In viața secretă
Ma întreb daca exista o anumita varstă la care te poti dezbraca de pelerinele înflorate cu care ascunzi iubiri, certuri, neplaceri, boli, bucurii, riduri si ganduri care pe unii i-ar face sa lesine.
Nu stiu daca aveam 12 ani sau eram mult mai embrioană cand m-a pupat Marinel în cortul facut din pături între doua căpite de fan. M-a pupat c-asa era jocul de-a mama si de-a tata, nu c-ar fi vrut el, ba chiar s-a spălat pe gura dup-aia si a jurat ca duminica merge cu bună-sa la spovedit.
Eu am si postit 3 zile ca nu eram sigura dacă frigidul pupat a lu Marinel nu e un semn pentru barza -cum c-ar fi libera sa -si faca un cuib la noi pe casa cu bebelas cu tot
N-am spus la nimeni , pana după vreo 14 ani cand Marinel se-angajase la combinatu din oras si-si luase o nevasta mai cuminte si mai spovedită.
Ne ferim sa spunem multe lucruri celor din jur de frica să nu ne judece.
Cand îti faci un prieten nou si iesi cu el la plimbare sau la o poveste
„tatal meu locuieste la tara si vine rar pe la noi, n-am mai vorbit de ceva vreme”
suna mai bine decat
„hei, by the way, taica-meu e alcoolic, consuma spirtul precum eu ciocolata Milka , are deja ciroza si mai încerc sa îl internez pe saptamana viitoare. Pana acum a facut delirium tremens de 3 ori. De care pizza vrei sa luăm, Capriciossa sau Salami? „
Adevarurile trebuie retușate, legate cu fundita sau în cel mai elegant caz- ascunse
*adevarul în acest caz este un fapt real nu o părere sau o opinie. Nu sunt adepta exprimarilor de genul „ai curul mare“ sau „esti prost“
Daca prima ta iubire a fost unu însurat , jumatate din populatia feminina va prefera sa creada ca l-ai violat , i-ai facut farmece si că parintii tăi te-au crescut ca pe-o „panaramă”
Iar daca tu ca bărbat liber – te culci cu una casatorită – e ca si cum ti-ai cumpara emblema de gigolo – decorat cu Steaua Romanei în grad de cavaler, în timp ce ea devine o curvă care-si înșala barbatu *muncitor
Cand esti bolnav e bine sa taci ca sa nu se bucure dusmanii si sa-si frece mainile gandindu-se ce panselute or sa-ti ia la priveghi. Cand esti foarte sanatos si te simti ca iepurele pe câmpie e bine sa taci ca sa nu te invidieze cei care sunt bolnavi
Cand divortezi , trebuie sa pregatesti din timp discursul prin care sa convingi marea majoritate carcotașă ca celalalt a fost de vina.
Cand hoinaresti liber pe alte meleaguri e bine sa taci ca sa nu îi faci sa se simta prost pe cei legati de un anumit loc si care nu pot călători momentan.
Iar cand esti dat afara de la munca e bine sa afle cat mai putini pentru ca vor spune ca esti lenes si incapabil
Salariile, opiniile politice si religioase , sexualitatea /desi le avem si le trăim cu totii sunt teme tabu si motive sa ne uram între noi, să ne displacem sau sa ne consideram mai presus unii de altii.
Cand iubesti , esti liber sa spui oricui. Chiar daca uneori- cel pe care-l iubesti află ultimul sau poate niciodata.
Incomparabil – este sentimentul de a sta fara pelerină în preajma cuiva.
Am in casa un om care nu judeca…..e atat de bine.
Suna interesant
Chiar nu judeca? Sau nu judeca actiunile pe care le faci tu? 🙂
Eu nu am subiecte tabu-chiar deloc. Cu cei cu care imi permit intr-adevar…chiar spun tot ce se intampla, ce mi se intampla…adevarul doare, dar nu il pot schimba.
Ce vina am eu de exemplu ca unul o are mica si nu e bun? :)) Ii spun ca nu ma satisface si punct!
Cred ca intelegi ce am vrut sa spun…cam asa sunt eu. :))
Scorpio, ce “dura” esti mai draga… 🙂 =))
e, e.
Eu nu pot sa spun ca am atata curaj sa fiu directa cu toata lumea
Hapi, poti fi direct si intr-o nuanta indulcita.
