Ce vrei sa te faci cand vei fi „mare”?
Mai tineti minte clipele alea nebune în care școlar fiind venea cate -o ruda plictisitoare în vizită si întreba „ce vrei sa te faci cand o sa fii mare” Mie mi s-a pus întrebarea de vreo 25 de ori. Si de fiecare dată am răspuns cu sinceritate si elan .De unde să stiu eu ca „mare” înseamnă 1, 75 cm si cateva diplome inutile, salariu mic si circulat cu troleul o luna pentru achizitionarea pantofilor din colectia noua?
Initial am vrut sa mă fac desigur stareță.
Intrebarea încuietoare venea de la matusa de la țara , rubedenie care vorbea prin sat ca ma joc si cu Sorin (nu, nu ACELA) si cu Danut, îi vorbesc bunicii la „per tu” si nu am notiuni minime in ceea ce priveste ascultatea. Cand a auzit matusa ca vreau sa fiu Stareță , era sa se înece cu sarmalele . Mama , îsi cunostea marfa si uitandu-se pe pereti a zis ca o sa vorbeasca din timp prin Moldova sa fim sigure ca găsim loc. Matusa m-a vorbit de bine cam un an, pana l-am chemat pe nepotu-so la furat de cucuruzi.
Cand m-a întrebat la scoala diriga,pe clasa a cincea ce vreau sa „devin”, am zis -profesoară. De biologie.
Că o admiram tare mult pe ea , si-mi plăcea cum taie broaște formolizate si ma gandeam ca sigur stie mult mai multe despre „reproducere” decat arată în desenul ala tembel la sfarsitul cartii si……profele de biologie locuiesc aproape de scoala. Si au acces la cel mai frumos cabinet din cladire : laboratorul.
De vina pentru ca nu am devenit profă de biologie este faptul ca atunci cand am ajuns la sfarsitul volumului, reproducerea mi s-a părut scârboasă si m-am decis pentru diviziunea longitudinală caracteristica euglenei. Biologia nu-mi mai putea oferi nimic nou.
Prin clasa a unșpea , banuiti probabil ca deja stiam ce să „mă fac”. Normal, psiholoagă
Aveam o profă foarte amuzantă. Si ne explica ea uitandu-se pierdută pe fereastra, cum e cu temperamentul si cu afectivitatea si cum, în functie de astea si alte păcate, relationăm cu cei din jur . Asa ca , dupa primul semestru m-am dus la dansa si am anuntat-o ca vreau sa iau ore ca sa ma fac psiholoaga. Numai asa as fi putut pricepe de ce iubitul meu m-a amenintat ca se sinucide dupa ce l-am gasit în curtea scolii agatat de gatul lui „vară-sa” mai mare
Sa ma încununez stewardesa mi-am dorit atunci cand credeam ca asta înseamna sa porti uniforma albastru cu portocaliu , sa flirtrezi cu chilotul pardon pilotul si sa sari cu parasuta de pe marele zid chinezesc
Cand am auzit de varice si am simtit cum ma usuc ca o pruna bistriteana dupa fiecare doua ore de zbor mi-a pierit elanul. Las , sa vad marele zid chinezesc doar în atlasul de la libraria universitatii, îmi gasesc eu cu siguranta , alte ziduri de care sa ma izbesc.
Ca sa nu ma afecteze plictiseala până îmi dau seama ce vreau „sa fiu” , am făcut un colegiu de trei ani. Si odata cu gasirea sufletului de-mperechere m-a troznit revelatia. Vreau sa fiu medic. Al meu, mi-a aratat fluturasul de salariu si mi-a spus ca încă se mai da admitere din chimie. Singura mea experienta care avea a face cu chimia era trasarea conturului cu creionul Farmec.
In sfarsit am dat admitere la doua chestii. Una dintre ele era psihologia. Am intrat la ambele. Pe care am ales-o? Evident,conform legilor necitite ale lui Murphy- pe cea a carei diplomă mi-a fost la final total inutilă. Si cu toate astea, am ajuns într-un punct în care nu regret deloc deciziile luate.
