Cu Hani la proteste

Mă doare burta, capul și vezica dar parcă astăzi sunt mai puțin deprimată decât ieri. Se zbate viața în mine fără motiv. Am aflat c-au murit doi oameni. Nu mi-erau prieteni. Da nici dușmani. Nu erau bolnavi. Ba chiar relativ tineri.
Pagini sugerate: I Love cannabis sau Think twice. Clar prima. N-am fumat niciodată. La noi la bloc nu era și nici la gostat.
Mă întâlnesc cu Hani. Dacă tot suntem pe-aceeași planetă, să ne comportăm cuviincios. Că-napoi nu mai putem da. Eu sunt gravidă, obosită și încă deprimată. El e doar mai în vârstă. Pe-amândoi ne-a transformat suferința în oameni cu scaun la cap. El are unul tapisat, eu un tamburet care scârție precum se unduiește cervicala.

Invitațieee. Să ieșim în oraș, zice.
Ooo ce frumos, zic io. Dinner?
Noh. Se uită la mine cugetând „dacă nu vrea varianta asta o chem și la dinner. Vai de capul ei. E nebună rău da mi-e dragă și așa. Cât aș vrea s-o urăsc!“ Aaaa, mergem la revoluțion!
Hăh? Da tu de ce să ieși în stradă?
Pentru che e gegen democrație acia ordonanțe. Faceț de minune la EU dache Romenia vrei bani de la ei dar dat lege pentru protect corupțion și hoție la noaptea. Așa democrație ve știe lumea și din Ciaușhescho Zeit. Ascultat Deutsche Welle. Uriiit, foarte urit Dragnea. Am vorbit și cu colegele…
(eu: colegele tale sunt la fel de urâte ca Dragnea) I m impressed. Mergem. Face bine mișcarea în coloană și pentru coloană.

În autobuz

Ne întâlnim în stație. Cam devreme, da hai să luăm douășcinciu că cine știe ce polog de oameni a fi mai târziu și va trebui să mă întorc pe jos. Îl studiez pe Hani.

Îmbrăcat elegant cu jacheta lui nouă de osutăcincizeci de euro cumpărată la reducere 50% de prin United Color beim Cologne, mrrr și eu abia m-am îndurat să dau 30 pe pufoaica asta plină de pene de la Zara. Sunt cât o combină. Frigorifică. Nimic nu mă încape. Arăt grrroaznic. O lacrimă îmi zbocotește-n ochiul drept dar n-apuc să…
Biletele la control vă rog.
Mă zgâiesc înspre scaunul din spate. Acolo, Hani ține o boticică c-o pancartă-n vârf. Fata de lângă el are un rucsac în brațe, o haină și încă o bucată de carton de-un metru care nu vrea să stea împăturit și se lasă-n valuri peste creștetul urechile și umbrelele ude ale altora.
Ne dă jos. Sfârâi de supărare.
Păi tu nu mi-ai compostat și mie biletul?
– Ame uitat she compostez. Hani zâmbește sincer și nevinovat înspre controlor. Doamna dat în mine cu poza mare și uitat de bilete. Faceț amende.
Poftim? Unde mergeți? Buletinul vă rog.
Hani-și caută buletinul și răspunde: la revoluțion în piațe.
Ne ia buletinele. Se mai uită la noi. Vede că suntem aerieni sau nebuni dar nu o facem intenționat. Plecați, să vă luați bilet data viitoare!
– Dache avem bilet, mulțumim. Poți luăm acuma următoru bus?
Controloru nu mai răspunde.