Melanie, nu sunt dura , doar ca nu ma mint singura, cu lupa in mana. Asta ca sa am o nuanta mai ,,dulce” pe aici :))
@Scorpio, esti… scorpioana tipica: tai în carne vie(sic&LOL!)… 🙂 spui ce gândesti si gândesti ce spui, desi… se sustine ca dimensiunile nu conteaza daca stie (cum) sa se serveasca de…”lupa”!(@”cu lupa in mana”.) 🙂 =))
Aaaa…si daaa…nu judec, dar asta am mai spus-o.
Da, Hapi, e incredibil de confortabil sentimentul de a sta, in preajma cuiva, fara pelerina. Fara masti. Sau cu ” sufletul in pielea goala “, tot aia.
Eu sunt o norocoasa. Am cativa oameni in jurul meu fata de care pot fi asa. Si am zile in care tare ma mir cat de mult ma pot iubi, desi stiu si ipostazele mele sa le zicem jalnice.
La randu-mi ma simt in stare sa accept varianta fara pelerina a oamenilor . Nu chiar a tuturor, n-am ajuns inca la acel nivel.
E posibil sa fie o chestie legata de toleranta. Sau de altceva.
🙂
fain scris.
Da, e minunat sa poti sta in fata oamenilor fara sa te ascunzi, dar atat de putini dintre noi o fac. Si pana la urma e vina noastra pentru ca singuri ajungem sa ne cenzuram, sa credem ca nu suntem destul de buni. Viata fiecaruia dintre noi e asa cum e si, de multe ori, lucrurile pe care le ascundem nici macar nu sunt pacatele noastre. Ne-am obisnuit sa ascundem gunoiul dupa usa, dar el ramane acolo si, mai devreme sau mai tarziu, oamenii oricum ajung sa-l afle. Nimic nu e ascuns intre cer si pamant si singura modalitate in care oamenii ne pot accepta asa cum suntem, e daca o facem noi mai intai. Cel putin asa cred eu.
Ai “pus pe masă” o chestie care le face multora zile fripte. Mulţi sunt conştienţi de treaba cu tabu-urile, dar nu fac nimic să o “repare”. Alţii nu realizează treaba asta pentru că…, ei bine, aşa au fost educaţi şi reprezintă ceva “normal”, mă rog…
De multe ori am avut scandal cu ai mei când eram puşti pe tema “ce o să spună lumea”.
Am ceva rude (prin alianţă) la ţară. De multe ori când ne întâlim aud pe câte unul că începe cu “ştii, ar trebui să…”. Când le întorc întrebarea “dar de ce, cine spune şi unde scrie că aşa trebuie?”
Până la urmă, duşmanii să fie sănătoşi şi să-şi vadă de-ale lor.
In ultima vreme am invatat sa nu-mi fie rusine de cine sunt si ce alegeri fac. Am observat ca in general oamenii care comenteaza sunt cei care ar cauta un motiv de comentat oricum, indiferent daca ai proceda intr-un fel sau altul. Iar cei care tin cu adevarat la tine te sustin sau te ajuta, nu te judeca.
Si eu am invatat dar inca ma mai antrenez…
Eu personal nu prea sunt (asa teoretic principial, desigur, ca practic nu-mi prea iese chiar intotdeauna) pro exhibitionism cu orice pret, mai ales pt scopul principal ca sa ne simtim noi personal mai bine, fata de alti semeni oameni, chiar si cei mai apropiati, de fapt tocmai cei mai dragi si mai apropiati, (ca ailalati nu conteaza), deoarece am impresia ca totusi semenii nostri oameni, inclusv cei dragi nou, nu au aparut pe pamant cu telul pricipal de a ne faca pe noi personal sa ne simtim mai confortabil. Adica eu imi zic mereu, (daca-mi aduc aminte), “atentie sa nu cumva sa ii folosesc in mod neetic tocmai pe aia care-mi sunt mai apropiati, ca si cum ar fi pet-ul meu personal sau ursuletul meu personal de plus adica, ca sunt totusi oameni autonomi si nu sunt simple extensii ale mele sau legati cumva cu vreun lant de mine ca sa indure exact ce indur si eu, si or avea si ei dreptul la visele, sperantele, trairile, si preocuparile lor personale idependente nu numai la unele de interes primordial pt mine. Adica, asa cu acordul lor liber consimtit si pe termen limitat, in mod cat mai moderat posibil, e OK sa iti pui picioarele si pe masa sufletului altui seaman, dar totusi exista, cred eu, o nevoie de a respecta o idee si intimitatea celuilalt. Desigur, asta e doar teorie, si pana la implementarea practica a acestor idealuri, pe mine personal ma mananca narcisismul personal, dar totusi sper in sufletul meu ca altii sa fie totusi mai buni decat mine.
