Caut fericire. Status: item not found. Iu uant tu add?
Am trăit o vreme în care ma jucam de-a jurnalista prin Romania , de obicei la jocul asta participau 3-4-5 persoane.Pe fița postului erau trecute și abilitățile sportive- alergam pe teren, noapte, zi, cu-n cameraman care studiase combaterea dăunatorilor în potgoriile ieuropene si depunerea icrelor la carași. A treia persoană îmi dicta ce să scriu dupa ce ajungeam la redactie si frământam articolul, îl stergeam si-l scriam dn nou. La finalul zilei cand toate lumea era (ne)multumita se difuza stirea si eu plecam acasă adicălea la o oră de trafic pe care nu-l deconta nimeni, asta dacă nu trebuia să rămân pe eveniment. Ce evenimente?Pompierii au salvat o vacă de la înec sau exploda vreo eprubetă la Terapia. Plus accidentele la care era ideal să bagi microfonul sub nasul oamenilor dărâmați cu totul pentru ca deja se încetățeniseră astfel de drame personale devenind„stiri”. (nu, în alte tari nu REMARCI acest tip de jurnalism, va spun cu mana pe inima)
Cea mai mare bucurie era cand mi se “distribuia” un cameraman normal.
Studiasem 5 ani iar salariul meu lunar era de valoarea unei coronite de portelan.
Aveam un iubit care arăta traznet , motiv pentru care se electriza săptămanal de fustele colegelor dansului.
Pe atunci îmi doream sa am un salar mai mare. Sa am colegi mai amabili. Sa pot sa merg într-un weekend undeva în Romania, adica sa-mi permit financiar.Sa am timp pentru mine, sa merg o data pe luna la salon fara sa fac o gaura în buget.Imi doream sa lucrez pentru mine, sa fiu propriul sef, someday… Sa ma mut cu el, chestiune cu care desigur ca nevasta-sa n-a fost de acord. Dar va rog sa va scuipati în sân si sa ignorati acest aspectus degradabilus.
Imi doream tot ce credeam ca au altii si n-am gasit eu.
Astazi am timp pentru mine.Grijile de atunci, îmi par niste iluzii. Ai mei sunt sanatosi iar eu ma simt bine si fac ceea ce-mi place . Am un partener pe care ma pot baza si nu vreau sa schimb nimic în relatie.
Credeti ca sunt multumita ? Nu.
Unii au copii si asta e bucuria majora, cum de nu-si dau seama? Vreau si eu unul de-a gata, daca se poate doar sa-l trec pe numele meu
Nu am posesiuni majore .
Majoritatea au carnet iar eu n-am , nu fobia e de vina ci faptul ca sunt lenesa.
N-ar fi trebuit sa fac contract cu firma aia ci cu ailalta
X pare ca are 100 de prieteni iar eu n-am decat unul sau doi
N-am dat la medicina….Cum ar fi fost daca?
Nu m-am maritat si nici n-am chef. Ce zice lumea…..
Diferenta dintre mine si altii care-si doresc “inca ceva, altceva, nustiuce” este ca am reusit sa constientizez superficialitatea gandurilor mele. Si pe cand s-o constientizez pe deplin, am dat de blogul unei stewardese care săptămana trecuta mânca clatite în Bangkok, ieri facea surf in Maroc iar maine se va bucura ca nu are bell-calluri în drumul spre Indii..Si s-a dus naibii toata sedinta mea auto-acceptare iar creierul, fiindu-mi dusman pentru o clipa mi-a soptit…Vezi, vezi? Asta chiar ca e viata perfecta. Si m-am dus în baie sa-mi sinucid coșul care de data asta a iesit langă spranceană si nu pe linia mediana a nasului asa cum obisnuia.
Ce AR însemna pentru voi “existenta perfecta”? Credeti ca în aceasta existentă putem fi cu adevarat fericiti?
(titlul este dat de cineva care a aterizat pe blog cu acesti termeni “caut fericire”. Pun pariu ca a fost directionat la articolul Scrisoare catre preot
Bine, perfect inseamna pentru fiecare altceva. Pentru mine existenta perfecta nici nu stiu ce ar insemna. Viata mea de acum + un job bine platit si fara foarte multe batai de cap (probabil) :)). Eu sunt fericita si acum in existenta mea imperfecta (ca nu am bani, dar am o gramada de alte lucruri ce nu se pot masura in parale).
