Ce vrea să spună lumea: „în toate cuplurile sunt probleme?”

Sincer? Că-ți dorești uneori să iei luna de pe cer și să-i dai în cap cu ea, chiar dacă acum 5 ani, te fisurai ca bonsaiu Shito aruncat în foc. Că ai decupa secera de pe un vechi steag românesc și l-ai strange cu ea de gât. Că l-ai închide două zile în baie și ai înghiți cheia. În cazul meu în timpul Ramadamului. Dar mvai, zâmbim către mami, fii și fiicele altora și spunem elegant: pai mai avem și noi probleme dar în general leșinăm de drag când trecem unul pe lângă altul.
Asta, ultima, merge mai bine la vedete, în revistele glossy.
Că-n toate cuplurile sunt probleme, înseamnă că el se poate înfuria atât de tare încât să-ți prezinte toate epitetele pentru care s-ar înroși Dex-ul. Că pentru câteva minute sau chiar o zi, s-ar duce în pădure să nu te mai vadă. C-asta-i proba supremă a vieții, să trăim unul cu altul, dotați cu inteligență fiind. Și cu temperament diferit. Și caractere diferite. Și ne plac lucruri diferite.
Știți, cam orice ni se permite. Absolut toți trecem prin sentimente care duc la paroxism. În afară de vreun individ care stă săracul într-un scaun, e vegetativ și-i curge saliva din gură. Partea amuzantă e că n-ai cum să știi tu dacă ăluia, în lumea lui nu-i e mai bine ca ție, pe tine te duce viața în valuri, sus, jos, dai cu fundu de nisip, mai plutești, mai iei o gură de apă, pe când să te îneci vezi geamandura și cu ultimele puteri înoți până la ea.
Și-apoi mai vezi tu. Proba supremă nu e să trăim simguri, cu sau fără bani, și-acolo sunt probleme. Să suporți un om 2, 5, 10 ani sau o viață de om, aceea-i încercarea. Să te suporte el pe tine, fără să te facă sul și să te trimită la medicină legală cu-n măr în gură spunând că vrăjitoarea cea rea ți l-a dat.
interesant si succint mode de a sintetiza con-vietuirea. ca doar ce naiba,vietuim impreuna si la bine si la rau si pentru binele si pentru raul propriu. ca bine fara rau n are nici un haz.cine zice ca i numai miere si ambrozie ori e facut din aer si pluteste pe un nor ori ar trebui sa aiba un nas mai mare ca a lui pinochio…
Ce delicios e binele acela propriu și ce deranjant e Greul! 🙂
Lumea (în sens de viaţă, nu de adunătura indivizilor) este ceva ciudat. Nu se arată la fel tuturor, unii o asemuie cu o loterie. Poate că e, sau poate că nu este decât urmarea unei sume a unor alegeri succesive pe care n-ai de unde să ştii cât de inspirate au fost (sau cât de inspirat ai fost tu, ca individ cu un dram de minte, atunci când le-ai făcut). Nimeni (normal la cap) nu o să stea cu un carneţel în mână să calculeze probabilităţile efectelor unor decizii.
Dar practica a dovedit cel mai adesea că omenia în situaţiile grele se vede.
Exact, situațiile grele sau chiar înjositoare nu ne dau nouă o notă, cât mai ales celui cu care ne trăim viața 🙂
Mie imi place sa zic ca sfanta convietuire a scos ce era mai rau in mine, a trezit si diavolii aceia care nu aveau nici o sansa prin cele tinereti sa iasa la iveala. Pentru asta ar trebui sa fiu recunoscatoare. Hi, hi…altminteri n-as fi aflat niciodata ce fiara pot deveni cand consortul uita sa duca gunoiul.
:)) Subscriu.
De asta-mi place mie Ange ou Demon.
Fara sa fi avut vreo cine stie ce convietuire cu cineva, simt ca nu prea m-as califica la proba asta pe termen lung. 😉 Ce ma consoleaza e ca nu-s singura inapta. :))
Nuuu, stai liniștita, suntem o grămadă de anormale pe lângă sfintele muieri care trăiesc normal 😉
Eu una prefer ca pe la 80 de ani (da, am de gand sa traiesc mult ca testoasele 🙂 ) sa am pe cineva cu care sa-mi numar basinile si pe care sa mai injur din cand in cand printre gingii, decat sa fiu singura cuc aruncata in vreun colt de azil mizerabil. Singuratatea e cool si atragatoare la tinerete. Cand ajungi sa-ti tarasti hoitul de colo colo, nu mai e asa mirifica.
Da, da, da. Și să ne vedem și noi două la cate-un cogniac în cafei.
e greu cu convietuirea…de multe ori…abia ma abtin 🙂
Și eu, normaaaal.