Dr Arash Qazay Yazdi – obstetrică-ginecologie. Empatia din spatele specializării. Spitalul Municipal Dej

Pe Dr Arash Qazay Yazdi îl socotesc -fără exagerare- ca fiind cea mai benignă ființă dintre toate cadrele medicale pe care le-am cunoscut vreodată. Este specialist în obstetrică și ecografie ginecologică, un fin psiholog și un medic atât de introvertit încât n-a lăsat pe nimeni să-i cuantifice reușitele profesionale sau eventualele blocaje pe care le-a trecut cu succes de-a lungul anilor.

În perioada mea de stagiu, despre medicul Arash nu auzeam nicio bârfă și nicio glumă răutăcioasă. Avea de pe atunci paciente care veneau din Cluj dar și din alte județe. Nu le chema la cabinetul privat, le primea în egală măsură acolo unde era în ziua și la ora la care făcea consultații sau gărzi.
Muncește extraordinar de mult și cu toate astea nu-ți dă senzația că se grăbește. La finalul unei consultații vorbește blând și te privește în ochi ca să vadă dacă ai priceput, nu scrie foi, nu se uită în alte fișe, nu-și sună asistenta, nu resetează ecograful și nu își împarte atenția cu alte personaje care s-ar afla prin preajmă. Nu scrie rețete și nu se uită visător pe fereastră cât timp pacienta e în fața lui sau mai are întrebări. Telefonul îi sună des: de pe secții sau paciente cu nelămuriri.

Cunoaștem cu toții, din ipostaza pacientului care are nevoie și de puțină atenție nu doar de tratament -mulți medici nu mai au senzația de mulțumire sau împlinire când își exercită meseria. Deși își petrec mai mult de jumătate din viață pe holurile spitalelor, sunt persoane care la un moment dat afirmă cu tristețe că trăiesc un distres la locul de muncă și asta se simte automat în legătura lor cu pacientul.

Dr. Arash nu are „buzunare” la halat iar felul în care se poartă cu pacientele nu a fost vreodată influențat de bani. Altruismul este o trăsătură de caracter evidentă. Nu îl interesează dacă ești directoarea de la banca-cutare sau femeia sărmană din Cuzdrioara.

Secția de obstetrică, aflată sub coordonarea medicului Onoriu Tecușan a fost renovată de când la conducerea Spitalului se află Dr. Mihai Pandrea. Blocul operator este reînnoit total, secția de nou născuți arată bine, există incubatoare iar saloanele se apropie de standardele unui spital privat.

De ce vrei să naști la Spitalul din Dej? Pentru că medicul în care am încredere și în preajma căruia mă simt confortabil se află acolo. Pentru că orice trebuie să se întâmple, se va întâmpla indiferent unde aș naște însă am nevoie de un grad sporit de confort emoțional.

Orice femeie, indiferent dacă a trecut printr-o sarcină ori ba, știe cât de importantă este comunicarea cu medicul ginecolog.

M-am panicat când am aflat că sunt însărcinată. Nepregătită și singură, nu m-am gândit la o întrerupere. Apoi a urmat sentimentul de acceptare și speranța că ajutorul va veni pe parcurs.

M-am dus la Regina Maria unde era prea devreme ca să vadă altceva decât un sac embrionar. Aceea a fost ultima zi în care eu am plătit pentru servicii ginecologice, ecograf și analize. Ceea ce e mare lucru astăzi iar pentru mine este chiar minune.
­
În ziua următoare eram la Spitalul Municipal Dej. Nu m-a deranjat deloc s-aștept. Dr. Arash era la a treia operație și existaseră complicații. Când a coborât să-mi facă ecografia, se vedea că e obosit, se înfofolise într-un halat albastru de molton și și-a cerut scuze c-am așteptat! În condițiile în care nici n-ar fi avut motive să mă vadă chiar atunci, când ardeam eu de curiozitate, că doar nu eram la privat. Ba îmi spusese dinainte că are trei nașteri mai dificile. Nici n­-a vrut să audă de bani pentru un consult cu plată. ­

Ecografia normală. Ia uite fetusul. Și apoi bătăile inimii. Adică inima-i bate deja?