Si mi-am dat seama ca omul nu trebuie sa uite cine este………în lungii ani din viată în care e preocupat să afle ce vrea sa devină………
Daca astazi ati putea alege ce vreti sa fiti, dar asta v-ar anula o parte din experientele de viata si ar sterge o parte din relatiile, prietenii si iubirile pe care le-ati trait, ce-ati face? Ati alege meseria de vis cu riscul de a anula o parte din ceea ce sunteti azi?
Eu dintotdeauna am stiut ca vreau sa ‘fac teatru’. Nu s.au aliniat astrele niciodata pentru asta, dar nu am renuntat la idee. Cine stie, poate intr.o zi….
Aaa, din cate imi pare mie inca ai timp pentru teatru 🙂 Nu?
Don t let your dreams fall apart 😀
Lasa, poate cand te mariti :))
Tudor, nu-mi manipula fetele 🙂
la mine s-a ales praful de ceea ce am vrut sa ma fac si ma bucur…
sunt convins ca as fi excelat, si asta nu e bine.
ceea ce (nu) sunt acum ma satisface… MAXIM, si cred ca drmul face tot farmecul.
as putea sa zic de pe acum “what a ride….?!”
si inca mai am de mers… 😀
job-ul pe care-l invidiez eu este cel de gradinar… (gradinar de gradini japoneze este varful), dar nu cred ca as putea sa-l fac…
asta este cel care mi-ar place sa-l pot face.
Ma uit cu oarecare curiozitate la gradinarii din jurul meu
Nu toti se pricep la plante si pomi.
Unii ingrijesc oameni, altii incoltesc sperante acolo unde nu sunt. Exista multe tipuri de gradinari
multmesc frumos de conisderent si de gandul bun…
partea cu florile e ca frumosul riposteaza altfel…, sau in cazul gradinilor japoneze, e ceva…
am avut ocazia sa vad o gradina japoneza facuta de japonezi (si casa aferenta, ca un TOT), nu de vre-un arhitect european excentric. e un vis de splendoare in simplitate, culoare si sunet…
asa sa ti se tot riposteze…
Nu stiu. Cred ca as uita de trecut si m-as uita la viitor. Trecutul e oricum mort deja, viitorul e ceea ce se va intampla peste cateva minute. Normal ca as putea sa ma tin bine de trecut si sa-mi tin vii toate amintirile. Dar nu as putea evolua cu ele. Nu as putea sa ma dezvolt asa cum mi-ar placea. Oamenii din trecut multi au disparut deja din viata mea. Nu m-ar mai ajuta cu nimic sa ii acum acum cu mine, in mintea mea.
Singurul lucru pe care l-as regreta sunt toate calitatile dobandite. Mi-ar lua timp sa le descobar si sa le dezvolt din nou. Dar daca e vb doar de relatii, iubiri, as putea sa merg mai departe. De fapt am mers deja …..
Interesant si inovativ punctul tau de vedere …
Cu câtă tărie vroiam să mă fac doctoriță când eram mică.
Culmea e că mă fascina tocmai faptul că e o meserie foarte grea. Mie ca și copil, mi se părea că e un lucru extraordinar să te realizezi în ceva inimaginabil de greu. Ciudate gând de copil, dar cu el am rămas multă vreme.
Spre sfârșitul liceului mă gândeam la farmacie, dar ceva m-a făcut să mă întorc o clipă spre informatică, imediat a venit ideea cu ingineria și restul e istoria uneia dintre cele mai potrivite alegeri pe care am făcut-o în viața mea.
Astăzi am ales ce vreau să fiu și chiar dacă poate o vreme am colindat prin întuneric, m-a lovit.
Nu aș vrea să lucrez altceva decât fac azi, nu m-aș fi gândit că asta e meseria de vis… dar pe bune dacă aș fi crezut pe cineva dacă mi-ar fi spus că a să ajung să lucrez unde lucrez acum și să fac ceea ce fac cu beneficiile pe care le am.
