De ce l-am iubit tocmai pe…. (ultima parte)
Nu stiu ce făcea Sorin dupa ce se întorcea seara acasă, cert e ca într-o dupa-masa l-am sunat ca sa-mi pansez un complex de gelozie si mi-a raspuns tac-su. Nu stiu daca era vineri 13 sau tocmai se legaseră blestemele colegei pe care-am lasat-o baltă la teză, cert e ca mi-a spus nenea sa nu îi mai caut baiatu în vecii vecilor ca Sorin e schimbat de cand e cu mine ca nu-l mai recunoaste nici el nici maica-sa decat după semnu de pe ceafă, si c-ar prefera sa îl trimita în Kosovo decat sa continue relația cu mine. Eu, bleagă si adormită cum eram pe vremea aia, în loc sa îi spun pitonului ceva care sa-i arunce pulsu în aer, am înghitit trei lacrimi si-am pus receptoru în furca si pofta în cui.
In urmatoarele trei zile , Sorin a dat cu pietre în geam, a mancat seminte si a baut lăzi întregi de bere în fața blocului , de parca acolo se țineau nationalele de fotbal. Dar eu n-am mai iesit. Sensibila si umilită, eram sigura ca stie de gargara lu taica-su si poate chiar fusese de față.. Asa ca dupa ce-am suferit trei zile si-am terminat de citit evenghelia dupa Marcu m-am dus în tabără la munte.
Pe cand am revenit , pe masă mă asteptau 23 de scrisorici, colorate si îmbarligate cu inimioare si cu funde de zici ca era Ziua Copilului. Mama mi-a adus o cacao cu lapte, a luat telefonul din camera fiind caz de forta majora si m-a lasat sa lecturez. Sorin îmi scrisesese în fiecare zi cate 3 sau 4 scrisori în functie de consumatie. Răvasele scrise dupa vin erau lacrimogene, ma implorau sa il iert pentru delicte despre care eu habar n-aveam. Dupa vodcă , Sorin dorea sa dispar din universul lui si sa fie lasat sa moara în pace, ca un Eminescu sfasiat de dragostea inconsecventă a Miclei. Am primit si poezii. Vreo 6, alea erau scrise dupa bere. Noroc cu poeziile ca le-am citit la sfarsit si-n loc sa-mi tai venele de tristete, m-am împrăstiat de ras.
In seara aceea nu m-am dus la discotecă pentru că se difuzau doua episoade din Sclava Isaura. A doua zi n-am vrut sa ma duc dar m-a scos cu forta prietena mea care-n prima poveste m-a lasat baltă dupa ce o sticla de jinars i-a sarit în brate din camară.
„Daca-l ierti nu mai vorbesc cu tine“ mi-a spus ea ca o prietena buna ce era.
Ce? Pentru ce sa îl iert? De fapt el n-a facut nimic, el nici nu stie că…….
Taci naibii din gură că mă enervezi. Trebuia sa mergem în vacantă la bunica, să luăm tabăra la mare , să mergem la pizza în fiecare sâmbăta dar tu nu te-ai dezlipit de el. Hai să vezi dac-a meritat.
Pe treptele din fața discotecii , Sorin, proaspat ca un holtei ce era, cu zambetul pe buze si fara gram de alcool la bord, o tinea în brate pe Diana .Parca ma lovise Poseidon în moalele capului, toate amintirile mi-au năvălit în minte. Plimbarile noastre – eu cu rochie lunga de matase si el în trening, sporovăind despre orice, visurile noastre comune – el isi dorea doi copii iar eu voiam un caine, piesa noastra preferata -Poison de laProdigy- si dincolo de toate astea felul în care ma privea de parca toata tandretea din lume s-ar fi îngrămădit în retina lui. Si acum era cu ea. Se terminase.
Sorin a mai încercat saptamani în sir să refaca relatia cu mine , eu îl iubeam în continuare si sufeream mai mult ca Sclava Isaura dar nu ne-am mai împăcat. Dupa doi ani, el s-a casatorit pentru prima data . Nu cu Diana, ci cu o fata de „afaceristi“ asa cum visa taica-su. Cu banii de la nuntă au deschis o afacere, în cateva luni familia s-a multiplicat mitotic iar într-un an s-au mutat la judet într-o casa mai mare. Apoi au divortat.
Nu l-am mai vazut dar am auzit ca a mai facut un copilas, c-a mai parasit o nevasta si ca acum se pregateste pentru a treia aventura. Dar nu îl judec. Poate ca a fost fericit.Sau poate ca e .