Dar nu e vorba de exchibitionism.
Si cand dai “share” unor sentimente sau unor secrete de obicei primesti feedback. Astea duc eventual la incredere si o buna colaborare.
Pana la urma toti ne folosim unii pe altii, fie ca ne place sau nu.
As vrea sa-l vad pe ala care sta intr-o relatie desi nu primeste la randul lui ceva: iubirea erotica, recunoastere, respect sau chiar chestii materiale.
Pana si animalutul de companie ti-l iubesti ca-ti ofera un feedback. Daca e soarece se da in rotita, iti mananca din mana si te amuza, daca e catel sau pisica iti arata recunostinta, afectiune, etc
Hapiiiiiiiiii! 🙂 O happy day(s)… 🙂 Marinel, zici? Nu ma poci opri din râs, de se uita motanu’ la mine “speriat”… o sa ma ai pe constiintza, ca pe cunostinza ma ai deja… 😉 =)) I’ll be back asap… 🙂
– – –
@pizza, voilà de vezi: 😉
http://incaunipocrit.wordpress.com/2012/10/27/quick-lunch-for-local-beloved-guests/
Chiar asa il chema
Marinel 😉
Placut surprins sa descopar felul in care abordezi un asa-zis “subiect tabu”. As vrea sa citesc mai multe postari pe marginea acestui subiect inepuizabil.
Uf, din pacate in ultimul timp ma simt cam neinspirata 🙁
Deci, ideea este ca nu ma refer la O PERSOANA.P-aia stiu ca o avem (aproape) fiecare . Mama, bunica sau sora, o prietena, sotul , iubita, nu conteaza. Ma refer la aspectul acesta general prin care ne ferim sa vorbim despre noi tocmai pentru a parea normali. Devenim de fapt banali, plictisitori
Eu am constatat zilele astea ca ar fi fost bine sa nu ma “laud” ca am lucrat in laborator si ca ma cam pricep la una-alta. dar cum nici pe “niznaiu'” nu pot sa fac…s-a raspandit rapid vestea si acum vor sa ma angajeze :)).
Spovedania ta a adus ceva bun
Iuhuu 🙂
Hahaha numai ca nu am cum ramane la ei. Eu vreau acasa…;).
Mi s-a intamplat o chestie interesanta in austr…pe care am descoperit-o si la noi.
Cei pe care ii intrebam ce fac, raspundeau invariabil,, Bine..foarte bine, o duc bine”. Apoi aflam ca ba unul era cu un picior in groapa, ba ca altul a pierdut averea toata, ba ca alta s-a despartit.
Pe mine ma doare fix in pix ca par a ma victimiza atunci cand intrebata ce fac..spun ,,Rau”. De obicei nu dau niciodata explicatii..insa nici nu mint si ma mint cu zambetul pe buze. Dupa ce spun ,,Rau sau naspa” constat ca si respectiva(vul) zambeste si spune…,,nici eu nu o duc prea grozav”.
Chestia asta e ca si exemplul pe care l-am dat eu cu tatal alcoolic
De obicei “ce mai faci-ul” apare la inceputul unei conversatii. Aici depinde de motivul intalnirii. Daca e un prieten apropiat, sigur ca poti sa ii spui orice. rau, nu fac bine, am patit aia si aia
Dar daca e o intalnire de afaceri cu o persoana pe care o vezi destul de rar, daca e un om care te intreaba doar din amabilitate ca sa nu fie o tacere stanjenitoare pana asteptati ceva anume…..daca e un necunoscut, atunci pui frana. Zambesti frumos si spui ca esti bine chiar daca tocmai ti-a iesit un furuncul pe fund
Cel putin eu asa fac
Si n-am avut niciodata un furuncul 🙂
100% de acord! Frumos articol, frumos unghi de prezentare! De ce nu scrii un roman?