Regretul este că pentru asta sunt departe de niște persoane dragi și încă din anumite puncte de vedere sunt oarecum pusă în situația ca pentru unii să las tot baltă aici și să plec în altă parte. Dar locația și distanța mi-am asumat-o acum mai bine de 4 ani și nu dau înapoi. Acum chiar nu mai pot da înapoi. Am avut o șansă pe care mulți nu o au nici teoretic în viață și din felul în care privesc o viața, nu e așa „darnică” în cazul personalităților ca a mea cu șanse extraordinare prea des. Nici nu vreau să zgândăr prea mult norocul. Chiar dacă depinde mult de mine.
Ma bucur ca ti-ai indeplinit dorintele sau ma rog, ca viata ti le-a indeplinit lasandu-te sa parcurgi un drum initial necunoscut tie….
Si da, uneori trebuie sa bajbaim prin intuneric ca sa gasim drumul
Acum… nici că viața mi le-a îndeplinit, că ar însemna să cred în destin sau chestii de genul.
Să zicem că s-a creat complexul de împrejurări de a îmi inspira cineva o idee bună, mie să îmi pice o fisă, să găsesc oportunitatea de a o prezenta (din pricina ideii altcuiva) și de acolo să iasă ceva. 😆
Cum nu sunt decat in clasa a unspea si gandesc cu mintea de la 17 ani, nu pot sa spun decat ce mi-as dori sa fac si ai permisiunea sa razi de mine! Vreau sa fac animatii sau jocuri video, poate chiar sa lucrez pentru o firma de advertising(la seminarul national am descoperit ca imi place si ca ma pricep la asa ceva). Evident, nu m-ar deranja sa lucrez pentru Microsoft sau pentru o companie asemanatoare.
Nu e nimic de ras. Ai putea sa faci IT si apoi sa te specializezi in ce-ti place tie 🙂
Eu sunt sigura ca as merge pe acelasi drum! Pentru ca poate asa ne este dat de “Undeva” sa mergem pe drumul unde am ajuns azi, sa intalnim oamenii pe care i-am intalnit, sa trecem prin ceea ce am trecut. Daca ma intrebai asta acum vreo cativa ani as fi raspuns ca mi-as fi urmat visul, dar acum imi dau seama ca asta a fost drumul meu. Si il accept acum asa cum este el, chiar daca cateodata ma mai gandesc “ce ar fi fost daca….?”!
Subscriu la raspunsul tau
de fiecare data cand mai am momente (ca acum ceva zile) in care imi doresc sa ma fi nascut in trecut am sa citesc raspunsul asta. am convingerea de tot e dat se Sus, insa in momente de singuratate si melancolie ma mai ia valu’.
eu cred că dacă ai putea alege altă meserie, atunci cu siguranță ai anula o parte din ceea ce ești astăzi. Eu nu cred că aș schimba nimic, poate, cu informațiile de acum, aș schimba evoluția în cadrul aceleiași meserii 🙂
Exact asta am vrut sa subliniez….ca avand o alta meserie ai schimba ceea ce esti astazi
Eu zic ca in general iau decizii bune. Si am norocul ca atunci cand decid prost, gandesc rapid situatia si o indrept inainte sa devina grava. Asa ca n-as schimba nimic din ceea ce am facut pana acuma.
Ma bucur pentru tine 🙂
ziceam si eu cand eram mica “Doamne ajuta-ma sa fiu mare”, insa am uitat sa specific “mare” in ce. Si asa am ajuns mare la gabarit 🙂
Sincer, nu as da inapoi experientelece le-am trait. Daca nu treceam prin GREU poate ajungeam vreo pitzipoanca si in loc sa dai de mine cu blogul meu ma vedeai pe site-ul cocalarilor. Cine stie…Eu sunt instabila din punctul asta de vedere. Am terminat dreptul, am fct psiho 2 ani de zile, am ceva diplome in turistic, am fost jurnalist, am gatit pe la tv si daca maine mi se pune pata sa ma duc sa invat sa plantez pomi, asta am sa fac. Acum sunt mare si la varsta si tot nu stiu ce cariera vreau sa imbratisez. Iar asta nu ma afecteaza deloc, ceea ce ma bucura enorm. Taica-miu zice ca asta mi se trage de la zodie (varsator) dar pe naiba! Cunosc o gramada de varsatori realizati! 🙂
Stareta….de unde pana unde? 🙂
Realizati din ce punct de vedere? Material? Asa cum gandesc unii? Dar mai sunt si alt fel de realizari pe care nu le etalam, sunt in interiorul nostru! Si eu sunt varsator, poate pentru unii sunt realizata, pentru altii nu.