Mi-am (re)ales medicul. Ulterior am aflat și de renovări și de dotările spitalului. Împrejurarea prin care nu nu a fost nevoie să optez pentru Gine 1 sau Stanca este o ușurare. Nu-mi doresc ca în cea mai sensibilă ipostază a existenței mele, plină de temeri și nesiguranță, să ajung singură și dezorientată într-unul din marile centre universitare, no offence pentru distinșii de acolo. Cred c-aș inventa anticipat depresia prenatală. Mă rog, e inventată, eu doar o țin sub control.

Întrebările și dialogurile sunt informale, destinate publicului larg, celor care vor să afle mai multe despre pârghiile care stau la baza relațiilor dintre un anumit medic și pacienții săi. Am pus întrebări și apoi am enumerat noțiuni așteptând opinii din experiența dânsului. Am selectat niște esențe care vor hrăni curiozitatea actualelor și viitoarelor paciente:

Sunteți un specialist apreciat și un om modest. Din puținele discuții pe care le-am găsit pe internet dar și din ipostaza de veche pacientă, știu că aveți abilități de psiholog. Personalizați actul medical și pacientele vă îndrăgesc. Dăruiți viață, speranță, tratament de calitate. Cum ați reușit să păstrați această coerență a actului medical personalizat și blândețea?

(zâmbește)
Consumul e mult mai mare dacă ești scârbos. Serios.
Am încercat de câteva ori să fiu mai rece și nesuferit. M-aș autosabota. E un efort malign să tratezi pe cineva într-un mod în care tu nu vrei să fii tratat. Și feedbackul e tot negativ iar la sfarșitul zilei nu mai ești bun de nimic.
Apoi, când sunt în spital 24 sau 48 de ore știu că trebuie să fac medicină, problemele mele și alte preocupări rămân în fundal. Dacă mai bine de jumătate dintre paciente sunt mulțumite și au niște răspunsuri, la sfârșit de tură există o satisfacție oricât de obosit ai fi. Normal că sunt și tensiuni și neajunsuri.

Mențineți o legătură optimă cu pacienta și aparținătorii, totuși vi se întâmplă să fiți acuzat că actul medical nu s-a petrecut după așteptări? Puteți să enumerați cazurile mai neobișnuite pe care le-ați întâlnit?
Ce-mi vine în minte acum este o doamnă care m-a acuzat că am furat embrionul astral. Da (ușoară tristețe)… mi-a făcut o grămadă de plângeri, în diverse locuri, pe când terminam de dat declarații într-un loc, eram chemat în altul. A fost destul de neplăcut pentru mine deși știam că nu am ce să-mi reproșez. Oamenii te pot da în judecată pentru te miri ce.
Apoi te cheamă ca martor într-un proces de viol când tu ai făcut o ecografie… le-am spus că violul nu se vede la ecograf, pentru asta există medicină legală.

Cazuri interesante, sunt multe, depinde din unghi. Sunt femei care vin cu sarcină falsă și inițial ai impresia că sunt gravide. Burta este mare, înghit mult aer și au retenții intestinale. Se autosugestionează, prezintă toate simptomele încât și partenerul este convins că femeia e gravidă și că simte copilul mișcând. Am avut caz pe care nu știam cum să-l mai gestionăm pentru că femeia venise „în durerile nașterii” și țipa, părea că are contracții. Insista să o ajutăm să nască.

După vechile denumiri putem să-i spunem sarcină isterică.

Fetițe care au rămas însărcinate. La 11-13 ani. Unele au devenit mame. A fost un singur caz cu o fată în vârstă de 9 ani. Nu mai știu ce s-a întâmplat, am trimis-o la Cluj.
Aici avem și o comunitate mare de romi. Ne vin multe cazuri sociale. E de dorit să faci și puțină educație pentru sănătate când ajung la tine, altfel vor veni cu probleme tot mai complexe iar statul nu face nimic, rămân pacienții tăi.