Nu am o asemenea experienta . Dar cine stie, intr-o zi…..
Multumesc 🙂
e bi e sa dai pelerina jos. dar e si bine sa te poti exprima liber… sunt multi care refuza sa asculte adevaruri, si atunci, mai bine taci..
Toti ne punem cate o masca. Nu intotdeauna pentru ca ne e rusine de imperfectiunile noastre, cat mai ales pentru a ne proteja de reactiile celorlalti. Oamenii sunt predispusi sa critice prima data si abia apoi sa rationeze, in cazul in care rationeaza. E usor sa dai cu piatra cand nu esti tu in situatia de a o incasa.
Sinecer, nu stiu daca chiar esti liber sa spui oricui cand iubesti pentru ca se vor gasi destui carcotasi care sa te judece si pentru asta 🙂 stii cum e, cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.
Ma gandeam la iubirea dezvaluita in conditiile in care toti o consideram un sentiment nobil
Sigur ca nu e indicat sa spui cand te indragostesti de veterinarul insurat care ti-a tratat cainele de amigdalita 😀
Aceasta masca se numeste Ego si importanta de sine! Cand reusim sa ne debarasam de ea (si sa nu mai conteze ce cred altii despre noi, in sensul real, nu fictiv fiindca suna bine) atunci putem pune totul pe masa! in vazul tuturor! parti bune si parti proaste! eu in general sunt deschisa! vezi si pe blog am articole (gen Anglia) in care povestesc experiente ce nu ma avantajeaza, ma pun in lumina proasta! dar nu ma deranjeaza fiindca stiu ca oamenii ce ma citesc au fost si ei “Acolo” intr-un fel sau altul!
In viata de zi cu zi am si eu prieteni, cunostinte mai bine zis cu care nu abordez unele subiecte! fiindca stiu ca nu ii intereseaza sau fiindca stiu ca sunt invidiosi! Invidia e in caracterul oamenilor si nu o pot scoate doar fiindca vreau eu! comentariile rautacioase ma indispun asa ca mai bine schimbam subiectul 🙂
Da, ok, tu ai fost curajoasa sa te expui intr-o lumina care nu te favorizeaza in fata unor necunoscuti, asumandu-ti identitatea.
Eu nu prea as face asta. Totusi, am scris pe blogul asta multe chestii personale si cei mai apropiati mie, plus familia stiu de existenta lui.
Mama intra foarte rar pe-aici si numai cand ii indic eu ceva 😉
Te-as contrazice un pic. Cand iubesti, nu stiu daca e necesar sa zici in gura mare, ca se vede de la o posta.
Cat despre celelalte adevaruri, periate sau transformate de-a binelea in minciunele, nu stiu ce sa zic… Asa este, dar daca ajungi sa-ti pese atat de mult de parerile altora, inseamna ca esti slab, neincrezator in tine. Si, oricum cred ca aia nu e viata, sa tot faci slalom printre propriile tale neadevaruri. Nu cred ca mai poti fi tu insuti.
Ajungi sa iti pese despre ce cred ceilalti nu pentru ca iti doresti sau iti convine – depinde de mediul in care ai fost crescut. Sunt convinsa ca cei care au crescut la tara sau in orasele mici au tendinta sa fie putin mai conservatori pentru c-au invatat de mici ca gura lumii e importanta.
Ca nu e de fapt importanta pot afla mai tariu cand sunt pe picioarele lor.
Eu sunt cam secretoasă de felul meu – am o pelerină mare, probabil pt că taică-meu având o funcţie oarecum publică, am fost prea mult în vizor. Şi ascund sub pelerina asta şi ce-mi spun alţii personal.
Dar mi-e bine în felul meu şi constat că, după o vreme, ceilalţi apreciază că au siguranţa că nu-i vorbesc mai departe şi nici nu emit păreri despre ei.
Stiu, e bine asa 🙂
Inainte sa te cunoasca omul are impresia ca daca isi da jos pelerina esti genul care o ia la fuga. Dar nu esti :))))
Pelerina mea saraca a fost destul de ciuruita 🙂 Dupa ce m-am intors din Ungaria, am aflat lucruri interesante despre viata mea………..enumar cateva :traficant de droguri, fata de bine la castelul Mariei Tereza etc………nu am pus la suflet, m-am distrat copios.
