Cum evolueaza credinta si de ce o pierdem?
Notiță deasupra subsolului: acesta nu este o postare pentru toata lumea. Aceasta este o postare pentru cei care se regăsesc. Nu pot scrie despre „adevarul tuturor”. Iar sintagma conform careia Adevarul e unul singur s-a dovedit …neadevarata.
Esti copilaș mic si esti învățat sa te rogi. Sa spui Îngerelul. Si tatal nostru. Apoi , la scoala faci sau nu religie- oricum, ti se stocheaza în memorie niste imagini. Dumnezeu, ca o fiinta umană „atotputernică“ stând pe un tron. Bătran eventual, întelept, vede tot, stie tot.
Maria – o fecioara care l-a născut pe Iisus
Iisus- mantuitorul nostru. Si Dumnezeul nostru. Hm, cum vine asta? Alt dumnezeu decat Cel care stă pe tron si totusi, acelasi? Doi dumnezei? Pe Iisus îl vezi ca-n icoane, ca-n filme, îl asimilezi ca pe un personaj istoric. Si totusi….Dumnezeu Unic si Indivizibil? Hm
Ingerii-ingeri care te păzesc, te ajuta , îti indeplinesc dorinte. Mijlocesc pentru tine. Dar cum mijlocesc ei pentru tine si pentru toata planeta asta la un singur Dumnezeu?
Credința se pierde pentru ca umanizăm totul. Pentru că din păcate religia, fara ca acesta sa-i fi fost scopul- descrie Divinitatea ca pe niste forțe supreme care dețin puteri supraomenesti. Dar cum descrii o putere infinită , o energie atotcuprinzatoare în cuvintele inventate de oameni, în limbajul temporal?
Cresti si începi sa-ti pierzi credinta pentru că judeci în termenii / bine si rau. Si ti-L imaginezi pe El stand acolo pe tron si privind cum se întâmplă atatea lucruri rele. Dintr-o data , El nu-ti mai ascultă dorintele, ba din contra, pare ca le împlineste numai pe-ale altora.De parcă asta ar fi misiunea lui. Să împlinească dorinte ca pestisorul de aur.
Si încep întrebările , desprinse din natura umana: daca e numai un dumnezeu cui sa ma rog, lui Iisus sau lui Dumnezeu, sau sa ma rog lui Iisus imaginandu-mi că el e Dumnezeu? Si pentru un crestin e greu sa înteleaga notiunile astea de dogmatică, nu mai spun de musulmani care în majoritate recită că crestinii au doi dumnezei 🙂
Daca ma rog Fecioarei Maria oare nu-l deranjează pe Dumnezeu? (nu radeti, sunt ganduri care trec prin mintea omului)
Si apoi mai vin si alte valuri: colegii spun ca Dumnezeu nu exista, ca e un fel de Mos Craciun, mai citesti si pe internet ca Biserica a făcut nu stiu ce boacana si parca tot El ar fi responsabil (te miri ca nu trazneste din senin pe toate institutiile cu cruce în varf), unii rad de tine ca tu crezi în El , ca mergi la biserica, te inchini sau esti impresionat de icoane, moaste si simti o anumita energie cand te afli în preajma lor.
Ii citesti pe filosofi si pe marii gânditori, unii spun ca Există, altii insinueaza ca esti prost tu si toti cei care mai cred în El
Ti se întamplă în viată lucruri miraculoase, frumoase, speciale sau ti se întampla nenorociri, necazuri, pierderi. Te bântuie pierderile Micile momente de liniste si acordul perfect dintre tine si Natură dispar, încet, încet ca si cum n-ar fi existat niciodata . Ramane doar legatura cu mintea, analizezi, critici, stii pe cine sa dai vina (mereu pe altii) , simti, iubesti si faptul ca traiesti si esti viu e doar meritul tău. Esti propriul erou si tot mintea îti spune ca chiar tu esti un Dumnezeu si că de fapt ai mai citit asta la nu stiu ce sectă religioasa deci s-ar putea să aibă ei vreun argument stiintific care te face să te simti mai bine
Si totusi de-a lungul vietii mai primesti niste semnale.Esti liber sa le ignori sau sa ….le simti. Te saturi de orice. Iubesti si apoi nu mai iubesti. Ti-e dor de cineva si apoi nu mai îti e foarte dor. Iti iubesti mult copiii si ei te iubesc pe tine dar mai tarziu cand îmbătrânesti, au tot mai putin timp să-ti ofere , desi odata nu s-ar fi dezlipit de tine. Te saturi de orice, vrei mereu altceva. In nici un moment din viata asta nu vei fi pe deplin multumit- daca esti sincer cu tine însuti. Ceva lipseste. Ceva ce te-ar putea întregi si ti-ar stinge pentru totdeauna acea dorintă . O iubire atat de mare si de perfecta, care exista dincolo de infinit. Ceva după care tanjim fara sa putem da definitii în cuvintele inventate de oameni
Eu numesc ceva-ul- Dumnezeu. Am trecut de partea cu povestile, întrebarile si înmagazinarea imaginilor care m-au facut de zeci de ori sa ma îndoiesc c-ar exista un Dumnezeu. Am trecut de partea cu religia căreia îi apartinem.Nu mă mai intereseaza ce spun unii sau altii cand eu simt nevoia sa merg la biserica, sa ma închin, sa sarut icoane. Este ritualul meu, nu al altora si nu mi-l impune nimeni!
