Notiță deasupra subsolului: acesta nu este o postare pentru toata lumea. Aceasta este o postare pentru cei care se regăsesc. Nu pot scrie despre „adevarul tuturor”. Iar sintagma conform careia Adevarul e unul singur s-a dovedit …neadevarata.
Esti copilaș mic si esti învățat sa te rogi. Sa spui Îngerelul. Si tatal nostru. Apoi , la scoala faci sau nu religie- oricum, ti se stocheaza în memorie niste imagini. Dumnezeu, ca o fiinta umană „atotputernică“ stând pe un tron. Bătran eventual, întelept, vede tot, stie tot.
Maria – o fecioara care l-a născut pe Iisus
Iisus- mantuitorul nostru. Si Dumnezeul nostru. Hm, cum vine asta? Alt dumnezeu decat Cel care stă pe tron si totusi, acelasi? Doi dumnezei? Pe Iisus îl vezi ca-n icoane, ca-n filme, îl asimilezi ca pe un personaj istoric. Si totusi….Dumnezeu Unic si Indivizibil? Hm
Ingerii-ingeri care te păzesc, te ajuta , îti indeplinesc dorinte. Mijlocesc pentru tine. Dar cum mijlocesc ei pentru tine si pentru toata planeta asta la un singur Dumnezeu?
Credința se pierde pentru ca umanizăm totul. Pentru că din păcate religia, fara ca acesta sa-i fi fost scopul- descrie Divinitatea ca pe niste forțe supreme care dețin puteri supraomenesti. Dar cum descrii o putere infinită , o energie atotcuprinzatoare în cuvintele inventate de oameni, în limbajul temporal?
Cresti si începi sa-ti pierzi credinta pentru că judeci în termenii / bine si rau. Si ti-L imaginezi pe El stand acolo pe tron si privind cum se întâmplă atatea lucruri rele. Dintr-o data , El nu-ti mai ascultă dorintele, ba din contra, pare ca le împlineste numai pe-ale altora.De parcă asta ar fi misiunea lui. Să împlinească dorinte ca pestisorul de aur.
Si încep întrebările , desprinse din natura umana: daca e numai un dumnezeu cui sa ma rog, lui Iisus sau lui Dumnezeu, sau sa ma rog lui Iisus imaginandu-mi că el e Dumnezeu? Si pentru un crestin e greu sa înteleaga notiunile astea de dogmatică, nu mai spun de musulmani care în majoritate recită că crestinii au doi dumnezei 🙂
Daca ma rog Fecioarei Maria oare nu-l deranjează pe Dumnezeu? (nu radeti, sunt ganduri care trec prin mintea omului)
Si apoi mai vin si alte valuri: colegii spun ca Dumnezeu nu exista, ca e un fel de Mos Craciun, mai citesti si pe internet ca Biserica a făcut nu stiu ce boacana si parca tot El ar fi responsabil (te miri ca nu trazneste din senin pe toate institutiile cu cruce în varf), unii rad de tine ca tu crezi în El , ca mergi la biserica, te inchini sau esti impresionat de icoane, moaste si simti o anumita energie cand te afli în preajma lor.
Ii citesti pe filosofi si pe marii gânditori, unii spun ca Există, altii insinueaza ca esti prost tu si toti cei care mai cred în El
Ti se întamplă în viată lucruri miraculoase, frumoase, speciale sau ti se întampla nenorociri, necazuri, pierderi. Te bântuie pierderile Micile momente de liniste si acordul perfect dintre tine si Natură dispar, încet, încet ca si cum n-ar fi existat niciodata . Ramane doar legatura cu mintea, analizezi, critici, stii pe cine sa dai vina (mereu pe altii) , simti, iubesti si faptul ca traiesti si esti viu e doar meritul tău. Esti propriul erou si tot mintea îti spune ca chiar tu esti un Dumnezeu si că de fapt ai mai citit asta la nu stiu ce sectă religioasa deci s-ar putea să aibă ei vreun argument stiintific care te face să te simti mai bine
Si totusi de-a lungul vietii mai primesti niste semnale.Esti liber sa le ignori sau sa ….le simti. Te saturi de orice. Iubesti si apoi nu mai iubesti. Ti-e dor de cineva si apoi nu mai îti e foarte dor. Iti iubesti mult copiii si ei te iubesc pe tine dar mai tarziu cand îmbătrânesti, au tot mai putin timp să-ti ofere , desi odata nu s-ar fi dezlipit de tine. Te saturi de orice, vrei mereu altceva. In nici un moment din viata asta nu vei fi pe deplin multumit- daca esti sincer cu tine însuti. Ceva lipseste. Ceva ce te-ar putea întregi si ti-ar stinge pentru totdeauna acea dorintă . O iubire atat de mare si de perfecta, care exista dincolo de infinit. Ceva după care tanjim fara sa putem da definitii în cuvintele inventate de oameni
Eu numesc ceva-ul- Dumnezeu. Am trecut de partea cu povestile, întrebarile si înmagazinarea imaginilor care m-au facut de zeci de ori sa ma îndoiesc c-ar exista un Dumnezeu. Am trecut de partea cu religia căreia îi apartinem.Nu mă mai intereseaza ce spun unii sau altii cand eu simt nevoia sa merg la biserica, sa ma închin, sa sarut icoane. Este ritualul meu, nu al altora si nu mi-l impune nimeni!
Cand ajungi în etapa asta, bisericile pot disparea, religiile se pot topi, oamenii pot sa ardă Biblii sau Corane râzand în fața ta, pot sparge icoane, pot face glume, Vaticanul poate face dezvăluiri „incendiare“- nu te mai deranjează. Pentru ca tu stii deja ca Dumnezeu exista si ca nu asteapta de la tine sa îi atribui forma corecta . Ti-a permis sa existi. Ai liber arbitru . Poti sa te joci cu binele si cu răul.
Dar nu trebuie sa uiti ca fiecare actiune a ta si fiecare vorbă spusă are un corespondent, un efect undeva- într-o perioada, într-un moment si într-o zi se va întoarce la tine.
Va recomand sa cititi despre Fiinta de lumina în cartea dr-ului Raymond Moody (Viata dupa moarte) , daca n-aveti timp sa parcurgeti toata cartea.
http://www.horusra.com/fisiere/VIATA%20DUPA%20VIATA%20de%20RAYMOND%20MOODY.pdf
Cartea „Viata dupa moarte“ nu este scrisa dintr-un punct de vedere religios. Sunt relatari ale pacientilor care au fost“adusi“ înapoi din moarte clinica ori s-au trezit din coma. Unii dintre ei sunt credinciosi (diferite religii) altii nu sunt.