Oaw, dar macar ai avut o viata palpitanta 😉
Nu se putea spune mai bine.
Toţi, dar absolut toţi purtăm o pelerină şi uneori scoatem la vedere vârful nasului, un umăr, un picior, dar de dat jos, niciodată. Sau poate prea puţini. Şi blogul tău “cu pelerină” e fain că îţi poţi da tu pelerina jos.
Exact, defilez pe-aici in fundu gol :))))
Multi se cred dumnezei si judeca dupa aparente , fara a sti cum sunt cei pe care ii judeca si fara a-si vedea barnele din ochi.
Toti judecam la un moment dat. Dar majoritatea pricepem ca acela e doar punctul nostru de vedere , trecem mai departe si ne sustinem familia, prietenii indiferent de felul in care gandesc. Evident ca sentimentul trebuie sa fie reciproc
nu am curaj sa fiu directa cu
toti , pe cei care am vazut ca-i deranjeaza fatis , ii menajez !
Pai nici eu nu am….
Eu n-am pelerina, insa am o masca sub care doar o mana de oameni pe lumea asta stiu ce se afla cu adevarat. Sa port masca asta e obositor si frustrant, insa, oricat as vrea s-o dau jos, am observat ca e mai simplu cateodata s-o las acolo unde este.
Daca ti-ai pus odata sufletul in palma cuiva si persoana a inchis palma intr-un pumn ce ti l-a strivit, te cam lecuiesti de sinceritate absoluta.Cam 90% din faptele si gandurile mele la pot pune pe tapet(nu in fata oricui, evideant) dar exista si o parte intunecata a fiintei mele pe care uneori refuz sa o recunosc chiar si singura in fata oglinzii.Uneori, scriind o povestioara pe blog, mai dau jos cate un val de pe existenta mea, dar n-am curajul de a defila nud-sufleteste pe un podium.Poate ca mai am complexe, poate ca am teama de a nu fi inteleasa si a nu pierde pe cineva care m-ar judeca prea aspru, poate ca de unele lucruri char mi-e rusine, nu m-am iertat eu insami inainte de a cere iertare celorlalti.Poti jura cu mana pe inima ca n-ai nici un secret nemarturisit vreodata? Eu nu.
Am secrete. Si le pastrez. Nu de acelea vorbesc. E clar ca nu putem defila “goi” in fata tuturor
A si….secretele mele cele mai “secrete” le stie mama si o prietena buna si un prieten bun. Deci banuiesc ca nu-s tocmai …secretoasa :))))
Dar ma referam la lucrurile normale care ni se intampla in viata. Sa nu spunem ca suntem bolnavi, sa nu spunem c-am cumparat un loc pentru casa, sa nu spunem c-am fost in excursie, sa n-auda vecinu ca tu fata de 18 ani umblii cu George si cu Costel, etc
mi-a placut mult articolul tau de azi..probabil pentru ca exprima ceea ce si eu promovez la mine pe blog..auenticitatea asta…e tare pretioasa si e singura care de altfel ne face fericiti…
ai dat exemple concrete si face foarte mult.observ comentarii destule. fiecare ne imbulzim sa ne spunem parerea dar m-as bucura si mai mult daca comentariile si-ar urma traiectoria si in lumea “non” virtuala…
a fi autentic (adica a avea trairi sincere cu tine insuti) este cel mai minunat sentiment. pe termen lung, depaseste chiar si drogul numit indragostire…
insa in acelasi timp a fi autentic costa. si nu toti suntem dispusi sa-i platim pretul…deoarece costul sunt familiile noastre, rudele si chiar si cei mai multi dintre prieteni..de aceea zic. multora dintre noi ne e mai usor sa acceptam “pelerina” cum zici tu. ea ne protejeaza in definitiv si de noi insine..
Ai putea fi responsabila cu imaginea in stafful lu Lady Gaga.Ea promoveaza acceptarea desine , orice ar insemna asta Glumesc . Dar nu e un comentariu rautacios.
Sincera sa fiu Ionela, autenticitatea ma intereseaza mai putin. Trebuie sa fim asa cum “ne vine la mana” dar daca asta inseamna sa ii ranim pe ceilalti, ma abtin.
