strigăt de luptă pe care am auzit că-l practică pasionații de kendo.
Oooo-sa-baaaaaaaaaaa tu, tu… bebe se pregătea să sară din pat, în cap, pe podea.

Dacă până a împlinit 9 luni am crezut că mor de vreo 27 de ori, acum am trăit două zile ca să-nvăț să supraviețuiesc. De mă puneai să caut termite-n spatele blocului și să lemănânc sau să țin în mână o lăcustă (bleah), credeam că-s la Decathlon sau Exatlon pe lângă timpu cu ăsta micu.

Când m-am trezit cu capu-n hematii, pe pernă și-am văzut că nu-s ale lui, am fost cea mai fericită. Chiar dacă a treia zi-mi ieșeau ochii la UPU și-mi intrau niște meșe-n spatele nasului iar o tanti cu lanterna-n ochi mă întreba dacă știu cine-i președinte. De spaimă să nu mă tortureze (că-ntr-acolo ne îndreptăm cu cenzura), am zis că-i Dragnea, of viața mea.

Armă mortală unu

Cel mai sigur loc pe termen scurt, e scaunul de masă de la ikea. L-am folosit de nuștiucâte ori de când l-am primit de la o prietenă. Numa-n cuie nu l-am bătut, era nou, l-am scuturat, am dat cu el de beton, l-am aruncal în sus și l-am lăsat să cadă. Scaunul, e clar. Măi și vine ziua-n care îl mut pe Gălbenuș @mai încolo cu scaun cu tot. Ca să-l văd de pe budă, să mă scuzaț. Că ultima dată când am mers la baie și eram singuri în casă, se pregătea să facă roata țiganului peste zăbrelele de la pătuțul lui.

Și cade. În bot adică, se apleacă în față peste tăblia aia, eu mă dezechilibrez un moment… și CADE!!!!! Scaunu cu el cu tot, pe covoraș, în hol. Gândit-am că mă și despic în două de spaimă și oroare și de vină. Îl iau repede-n brațe, urlă el vreo 2 minute, plâng eu vreo 12, pun gheață pe unde-apuc, am pus gheață și-n laptele praf. La un moment dat realizez că nu urla de durere, așa cum plânge când se lovește-n mobila din casă. Plângea de spaimă, eu de vină și de spaimă. Bun, suntem în viață, scan damages ca la Terminator.

Ăsta micu întinde mâna după mărul moale la care molfăise în dezastrul gravitațional, eu îl întorc pe toate părțile, verificare tehnica. Îmi scot bluza asudată, pupile reactive, îi iau mărul, ueeeeeee, normal, dau jos pantalonii -colăceii de grăsime intacți, ceva miroase tare, am uitat cartofii copți -la scrum.

Nu vorbește!!!!! (ești varză, nici înainte nu vorbea)
Abu-abu-abu!!! (hiiiiii. Vorbește arabă, ptiu, tre să-l duc la doctor! Și ce să le zic? că copilu meu de 9 luni s-a lovit la cap și-a zis abu-abu-abu?)

Hai afară, ia suzeta, șapca, viteză.

Vine un șofer mai de doamne ajută, cu mustață, burtă, chel, ceva gen Despicable Me (de treabă, că deja-i cunosc, sunt unii butuci de tot). Ta-taaaaaaaa. Răsuflu ușurata. N-are nimic.

Înapoi:
Ba=ba-baaa- și-un fluturat de limbă scuipăcios înspre două tinere doamne care foloseau carnet de-ăla pentru care noi dăm 80 roni pe doua linii. Parcă eram minionii. Scoate și-una dintre ele limba. Distracție. Abia m-am abținut să-i spun ăleia că e suspectă de stomatită aftoasă.

Armă mortală doi

Mergem cu 33-uuuu.
Și când urc, cu el în marsupiu, la capăt de stație, văd o pungă destul de elegantă. O iau, o duc șoferului, să nu fie vreun AK de la Deveselu, să ne scoborâm direct în sânu lui Avram. Că de-l mai văd pe Hani îl împușc cu prezervative cu apă, îl trag de chelie, îl blestem și fac o criză, după care mă duc să mă spovedesc.Doamne ferește, nu c-ar fi el acolo dar acolo speră să meargă. Eu nu. Eu vreau să-mi duc copchilu la grădi.

 

Se uită șoferu mirat la mine, la copilul cu bubu la cap și în pungă: două cepe roșii, niște mănuși soioase și hopaaaaa, o scrisoare. Fac mișto de el? Nu, poate e vreun act… Deschide plicul: cum am scăpat de părul nedorit prin cur… a cu ceapă.
Zvârle șoferu punga pe-o tejgea spre ăi de la dispecerat și ne continuăm în siguranță drumul.

Nu mă mai uit după bărbați, cred că mi s-au fisurat trompele, s-au înfundat cu endorfine, mă uit după ciori, căței, pisici și am învățat cum face calul. În sfârșit, mă mut pe alt scaun cu ruscac și bebe. În spatele nostru, o babă.
Mă scuzaț, eu șterg la cur de 9 luni și… dar așa putoare ne-a învăluit încât mi-au mai albit doi peri și-un dinte. Am ghicit că nu se scapă al meu așa electro-dinamic, și-mi venea s-o scutur pe baba care stătea împăiată și bășea sonor în spate. Păi ce faci femeie, îți bați joc de inocenta noastră?
Jumate autobuzu cu tot cu nene frumos care se-așezase lângă noi, s-a mutat în față, de mergeam ca-n desene animate. Ăsta mic a început să plângă și nu mai lipsea mult și=ncepeam și eu, noroc c-a coborât Eonu la biserica din centru.

Și-acum trebuie să-nchei duios și tăios, bebe e pe hol, mănâncă un fel de var de pe perete, dintr-un loc în care de când sunt aici nu m-am gândit c-ar putea fi belit, decojit, găurit fără bormașină. Tot sper că e reîncarnarea lu bunica deși teoretic, eu nu cred în reîncarnare că-s ortodoxă.

Părinți perfecț, auz. Mă c să mă vopsesc c-a venit maman. Bebe, viteză la buni.