De ce dispare entuziasmul?
Eram pe lac cu nepotica hand in hand si patinam cand a intrat in vorba cu noi o fetita dezghetata. Am aproape plăcut-o , pana m-a întrebat cati ani am. 30 am spus eu mîndră , omitand detaliul cu cei doi aproape încărcați. Oawwww, a exclamat Roxi mirata , de parca i-as fi spus ca eram reîncarnarea lu Seti al doilea. Fetele se bucurau si se mirau pentru orice , parca eram în Matrix 🙂
Dupa 5 ture mi-am strivit un metacarpian si m-am retras pe margine sa ma reculeg în avans așteptând viitoarele bășici. Le-am lăsat pe fete sa patineze dar au venit si ele la gărduț. Roxi mi-a aratat fericită ce căsuta facusera ele pe margine si apoi m-au tras mai aproape s-o văd.Am dat din cap simbolic cautandu-mi celularul în abisul gentii fără fund. Ele au povestit de Mos Craciun, de playstation si despre ce pasiuni au fiecare . Karate,inot, tenis, exasperat parinti . Eu căscam si tremuram de frig.
Am o mătușă volubila si mereu veselă. Rade cu gura pana la urechi cand te vede, te îmbrățiseaza cu mainile si cu sufletul, se bucura vizibil si zgomotos de orice lucru frumos pe care i-l povestesti. Salariul ei nu e mai mare de 1000 Ron plus bonuri , colegele sunt plicticoase si rancezite în branza vietii si a „statorniciei“ pe care-o oferă un post fara posibilitati de avansare pe care-l ocupă demuuuult.Sotul dansei îsi arată dintii odata la doi ani cand îl duce ea cu forta la stomatoloaga de cartier.Si totusi, matusa mea pare ca se entuziasmează din orice.
Nu stiu cand si unde mi-am pierdut energia asta care face lucrurile mai strălucitoare. Si oamenii din jurul meu unde au rătăcit-o? Daca-mi regăsesc exaltarea o să par ciudată serioșilor din jurul meu? Poate ca da, dar merita să încerc.Daca mătușa mea poate si eu pot 🙂
…da,,,matusa e o persoana ce trebuie admirata si luata ca exemplu.
ne pierdem entuziamul intr-adevar.pe drum, incorsetati de societate, de principii si reguli. avem cam doua optiuni:1. ignoram ce simtim cu adevarat si facem pe entuziastii, 2. renuntam incet la reguli si principii si suntem cu adevarat entuziasti..
Varianta a doua mi se pare mai demna de luat in seama 🙂
Pai ,matusa stie ea ca veselia intinereste si tristetea imbatraneste… 🙂
Vai, Yousef….ea a fost mereu asa, in ciuda faptului ca n-a avut o viata usoara.
Si poarta mereu ruj rosu! 🙂
dupa o perioada in care am stat mult cu nasul in calculator incercand sa-mi dau seama cum sa abordez cine stie ce nenorocita de problema sau facand cine stie ce chestii pentru scoala. Am stat in casa in weekenduri(nu suport frigul) si cand am avut chef de iesit la zapada toti ceilalti inca mai aveau cate ceva de facut la cine stie ce nenorocit de proiect.
Ma rog, vineri au venit niste prieteni la mine si pana la urma ne-am hotarat sa iesim cu saniuta la mine pe strada. Nici pe departe entuziasmul de acum cativa ani, bucuria aceea ca a nins sau chef de a urca partia a doua oara.(cert e ca eram si foarte obosita si nedormita)
sambata am fost la cineva acasa cu niste prieteni cu care nu am mai iesit de mult la un vin fiert si la o poveste. Mi-am dat seama ca am pierdut mult din cine eram acum cateva luni, mai ales mi-am pierdut din cheful de viata si din entuziasmul pe care il aveam candva. Parca totu-i monoton si previzibil. Tre’ sa-mi revin!
Clar, trebuie sa-ti revii! 🙂
Nepotica mea are saniuta si ma gandeam ca tare mi-ar place sa merg intr-o zi pe deal ….sa vad daca “ma mai tine” 🙂
îți spun sigur, eu sunt autoritatea supremă la acest capitol 🙂
cei din jur, cinici cum sunt, vor privi entuziasmul tău ca pe ceva ciudat. cel mai puțin te vor bănui de fumat iarbă. dar vor zice și altele. eu știu, că eu sunt cea mai entuziastă din grupul meu și văd că-i obosesc. uneori, îmi spun pe șleau… poți să mai taci puțin? alteori, mă ironizează… nu poate fi toată lumea rânjită ca tine…
de cele mai multe ori sunt partenera de discuție cea mai agreabilă, pentru că nu dau nimănui peste nas și accept orice punct de vedere, pentru ca apoi să aud…
da* nici ca tine, să suporți orice, de la oricine… (păi, tocmai terminai de-a suporta gunoiul tău)
dar eu nu mă las. ador starea entuziasmului. ador exaltarea aceea a mătușii tale și-mi place sincer să văd fiecare fir de praf de bucurie sau să văd o sămânță de ce va fi bine.
nu-s chiar cea mai zen persoană, dar mie personal îmi face bine această stare pe care mi-o induc. restul e chiar puf de păpădie, dacă eu sunt mulțumită….