Atunci prefer tacerea iar daca trebuie cate-o minciuna frumos impachetata.
Pentru unii naturaletea inseamna sa scuipe pe strada si sa spuna altora ca sunt slabi, grasi, urati sau insuportabili.
Pentru altii – sa se plimbe in chiloti si sa militeze pentru un drept sexual.
Ori, eu personal nu sunt de acord cu asa ceva si nu-mi plac oamenii care detin o astfel de “autenticitate”
@”Atunci prefer tacerea iar daca trebuie cate-o minciuna frumos impachetata.” – total, complet, categoric de-acord… exista un soi de “minciuni utile”(sic!) sau de omisiuni intentionate pentru a crutza sensibilitatea semenilor nostri si uneori a evita raporturile de fortza… Cât despre a fi autentic(a), vast subiect, cu definitii si sensuri diverse, variate…
Da, Mel…asa cred , poate gresesc, imi asum …
Nu imi place sa dau cu “bata in balta” . Nu pot sa traiesc ca si cum as fi singura pe lume si in acelasi timp sa-mi implinesc anumite nevoi pentru ca “asa sunt eu” fara sa tin cont de restul . Stii la ce ma refer 🙂
daca asta (gaga) m-ar ajuta sa promovez in vreun fel autenticitatea…atunci probabil ca sa face-o!
insa, desi sunt constienta ca oamenii au propriile lor definitii in ceea ce priveste autenticitatea simt ca treb vin cu o completare…
vezi tu Hapi…autenticitatea…merge mana in mana cu constientizarea…
a fi autentic pentru mine..nu inseamna a face altora rau..prin observatiile noastre….autenticitate..e greu de obtinut..caci ..vine la pachet constientizarea ..cu libertatea…si sunt niste termeni..tare profunzi..si initial foarte durerosi…..
a fi autentic..nu inseamna sa nu minti..din pct meu de vedere..eu nu promovez un cod de conduita morala..promovez altceva..promovez iubirea de sine fara a fi ostentativ.ceea ce face lady gaga (m-a amuzat teribil 🙂 ) …..de fapt sugereaza lipsa autenticitatii din societate..si cum poate face asta din prisma ei de artist decat..socand?din pct ei de vedere e cea mai buna strategie!insa artistii sunt pe val..vin si trec..nu o sa tina mult..si tot ce va retine omul este ca..”a… lady gaga? nebuna aia cu carne pe cap..” adica..nu a obtinut ce a vrut decat de la adolescentii rebeli care oricum sunt in perioada…de revolutie!
cat despre mine..si felul in care vad eu autenticitatea..ma repet..nu inseamna a da in cap cuiva la figurat.nici nu inseamna sa distrug natura….nici nu inseamna sa umblu in chiloti pe strada ..pt ca ceilalti sa mi accepte o anumita orientare sexuala..ci pur si simplu sa fiu eu.fara a cere nimanui sa ma accepte..fara a-mi arata chilotii..atunci cand autenticitatea sau orice alt sentiment, emotie..etc.. exista..nu e nevoie sa-l atarn in steag si sa-l flutur sa -l vada toata lumea..e suficient ca stiu eu de el…si ca eu mi-l accept ……si acceptandu-ma pe mine voi accepta lumea intreaga..si lumea intreaga simtindu-se acceptata va fi fericita si incet incet la randul ei..poate ma va accepta pe mine..si va deveni mai constienta de ea..si potential enorm cu care a fost inzestrata..
@Melanie: ai spus ca a fi autentic are definitii diverse…personal consider ca are una singura simpla..si directa…autentic= a fi tu insuti….NUMAI CA diversitatea vine din faptul ca noi nu mai stim sa fim noi insine, caci..daca am stiut odata..societatea, familia, rudele, prietenii si-au facut datoria de a ne trage in limitatul cerc vicios..din care cu greu putem iesi.avem nevoie de vointa si putere de “fier”….