Cand ajungi în etapa asta, bisericile pot disparea, religiile se pot topi, oamenii pot sa ardă Biblii sau Corane râzand în fața ta, pot sparge icoane, pot face glume, Vaticanul poate face dezvăluiri „incendiare“- nu te mai deranjează. Pentru ca tu stii deja ca Dumnezeu exista si ca nu asteapta de la tine sa îi atribui forma corecta . Ti-a permis sa existi. Ai liber arbitru . Poti sa te joci cu binele si cu răul.
Dar nu trebuie sa uiti ca fiecare actiune a ta si fiecare vorbă spusă are un corespondent, un efect undeva- într-o perioada, într-un moment si într-o zi se va întoarce la tine.
Va recomand sa cititi despre Fiinta de lumina în cartea dr-ului Raymond Moody (Viata dupa moarte) , daca n-aveti timp sa parcurgeti toata cartea.
http://www.horusra.com/fisiere/VIATA%20DUPA%20VIATA%20de%20RAYMOND%20MOODY.pdf
Cartea „Viata dupa moarte“ nu este scrisa dintr-un punct de vedere religios. Sunt relatari ale pacientilor care au fost“adusi“ înapoi din moarte clinica ori s-au trezit din coma. Unii dintre ei sunt credinciosi (diferite religii) altii nu sunt.
Eu pot doar sa spun ca a fi crestin nu inseamna sa adopti a anumita dogma, a fi crestin e un mod de viata.
Am citit cartea (tipărită pe hârtie). Dovezile de acolo sunt semnificative pentru o persoană inteligentă şi deschisă. Din păcate puţină lume e cu adevărat inteligentă, chiar dacă mulţi avem impresia asta. Cel mai adesea mintea ne este subordonată unor convingeri şi prejudecăţi adânc înrădăcinate în subconştient. De exemplu, atunci când discutăm cu cineva în contradictoriu, în loc să fim atenţi la argumentele lui şi eventual să ne modificăm convingerile (false), noi ne folosim mintea pentru a găsi câte o şmecherie, câte un contraargument la tot ce ne spune el, astfel încât fundaţia de convingeri pe care şedem de atâta timp să nu fie clintită nici cu un milimetru.
De altfel Dumnezeu nu ne cere să îi demonstrăm existenţa ci să credem în el. Nu de minte are nevoie Dumnezeu ci de sufletul nostru. 🙂
PS: Roza lui Paracelsus.
Cred c-o sa-mi cumpar si eu cartea tiparita. As simti nevoia s-o citesc din cand in cand! O ai in romana? Ce editura imi recomanzi?
Nu, mi-a împrumutat-o cineva. Nu ştiu editura… dar e scrisă ]n cuvinte simple, nu conţine teorii filosofice abstracte, orice traducere ar trebui să fie bună.
Cred in karma, asa cum ai spus toate lucrurile bune si rele se vor intoarce la tine!
Mersi de recomandare, am sa o citesc, mai ales ca e pdf!
Alicee, e foarte interesanta si dpdv psihologic, fiziologic, e o carte care o sa-ti placa!
“Aceasta este o postare pentru cei care se regăsesc.” Da eu m-am regasit si am inceput cu aceeasi constatare cu a ta. Cum adica sunt doi Dumnezei? Intrebari de-a lungul a cativa ani mi-am pus si eu multe, dar eu “stiu deja ca Dumnezeu exista si ca nu asteapta de la tine sa îi atribui forma corecta”.
Ma bucur ca si tu te-ai regasit 🙂
Nu doi, ci trei, ca mai exista Duhul Sfant, asa ca lucrurile se complica.