pai in primul rand sunt realizati material, asa zice gura lumii. dar cum nu ma mai intereseaza demult ce zice acea gura…
Si da, sunt cu totul de acord, cele interioare sunt de nepretuit!! 🙂
Claudia, you made my day :))))
Si eu ma gandesc uneori c-ar trebui sa fac un an voluntariat prin Africa. Sau in Gaza. OK, in gaza mi-e mai frica decat in Africa
Stareta …..nu stiu, credeam ca e un post ca oricare altul. Ca stai intr-o manastire, faci salam de biscuiti -de post, vopsesti oua de Paste, canti in strana si primesti bani pentru asta.
In plus lumea se poarta frumos cu tine. E cool sa fii stareta 😀
@Mihaela – pentru unii realizati inseamna pur si simplu fericiti cu ce au, fara multe batai pe cap
Pentru altii inseamna sa agoniseasca dpdv material mai mult decat altii………
Pai da? Si de ce nu faci? Ai mei parinti care sunt nascuti mai demult (nu le place sa le zic batrani) pe la vreo 50 de ani mi-au spus ca viata consta in varietatea de a alege. si in experiente. Chiar si asa, ai mei isi faceau probleme serioase cu mine. Ca eu niciodata nu o sa ma asez la casa mea, o sa fug de pe un continent pe altul, dar iata ca mi-am gasit si eu un barbat “linistit” asa ca mine. Si daca maine vrem sa dormim in cort, in curte asta facem. Mai nou i-am zis ca vreau sa ne mutam in Colorado ca mi-a placut foarte mult Dr. Quinn (!!!). Acuma sa vedem :)) hai ca deja te banuiesc si pe tine ca esti varsatoare :))
Sunt peste :)))
Era sa devin balena cand m-am mutat in Germania darrrr, metabolismul meu m-a stagnat pana la urma pe la 55
De ce nu fac voluntariat in Africa? Exista un moment dat in viata cand simti ca nu mai poti sa lasi totul si sa pleci. Ca ai responsabilitati. Eu am ajuns in momentul ala.
Al meu zice ca eventual vizitam Africa dar ca in caz c-as ramane acolo as fi prima care moare de foame si as da un exemplu prost 😀
uite cat de blonda sunt. m-am uitat pret de 2 minute la “sunt peste”. Ma gandeam…mah peste ce zice hapi ca este? Uhhh dar apoi mi am dat seama ca te refereai la PEȘTE, zodie. vai de capul meu. 55 hapi?! norocoaso!! eu nu am mai avut greutatea aia din liceu. Dar lasa, ca cica vin vremuri grele aici in america…am de unde da jos :))
Am un prieten din africa de sud si cica nu e deloc scump sa vizitezi pe acolo. Iar experientele sunt memorabile.
Imi pare rau, nu prea folosesc diacritice. Stiu ca e deranjant cateodata 🙂
Noi visam la Johannesburg apropo de Africa de sud…..Probabil ca odata ce ajungi acolo, nu e scump . Insa costa mult zborul, cazarea si e tare lunga…distanta. Pasarea malai viseaza, Daca ar fi sa ajung vreodata pe acolo, as sta cel putin 2 saptamani. Pentru 1 saptamana nu merita din punctul meu de vedere.
Desi nu regert nimic, probabil ca as anula o parte din ce “am” azi pentru a fi ce-am visat sa devin…cu siguranta n-as fi dus lispsa de prieteni, experiente sau iubiri noi…n-a fost sa fie..