Eu sunt perfectionista si imi doresc mult! dar in acelasi timp sunt foarte multumita cu tot ce am reusit pana astazi. Nu imi doresc mult pt ca NU sunt o maraita, pretentioasa si nemultumita continuu, cum sunt altele.
Nu imi doresc mult material (sa nu se intelega gresit, ca oricum nu le pot duce cu mine mai departe, ci imi doresc sa ma dezvolt eu, calitatile mele, viata mea, sa experimentez cat mai mult) incerc sa-mi inconjor viata cu frumos si sa ma bucur de fiecare clipa!
Iti multumesc pentru raspunsul sincer 🙂
Esti maraita pretentioasa sau nu? Pentru ca daca nu esti, atunci trebuie sa editez mesajul tau si sa adaug un NU 😉 Sau poate n-am inteles eu bine exprimarea de acolo
Alicee, in general si eu sunt multumita. Totusi, acele momente nejustificate oarecum , se strecoara, pe oriunde……..de cate ori gasesc o slabiciune …la mine sau la ceilalti
Pune acel Nu :)) Chiar nu sunt! In ‘tinerete’ vedeam mai des partea goala a paharului, dar in timp m-am educat.
Bineneteles am si eu micile mele scapari, doar ce am vb despre Revelioane ratate :)))
Hmmm… eu am și norocul de a nu fi prea pretențioasă. Sau poate cine știe ce, doar așa cred eu. 😆
Ar însemna un loc de muncă care să mă atragă, adică să nu fie stresant, dar să mă țină în priză; să fie ceva interesant, să nu fac prea mult aceleași lucruri; bineînțeles, să fie stimulant din punct de vedere financiar; să fie stabil; să fie și niște colegi faini pe acolo. Ăsta l-am bifat. Cam aiurea drumul lung până acolo (bine că merg doar cu metroul)… dar nu le pot avea pe toate, nu? 😆 Eu nu mă bag în afaceri… nu știu… îmi displace ideea de să am eu o afacere… m-ar deranja și să fiu cu un bărbat care are o afacere, chiar dacă nu m-aș ocupa eu direct de ea. E un pitic al meu și nu știu de ce.
Bineînțeles, să îmi permit ieșiri, la munte, la o plimbare, un aer liber, ceva. Din păcate pentru mine mai am din master, așa că timpul nu îmi permite ieșiri de week-end și alte chestii seara… dar… se rezolvă în curând.
Să am un acoperiș deasupra capului. Din fericire n-am avut probleme mari la capitolul ăsta. Nu fac fițe la mobile, perdele, schimbat mobila la an… calculatorul și bucătăria să fie puse la punct. 😆 Rest… mașină nu vreau… adică nu țin să am. Nu vreau carnet și… doar să fie mașina pentru folosul cuiva de pe lângă. Alte posesiuni… nu vreau să mă complic.
Și să am oameni de calitate în jurul meu… puțini, mulți… nu contează, de calitate să fie. Și să le fie lor bine, că de pildă nu pot să fiu fericită dacă vreo cuiva drag nu îi e bine. Familie în afara celei actuale nu vreau… prieteni și o relație stabilă, un grup de cunoștințe pentru socializare extinsă și e bine.
Și… existența mea ar fi extrem de fericită dacă nu aș avea regrete. Din fericire nu am mari regrete, am urmat facultatea dorită, nu am ratat vreo mare ocazie din câte știu… am acolo o prietenie pierdută… dar… nu pot fi toate perfecte.
Nu știu dacă se poate mai mult decât ce îmi doresc și poate nu voi ști dacă vreau mai mult până nu mor. 😆 Însă cred că de fericire, în sensul în care îl cunosc și îl pot trăi ca om, mă pot bucura doar cât trăiesc ca om… acuma că dacă după moarte se duce tot, mă duc în altă sferă spirituală, mă reîncarnez sau mai știu eu ce… o să fie alt gen de fericire după, în sensuri pe care nu le pot vedea acum. Așa că trebuie să încerc să îmi trăiesc fericirea astea amărâtă umană cum pot. 😛
Ioi… ce lungă am fost iar… se cunoaște ce origini locvace am… 😆
Iti multumesc si tie pentru sinceritate 🙂 In opinia mea esti o persoana fericita ….