🙂
Nu stiam ca se spune si la Duhul Sfant, Dumnezeu!
Uite explicatia conforma cu dogmatica ortodoxa 🙂
http://hapi2233.wordpress.com/2011/04/15/sfanta-treime-nu-inseamna-trei-dumnezei/
L-am citit pe Moody si multe relatari ale celor aflati la granita dintre viata si moarte. Cred ca am trecut si eu granita asta, chiar daca nu pot argumenta stiintific. E clar ca nu venim din neant si nu ne risipim in neant! si ca Cineva sau Ceva ne inspira si ne calauzeste. Eu doar atat am intrebat; de unde sunt instinctele arhaice, cele cu care ne nastem? de unde stim sa sugem, sa recunoastem instinctiv lucruri pe care nu le-am mai vazut? Eu cred ca aducem amintiri din vieti anterioare dar le pierdem treptat, suntem invatati ca nu exista viata dupa viata, ca e doar rai si iad, recompensa sau pedeapsa. Fac bine musulmanii ca nu am reprezentari iconoclaste ale divinitatii, asa il pot inalta pe Dumnezeu in abstract si il pot plasa pretutindeni, nu doar pe o icoana sau sub o cupola de biserica. E greu sa personifici credinta dar cei naivi au nevoie de concret, de miracol si de dogme ca sa creada…Nici aerul nu-l vezi, dar fara el nu poti trai, asa e si Dumnezeu…
In primul rand, felicitari !
Eu sper ca-ti port noroc cat de cat 🙂
” Fac bine musulmanii ca nu au reprezentari iconoclaste ale divinitatii, asa il pot inalta pe Dumnezeu in abstract si il pot plasa pretutindeni, nu doar pe o icoana sau sub o cupola de biserica. ” mda, uite un punct de vedere foarte pertinent la care nu m-am gandit
Totusi, Dumnezeu nu cred ca “se supara” pe noi daca o icoana ne ajuta sa ne apropiem de el sau sa ne transpunem in starea in care putem sa ne inaltam gandurile catre el
Ti-a placut cartea lui Moody?
Nu-mi pica fisa ce e cu felicitarile! si uitasem de concursul ala, oricum am participat numai din amuzament si pentru ca citisem prea mult romantism acolo.:))Chiar ca tu imi poti noroc :))multumesc!!Nici nu visam sa ia cine in serios postarea mea.
Ce ma fac daca ma “spurc” la concursuri si castiguri?
@adelina Eu mă întreb cum este posibil ca nişte simple elemente chimice, atomi, molecule, părţi de materie să se combine şi să genereze sentimente: ură, iubire, melancolie etc. Pentru mine nautra sentimentelor este cel puţin la fel de reală ca cea a materiei.
Dumnezeu exista, pentru cei ce cred si pentru cei ce nu cred. E mai presus de oameni si religii, de biserici si ritualuri, de interese si manipulari de tot felul.
Am intalnit oameni care spun deschis ca nu cred in existenta Lui , oameni care cred in existenta Lui dar nu se comporta ca si cum El ar exista, oameni care se cred ei insisi dumnezei si oameni care cred cu adevarat in Dumnezeu. Din mai multe religii. Din pacate putini isi mai aduc aminte de Dumnezeu in viata de zi cu zi. Atunci cand trebuie sa-i respecte poruncile, cand li se cere ajutorul, cand o mana intinsa ar putea insemna enorm pentru un semen , pentru sine si pentru Dumnezeu. Dar, in fond, credinta fiecaruia e o chestiune intre el si Dumnezeu.
Ce frumos ai scris Mirela….nu am ce sa completez, am vrut doar sa stii ca rezonez cu tine
Esti tot in T?
merci. tot 🙂
Eu obișnuiesc să atribui pierderea credinței pe faptul că omul nu ajunge să fie convins niciodată… majoritatea cred pentru că așa au fost educați (sau mai bine zis îndoctrinați) și nu pentru că au ajuns la convingerea proprie că exact așa trebuie să fie. Religia creștină conține în ea însăși (la fel ca orice religie) o cale spirituală către îndumnezeire… nu mulți reușesc să meargă pe ea, dar esența învățăturii ei se păstrează intactă de-a lungul timpului, mereu în așteptarea celui pregătit să le valorifice. Și chiar și matematician convins de-ai fi tot poți demonstra adevărul biblic (o știu din proprie experiență)… nu uita că “pentru cel ce crede nu sunt necesare dovezi, însă pentru cel ce nu crede orice dovezi sunt inutile” 😉
Florin, unii suntem convinsi , adica…stim, simtim, ne bazam pe El, asta nu inseamna ca ne hazardam
Nu cred ca depinde de ceva anume- de zodie sau de barierele pe care le intalnim de-a lungul vietii, de studii, etc
Așa este, unii ajung să fie convinși, iar aceștia sunt tocmai cei care nu-și pierd credința… cel ce o pierde dovedește însă că nu a fost convins niciodată. Și nu depinde de studii, eu doar am dat un simplu exemplu că și cel care abordează științific Biblia tot poate să ajungă convins de adevărul din ea… trebuie doar să vrei… nu întâmplător stă scris “caută și vei găsi”.