Pe la Casa Tiff

Ajungem mai devreme de 19 și lumea e răsfirată. Mi-e parcă foame (nu știu ce simt deci mănânc).
Dar mă gândesc: mai bine nu iau nimic, am mâncat acasă, vreau să fac mișcare.
– Uite, restaurantul cu pita giros care place ție. Vrei șaorma de vită?
– Nu. Că am mâncat. Și-n plus sunt grasă, mă simt oribil, na.
– (mă privește stângaci) Eh, ce vrei, nu le poț avea pe toate. (hi hi ce bine-mi pare c-ai 70 de kile!!!!)
O băutură caldă vrei?
Mergem la Casa Tiff. Și băutura caldă se transformă într-o delicioasă ciorbiță acră cu varză și piept de pui.

În stradă

La început părem cu toții personaje ieșite random la plimbare pe arterele mari și mici ale Clujului. El cu pas târșâit, eu legănându-mă, ne topim prin gloata de oameni care se condensează în fiecare minut. Aerul e bun și rece, protestul e pașnic cu zambete spre semeni dar cu furie și neputință scandată în aer. Nu numai neputință. Speranță. Vigoare. Stările se schimbă sau ne schimbăm noi când trecem pe lângă diverse grupulețe care avansează lent.

Coloana e lungă și normal că există persoane mai ostentative:

– Ce e muie Dragnea? Dragne este omule nu bun de la PeeSDe, dar muie?
– Șșșșt. Sex oral.
– Se mergem, stem lingă plecuțe mai buni. Ce legheture are oral cu coruption? Politic nu trebuie luat personal, trebuie remâi la obiect, scrii de ce ieșit nu scrii ce obsesion ai. Eu așa cred. Poate che acolo langă alte întrebare??
– Eh, fiecare cu ofu_lui.
– Ai mae fost la vreun protest? Cum spun corect? Prote-zezi?
– Eu protestez. Tu protestezi. Când să mai fiu. Am fost într-o relație, nu puteam să mă văd cu unu darmite cu zeci mârâi eu cu sticla de ceai la gură.
– Ce strigă acuma?
– Ăăă… împotriva musulmanilor strigă, zic io ca să mă răcoresc un pic.
Se uită lamine cum se uita-n avion când erau goluri de aer și se gândea că totuși e ultima dată când trebuie să mă tolereze.
– Glumeeesc. Uniți salvă-m Ro-mâââ-ni-a.
– Hai she mergem mai în zentrum să pot strig și eu mai tare, face bine la git șhi la România.

Ne lipim de băieții cu tobele.

– Du-te-n colon să-ți fac poze!

Ce zici??

Nu așa co-rect? Tu ai zis astăz colone.

Colon înseamnă aproape rect. Eu am spus coloană!

Hani strigă în spatele a două domnișoare. Mi se ridica pufu pe gât și când mai recita din Coran dar când cântă și strigă e jale armonică. Fetele s-au întors și s-au uitat urât dar nu le-a băgat în seamă, era încântat la maxim și mai c-aș zice -cuprins de-un patriotism binefăcător.

Plăcuța cu muie Dragnea a fost singura chestiune trivială pe care am zărit-o. Nu s-a urlat-scandat-țipat ceva supărător urechilor sofisticate ale adultului darmite deranjant pentru copii. Și au fost foarte mulți copii și bebeluși în wrapuri și vremea a fost bună pentru o seară de februarie devreme. Am înțeles c-au și copii rolul lor în schema asta și că nu-i vorba de ceea ce pricepe copilul în acest moment că nu-s la evaluări stadiale pe la clinica de neurologie. Ne scoteau și pe noi părinții împreună cu pe toți vecinii de la bloc la curățenia generală în zona verde. Și ni se spunea care-s sefii zonali de la partid, cum să-i salutăm și cum să tăcem afară și să nu scoatem un cuvânt despre vecinu Cutare, să nu spunem ce am făcut ieri și unde am fost. Știam că ne obliga partidul să facem curat într-o anume zi și ne era frică și eram mecanizați și învățam să ne prefacem ca să fim cuiva pe plac. Asta țin minte. Nu uiți emoțiile oricât de copil mic ai fi. Și-n plus le corelezi deja cu situații.