Nu stiu de ce tin neaparat sa folosesc termenul asta, cand “multumita” pare mai bland si nu zgarie asa tare la urechi…….
Ah- ar trebui sa-ti trimit si eu un tort,o bezea , ceva…..In sfarsit am deschis raportul ala si esti pe locul 2 la comentarii, lucru pentru care iti multumesc , asta inseamna ca ai avut o contributie majora la dezvoltarea micii mele afaceri ….neplatitoare de impozite si taxe
Mihaela e pe trei parca si INTJ……
Evident ca n-o sa-ti trimit nicio bezea reala ca doar ai vazut ce probleme am avut cu POSTA. Una virtuala
Muah 🙂
Și cu poșta bună, să nu îmi trimiți dulce. 😆
Comentez și eu când am ce. 😛 Cred că mai degrabă am avantajul de a fi aici de pe la începutul blogului tău, parcă.
Da, si asta -tu Deea, Mihaela……INTJ (care cam disparu acum)
perfect inseamna viata pe care o am cu neajunsurile cu care ma lupt…
am pe undeva un articolas (kilometric ca de obicei despre treaba asta…):
http://despreslabiciune.wordpress.com/2011/11/22/bucuria-de-a-trai/
daca deranjeaza, sterge-l te rog frumos.
Nu ma deranjeaza ca cei care comenteaza pertinent sa posteze din cand in cand linkuri care au legatura cu articolul meu
Ai aruncat în eterul blogosferei un subiect nu prea la îndemână, dar frumos de abordat.
Fericire? taaare relativ… Vei înreba cinci persoane şi vei căpăta de câteva ori mai multe răspunsuri.
Ştii ce înseamnă pentru mine? Să am două picioare care să nu mă lase prea curând, să am mâini cu care să pot mânca, să am ochi cu care să mă bucur de lumina zilei, să am un acoperiş deasupra capului şi niscai pereţi ca să nu stau în frig, plus să am ce pune pe masă. Iar dacă mai am şi câţiva prieteni cu care să schimb câteva vorbe, atunci e bine.
Am văzut mulţi necăjiţi pe lumea asta, de alţii am auzit de pe la rude şi cunoştinţe. Nu ştiu dacă contează ceva mai mult decât să fi sănătos şi destul de în putere încât să poţi să ai grijă de tine însuţi. Să nu te chinui cu doftori care să încerce să-ţi afle vreun diagnostic din zaţul de cafea şi să n-ai nevoie de vreo tută ajunsă prin vreun post pe orice criterii, numai pe cel al priceperii nu.
Să poţi să ieşi la o plimbare din când în când, să simţi mirosul verde al pădurii sau al buruienilor de pe câmp, să te încânte o vrăbiuţă care ţopăie în jurul unei firimituri, să te bucuri de dragostea pe care ţi-o acordă necondiţionat vreun animăluţ.
Serviciul? Azi eşti, mâine nu mai eşti. Am avut tot felul de posuri, de la începător la ditamai boss-ul. Cel mai mult depinde de calitatea colectivului în care munceşti, indiferent de post. Bani? Sunt doar un mijloc să-ţi procuri cele necesare, nu un scop. Afaceri? Cred că nu banul contează cel mai mult, ci ideea, să faci ce-ţi place, nu să devii robul legislaţiei cretine sau al vreunui bou de şefuţ care nu ştie cum îl cheamă nici cu certificatul de naştere în mână..
E bine să ai o familie. E bine să ai un loc căruia să îi poţi spune “acasă”. Se fac greu? Nu ţi le dă nimeni moca! Trebuie să ţi le faci singur.
E bine să ai un copil. Sau doi. Sau poate trei, depinde cât te ţin balamalele.
De cele mai multe ori familia rămâne cel mai solid ajutor, atunci când vei avea nevoie. E nemaipomenit să vezi cum îţi vin satisfacţii nebănuite de la copiii tăi. Nu se compară cu nimic!
Dacă am sărit cumva calul, te rog să-mi spui. Dar eu aşa simt.
nici eu nu puteam sa zic mai bine! 🙂
Legat de satisfactiile din partea copiilor – sigur ca pricep ce spui si stiu ca mai mult de 90% dintre oameni gandesc la fel insa personal consider ca aceste satisfactii pot fi inlocuite in ceea ce ma priveste.
