E atat de greu sa pierzi

Pana in punctul in care accepti situatia.
Pana in punctul in care stii deja ca vei merge in arena, vei da tot ce ai mai bun si vei pierde pentru ca viata e nedreapta, legile sunt nedrepte si taman acum a venit momentul sa platesti polite vechi, in ambalaj nou.
Da, ai gresit altadata, nu ai procedat corect , poate ai pricinuit altuia suferinta sau pierderi. Dar acum? Acum iti cauti greselile cu lupa si nu le vezi si nu pricepi de ti se intampla toate astea .
Circle of life. Unii se imbolnavesc, persoane dragi dispar, altii mor, traiesc greu de pe o zi pe alta, sunt deprimati, nefericiti. Si a venit clipa ca tu , omul simplu, cu o viata aparent banala sa pierzi in fata provocarilor vietii .
Nu e cazul sa fugi.Nu e cazul sa parasesti corabia sau sa-ti pui mainile in cap strigand ca nu mai poti si ca toate cocolasele negricioase cad pe hainele tale albe.
Caruta cu esecuri trece pe la toti. Distribuirile sunt inechitabile e adevarat. De ce inechitabile? Pentru ca niciunul nu suntem capabili de un grad atat de profund de empatie incat sa experimentam durerea celuilalt. La nivel personal ni se intampla cele mai dezastruoase esecuri sentimentale, cele mai crunte pierderi materiale, cele mai nedrepte suferinte.
Sunt crestina. N-am dat vina pe Dumnezeu niciodata. Ba chiar- la un moment dat m-am oprit din a-i cere lucruri. I-am multumit pentru ce am. I-am spus ca sunt in dezacord spiritual. Ca ma indoiesc de El sau ca nu-L inteleg. Si-n fata treptelor m-am smiorcait cand m-am impiedicat si i-am marturisit ca-s prea inalte pentru mine si ca nu vreau sa ma lase sa le urc si l-am implorat sa-mi faca drumul lin. Dar nu m-a ascultat. Nu mi-a luat atunci durerea. Nici macar nu mi-a lasat alternative
Am abordat scarile. M-am ferit de bolovanii ce cadeau de sus. Mi-am tinut alaturi tovarasii de „suferinta“. Nu i-am abandonat. Si da, m-a durut urcusul pentru ca nu stiam ca face parte din desavarsire. Si din cauza lacrimilor nu vedeam ca sub pasii mei incep sa se intinda pajisti frumoase. Incet, am acceptat ca nu El imi pune piedici. Ca nu El imi face viata grea. Am simtit ca urcand trepte -imi definesc muschii. Privind in jos, vad de unde am plecat. Lovindu-ma de lucruri simt ca traiesc. Suferind-percep cu adevarat starea de fericire. Ramanand alaturi de cei dragi in necazuri, ma slefuiesc pe mine. Brusc lumea nu se mai invarte in jurul meu si a lucrurilor care mi se intampla .
Azi am invatat inca odata sa pierd. M-asteptam sa fiu descurajata, neaprobata, neacceptata de oamenii pe care m-am bazat. M-asteptam sa-mi inchida usa. Dar niciunul n-a facut-o. Au ramas toti foarte aproape si mi-au spus c-am ales bine- e in regula sa pierd. Si ca exista o sansa de-a indrepta lucrurile strambe,cat timp eu cred in ea. Si dupa ce mi-am ars sufletul cu incendiile provocate de semenii mei, dupa ce am acceptat capitularea , dupa ce am hotarat sa merg pe acelasi drum de-acum desculta si fara bagaj, mi-a fost sufletul cu adevarat liber. Si in momentul meu de acceptare , m-am intors catre El si am inteles mesajul:
“…… Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti avea odihna sufletelor voastre. Ca jugul Meu este bun si povara Mea este usoara”(Matei 11, 28-30).
Cand am aterizat in spital, in ziua in care am stiut ca voi fi intr-o coma profunda si ca aparatele vor respira pentru mine in timp ce medicul va taia din maxilar si imi va gauri nasul, am crezut ca traiesc cea mai infricosatoare zi. A fost intr-adevar o zi care mi-a schimbat viata, dar dupa cateva saptamani am realizat ca infricosatoare nu a fost deloc. Doar a sadit ceva in mine.
E greu sa pierzi.Joci jocul vietii. Pana te predai complet sarcinii care te mistuie si esti capabil sa percepi ca ceea ce ti-a fost luat pe plan material (bani, relatie, sanatate) a punctat un retus la profilul spiritual . Va e frica de updatari ? Si mie . Dar ce e val ca valul trece.