@Hapi & Melanie…autenticitatea ta ca individ ..are oare legatura cu ceilalti…a-l critica pe cel din fata ta…e ca si cum te-ai critica pe tine…..in concluzie…simt si cred..ca autenticitatea mea ..nu are legatura cu ceilalti…si doar cu mine insami….
cred ca e vorba doar de diplomatie, nimic mai mult 😛
mai bine sa ai o pelerina pe tine decat sa oferi totul pe tava, eu sunt destul de sincera si deschisa dar sunt lucruri care le tin pt sufletul meu si chiar nu-mi doresc sa le impartasesc 😀
Exact….diplomatie.
Si sa poti sa te exprimi liber in preajma celor care conteaza
Sa ii ignori pe restul (daca trebuie) fara a-i jigni
Cand am divortat eram sigura ca voi fii judecata si condamnata de majoritatea lumii ! daca m-au piticat cu intrebari am raspuns scurt ca de vina suntem amandoi un faliment dureros , dar in accelasi timp fericita pentru faptul ca am avut “curajul” de a incepe un nou drum ..nu am fost niciodata conditionata de “ce zice lumea” dar am apreciat persoanele care mi-au spus pe sleau ceea ce gandesc si mi le-am tinut aproape…
Am vecini pe care-i aud urland demential ..copilul face crize am impresia ca innebuneste dar cand ies pe poarta parca au alura de sfinti cu zambetul pe buze ..familia perfecta !
Iar noi pacatosii ..divortati..etc avem eticheta murdara..dar in casa o viata pasnica si muuullta dragoste .
In urma cu ceva luni imi spune-a mama unei colege a lui fica-mea cum am fost imbracata prima zi de gradinita … acum 4 ani
Un subiect interesant Hapi, spui ca ai putina inspiratie dar sincer esti grozava !
O Duminica frumoasa 🙂
Daca ai divortat in Ro te inteleg foarte bine
Stiu cum circulau barfele “la noi” si in plus am fost crescute cu ideea ca trebuie sa avem grija sa nu ne povesteasca lumea pe la colturi
Oh, cata dreptate ai tu, Hapi!
m-ai facut nostalgica cu aceste randuri, mi-ai adus aminte de prima iubire, de primul sarut de la 12 ani, (are ceva acest 12 ani cu noi, fetele), de prima minciuna spusa parintilor, de primul adevar imbracat in haine cat mai inocente, de toate acele momente cand am preferat sa tac mai degraba decat sa-mi spun parerea. 🙁
Nu intelegeam initial ce e cu pelerina – metafora e de obicei masca in spatele careia ne ascundem – fie ca sunt mici conventii sociale (am filosofat si eu odata intre politete si ipocrizie) sau minciuni spuse din autoaparare … apoi m-am prins (greu, neica, n-am mai mancat lapte de vreo saptamana) cum e cu pelerina si viata secreta (a la Superman) – de ce-om fi vrand sa creada lumea ca suntem super-oameni si ca viata e perfecta nu stiu, as vrea sa cred ca e dorinta de a fi mai buni, dar suna mai degraba a “imagine perfecta in ochii altora”; dar nici cei care desarta tot in fata mea si se plang de tot ce-i in neregula cu ei nu sunt mai simpatici – calea de mijloc? cat de ipocrita sunt daca spun ca vreau sinceritate cu masura? sau ma declar ‘sincera’ dar nu povestesc despre problemele din familie (sa pun acu’ pe masa: tata alcoolic, divort, rupt legaturi definitiv, sfarsit)
Oare de ce vietile secrete sunt interesante si stralucitoare doar in filme?
Nu stiu. In realitate vietile secrete sunt greu de purtat 🙁
Nu e vorba chiar de o viata secreta/dubla/ schimbat costume si accente – o varianta mai diluata asa – ii spunem politete, conventii, bun-simt, ipocrizie, minciuni nevinovate etc. si apoi, cum spuneai si tu, depinde cu cine vorbesti – cunostinte sau prieteni de o viata, familie sau o persoana pe care abia ai intalnit-o … eu am patit ca la prima intalnire sa vorbeasca tipul vreo 2 ore despre familia lui, cine si ce sunt toti fratii, situatia lor familiala si financiara si intentia lui de a se insura in curand – a doua intalnire nu a mai avut loc 🙂
In my secret life … http://www.youtube.com/watch?v=NW7oNpzBSGc
Asta e tot ce pot sa spun momentan …
Intr-adevavar,lumea in general judeca fara sa stie ce si cum…de aia avem tendinta de a ne inchide in noi,de aia o informatie pleaca tantar si ajunge armasar, pentru ca oamenii au imaginatie bogata si ca le place sa-si bage nasul in oalele altora.Putini sunt cei curajosi carora nu le pasa de nimic si nu-i afecteaza ce cred altii.Cate o bucata de pelerina pentru fiecare…
Corect- cate-o bucatica de pelerina pentru fiecare 🙂
m-am distrat pe cinste citind, pentru că da, ai mare dreptate şi-mi place lumina în care aşezi dreptatea asta. Personal, prefer să tac şi să las lucrurile în ceaţă pt lumea înconjurătoare, pentru că au destul de multă imaginaţie şi timp să-şi dea cu părerea 😀
Eu nu prea tac.
