Ești o brunetă, o roșcată sau o blondă veritabilă?

Ai dificultăți în a-ți organiza sarcinile și activitățile? Ce întrebare stupidă. Nu e mai important să defilezi în viață cu șuvițele care te reprezintă cel mai bine?

Demult, când căutam ceva specific și clar pe net, la birou, am dat de un test, un pop-it, adică un fel de chestie care apare ca noi, oamenii. Sunt miliarde, catralioane, lucesc aici, dincoace, atrag atenția, dispar, nici nu-ți mai amintești cât de importanți erau. De-aia zic io să nu ne luăm prea în serios.

Și m-apuc de test. Nu, nu am dificultăți în a-mi organiza sarcinile, că doar clienta care așteaptă la poartă un număr și hârtiile astea pe care le trimit imediat la adresa pe care-o caut și să recuperez o fișă de la o colegă e… sunt o nimica toată, în 3 minute le-am rezolvat. E interesant testul. Mă strigă o altă colegă. „Doamna Pop așteaptă deja de 5 minute la telefon, vrea să știe o serie”. Ufff, și eu vreau să știu seria de numere câștigătoare la loto. 

Până la urmă, le rezolv și mă întorc la test. Cling – memento pe telefon. Ce alegi: masa ori meditația?

Ăăăă… Mă scarpin pe-o sprânceană, mai ascut un creion (îmi place să am creion HB la mine, fircălesc diverse când sunt prinsă obligatoriu în convorbiri mai lungi sau caut soluții). Până ascut creionul, uit de memento.

Treci de la o activitate pe care nu ai finalizat-o la alta? Ai dificultăți în a-ți focusa atenția?

Nuuuu. Din contră, sunt multitasking, absolut team player. Păi  am comandat bradul de Crăciun în martie, în timp ce finalizam un pahar de vin roșu cu ocazia petrecerii de Mărțișor. Și acum, mai am de redactat trei răspunsuri, la fiecare am completat câte ceva. Ba, între timp, am găsit o aplicație cu  ce culoare mi s-ar potrivi la păr. Tot pop it (pe care recomand să nu apeși veci). Am trimis două mailuri fără document atașat dar a ajuns Kint la vârsta la care  pot spune: vai, a apăsat copilul din greșeală, eu sunt perfecționistă.

Oaia își schimbă blana

De fapt, în ziua aceea, am decis să-mi tai părul scurt și să mă vopsesc blondă. Nu de dragul blonzeniei, de bucuria naturaleții firelor albe. Și mie-mi plac firele albe, nu mă înțelegeți greșit, arată musai acordul tău cu natura lucrurilor și eventual acceptarea că, la fix 39 de ani, ești o băbăciune. Îmi plac firele albe la Moș Crăciun și la alți bărbați.x

Te decizi greu? De data era, nu mai era pop-it-ul ci coafeza mea pricepută.

• Categoric nu. Vreau să-l tai scurt, să-l decolorezi și să-i dăm o nuanță mai deschisă ca să mă obișnuiesc încet să trec spre…

-Scurt, scurt? Cam ca al meu?

-Ăăăă, stii ce cred? Taie-mi breton. Da, mai bine. Și așa, mai mult din vârfuri și nu prea scurt că vine iarna și…

-Mai e pîn la iarnă!

Mă decolorează. Super încântată de rezultat, că după ani de negru albăstrui nu prea iese – fără să distrugă- coafeza căuta niște culori calde. Mie-mi pică ochii pe-o reclamă de salon c-o Evă brunetă cu păr lung și des și mă gândesc că Doamne, ce frumoasă mai eram eu și uite ce m-a apucat oare?

Două nuanțe plăcute, mai deschise, mi se arată în oglindă, în timp ce-mi priveam suvițele. Arătam ca un cățel scăpat în canal, nu atât din cauza decolorării, cât din cauza mutrei. Ce mare minune și părul ăsta la o femeie! Și cine-o inventat Rapunzel…

-Roșcat! Roscată n-am fost niciodată! Clar, e timpul, e vară, vreau un roșcat mai închis, știi, adică să nu pară ca vopsitul ăla ieftin de- acasă cu pudră de la Lidl.

Stilista pufăie și mai zice ceva, eu nu mai zic ce, își pune mainile-n cap: deci te-am decolorat ca să te fac roșcată?? Femeieee!!

-Să știi că uneori mă mai joc și de-a tati. Irina, fă-mă musai roșcată, cred că trecerea de la negru la o culoare mai deschisă m-ar face invizibilă, neînsemnată, nici la semafor n-or să mai oprească mașinile, oh, nu sunt pregătită! cîrăi eu.

Și-n 40 de minute, am frumusețe de păr roșu, breton și schimbare maximă. În sfarsit mi se întinde un zâmbet mare pe chip și mi se încrețește fruntea, atât cât permite sclifoșenia de botox. Exact asta voiam!