Ok……sper sa mai ai blogul si peste 4 ani si eventual sa te mai intreb odata 😉
Întrebarea ta este dificilă, să ştii… Am tot stat şi m-am gândit (mi-am alergat neuronu’ de i-au mers fulgii!!!) 😀
Nici nu ştiu ce aş face. Am obosit pe drum. Nu cred că aş mai avea tăria să o iau de la capăt, până în momentul în care apare bifurcaţia. Numai că nu pot compara ce-i acum cu ce era în alte vremuri, dacă era de luat o decizie, tot atunci aş fi luat-o. Erau vremuri nasoale, când posibilităţile pe care le aveai erau limitate. Numai când mă gândesc să mă întorc în perioada aia, îmi cam trece cheful.
Poate că e mai bine ce-am făcut. Mi-am schimbat de două ori meseria în mod radical (după ce ieşisem pe salariu în alte vremuri). Nu-mi pare rău de ce-am făcut, pentru că am ajuns unde nu credeam să ajung.
Am pus si eu in balanta…..cati oameni am facut fericiti, macar pentru momente scurte …si pe cati i-am facut sa planga sau sa se intristeze.
Si ma gandesc ca nu, nu exista mai mult. Dumnezeu a fost darnic cu mine intr-un fel pe care nu l-am prea apreciat, orientata fiind spre partea materiala………si spre viitor
Nici eu nu m-as intoarce in timp.Au fost si momente foarte dureroase dar nu cred ca e posibil sa le evitam
Pai sa vedem…am vrut sa fiu invatatoare si sunt . Chiar imi place meseria asta. Cand am fost dezamagita rau de sistem (dupa un an de munca) , am dat admitere la o facultate de drept. Am terminat-o acum 10 ani si tot in invatamant lucrez. Daca ar fi sa aleg…m-as face ghid turistic sa colind lumea, sa aflu lucruri interesante despre oameni si locuri si sa le impartasesc altora.
Ghid turistic poti sa “te faci” oricand daca detii cateva abilitati……Dar la modul realist nu mi se pare o meserie realizabila atunci cand ai copii 🙂
Si…..nici 50 % din cei care termina turismul nu ajung probabil sa calatoreasca. Majoritatea sunt blocati in birouri
Cred ca meseria ta e foarte frumoasa. Si probabil, uneori frustanta.
De obicei e frustranta in ziua de leafa cand platesc cateva facturi si o parte din rate si…gata.
Peste vre-o 3/4 ani când mă văd cu diploma de kinetoterapeut în mână, mă întorc aici şi spun dacă a fost alegerea corectă 😛
OK 🙂
Succes Catalina, e o meserie frumoasa
Mulţumesc frumos 🙂
Daca azi as putea schimba, as da la Medicina. Nu ar schimba absolut nimic in viata mea, pentru ca la facultatea pe care am urmat-o nu mi-am cunoscut iubitul, prietenele toate au plecat prin alte orase. Ba chiar poate ar fi fost mai bine, cine stie. Sau mai rau…poate din cauza timpului liber limitat as fi avut de pierdut in relatiile cu cei din jur.
Nu zic nimic….:)
Medicina e o boala pana la urma 🙂 care m-a afectat si pe mine
Fara sa bravez , cand eram pustan , adolescent , deh , m-am educat cat am putut si am facut tot ce am vrut – literalmente . Adica am citit de-am rupt si am desenat si pictat peste tot , pana si in carciuma . La mine , sincer , n-au fost intrebari . Stiam ce fac si imi placea . Desenul si pictura nu au fost niciodata un moft , din contra , au fost un mod de a fi . Non , je ne regrete rien ! Nu vreau sa fac altceva pentru ca in pictura niciodata nu sunt la fel , nu ma repet . Sunt altul tot timpul fara a fi duplicitar . Cand o sa ajung la fundul sacului picturii , atunci am sa ma opresc si am sa ma apuc de muzica . Nu ca acum n-as face si muzica , dar pictura este o amanta mai geloasa…N-as vrea in ruptul capului sa fiu adolescent in zilele de acum , fiindca toate curentele importante in arta s-au cam dus…si de postmodernism m-am cam saturat…:)
Adica….e un fel de-a spune ca ai facut tot timpul ceea ce ti-a placut.