Zambetul si reusita unui copil strain, zburdalnicia nepoatei mele, calatoriile si clipa, hohotul de ras alaturi de partener, un film vechi ,mama, fratele, rudele….. libertatea de a fi azi aici si maine in alta parte – acestea ma bucura pe mine
Nici n-am spus că e obligatoriu!… 🙂
E doar o experienţă care merită trăită, după părerea mea.
HA! interesant! am dat de blogul tau pentru ca tu ai dat de al meu (habar nu am cum). iar eu mereu verific blogul celui care m-a cautat. nu gasesc mereu sa le si urmaresc, dar ce ai scris mi-a placut mult. si-am zis sa mai revin (si nu ma las pana nu citesc tot ce ai scris tu pe aici). ce-mi place enorm este faptul ca “ai condei” iar combinat cu simtul umorului crede-ma = drog => ca eu o sa raman sa citesc. m-am regasit in ceva art de aici, dar in asta am avut senzatia ca vorbesti de mine. nu stiu unde ai lucrat tu in presa, dar se pare ca impartasim cam aceleasi nemultumiri, desi in cazul meu as mai adauga cate ceva, iar asta imi cimenteaza ideea ce mi-am facut-o in 3 ani de jurnalism in ro: nu se lucreaza profesional, in concluzie nu am niciun regret ca am plecat din lumea aia. cat despre fericire…mult timp am facut o greseala: imi raportam fericirea mea la fericirea celorlalti. vedeam ca prietenele mele erau fericite ca se duc saptamanal la coafor. am zis ca e musai sa fiu si eu “hapi” facand acelasi lucru. m-am complicat degeaba, pentru ca eu nu suport sa-mi umble cineva in par. sau un job ca lumea. dar pe mine ma faceau fericita lucruri pe care altii le considera minore: sa am si eu ceva ce nu am avut: familie. asa ca hapi gaseste lucrurile ce te fac pe tine fericita, pentru ca gura lumii nu ai sa o multumesti nicicand. si daca te casatoresti, urmeaza “cand faci copii”. dupa ce faci unul: “Dar cand ii faci un fratior?” si tot asa….
Claudia, sarumana pentru aprecieri 🙂 Si ma bucur ca te-am gasit. Nu stiu cum, nu cred c-am sarit din blog in blog, pur si simplu cautam ceva pe net si am aterizat la tine
Si ma bucur ca mi-ai intors vizita pentru ca si eu cred ca avem lucruri in comun
Nu mai tin cont de multa vreme de gura lumii. Poate de aceea scriu de multe ori direct ce simt si ce cred, chiar daca ma citesc si persoane care ma cunosc in real life. Si unii considera ca n-ar trebui sa intind rufele sufletului pe-aici dar sunt rufe virtuale , fara eticheta, astazi se usca,maine zboara de pe sarma si tot asa 🙂
Fericirea pentru mine inseamna sa reusesc sa ma bucur de viata.
Iar ca amanunte, subscriu cam la tot ce au spus ante-comentatorii. 😉
Sa te bucuri de viata chiar si atunci cand nu decurge cum ai vrea? 🙂
cred ca totul e relativ…cata vreme esti nemultumita si-ti doresti altceva , e grozav…asa trebuie sa fie, sa-ti doresti mereu mai mult…cand nu-ti mai doresti nimic, cand crezi ca esti multumita de tot ce ai, de-abia atunci incepe nefericirea…
O definitie care ma incanta 🙂
Merg şi eu! 🙂
Stiu si eu blogul ala si chiar imi place mult. 🙂
Existenta perfecta pentru mine este una in care am liniste si siguranta, pot avea incredere 100% in iubit, familie si cei mai apropiati prieteni, castig o suma decenta ca sa-mi permit sa-mi iau si eu din cand in cand cate ceva pentru mine. Doar atat vreau.
Si mie imi place blogul foarte mult! (ori asta nu exclude o invidie de moment)
L-am descoperit recent, tipa scrie bine si e palpitant sa ii citesti aventurile
Pentru mine fericirea e o stare de clipe,un fel de multumire pentru ceva…nu cred sa aiba vreo definitie exacta…unii sunt fericiti ca au un codru de paine,altii ca au un Ferrari…milioane de oameni si tot atatea definitii.Sa nu uitam ca starea nu este continua…trebuie sa fim multumiti de ceea ce avem …in orice clipa lucrurile se pot modifica…
Da, fericirea ar insemna sa ne pliem usor pe schimbari,pe modificarile dintre telurile propuse si cele atinse…….