Irina îmi uscă părul atentă dar eu primesc un telefon, de fapt un apel și tre să fug,

• Cu părul ud?? Nimeni n-a ieșit din salonul meu cu părul ud!
• Ăăăă… dar e vară!
• Plouă, tu, plouă afară!
• Păi vezi? De ce să mi-l mai uști?

Când cobor scările-n goană, aud: să nu te vopsești maine negru albăstrui că te radiez!

Întârzierea, graba și decizia pe plită

Mă duc acasă. Cumva, îmi conving familia că-s eu. Copilul vrea neapărat să-i spun parola cu care erupe jucăria vulcan.  Trec zilele, nopțile și mă obișnuiesc pe bune cu părul roșcat. Freza e ușor de aranjat. Învăț și să fac niște ombre-uri. Prins sus, arată oaw! Toate bune. Sunt o roșcată, nu o brunetă!

Într-o dimineață, mă trezesc cu o oră întârziere. Eu nu-mi amintesc să fi întârziat undeva vreodată, eventual, să ajung cu 40 de minute înainte, da. Când era Covidu peste tot, îmi duceam copilul la grădiniță pe când educatoarele dormeau încă.  

Fug la baie, fug pe salteaua de yoga, fug de pe salteaua de yoga, fug de copil care cumva, reușește să fie peste tot, până și-n dulapul cu haine. Realizez că pot să fug oricât, că nu voi ajunge mai repede. Așa că-mi torn un ibric de cafea – jumate-n pahar, jumate pe covor și mă așez lângă Kint care-și bea liniștic cacaoa.

Închid ochii și încep să număr. 5… inspir expir, vizualizez.

• Mama?
• Da.
• De ce ai fața asta?
• Poftim?
• Păi ești așa albă (îmi aplicasem corectorul pe un obraz în loc de fond de ten) și cu părul așa roșu ridicat și cu atâtea probleme-n cap, că nu te-am mai văzut așa.
• Sunt agrafele, le-am uitat, nu-s probleme!!

Totuși, are dreptate copilul. Trebuie să schimb ceva!

După masă, fac o oră suplimentară, apoi mă furișez într-un alde magazin și cumpăr șaten cu reflexe de muma pădurii, să mă scuzați, că era să zic altceva.

E clar, poate nu-s eu brunetă însă trebuie să fiu măcar șatenă! Blondă nu mai pot fi, acum că m-am vopsit roșie. Și-mi torn vopseaua în cap. Între timp spăl vana, mut gunoiul afară, pun niște haine la spălat și-n loc de 20 de minute, trec 45.

Când m-am văzut, era să strig, era să mă las de fumat!  Mai câte-*o pată roșie, în rest un fel de negru murdar cu reflexe de curcubeu gri. Acum sunt pepito cu model cadrilat, îmi gângurește mintea pe când mă strecuram din baie cu trei prosoape-n cap. Și o fâșie de cremă pe frunte, să se ducă negreala.

Două zile de chin a durat să recunosc în mintea mea că… eu sunt de fapt Blondă! Blondă ca Charlize Theron, ca Sfânta Vineri, ca și galbenul de Voroneț!

Acum stau și suspin și mă feresc cât pot de Irina, că știu că tot la ea ajung.

Buni încearcă să mă convingă: ești Albă ca zăpada. Ție își stă bine brunetă! (îhîm. Prima dată când nu am mai rezonat)

A doua zi, copilul mă întreabă de ce umblu cu peruca prin casă. Am cumpărat una de-asta de 30 de lei anul trecut și acum am găsit-o si e EXACT culoarea dorită – ca să mă obișnuiesc.

• Cu ce?
• Cu imaginea. Vreau să am culoarea pe care-o ai tu la păr.

Copilul se uită mirat:

• Da ce s-a întâmplat de trebuie să-ți schimbi imaginea? Și o să arăți altfel? Și când ți-am spus că vreau tabletă, tu ai spus că vrei un unicorn albastru. Vezi? Trebuie să alegi, cum aleg și eu. Unicorn albastru sau să-ți schimbi imaginea?

Dragă Irina, dacă ai citit asta, să știi că e pamflet și că sunt absolut sigură că vreau să mă tund scurt (ca Madonna cand nu a lăsat-o tat-su să iasă cu băiatul ăla) și dacă te încălzește cu ceva, semăn cu Cillian Murphy când a jucat în Batman. Și mi-am înnegrit toată mobila de baie, covorașul preferat și acum stau și ascut creioane ca să mă calmez.

Cred că e criza de mijloc de coloană lombară sau criza anilor de la mijloc în sus, înspre creieri, păr și … oh Doamne, știam eu că sunt blondă! :☹