Spun ce am de spus dar cu grija, nu-mi place sa ranesc
cum, sa zici ca esti sanatos?! Vai, dar atragi energii negative! :))) Cum, sa spui ca esti bolnav, vai, e doar un fel de a cere mila!! Doamne feri :))
Bre, io nu le am cu cocolositul si umblatul pe dupa deget. Daca am simtit ca nu e locul cuiva sa afle ceva despre care n-am avut chef sau rabdare sa discut, am spus exact asta: lipsa chef sau rabdare. Pe mine altii ma irita, aia care se baga in viata ta mai mult decat permite bunul simt! Imi plesnesc urechile de tensiune la asa ceva! 😛
In unele traditii (arabesti dar si la noi) exista acea idee a “ochiului rau” care iti poate cauza neplaceri.
Eu port la gat Ochiul lui Horus care ma fereste de gandurile rele si deochi 😉 Well, asa.i basmul….
Cred ca sunt suficient de diplomata sa ma strecor prin lume. Am reusit atatia ani si inca imi perfectionez “tehnica”. Asta este, exista situatii in care trebuie sa apelam la diplomatie. Insa cu cei din familie, cu cei destul de apropiati, n-am nevoie de nimic de genul. Ei ma stiu, eu ii stiu. Si ce bine este!
Cu toate acestea, ceva doar pentru noi insine, eu cred ca totusi trebuie sa pastram. Nu ne putem permite sa ne afisam dezgoliti cu totul in fata celorlalti. Avem nevoie de un asa-zis spatiu intim care sa ne apartina numai si numai noua. Fiindca altfel devenim foarte vulnerabili…
Mie nu mi-a pasat prea mult de gura lumii, pentru ca oricum oamenii vor gasi mereu ceva de comentat in spate, asa cum ai remarcat si tu. Atunci de ce sa par ceea ce nu sunt? Nu ies in strada tipand ca eu fac sau gandesc intr-un anumit fel, dar nici nu ma ascund daca vine vorba. Asta sunt, ma plac asa cum sunt, am familia alaturi, vorbim foarte deschis, am si cativa prieteni buni, in rest nu prea imi pasa. 😉
eu sunt intr-o ciudata combinatie de pelerina si nud. in viata mea secreta am fost ranita, umilita etc. in general nu am nicio greata in a spune cuiva ceea ce cred sau simt, asta nu e un lucru bun si incerc sa lucrez la asta. am si zile bune in care tacerea predomina, insa cam rarute.
am vazut ceva la viata mea (moama cum suna!!) si de asta prefer sa ma “vaicaresc” intr-un loc unde pot fi auzita, gen blog. unde nimeni nu ma cunoaste in viata reala. unde o injuratura sau un comentariu smartass nu ma afecteaza atat de tare cum poate m-ar afecta daca ar veni din partea unui prieten.
daca judec? da. dar nu intotdeauna cu voce tare. judec ca sunt un om fara minte, care nu a fost pus in toate situatiile prin care trec cei pe care i judec. Dar nu dau sentinte. 🙂
Acum…nu prea am nevoie de pelerina. Cumva, ceva s-a intamplat si ma simt in elementul meu. Ma simt ca cineva care a invins cancerul. Ma simt bine in pielea mea.
PS: Marinel ce mai face? 😛
Lucreaza la un hipermarket impreuna cu nevasta-sa 😀
Sunt de acord cu ultima t afirmatie. Din pacate dintem sa purtam din ce in ce mai multe pelerine…iar noi ajungem sa ne pierdem sub ele.