Mi-ar place sa intalnesc persoane ca tine!
Iarba – e cam greu de gasit acum, dar ar putea banui ca sunt pe Prozac :)))
Totul pleaca de la cap . Ce ai in interior , ai si in afara . Ce gandesti , asta primesti. Daca esti trist , posac , suparat , doar n-ai vrea sa ai parte in jurul tau de veselie si antren !
Veselia se ia, entuziasmul la fel- ca si cascatul 🙂
veselia si entuziasmul sunt stari alterate ale normalitatii si cascatul este un gest reflex 🙂 Nu se compara…Poti sa fii vesel si entuziast la maxim langa un amarat suparat si trist …S-ar putea tu , veselul si entuziastul sa ramai descumpanit..:)
deci mi-a fost un dor de tine!!!!! sa nu ne mai parasesti!
si eu imi pierd entuziasmul. dau vina pe cafea ca nu mi-a dat prea multa energie. sau pe ploaia care tocmai a inceput. niciodata nu sunt eu vinovata. lol
Eu stiu ca sunt vinovata. Dar mi se pare uneori ca lucrurile din jur sunt foarte serioase si trebuie sa le trazez ca atare. Iar cand apare ceva care m-ar entuziasma sunt obosita si nu ii acord destula importanta. Nu ma las dusa de val……as vrea sa schimb asta macar din cand in cand
Eu imi pierd entuziasmul cand ma plictisesc sau fac ceva ce nu-mi place. In rest ma bucur de lucruri care imi plac, de activitatile care imi fac placere.
Mi-e teama de monotonie si plictiseala, si in ultimul timp parca numai din asta primesc. Insa nu renunt, caut lucruri care sa ma trezeasca la viata. 🙂
Miha, dar sunt atatea seriale frumoase si faci ingeri de zapada si mai sunt locuri minunate de vizitat! O fi o astenie de……aproape primavara? 🙂
Cred ca e ceva in aer:D Bine ai revenit, Hapi, ma bucur mult!
Si eu sunt intr-o cautare de ceva, nu stiu ce, nu stiu cum…am nevoie de o noua motivatie…
Motivatia ta poate sa fie binemeritata pauza de dupa sesiune 🙂
Guten Tag, Hapi! Matusa ta e cu sigurantza o femeie afectuoasa si demonstrativa. Ca mine… 🙂 Prozacu’ e poreclit la noi “pilula fericirii”, iluzie pierduta din start.
Sanatate deplina & quick recovery, oriunde te-ai afla…
Cred ca si Prozacul si-a mai pierdut din suprematie 🙂
Merci Mel, la fel iti doresc, trimite-ne si noua primavara daca la tine da semne ca apare ……..
Cu placere si mare bucurie: de 3 zile sunt 15°C, soare, cer azur, fara nori… 🙂
De-obicei avem 18-20°C în februarie, dar anu’ asta prima saptamâna ne-a adus zapada si temperaturi negative! SPER ca esti O.K. Ah, n-am avut niciodata conjonctivita, doar alergii oculare pentru care mi s-a prescris un colir super-eficace, doze unice: cromoptic 2%(Bausch&Lomb)
Sanatate, bon séjour & alles gute… 🙂
Lipsa entuziasmului, sau blazare? Întrebarea asta mi-am tot pus-o de mai multe ori, că am trecut prin aşa ceva. Până la urmă am constatat că o mică (sau, depunde, mai mare) schimbare face tare bine.
Acu’ vreo patru ani mă apucau pandaliile, plictisindu-mă pe un post fără speranţe, aşa cum povesteai despre mătuşa ta. Aveam impresia că parcă totul stătea pe loc, nu numai eu. Soluţia: într-o dimineaţă mi-am dat demisia şi m-am apucat de un proiect nou. Din acel moment, totul a început să se mişte. Aveam o nouă preocupare şi ţeluri noi, simţeam că şi lumea de pe stradă se uită altfel la mine…
ce ai facut tu se numeste curaj si nu multi il au cand vine vorba de o….redirectionare 🙂
buna intrebare. eu ma “admir” cum ajung acasa, dupa o zi absolut deloc solicitanta la servici, si stau in pat ca broasca. iti zic io ce ne trebuie, un picior in partile moi. asta la mine insemnand cam peste tot :))
Da esti prea sensibila si fragila, un scuturat sanatos, n-ar merge? 🙂
majoritatea suferim de lipsa de entuziasm 😀 putine pers care sunt vesele mereu, pline de viata si optimism
te-ai dat cu patinele? ce fain 🙂
M-am dat. Am doo basici nou noute. Sunt grozave patinele de la Iulius Mall. Alea inchiriate adica
Reblogged this on ATA MOTEK.
in geanta!? glumesc, desigur. 😉 Sunt etape in viata… obosim sau ne lasam rapusi de greu… si totusi trec. Cel putin asa cred eu. 😉
Ce bine ar fi daca s-ar ascunde in geanta si l-am putea scoate de acolo macar odata pe zi……
Entuziasmul meu e direct proportional cu orele de somn dormite 🙂