Cum m-au afectat basmele copilăriei

(și totuși voi alege să-mi cresc copilul cu povești, cu zâne, cu spiriduși, eroi, talismane. Și cu Moș Crăciun și poate că voi accepta și ouăle iepurașului. Cele de Paște. De ciocolată. Pe bune.)

Citeam un articol pe BBC. Nu e ceva noutate, lâncezește acolo de ceva vreme, mi-a atras atenția titlul (cum altfel?), mă trimite articolul la The Guardian adică deh, surse care mie-mi inspiră încredere, nu ca-n-ca-n Zâna Zorilor. În articolul respectiv, o doamnă intelectuală, sugerează că basmele trebuie rescrise. Că-s pline de stereoripii și violență și nici măcar nu există așa ceva în lumea reală. Că de fapt basmele și poveștile copilăriei fură hrană pentru ăi săraci și needucați. Exemplu Frații Grimm care erau folcloriști și așa au scris și povestile.
Wikipedia românească. Nu că n-ar fi bună dar când am căutat povestea Gâsca de aur, tot la biografia lu Tăriceanu mă trimitea.

Croitorașul cel viteaz.

Sunt absolut de acord că trebuie rescrisă. Într-o după-amiază, cum stăteam eu în fața blocului pe bancă și mâncam pâine de casă cu unsoare și cu sare, mă strigă tata care taman își parcase Pegasu în farul drept al daciei roșii a lu domnu Gusti. Domnu Gusti era obișnuit, urma uichendu în care mergeau la Felix cei cu numere impare și tot așa, mai scăpa de nevastă-sa că se ascundea-n garaj două zile. Asta dura deja de-o lună jumate. Nu știu care pe care-l plătea. Inspirat ca Flaubert, Gusti striga ceva nevricos crăpând ușor geamul, să fie sigur că au auzit toți vecinii că e grav afectat , apoi se întorcea în dosu perdelei de la parter, vesel ca un mânz.

– Fată, te duci până la croitoria de sus de la Complex la domnul Tică să-ntrebi dacă mi-i gata salopeta? Ia de-aici, doi lei pentru semințe la coif, diseră-i meci și fugi apoi de-i ia lu mamă-ta Almanahul Femeilor că-i meci și mâine.
– Sărumâna tată, iaca, pot face șapte drumuri dintr-o lovitură, da croitorașului nu-i dau minic?
– Dă-i tu pace, spune-i că îl anunț eu când fac țuica la cazan.

Și dus-am fost. La complex erau vreo trei etaje.

Partea în care se afla croitoria o aflu închisă, dar asa, de doru lelii, nu cu lacăt. Plus că aud foșnete ca de cireș, scuturături și dat din picior, coase nenea, îmi zic, deschid portița și mă strecor spre raion. Mintea-mi era deja îmbătată de mirosul de mercerie, ghemuri, lână proaspăt țesută, polipropilenă, nailon, ce mai, puține magazine din oraș mi le amintesc pentru așa diluții olfactive care mă duceau cu gândul la doamnele elegante din almanahurile mamei. Și cum urcam eu, mirosind fericirea de-alături și ștergându-mi mâinile încă unse de picioarele goale, începe balustrada și tremură, precum și gărduțu forjat din spate. Nu mă sperii cu una cu două. Colega mea de bancă era îndrăgostită de Tică și dacă-i detaliam a doua zi cu ce era îmbrăcat (copiii nu sunt obsedați, sunt doar copii, vă rog frumos, ei se joacă) îmi făcea tema la mate.
Ei bine, a doua zi am luat prima notă de trei la matematică după ce i-am spus colegei că Tică-și agresa o colegă pe-o cergă păroasă, lângă balustradă și că nu am reușit să deosebesc care-i părul din covor și părul din capul croitorului. Dar c-am văzut un fund mare, urât precum o minge unsă cu magiun de prune, am scos un vai și-am fugit acasă.

Colega n-a vorbit cu mine trei zile de parcă eu eram vinovată că Tică a stat într-un unghi congruent și nu absolut paralel cu colega lui. Știam o singură lectie la mate, una și bună, ne-a venit odată un suplinitor și ne-a pus să învățăm jumate cartea cu definiții. De asta am fost capabilă să-i explic exact fetei care-a fost unghiul din care-am observat poziția croitorașului cel viteaz.

Mama a vorbit cu sete, de asta am priceput că-i viteaz Tică, m-a rugat să-mi țin gura c-are doamna de la Complex o Bestie acasă și dacă află ăla că Frumoasa lui mai dă cu fundu de parchet, vai de buricu târgului. Și-apoi dexteritatea lu Tică era-n pericol.

Tata n-a vorbit cu mine, l-am informat doar că era închis, a crezut că am luat doar semințele și almanahul și mi-a fost lene să merg la Complex.
– Ăla închide ultimul în oraș!

Iar în primele mele vise semi-erotice vedeam, când părea fantasmagoria mai interesantă, un fund mare, vișiniu și-apoi pe doamna de la cabinetul școlii care-i aplica două palme (fundului!) și împlânta cu sete un ac lung, cu capătul oțelit.

Va urma