“existenta perfecta” nu stiu daca te face “cu adevarat fericit”…poti tinde spre un ideal si atingandu-l iti dai seama ca nu esti fericit…
Eu sunt multumita si fericita, chiar sunt…evident ca am vise si planuri la care lucrez dar sunt mai mult personale decat profesionale…cred ca un job bun iti da un confort de care ai nevoie, si e bine sa-l ai…dar nu cred ca iti garanteaza fericirea pe care o cauti…daca nu ai cu cine sa imparti tot drumul pana acolo, sau fericirea de a-ti atinge telul…
“existenta perfecta” depinde de momentul vietii in care te aflii..,,mie mi-e bine, aici si acum…si sigur voi fi cu adevarat implinita cand voi avea copii, o familie a mea.
Cand am citit “voi fi cu adevarat implinita cand”, m-am dus cu gandul din nou, la comentariul Rokssanei,mai sus 🙂
Ma bucur ca esti o fiinta atat de pozitiva!
nu exista… “existenta perfecta” … pentru ca noi insine intruchipam perfect… imperfectiunea…
Stiu ca perfectiunea nu exista. Dar crezi ca poti sa ajungi intr-un anumit stadiu in viata in care sa te declari multumit si sa RAMAI asa?
da, cred… dar nu imi doresc…
Nici nu indraznesc sa ma gandesc la eventualitatea unei existente perfecte. Pare o utopie, ceva imposibil de atins. Si asta pentru ca exact de lucrurile la care aspiri, de obicei nu ai parte… Cel putin asa se intampla in cazul meu.
Si eu am avut senzatia asta de multe ori. In acele cazuri, avem doua alternative : reducem asteptarile sau ne paste pericolul unei depresii.
Eu am redus asteptarile de fiecare data . Asta nu inseamna ca m-am resemnat sau nu am muncit in continuare ….pentru “vis” 🙂
Unii sunt fericiti cand sunt nefericiti. 🙂 Pare paradoxal, dar eu am intalnit asa ceva.
Pentru mine personal se aplica ce a spus Peter.
Hapi, sa nu cobori niciodata stacheta asteptarilor! Poti fi ceea ce-ti doresti si poti face ceea ce-ti doresti! Daca nu in viata asta, in urmatoarea! Concluzia? Don’t worry, be hapi. 🙂
A, dar si eu am intalnit aceasta specie! 🙂
Cristina, incerc sa “be multumita” , pentru ca happy inseamna ca la un moment dat ar trebui sa ma despart de starea aceea si sa testez extrema
Si…cred in Reincarnare dar as prefera sa nu……..:))))
Pai acuma depinde ce intelegi tu prin happy. Fericita, multumita, impacata, in armonie cu tine si universul, etc.
Eu zic asa: cand esti nemultumita de ceva sau cineva, incearca sa schimbi perspectiva. Orice lucru/situatie are mai multe fatzete. (De ex: nu curge apa calda sau centrala scoate zgomote ciudate, par niste chestii extrem de enervante intr-o dimineata cand ai intarziat la serviciu; dar aceleasi lucruri ti se par minunate daca ai fi intr-o inchisoare de maxima securitate sau pe patul unui spital – Doamne fereste!)
De ce ai prefera sa nu? (legat de Reincarnare) – exista atatea posibilitati….
Cris – exact asa procedez cum ai recomandat tu. Si asta am invatat cam de un an, doi, pentru ca eram mult mai fatalista.
Mai alunec pe panta asta cateodata dar nu ma las dusa de val
De ce nu prefer reincarnarea? Nu stiu pentru ca probabil n-as putea alege? Sau as alege o existenta foarte grea si m-as trezi eventual in pielea unei persoane care face rau altora sau………Cu mintea de acum – sunt atatea posibilitati!
As prefera sa ma alatur Intregului……………
M-am regasit printre randuri si mai ales la final. Si eu urmaresc o blogerita stewardesa si-i citesc cu sufletul la gura postarile “Zborurile din noiembrie, decembrie, etc”…si ma intreb in sinea mea, oare aveam aceeasi viata perfecta ca a ei daca luptam pentru visul meu?! damn’