Fericirea este ceea ce li se intampla altora?

(  Fericirea este o notiune incompleta cu care ne nastem  dar pierdem din ea  cate putin in goana anilor. Daca nu suntem destul de inventivi incat sa suplinim ce ramane, suferim noi, sufera si cei dragi pentru ca vine ziua in care nu mai avem ce oferi)

Cand esti mititel si gandesti un poco si prost , te scalzi intr-o oaza de fericire. Ironia e ca nu iti dai seama de asta si te hilizesti din orice, crezand ca e normal sa fie asa. Mai tarziu, pe la 16-17 si mai incolo de ani , ti se destabilizeaza serotoninele si endorfinele de asa maniera incat ajungi sa te intrebi daca nu cumva cei din jur stiu vreun truc pe care tu nu l-ai aflat si sunt mai fericiti decat tine. Daca vecina ta rade cu pofta doar o data pe saptamana – chiar atunci cand tie ti s-a tras firul la ciorapii Diamond – te trazneste ideea ca nu mai poate de bine ce-i e, si inevitabil hormonii fericirii iti sucomba sub bucla intinsa cu placa. De ce ea e „fericita“ si tu nu esti?

Cand am sustras iubitul unei nesuferite cu par roscat si cret , ea a fost anorexica de furie o saptamana iar eu bucuroasa tot atata. Cand si-a infipt unghiile in coama mea si mi-a spus ca uraste parfumul meu de Oriflame m-am stropsit eu ca destinul mi l-a pus in brate si ca poa sa crape de necaz , eu pe el in vreau , era singurul disponibil pe raft , dansa sexos pe Depeche Mode si scaunul din dacia 4010 era facut pentru fundul meu osos, nu pentru dosul ei gonflabil.

Cand o studenta din anul 1 mi-a furat mie iubitul dupa ce eu terminasem facultatea si ma simteam deja babaciune mi-am dat seama ca totul e cu dus si intors. Ca nu oamenii sunt de vina pentru ca nu gasim seringa cu doza de fericire – de vina este realitatea si felul in care ne raportam la ea.

Stiu ca vor fi cititoare care-si vor scuipa in san la indrazneata idee de a atenta la piatra din prastia altuia , lor le spun ca m-am spovedit de vreo 15 ori de-atunci si ca sunt „iertata“, nu merita sa mai piarda vremea judecand

Nu a fost tarziu ci doar binevenit sentimentul ca zambetul de Julie Roberts al vecinei nu arata bine pe gurita mea mica, catelul ei nu e mai frumos ca hamsterul meu, tapetul ei nu s-ar potrivi in lumea mea iar hainele vintage care o fac sa para sexy – pe mine m-ar face sa seaman cu Betty cea urata (si proasta ca s-a indragostit taman de Armando)

Abia cand m-am eliberat de complexe am reusit sa identific lucrurile si oamenii care imi fac viata frumoasa. Cand am invatat sa multumesc pentru ce am , cand am incetat sa cer mai mult, cand mi-am dorit ce aveam deja…………numai atunci m-am simtit cu adevarat libera.

Am rasfoit cu un suras anemic jurnalele in care descriam barbatul ideal, culorile preferate, prieteniile vesnice, oamenii interesanti , vorbele dupa care tanjesc. M-am debarasat de „trebuie“ si „imi doresc“, mi-am cumparat ochelari cu tenta roz de la Mango, n-am mai citit de pe buze cuvinte nerostite , am incetat sa promit lucruri pe care nu le-as putea implini. Rad mai des , mai cu pofta si nu mai visez scenarii telenovelistice. Daca pun cap la cap chestiunile pe care pana acum nu le bagam in seama, obtin exact ceea ce vaneaza fiecare human beeing : stropi de Fericire.

Si am uitat sa adaug ca am niste prieteni minunati, pe care ii iubesc si care valoreaza mai mult decat visele din oracolele de adolescenta