Ați rămas la Spitalul Municipal Dej? Mulți ani pe navetă, de la Cluj, zilnic. Nu v-a atras străinătatea sau centrele universitare?

Am fost plecat dar nu mi-am dorit să rămân în altă țară. Deja aveam o zonă de confort și prieteni aici.
Într-un centru universitar rămâi în umbră o perioadă lungă din întreaga carieră mai ales în specialitatea asta. Pentru tot ceea ce faci ai nevoie de aprobare iar volumul de muncă este foarte mare. De aceea se și pierde mult din latura umanistă, nu mai ai timp pentru fiecare pacient, ești mecanizat.
Pentru mine este important să existe un spațiu în care mă mișc liber și pot lua deciziile pe care le consider corecte în funcție de experiență și în funcție de pacient. Fără să cer mereu aprobări.

Și a doua parte care m-a determinat să rămân: nu e bine să îți faci drumuri care nu sunt necesare. Veneam de la Cluj cu mașina și am avut un mic accident la Gherla. A ieșit un tânăr de pe o străduță fără să semnalizeze.

……………………………………………………………………………………………………………………………

În timpul discuției preia 3 telefoane și nu refuză niciun consult în gardă. Când ies, pe scăunel așteaptă vreo 4 doamne cam însărcinate. Vesele. Nicio urmă de stres. Îmi face cu mâna. Își preia pacientele -le știe pe toate cu numele.

Revin după trei săptămâni ca să reiau întrebările. Dr. Arash coboară de la sala de nașteri. Tonic, binedispus. O țigăncușă se ține după noi. După dânsul mai bine spus.

Ii ofer o cutie cu ciocolată -de Crăciun.

Mă simt penibil neplătind nimic pentru consultații și ecografii. Pentru c-am fost obișnuiți să achităm și bunăvoința celor mai apropiate persoane dacă acestea lucrează în clinica de stat. Și tot anormal ni se pare când cineva nu ia, deși blamăm actul în sine. Prietenele mele cotizează lunar la privat și la stat pentru ca la finalul celor 9 luni să nască la stat. Tot pe bani. Până la urmă nu banii ar fi problema. Dar cu ei sau fără, într-un moment foarte sensibil cineva din echipa medicală se obrăznicește la tine. C-a avut o zi proastă. Și-atunci ți se înmoaie și placenta și eventualul rimel și speranțele, apare frica, incertitudinea și descurajarea.

Ciocolată, am primit și eu…
Nu e un cadou, e pur și simplu ciocolată, zic. Cine să refuze ciocolata?
Să nu-mi mai aduci nimic că mă supăr. Ciocolata îmi place mult și azi (se uită la ceas, e aproape ora 17) nu am apucat să mănânc…

Țigăncușăaproapecopilă-însărcinată ni se alătură sprintenă și ne însoțește la ambulator. Se uită atentă la burta mea, gen: ești borțoasă sau îi pierzi timpul degeaba, la povești?

– Oare ce vrea, întreb amuzată.
– A, nu știu, nu e pacienta mea, n-am mai văzut-o. Dar dacă se ține după mine juma de zi, până la urmă o să obțină și ea ce dorește. Probabil consultație.

Câte paciente vedeți într-o gardă? Ați dat tuturor numărul privat?
(a… râde) știi ce, mai bine treci peste întrebarea asta pentru că sar de numărul legal. Să zic 15 ar fi voie, cred? 15 e puțin… Uneori și 40, da…

Dacă cineva vrea să facă rost de numărul meu, se străduiește și îl obține, mă sună diverse persoane: sunt cutare din partea lui X. Eu nici nu știu cine-i X dar nici nu întreb. Le spun să vină. Și pacientele vechi nu aveau numărul de telefon. Era inechitabil așa că l-am dat tuturor.

Când petreceți timpul cu familia sau vă odihniți… telefonul?
Îl pun pe un ton silențios și-l las într-un hol. Verific din când în când și triez. Mai sun eu înapoi. Când mă aflu la spital răspund. Dacă nu sunt în sală.
Ei, nu sunt greu de găsit.