Foarte frumos ai scris. Românul are aici o vorbă de aur, tot răul spre bine. Câteodată nici măcar nu e rău, câteodată pietrele care cad mai rup o bucățică din orgoliul nostru, care de fapt ne făcea să fim grei și ne încetinea ascensiunea.
Și pentru că ai amintit de Sri Yukteswar pe Facebook, yoghinii avansați considerau că toate experiențele prin care trec, fie ele bune sau rele, plăcute sau dureroase, sunt lecții de la Dumnezeu, în care trebuie să învețe ceva. Din perspectiva asta chiar și durerea apre ca o binecuvântare, dacă este înțeleasă corect. De exemplu îți fură cineva în tren portofelul cu bani, pentru oricine este o experiență foarte nașpa, mai ales un credincios s-ar putea întreba de ce tocmai lui. Poate însă acel om trebuie să învețe să fie mai detașat, să se desprindă puțin de planul material, să pună pe primul loc altceva, poate sufletul lui era deja în pericol…
Invataturile lui Sri Yukteswar -de fapt cateva din ele- mi le-am notat intr-un carnetel pe care -l port cu mine. La fel cum port in suflet cateva din pildele lui Iisus….
Cu teama sau fara teama, continuand sau nu, viata oricum merge inainte.
Uneori ma smiorcai, alteori simt ca am mers prin intuneric si imi dau seama cand dau de lumina ca am avut curaj..
De cate ori am pierdut mi-am dat seama mai tarziu ca de fapt am castigat. Chiar si cand ma gandeam ca ziua de maine nu va veni! Dar a venit si rasaritul mi s-a parut mai minunat ca niciodata si am inteles ce pretioasa e fiecare zi.Daca ziua de maine n-ar mai veni pentru mine sigur ar veni pentru ceilalti, deci tot foarte importanta ar fi si eu ar trebui sa ma bucur azi pentru ochii ce vor vedea rasaritul de maine.cand n-am avut nici un sprijin si eu tot in Sus m-am uitat, apoi in mine si mi-am dat seama ca nu sunt singura…
Nu mi-am dat seama pe loc , de fiecare data ce am castigat. Insa de data asta a fost o revelatie. Placuta chiar
Inainte gandeam de ce mi se intampla mie…
Apoi m-am incurajat ca nu sunt singura.
Acum ma gandesc ca am trecut prin atatea, incat nimic nu ma mai poate surprinde si ca daca imi este dat, trebuie sa le duc.
Te simt….sa stii…..
Multumesc 🙂
**was there, did that**
Am primit de-a lungul vietii lovituri atat de puternice ca ranile au ramas pentru totdeauna.
M-am revoltat impotriva tuturor chiar si impotriva lui Dumnezeu. Au fost ani in care nu am putut intra intr-o biserica, in care nu puteam ingenunchea in fata unei icoane, ani in care n-am putut sa spun *Dumnezeu s-o ierte* cand vorbeam de mama mea care murise. Au fost ani negrii in care am fost in pragul sinuciderii, a nebuniei.
Am avut norocul sa am prieteni deosebiti, care m-au ascultat , m-au indrumat, mi-au vorbit . Am inteles ca totul trece, ca nu sunt singura, ca Dumnezeu e aici in fiecare moment, ca deschide usi cand se inchid alte usi, ca trebuie sa-l cauti si o sa-l gasesti.
Am primit raspunsuri, oportunitati. Nu, viata mea nu e perfecta dar trebuie sa merg inainte si daca-mi pastrez mintea intreaga si credinta in suflet, daca pot sa intind o mana celor care au nevoie si sa ma bucur cand aduc un zambet pe chipul cuiva, inseamna ca am reusit. Am reusit sa raman om. Si de fapt cred ca despre asta-i vorba.
Apropo motto-ul meu inca din liceu a fost *Testament fiului meu* a lui Kipling.
Concluzia: toate trec si nu esti singura.
Mirela, iti multumesc ca ti-ai deschis sufletul aici si acum . Esti binecuvantata c-ai trecut prin atatea si ai castigat bataliile
Mărturisesc că am citit articolul tău de trei ori. Este genul acela de postare la care rămân fără cuvinte și nu îmi vine să scriu nici un rând. Deși am credința că oamenii au nevoie de cuvinte. Și că ele uneori ajută. Dar dacă fac rău?