Citind si deznodamantul parca am avuta, asa, un sentiment de deja-vu…
(iar cea mai cunoscuta imi este partea cu “…el s-a casatorit … cu o fata de „afaceristi“ asa cum visa taica-su…. Apoi au divortat… am auzit ca a… mai parasit o nevasta si ca acum se pregateste pentru a treia aventura.”…)
Lore, imi pare rau………
Si ma gandesc ca s-ar putea sa fi fost de vina alcoolul, nu stiu, doar din auzite.
Da, si alcoolul (fara indoiala!), dar si educatia “printisorului” (=parintii lui si pretentiile acestora) si daca-mi spui ca este si singur la parinti… (-:
Uh/ Eu cred ca te bucuri acum si tot acel rau de lacrimi a meritat mai bine decat sa fii una din sotiile pe care le-a lasat cu copil. :(((
Ce om!!! Dar se pricepea bine la aburit daca ti-a trimis scrisorele si poezii si apoi dupa o perioada scurta era cu alta! :((( ce-i mai urasc eu pe astia!falsi si ipocriti
Exact ce ai scris tu , imi scria azi o prietena, intr-un mesaj privat….
Nu stiu -poate ca n-a fost ipocrit. Poate ca simtea asa la momentul respectiv dar n-a mai vrut, n-a mai putut sa astepte…….
Uneori cautam ….relatii toxice. Nimeni nu stie de ce
Si eu m-am priceput destul de bine la relatii toxice :))
Probabil că nu vei ştii niciodată cum ar fi fost dacă îl repezeai pe pitonu de tac-su.Cine ştie, poate că ar fi mers, sau poate că nu… În tinereţe, am trecut şi eu printr-o chesti asemănătoare. Cerusem în căsătorie o tipă, care m-a refuzat (deşi ştiam sigur că a ţinut la mine). Nu voi şti niciodată dacă a fost hotărârea ei sau a părinţilor (cu toate că, pe vremeai aia, reprezentam o “partidă bună”…). Şi acum mă mai trezesc întrebându-mă, “cum ar fi fost dacă…?).
Indiferent “cata dragoste” este la mijloc, atunci cand parintii se amesteca (si o fac in mod constant si cu indarjire), iar tinerii sunt suficient de slabi (dependenti de “babacii” psihic si material), lucrurile nu au cum sa “tina”, se duce totul de rapa (cu tot cu lacrimile si parerile de rau de dupa…).
Ai dreptate, şi eu ştiu mai multe cazuri în care părinţii s-au opus sau au “ajutat” la ruperea unei relaţii care se anunţa de viitor. În mod cert, eu nu voi face acest lucru cu fiu-meu…
@Lore
Tipul era chiar independent …oarecum
Lucra intr-adevar si la bar dar avea mici afaceri, sursele lui de venit. Si nu asculta orbeste de taica-su dar pe vremea aia eu credeam ca e musai sa ai binecuvantarea parintilor, oricum ar fi ei
Si eram jignita ca ei nu ma placeau……..
@PETER Multumesc pentru sinceritate. Daca doamna ta iti tranteste un castron cu flori in cap, sa-mi trimiti repede un mail sa editez ce-ai scris 😀
Sunt foarte putine circumstante in care , daca am fi facut alti pasi, viata ar fi fost mai buna sau mai rea. Fericiti in mod constant e clar ca nu putem fi, asta e scris prin toate cartile sfinte ca nu suntem lasati aici ca sa huzurim si ca tainic, toti visam la un moment dat la o intregire cu sursa noastra primordiala – eu numesc asta Dumnezeu – singurul sau singura care ne va face sa ne simtim intregi……
De asta tot ce atingem , iubim, divinizam , aici pe pamant se indeparteaza de noi la un moment dat, se schimba , se transforma……..Si atunci tanjim din nou……..dupa acel “ceva” care ne face sa ne simtim intregi. Pentru totdeauna, indiferent ce inseamna asta
Vai da’ cate asemanari ;))…”el in acelasi trening, eu o adormita inamorata prastie” :))…Tu te-ai intors din tabara si l-ai gasit in brate cu alta, eu m-am intors de la bunicii si am ramas masca cand am vazut ca pleaca din fata blocului sub nasul meu cu alta de mana…parca daduse trenul peste mine ;)). De Poison de la Prodigy de la EL aflasem si s-a intamplat sa visez si eu la rochia tipei din “November Rain”…acum ca nu sunt multumita de picioarele mele nu mai visez :D.
Scrisori nu mi-a scris dar biletele da….si-mi completase si oracolul :)).
Dupa ce-am mai crescut un an si ceva m-am trezit iar cu insistentele lui….cum eu simteam ca relatia nu se consumase atunci, am cazut din nou in vraja lui Cupidon, si-a durat 5 ani :|…pe care ii consider pierduti si plini de-o gelozie nebuna..din partea lui :).
Lunga a fost idila voastra……Iti poti imagina cum ar fi fost viata ta daca ramaneai cu el?