Eu caut spiritualitatea in bunatatea oamenilor, in frumusetea naturii, intr-un gest, gand, fapta, intr-un moment de pace interioara, un zambet de copil, etc….nu in scripturi, reprezentari vizuale, predici, dogme, traditii. Ma multumesc sa cred ca exista ceva ce nu inteleg si nu voi intelege in aceasta viata, prefer sa nu caut dovezi sau raspunsuri, ci sa ma bucur de fiecare clipa care trece, aducandu-ma cu inca o clipa mai aproape de necunoscut.
Anarkali a spun atat de frumos ceea ce gandesc si eu, incat nu are sens sa completez cu ceva.
Sunt într-un permanent dialog cu Dumnezeu. Nu fac mătănii, nu prea calc pe la biserici. Mulțumesc sau rog, după caz.Nu caut o icoană ca să-i vorbesc.
Draga mea, n-as vrea sa fie perceput ca un elogiu ce vreau sa spun, dar ai descris cu maxima acuratete starile prin care trec toti oamenii care cauta raspunsuri. Si eu si am ajuns la aceeasi concluzie. Nu suntem doar rodul intamplarii. Asa ca sunt acum credincioasa, dar nu bisericoasa.
Buna postarea!
Sarumana 🙂 Ma gandeam eu c-or sa se mai regaseasca unii…
Îmi place cum ai scris. Şi îmi place concluzia la care ai ajuns şi liniştea sufletească care se vede că o ai. 🙂
Ai scris un articol foarte frumos, argumentat. Nu-i nimic cu care sa nu fiu de acord.
Am si eu propriile mele pareri despre religie. Asta pentru ca anumite lucruri mi se par pe intelesul meu…altele totusi nu. Probabil ca dincolo de orice ne putem noi imagina exista ceva. Ceva ce nici nu banuim ci doar ne imaginam in nenumarate feluri. Poate se numeste Dumnezeu…sau orice alt nume i-au dat religiile. Stiu doar ca tot ceea ce ma ghideaza in viata sunt principii foarte asemanatoare celor zece porunci.
Mama a fost bisericoasa si credincioasa, mi-a insuflat si m-am simtit bine pana cand a disparut din viata mea, o perioada am fost suparata, nu am negat pe Dumnezeu insa mi-am dat timp sa ma obisnuiesc ca lucrurile in viata asta se intampla si altfel decat putem noi concepe.
Fiecare cu credinta lui si evolutia lui. E important totusi sa crezi in ceva!
Da! E foarte important sa crezi in CEVA
@Si încep întrebările , desprinse din natura umana: daca e numai un dumnezeu cui sa ma rog, lui Iisus sau lui Dumnezeu, sau sa ma rog lui Iisus imaginandu-mi că el e Dumnezeu?
– Doctrina Trinitatii nu e scripturala.
Ai dreptate, exista doar un singur Dumnezeu adevarat: Dumnezeu Tatal; Isus e Fiul – el e cel ce mijloceste, nu ingerii; iar rugaciunile trebuie adresate doar Dumnezeului atotputernic insa prin intermediul lui Cristos.
@ Daca ma rog Fecioarei Maria oare nu-l deranjează pe Dumnezeu? (nu radeti, sunt ganduri care trec prin mintea omului)
– N-am ras. E o intrebare cat se poate de logica.
Esista un singur “ascultator al rugaciunii” (Psalm 65:2)!
Biblia ne invata sa ne rugam doar lui Dumnezeu Tatal.
De ce?
Fiindca rugaciunea e o forma de inchinare, iar inchinarea trebuie adusa in exclusivitate Creatorului. Si fiindca, dupa cum am mentionat mai sus, lui ii este atribuit titlul de “ascultator al rugaciunii”, si nimanui altcuiva.
Sper ca am putut ajuta putin.
Nora, multumesc pentru completari 🙂