Am citit și am o singură certitudine. Că asupra celor pe care le-ai scris tu, nu am nici una. Nu știu dacă în viață ceea ce pierzi este egal cu ceea ce câștigi. Nu știu dacă necazurile te fac mai bun, iar bucuriile mai superficial. Nu știu dacă salvarea vine din credință, de la oamenii care îți sunt aproape sau numai din ambiție, de nevoie sau datorită instinctului de conservare cu care am fost dotați de la natură. Și dacă nu știu nimic din toate astea înseamnă ca am trăit degeaba? Sau că am gustat câte puțin din fiecare, bune și rele, uneori amestecate?
Nici eu nu stiu raspunsul la toate aceste intrebari, dar gandul ca exista o zi in care niciunul dintre noi nu va mai fi aici pe Pamant sa simta durerile si bucuriile , ma face sa spun : viata e grozava!
Și eu am citit acest articol de mai multe ori, de fiecare dată l-am înțeles mai bine.
Știi Hapi, am avut o lungă perioadă de vreme numai ghinioane, necazuri, nici nu mai știu cum să definesc acele stări, situații, zile-n șir, trăiam un coșmar tot mai lung și mai în anvergură, credeam că așa mi-e dat să trăiesc de atunci în colo. Au venit zile mai bune, dar mie tot mi se păreau atât de rele, într-atât de tare m-am acomodat sau afundat în întuneric. Acuma sunt bine,au trecut toate, dar așa și nu-mi pot lua gândul de la rău, de la faptul că nu poate să treacă o zi fără ca eu să nu mă gândesc că acuș o să mi se întâmple ceva, că nu știu dacă voi mai rezista, nu știu dacă voi mai avea puteri. Deși, capacitatea omului de a îndura multe și de toate e atât de mare, of.
Aproximativ la fel cu ceea ce a scris Mirela mai sus- si atunci realizez ca am atras aici, oarecum, dintr-un anume motiv oameni puternici . Care-mi dau si mie forta 🙂
Hapi te invidiez : AI INVATAT SA PIERZI! Asta este una din dovezile clare ale unui caracter puternic.
PS: Acum am ajuns acasa de la petrecerea Viva, am vazut ca ai scris si nu m-am putut abtine sa nu citesc… Merge o portie de Hapi inainte de culcare. 🙂
<3 Macar a fost o zi plina de surprize pentru tine.
Problemele apar încă din momentul în care ne naştem. Unii le spun provocări, alţii le aseamănă cu un drum nesfârşit, plin de suişuri şi coborâşuri.
Evoluţia ne-a dat o conştiinţă care sălăsluieşte într-o minte complicată. De multe ori ne facem singuri rău, cu propriile gânduri. Fizic nu păţeşte nimeni nimic (decât – Doamne fereşte, într-un nedorit accident sau din cauza vreunei boli), dar ne chinuim singuri. Facem scenarii, care de multe ori nu se confirmă. Ne place să visăm, dar câteodată “sărim calul” şi ni se taie craca de sub picioare când destinul vrea altceva.
Asta e viaţa. Cu bune şi cu rele.
Îţi mulţumesc Hapi pentru articol.
Eu iti multumesc . Am impresia de multe ori ca prin comentariile tale completezi exact partea care lipsea din textul meu.
Mi-a placut postarea. E o poveste despre calatorie. O calatorie pe scara vietii, cu urcusuri si coborasuri. E firesc sa castigi si e firesc sa pierzi, sa urci trepte si sa cobori. “Caruta cu esecuri trece pe la fiecare”. In drumul nostru nu suntem niciodata singuri. Poate sunt prieteni ori cunoscuti si ne ofera un umar de sprijin ori o mangaiere pentru suflet, poate avem aproape speranta ori credinta si asa, pasii nostri sunt mai siguri, chiar si atunci cand trebuie sa dam inapoi. Am urca si am coborat, si au fost momente cand am spus:”Nu mai pot” si am plans, nestiuta de nimeni. Apoi am incercat din nou. Si din nou si am inteles ca poti merge mai departe, chiar si atunci cand crezi ca nu mai poti. Dar tu est o luptatoare, am simtit asta, si stiu ca ai invatat sa reusesti. Dincolo de toate acestea e destinul si voia Lui.
Iti doresc sa ai o zi minunata!
Multumesc Gabriela.E o perspectiva noua- si intr-adevar acum pot sa privesc textul ca pe o postare despre …o calatorie. Una diferita, poate neplacuta dar intru totul necesara
Cat de frumos ai scris despre Dumnezeu!
Recunosc,si eu am citit de mai multe ori si mi-am inghitit cuvintele!Mereu am crezu ca ce mi se intampla este doar o pedeapsa pentru ceva…orice!Si cand nu mai gasesc nimic gresit ma zbat si ma agit!Multe nu se intampla doar din cauza noastra,asa ca nu ne putem asuma toate pierderile!Nu te opri din lupta,cauta resurse;pentru ca pe de-o parte pierzi si pe alta castigi!Acum am un nod in gat pentru tine!Fii puternica!