Foarte realist povestita intamplarea…iar deznodamantul e atat de comun si de des intalnit, din pacate…
Cred ca e comun din cauza amanuntului cu alcoolul 🙂
Bine ca s-a terminat asa, putea infinit mai rau…Pacat de el! Nu cred in predestinatie, dar am impresia ca unora li se intampla exact ceea ce merita sa li se intample, bune sau rele. Macar cateodata…Iar fericirea aici e foarte relativa… o asteptam pe cea de dincolo…
Ok, ok, o astept si eu pe cea de dincolo dar recunosc ca nu ma dau in vant dupa ea, nu inca…:)))
Uneori viata este foarte foarte frumoasa si cand spun asta ma gandesc la lucrurile extrem de simple – ca cele pe care le surprinzi tu in imagini……….
da, asa este … ma asteptam la un deznodamint … special! 🙂
Pe atunci a fost tare trist.
Dar e bine ca n-am ramas cu cicatrici
bine spus ,,relatii toxice” si daca nu ma insel cred ca majoritatea am trecut macar prin una…
Corect
In adolescenta multi baieti isi exprima dragostea prin poezii, scrisori lacrimogene & altele. Nu cred ca a fost ipocrit, in acel moment chiar credea ca te iubeste. Insa important e ca tu ai ales calea cea buna, ai fost puternica sa renunti la el. Nu stiu daca eu as fi avut puterea ta.
Si eu cred ca ma iubea. Asa cum se iubeste in adolescenta………
Am vazut si eu Escrava Isaura…ba nu pierdeam nici un episod…ai spus ca nu ai ramas cu “cicatrici”…atunci e bine,macar atat… 🙂
Fiecare relatie m-a slefuit, m-a transformat. Unele in rau altele in bine. Dar sunt multumita de rezultat
iubiri nevinovate… nu-i vina lor, c-au fi fost urmate… de despartiri… ca daca n-ar fi fost asa.. ar fi devenit banale in urmtoarii ani… sau… poate nu… poate-ar fi stralucit in infinit… umbra luceafarului de la rasarit…
oricum… ca unul care detest prietenii alcoolului… zic… sa ii dai un telefon balaurului… si sa-i multumesti ca te-a scapat de fiu-sau…
pana la urma… de ce l-ai iubit pe sorin??? pentru ca iubirea nu bate la usa… nu iti cere voie sa intre… ea se instaleaza in suflet si gata… domneste…
ce bine ca… mai reusim sa controlam cat de cat manifestarile iubirii… ca altfel… vai de noi…
iubirea ne ramane mereu, unica… rebela… inexplicabila… si apoi amintire…
superb ai scris… descris…
L-am iubit pentru ca am avut nevoie de el in momentul respectiv. Sau cel putin, asa am crezut
Aud ca balaurul e ca inainte.Neschimbat.
Ar fi putut sa-si sustina mai mult fiul daca nu era ocupat cu el insusi? Probabil
Un deznodamant nu tocmai fericit. 🙁
Dar palpitant
In tabara a fost chiar frumos 😀
eu mereu am pastrat scrisorile fostilor (care m-au inselat sau mintit iar apoi au regretat) pentru ca nu stiu niciodata cand raman in pana de hartie igienica.
Ciudat sau nu, eu am impresia ca “relatiile toxice” pe care le-am avut m-au intarit, desi dupa fiecare despartire am crezut ca mor de durere.
PS: si eu urmaream sclava isaura!!!nu prea intelegeam ca eram mica, dar ma uitam! 🙂
Pe mine m-ar fi facut sa zambesc ….si-mi pare rau ca nu le-am pastrat
De fapt, nici nu le-am pierdut intentionat. ci din cauza ca m-am mutat eu adesea dintr-un loc in altul 🙂
Mai Hapi, mie povestea nu mi s-a parut horror. M-a amuzat si am urmarit-o ca pe o telenovela. Acu’ ca am aflat poveste cu Sorin astept si povestea de iubire cu care ai ramas.
Ma bucur ca ti-a placut
In general acesta nu e un blog despre mine. Cateodata simplific cu anumite intamplari din viata mea sau a altora dar numai casa subliniez o idee, nu ca sa impartasesc ce mi s-a intamplat 🙂
Bine te-am găsit în casă nouă! Ai un dar incredibil de a povesti! Ay, ne-ai răscolit pulberi de nostalgii!
povestesti atat de frumos…
Totusi, nu stiu de ce, dar cum te vad eu acum in ce scrii, parca nu imi vine a crede ca ai indurat trancaneala lui ta-su fara sa scoti nici un cuvant. Imi pari genul care spune ce are de zis…Sau toate avem perioadele noastre de incubatie inainte de adeveni fluturi?
Am fost o larva mica si galagioasa dar nu aveam curaj .