Cred ca trebuie mult curaj pentru asta
Si ….Ai schimba ceva sau nu?
Scriitor.
Hm. Pun pariu ca pauza dintre scriiturile tale ar fi mai lunga decat asteptarea kinderilor pentru seriile noi Harry Potter
Pe de alta parte – ai fi avut succes. Si nu e tarziu sa “te faci” scriitor. Dar intuiesc ca timpul tau liber nu e de acord cu mine
Corec.
Cand eram intr-a opta visam sa ma fac detectiv particular. Mi se tragea de la prea multele romane politiste citite in vremea aceea. Mor de ras cand ma gandesc acuma… Din clasa a zecea am stiut foarte clar ca voi merge la teologie. Nu-mi pare rau deloc, daca as fi sa mai aleg odata, tot asa as face. Preot nu m-am facut, dar unii zic ca nu-i tarziu nici de acum inainte:))
E cool sa fii stareta, toata lumea iti pupa mana… si parca mi-ai mai zis ceva;))
(eu eram deja mare intr-a opta. Aveam curaj sa fug de la orele lui Serdeanu)
Nu iti dai seama ce succes ai fi avut ca detectiv particular :))) De-ala adevarat, gen Colombo, care se strecoara peste tot neobservat .
Asta cu pupatul mainii imi place. Strigator la cer, dar placut. Partea proasta e ca ar trebui sa ma spovedesc odata pe luna cred………Pana la urma , m-ar trimite prin exil la vreo manastire din desertul Kalahari………
Da, stiu ce ti-am zis, se mentine 🙂
Am avut un moment cand am vrut sa ma duc la manastire…dar nu devii stareta in prima zi… 🙂
Sa fii stareta era deci o moda 🙂
Am aflat abia mai tarziu ca nu e asa usor….. si ca dupa ani de ascultare……..
macar tu ai avut aspiratii! 🙂 Eu vroiam sa ma fac…… dar pomiti sa nu spui la nimeni, da? 😉 …. parasuta! 😀 In acceptiunea mea asta era femininul de la parasutist! 😀 … si eram mandra nevoie-mare de mine; chiar nu intelegeam de ce se prapadesc toti adultii de ras cand ma aud… 🙁
Parasuta :))) Curajoasa fata
eu cand eram mica si ma uitam la disney la toate desenele cu printi si printese, vroiam sa ma fac printesa…apoi cand eram in generala, am vrut sa ma fac avocat, ma uitam pe vremea aia la justitie militara, un film cu doi avocati, unde tipul era foarte misto, si inca e cred…in liceu, nu am vrut sa ma mai fac nimic, am vrut doar un domeniu…acum nu stiu ce ma voi face, sau ce sunt deja, habar nu am:D
Ah, vezi….am omis sa spun ce doream sa “ma fac” atunci cand ma uitam la Dosarele X:D
Am vrut sa ma fac avocat si regret si acum ca nu am perseverat dupa nereusita la facultate. M-am facut economist si desi sunt profi (cum se spune 😉 ) in domeniul meu, regret si acum prima… iubire! Dar, ca o ironie a sortii, Dreptul tot l-am terminat, in cele din urma – abia anul trecut (adica dupa vreo 20 de ani – ca in romanul celebru). Avocat, din pacate insa, nu prea “imi da mana” sa ma “mai fac”, in conditiile economice (din RO) actuale, fiind si singur intretinator de familie (2 copii si maica-mea), ptr. ca mi se pare prea riscant sa-mi las serviciul (obtinut cu greu acum 8 ani), si sa ma lupt cu mentalitatile mioritice si discriminarea (pe motiv de varsta)…
Imi pare rau pentru chestia cu discriminarea. Speram ca nu se mai practica…….