Multumesc Ioana. Sunt puternica intr-adevar-cu ajutorul oamenilor din jurul meu. Imi face mult bine si energia pozitiva pe care mi-o transmiteti voi
Pana la urma , pe plan personal parca toti suntem setati sa primim sicanele vietii, cand ne asteptam mai putin
Eu încă n-am învățat să pierd. Pierd, dar nu ca la carte. Când tu vii și spui că ți-au rămas alături toți cei pe care te-ai bazat, eu vin și-ți spun c-ai câștigat.
Irealia, da , cu siguranta am si castigat!
E…totusi greu sa pierzi. Si sa accepti. Si sa crezi in tine, in continuare
Da Hapi, este greu sa pierzi. Mai ales atunci cand nu esti pregatit pentru asta. Cand realizezi ca nu ai de ales si trebuie sa accepti pierderea asa cum ti-a fost data. Uneori pierderile sunt dureroase si ne razvratim incercand sa aflam raspunsuri ” de ce mi s-a intamplat tocmai mie ” , ” Cu ce am gresit ” … dar intr-un final realizam ca totul s-a intamplat cu un scop. Pierderile sunt niste lectii de viata si contribuie la evolutia noastra.
Te fac sa te ridici si sa megi mai departe, te transforma intr-o persoana mult mai pregatita pentru altele care vor veni. Caci in viata putem pierde orice și trebuie sa fim pregatiti in orice moment și pentru pierdere. Asa cum trebuie sa fim pregatiti si pentru castig.
“Cazut la pamant nu poti privi decat in sus” -Chris Simion
Da, ne transforma. Stii, pe unii ii transforma urat, pe altii ii schimba in bine, pierderile lasa urme de fiecare data
E greu când pierzi prima oară, pe urmă te obişnuieşti. Cică Dumnezeu nu dă decât celor care pot duce. La început m-am înfuriat şi am întors pumnul spre Dumnezeu. Pe urmă am hotărât că n-are sens să pierd energie ca să urăsc, mai bine le iau de-a gata, le trăiesc aşa cum sunt. Au mai venit cumpene, dar le-am trecut mai uşor, şi am învăţat să văd jumătatea plină a paharului
de pierdut am invatat sa pierd , incerc sa ma ridic de fiecare data cu bine…ce nu am invatat ? sa trec peste pierderea oamenilor dragi…
de când te citesc, aceasta este una dintre postările care îmi plac cel mai mult la tine.
aşa că nu voi încerca să adaug un comentariu savant care să nu spună de fapt nimic. a învăţa să pierzi nu e uşor şi nici la îndemâna oricui. privind spre mine încă mă întreb dacă ştiu asta, dacă ştiu cu adevărat să pierd…
Nici eu nu as fi stiut cu o saptamana in urma. Ca pot invata sa pierd. Si ca pot trece peste socul initial, fara resentimente.
Multumesc
Deci pana la urma ce ai patit, ca n-am inteles ?
Ti-ai facut operatie estetica?
Hai serios. Ti se pare ca asta e un post gen “vai, ia uitati ce-am patit”….Pai nu e
E greu sa inveti sa pierzi. Mi s-a intamplat sa refuz sa pierd pentru ca ulterior sa-mi dau seama ca daca renuntam ar fi fost mai bine.
Eu ieri mi-am dat demisia de la jobul cel nou si fabulos. Dupa 3 saptamani. Nu am asteptat nici macar alea 3 luni pentru finalizarea contractului. Am spus nu! Nu merge! N-o sa mearga. Probabil o sa murim de foame, caci dam pe chirie lunar doar cu putin mai putin decat ar fi fost salariul meu aici, dar stiu in sinea mea ca am facut o alegere buna. Nu mai vreau sa ma mint ca totul e ok cand nu e. Vreau sa traiesc viata dupa regulile mele si dupa ce simt. Daca n-o fi bine, apai sa stiu ca am gresit eu!
Multe incurajari, Hapi! And be strong!
Ma bucur ca n-ai ramas intr-un loc care-ti aduce nefericire.
Esti isteata, o sa gasesti ceva mai bun!
Cand vii acasa intr-o zi,deschizi calculatorul si citesti asta,iti dai seama ca nu e totul pierdut,ca sunt oameni meniti sa apara la momentul potrivit in viata ta.
Si atunci,nu te mai simti asa daramat.
Iti multumesc ca-ti faci timp pentru noi.