De ce ați ales ginecologia?
Am vrut ORL prima dată. În facultate când te rotești pe diverse discipline crezi că vrei câte puțin din fiecare. Majoritatea viitorilor medici sunt atrași la un moment dat și de cardiologie. Și eu am fost.
Mă orientam înspre latura chirurgicală dar chirurgia generală era prea vastă. Clinica ORL era una singură iar ginecologia avea două secții mari. Îndrumătorul pe o specialitate are un rol important, dacă știe să-și apropie studenții. Așa te duci cu elan pe o anumită specializare.
Mie mi-a fost foarte greu să fac prima injecție. Nu puteam să înțep un om. După ce-am trecut de bariera psihologică, în anul 4, nu am mai avut probleme la sala de operații.

Câteva noțiuni pentru care cer o părere personală:

Șpagă la medic
Adevărul este că avem nevoie de o masă critică de medici care să refuze. Un procent egal cu cei care vor lua în continuare…
Nu se mai justifică să iei bani de la pacient, salariile sunt chiar onorabile dacă faci gărzi. Un salariu lunar cu 5-6 gărzi din care două de weekend poate fi destul de confortabil pentru medic. Este semnificativ față de salarizarea dinainte. Lucrezi mult dar și câștigi. Și în străinătate se lucrează foarte mult.
Greu se va schimba cineva care s-a obișnuit de ani de zile să își completeze salariul cu atenții. Asta e valabil în orice domeniu din păcate.

Spital de stat sau privat?
Acum se practică ambele. Părerea mea: te poți descurca onorabil în două locuri dar deja, când l-ai acceptat pe al treilea este clar că cineva are de pierdut, de obicei pacientul. Nu-ți mai permiți acea atenție selectivă sau câteva vorbe în afara actului medical și automat scade calitatea. Ești cu gândul în multe locuri, deja planifici cum să ajungi în altă parte plus că în meseria asta apare foarte des neprevăzutul, urgența.

Avort
Spiritual simt că există ceva, un impediment. Dar nu sunt în măsură să generalizez, mă depășește așa că rămân ancorat pa partea medicală.
Eu nu fac întreruperi la privat. Ce mai apare se face în spital. Trebuie să discuți cu pacienta, sunt cazuri în care poți convinge femeia să păstreze copilul, e important să vezi tot contextul social. Și mai sunt cazuri în care nu intervii chirurgical ci medicamentos, cu supraveghere atentă.

Malformații
Sunt plurifactoriale. La unele femei pot acționa 2-3 factori și totuși să fie copilul sănătos.
Păcat că la noi cercetarea reală care se întinde pe ani de zile, pe loturi de paciente aflate sub supraveghere este imposibil de făcut. Nu există fonduri pentru așa ceva. Nici timp, ești deja foarte încărcat. Dar ar fi cu adevărat utilă, am obține date valoroase din experiența ecografică și urmărirea factorilor care predispun la diverse patologii.
De asemenea, ar fi utilă pentru prevenirea sau evitarea unor incidente în momentul nașterii. De exemplu, am putea vedea unde există risc de distocii.

Am avut o pacientă căreia, în ultimele 2 luni i-am făcut adesea ecografii. Nu vedeam nimic deosebit dar poate că simțeam ceva, așa-mi explic. Măsuram și observam diverse segmente ale fătului. Însă mereu era cu mâna la guriță sau cu brațul într-o poziție care-acoperea o parte din gură. La naștere am văzut că avea buza și bolta balatină despicate – acea buză de iepure.
De atunci le spun colegilor să fie atenți când bebe își acoperă gura, să repete ecografia.

Sterilitate
Înainte, la 20 de ani aveai 3 copii. Acum amânăm mult și ajungem să plătim sume mari ca să influențăm lucruri naturale, fiziologice.

Tătic în sala de naștere
(ușoară grimasă) Mai bine nu.