Eu cand eram micuta prima oara am vrut sa ma fac musafir. Ma gandeam ca e interesant sa te duci in vizita, sa ti se vorbeasca frumos si sa te serveasca cineva cu bomboane si suc. Apoi am auzit ceva despre o tanti din capul trebii care aparea la TV si m-am decis ca ma fac “cersetatoare ca sa ajung la televizor. :)) Mai apoi am vrut sa ma fac “avocatul copiilor”… ca sa-i fac pe parinti sa ii asculte si sa-i inteleaga pe copii. Mai tarziu am vrut sa ma fac detectiv particular daaaar tot gandindu-ma la asta mi-am dat seama ca e mai rentabil spionajul ca te plimbi prin toata lumea, asa ca am inceput sa ma specializez in arta deghizarii, sa citesc carti, sa joc teatru, sa studiez diverse strategii si chiar mare fiind, atunci cand trageam cu pusca, posibil ca inca mai regaseam in mine pasiunea primelor inceputuri. 🙂 Deh… pana la urma am ajuns tot intr-o misiune de salvare a oamenilor, putin altfel daaaar… totusi frumoasa… care poate intr-o zi va face sa imbine toate visurile mele… cine stie? 🙂 Cat despre viitor… indiferent unde m-or mai purta pasii, cred ca am sa ma fac diplomat. Au astia o maniera de a se invarti in cerc… ametitoare. Ei bine, fiindca eu cam am rau de invarteala, cred ca am sa fiu prima care voi introduce invartitul in spirala. :))
Imi place ideea cu musafirul 🙂 Totusi, gandeste-te ca nu e rentabil, trebuie sa cumperi si cadouri…mai ales daca mergi in “casa noua”
Diplomat? Sa stii ca au probabil o viata palpitanta si plina de …..aventuri. Poti face cariera din asta 🙂
dintotdeauna am vrut să fiu scriitoare. pentru că nu prea-mi plăcea să învăţ, la un moment dat, am zis că mă mulţumesc doar cu 10 clase, dar m-a bătut mama de mi-am adus aminte că am totuşi nişte neuroni care-ar putea să se trudească şi pentru liceu şi pentru facultate… 🙂
şi visul meu s-a împlinit, aşa că probabil sunt una dintre puţinele persoane care se bucură de aceasta. chiar dacă sunt complet enervantă, pentru unii, voi spune mai mult de atât – nu mi-aş lăsa locul de muncă nici pentru unul în care să câştig de 5000 de ori mai mult, nici pentru SUA (am câştigat eu loteria şi nu am plecat pentru că acolo sigur nu făceam asta; chiar dacă am supărat omul care depusese actele … 🙂 dar ce să faci dacă am câştigat eu, numele meu trebuia să decidă ce facem… dacă ar fi fost numele lui în joc, sigur acum dădeam alt răspuns la întrebarea ta!)
ca urmare a crizei, chiar luna trecută a fost o problemă cu locul de muncă, pentru că trebuia să luăm mai multe de făcut, altfel… şi am preferat să lucrez şi triplu, doar să rămân cu ceea ce-mi place, ador, trăiesc intens… locul meu de muncă…
întrebarea ta m-a provocaaaaaaaaaaaat… 🙂
“Traiesti” din scris daca bine am inteles? Pentru ca este grozav
E impresionant c-ai renuntat la loteria vizelor. Nu cunosc pe nimeni care sa fii procedat asa 🙂 Ma bucur pentru tine
prima data am spus ca ma duc la scoala de preotese, ca prea era dezamagita mama ca nu-s baiat sa ma faca popa 🙂 mai tarziu tratam copiii vecinilor cu injectii cu apa, pentru toate bolile imaginare iar seara ma visam balerina. si mare pianista, numai ca-mi spusese tot mama, draga de ea, ca nu are cum sa-mi ia pian, ca nu incape pe usa 🙂 m-am ales c-o chitara si am cantat o data la radio numa nu m-o recunoscut nimeni :((
cand a venit vremea sa ma hotarasc totusi, nu voiam sa ma fac nimic. m-am lasat purtata de o moneda 🙂
si apopos de una din dorintele tale, asa le spuneam colegelor: din atatea fete dragute vor iesi atatea profesoare a dracului, eu n-am avut parte decat de din astea la bio 🙂