Eu trebuie sa multumesc ca ma cititi 🙂 Si reveniti……
De ce nu ne gandim in momentele de disperare ca a pierde inseamna ca avem ceva de pierdut? Ca AVEM ceva. Ma bucur ca am lucruri de pierdut, chiar daca asta insemna ca pericolul e undeva in umbra. Cat timp am de pierdut ceva, am ceva si pentru care sa lupt. Am coborat o data in viata atat de jos incat, dupa ce am terminat de plans am spus: gata. de aici nu mai poate fi decat in urcare. Si asa a fost. Am urcat. Acuma sunt pe la mijloc. E bine aici. E teama, dar e si speranta. E drum cu doua directii, dar sper eu ca directia sa fie cea pe care o doresc. Si daca nu va fi…..pot sa o iau de la capat. Suturile in fund mi-au tabacit pielea. Sunt mai puternica pentru ca le-am primit.
Intotdeauna avem ceva de pierdut Dana cat timp traim….sanatatea, oamenii dragi, sentimentele. De-aia nu ne gandim ca e dureros!
Ah si uitasem de latura materiala.Si acolo doare, oricat de angelici ne-am dori sa parem/fim/sa ne simtim
Multumesc Hapi !!!!!
Of da, ca bine le mai spui tu, draga Hapi. E greu sa pierzi, dar mai ales e greu sa recunosti ca ai pierdut. Ca esti jos, ca aluneci la vale, ca nu gasesti nimic in care sa te proptesti din cadere… si ca ai ajuns la un moment dat pe fundul prapastiei…dar trebuie sa-ti gasesti curajul sa urci inapoi…
Foarte, foarte frumos şi mişcător ai scris.
Cred că se potriveşte proverbul american – “no pain, no gain”, adică nu există câştig fără suferinţă. E o lecţie destul de grea de învăţat.
Grea si necesara
iti doresc puterea si intelepciunea de a crede ca esti exact acolo unde trebuie sa fii, chiar daca doare si te simti sfasiata. stiu sigur ca urmeaza mai bine! in plus, nu esti singura, ne ai pe noi, aici jos si pe Dumnezeu acolo sus…
Un articol foarte frumos care m-a pus pe ganduri.
Sper sa nu traiesc sa invat sa pierd! mi-ar placea sa fie mereu totul ca acum
Speri sa nu traiesti sa inveti sa pierzi ? Pai atunci nu-ti ramane decat sa castigi, mereu 🙂
Eu cred ca fiecare pierdere e un castig. Un castig ca ai invatat sa pierzi, un castig ca o iei de la capat, cu forte noi. Mie imi place sa gandesc pozitiv si sa iau din fiecare intamplare ce e bun. Da, am pierdut de multe ori. Am plans, am urlat, m-am tavalit pe jos. Apoi m-am scuturat si am mers mai departe. Sau am luat-o de la zero. Asta e viata. Si e frumoasa!
M-am tavalit si eu pe jos :)). Dar acum , dupa cateva zile trecute de la acea postare, ma amuza “imaginea” . Pana la urma poate ca nu eram suficient de bine ancorate la…podea
cine nu stie sa piarda nu stie sa castige!
e dureros sa pierzi cand te lupti cu adevarat dar cand inveti sa-ti asumi pe deplin esecurile esti mult mai castigat, eu asta simt la tine
“ce nu te omoara te face mai puternica”
De updatari nu mi-e teama. De resetari mi-e mai teama. Deja am suferit una. Viata mi s-a schimbat complet.
Desi nu mi-am pus problema in acest mod, probabil ca desi e greu sa pierzi cred ca stiu sa pierd pentru ca altfel azi nu comentam aici 🙂 Si la urma-urmei, pe de-o parte pierdem…pe de alta castigam. Dovada ca ne-am cunoscut . Atat cat e posibil aici.
Iar apropops de castiguri… Mai stii acel concurs pentru care ai facut un apel pentru completare pozitii? La OASAP ma refer. Ei bine… 😉
O seara frumoasa, Hapi!
M-am bucurat cand am auzit vestea 🙂 O sa fie trendy de tot maioul acela peste vara
Asa e- pierdem, castigam si toate astea ne interconecteaza cumva . Elemente care impart si despart drumuri. Vezi cine e langa tine si cine pleaca.
Habar nu am de ce comm-urile mele pe orice blog pe platforma WP se duc in Spam. :((
“CE NU TE OMOARA,.TE FACE MAI PUTERNIC”
“Ce nu am invatat?sa trec peste pierderea oamenilor dragi ”
“No pain,No gain ” 🙁
Nu exista “no pain” pe-aici 🙂