Dacă insistă, eu îi las dar mi s-a întâmlat să încurce. Nu ai timp să pregătești tatăl, să arăți care-i locul lui, el nu știe exact la ce să se aștepte și uneori situația îl depășește. Atunci cineva trebuie să se ocupe de tăticul care nu-și mai poate ține echilibrul. Sau se mută, se mișcă, desterilizează ceva. Echipa se ocupă de mamă și de copil, în străinătate au planuri de naștere care-l pot include și pe tată, noi nu avem.

Punctual la naștere
În mod normal, da. Mă urc în mașină și pornesc către spital.
Mi s-a întâmplat astă iarnă să fiu chemat la naștere noaptea în preajma sărbătorilor, ajunsesem acasă după o gardă. Parcurg cam 20 de kilometri până la spital. Problema e că am rămas înzăpezit și am stat în trafic câteva ore. Am ajuns când tocmai născuse…

Acasă
România.
Când am plecat din Iran chiar nu aveam altă posibilitate – era război, statul încerca să mă înroleze. Am amintiri neplăcute din perioada aceea… M-am dus în India, acolo am intrat la medicină pe locurile de la buget, altfel, universitatea cu pricina era foarte scumpă. După două zile am fost dat la o parte, statul indian era de acord să studiez dar nu și țara mea. Am umblat atunci pe la toate ambasadele. Era greu să pleci. România mi-a răspuns, primisem o telegramă. Și atât a fost, nu m-am mai uitat înapoi, nu voiam să mă lupt pentru idealuri incerte și cu atât mai puțin în numele vreunei religii.
Aveam alte atuuri pe care să le pun la dispoziția oamenilor.

…………………………………………………………………………………….

Observații personale:

Oamenii pot fi dificili și irascibili mai ales când au de umblat prin spitale. Femeile sunt anxioase, inițial se așteaptă la un medic care s-a mecanizat după atâția ani. E binecunoscută expresia „m-am dus cu groază la medicul cutare”. Sunt mulți specialiști care odată cu experiența dezvoltă și un complex de autozeificare: sunt prea bun ca să suport atâtea, merit să se poarte mai frumos cu mine, muncesc mult deci merit să fiu lăsat în pace, am ajuns la acest stadiu nu mai e nevoie să mă port frumos cu toți, sunt plătit pentru actul medical nu sunt plătit să fiu drăguț.

Când întâlnești un om blând și un medic bun este destul de surprinzător mai ales dacă atitudinea benignă se păstrează nealterată de-a lungul anilor. Mereu am spus că 50% din șansele de reușită al unui tratament sau chiar succesul în prevenție se constituie din gradul de încredere și confort sporit pe care un pacient îl are în preajma medicului care-l tratează.

La plecare mai întreb:

– Cum vă mențineți tonusul pozitiv la spital și mai nou la privat?

– Încerc să nu mă las influențat de experiențe neplăcute. Când intru în sală am grijă să fiu calm, de exemplu dacă un coleg e supărat pe mine nu susțin o privire mânioasă, nu mă cert, am nevoie de atitudine pozitivă așa că asta ofer fiecăruia cât timp mi se permite. Omul simte dacă îl tratezi cu respect iar răutățile nu aduc absolut nimic constructiv într-o comunicare darmite în actul medical. Pacienții nu pot să te transforme într-un om răutăcios decât dacă asta îți este atitudinea de fond.
Te enervează, te mai descurajezi dar medicina în sine nu te poate face rău.

Doamnelor, eu am făcut tot posibilul să vi-l prezint pe medicul meu.
Voi cum v-ați ales ginecologul și… medicul stomatolog? 🙂

(Pentru a vedea dotarile și îmbunătățirile făcute de conducerea din ultimii ani a Spitalului Municipal Dej, inclusiv secțiile chirurgie, neonato, pediatrie, psihiatrie, neurologie, ATI, noul serviciu UPU, am dat un search, am rămas surprinsă de investiții și fondurile atrase, în sfârșit printre altele mi-am amintit că există un spital și la Gherla dar mi-ar fi jenă să scriu despre el, de fapt mă întreb pentru ce anume mai este deschis. Dacă această opinie supără pe cineva nu e Problema mea, este tot Experiența mea. Păcat, sunt și cadre medicale competente.)