Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată
Am stat 10 ani cu un bărbat pe care l-am iubit tot atâtea nopți. Te-am conceput pe tine cu un bărbat pe care l-am iubit o noapte. De comun acord, fiecare și-a văzut de ale lui. Niciunul nu a gândit măcar o secundă că s-ar pune problema unei întreruperi de sarcină. Niciunul n-a avut pretenții, cu atât mai mult eu. Îmi asum.
Bărbatul cu care-am stat 10 ani n-a gândit nicio fracțiune de secundă că NU voi executa sângeroasa manoperă de la care, în tinerețile mele nu m-am dat înapoi. Crudă, neinformată, mințită, neștiind să mă protejez, nepregătită.
Acum, fostul bărbat mi-a tras repede preșul de sub picioare. Rămâneam fără job, bani de chirie, bani de mâncare. Așadar am pus mâna pe telefon (mai nepregătită ca oricând) și am făcut o programare. Și am stabilit unde voi naște și ți-am ascultat inima. Restul? Am intrat singură-n apartamentul de la Cluj și am plâns. De frică, frică și cutremur pentru că era începutul Facerii lumii mele. A noastre. Apoi am îngenuncheat cu muci și puls peste 130 și-am zis: Doamne, pe mine nu mă interesează foarte tare sub CE formă exiști. Da uite că nu-mi pot smulge credința din suflet, așadar știu că mă auzi. Te rog frumos să te îngrijești de mine și de copil. Nu-ți cer să nu-mi fie greu. Ajută-mă să-l nasc și să-i port de grijă. Dă-mi cele de trebuință!
Dumnezeu s-o fi uitat o clipă mirat înspre mine, ocupat fiind cu alte planete, cu Trump, cu imigranții și cu Ramadanul fostului partener. Care se înfometa acut aducându-i jertfe pe când eu aș fi mâncat un cal dar n-aveam bani de mâncare întotdeauna. Nu am spus asta mamei, nu am spus prietenilor. În sfârșit, Dumnezeu mi-a șoptit: îți dau Dar, dar nu-ți torn din cer. Tot ce fac Eu, prin semenii tăi fac. Acum caută-i și vezi care-s!
(pentru cei care mă citiți dar nu mă înțelegeti, erată: Dumnezeu nu-mi vorbește, e doar o figură de stil 🙂
Și am început să-mi caut prietenii, cunoștințele, oamenii cu care am fost Bine. 15% nu mai erau de găsit. Are destule necazuri, ia în ce s-a băgat! Și-a făcut-o cu mâna ei. Sigur că cei deștepti și buni m-au ajutat. Bănuiau ei că dacă o făceam cu mâna nu rămâneam gravidă…
În 2 luni aveam un job, bani strict de chirie iar prietena mea mă ajuta frecvent cu bani. A fost acolo un grup mic fără de care n-aș fi reușit.
Câteva luni am purtat aceleași haine (care nu-mi veneau prea bine), 2-3 schimburi. Apoi tot prietena mea mi-a dat hainele ei de gravidă. A venit iarna și un salariu a merg pe o pufoaica groasă ce-i ținea cald micutului în drum spre serviciu și niște cizme antiderapante. Mai schimbam o vorbă, doua la lucru dar m-acoperise o frică teribilă. Seara-mi găteam, nu mai răspundeam la telefon decât mamei și unei prietene, îi asiguram mereu că sunt bine. Nu voiam să socializez. Nu simțeam Iubirea din cauza fricii. Într-o zi, un călugăr bătrân mi-a spus că n-am cum să simt Iubire, că în primul rând nici pe mine nu mă iubesc prea mult, iar acum Copilul sunt Eu. Suntem una, nu pot iubi ceva distinct care nu există-n altă formă imaginabilă mie.
9 luni. Am dormit singură, mă trezeam cu greu, urinam noaptea plângând, dereticam prin casa ca un zombie. Am trecut și prin faza în care am citit pe net toate poveștile horror: naștere cu probleme, prematuri, copil mort, dureri și suferințe prin spitale, umilință, nesiguranță.
Dar în unele după amieze, când terminam de plătit toate facturile, aveam și câte doua tavi de mâncare și o bluza noua, se încărca și un serial nou din anatomia lui Grey, veneam acasă cu apa minerala egal balansată și cu cartofii-n rucsac (făceam cumpărături în câte 3 rânduri) mă întrebam cine-i femeia aia din oglindă? Mai grasă cu 27 de kile, cu chip trist dar frumușel (îmi părea mie) cu alte necazuri ce nu țineau de sarcină din fericire, cu toate plătite la zi, cumpărături făcute și casa curată. E aceeași cu fetișcana care mânca paella-n valencia anul trecut și scria o carte hazlie pe care avea s-o publice acela cu care locuiam? În nopțile mele de singurătate și lacrimi am sperat că voi găsi într-adevăr iubirea necondiționată. Că așa, voi învăța și eu s-o ofer.
Dacă nasc în pat, la noapte, l-am întrebat într-o zi pe ginecologul meu (pentru care voi avea mereu respect și drag și recunoștință). Se apropia termenul.
A râs. Ei, de-ar fi așa ușor. N-o să naști acasă în pat. Sună-mă și vin la spital dacă e ceva, bine?
Duc zilnic 13 kilograme sus-jos ca liftul, ne plimbăm de câteva ori, lucrez (când nu e bunica-mama la terapie) și uneori dorm. Îmi plătesc facturile și fac cumpărăturile singură, de aproximativ 2 ani și ceva. M-am înscris și la școala de șoferi deci pe-aici a devenit totul mult mai periculos. Îmi schimb termopanele și izolez. Toate deciziile din ultimii ani și problemele mamei, necesitățile copilului, am reușit să le gestionez. Mama m-a ajutat cel mai mult cu copilul, un an, pana la operație. Nu aș fi putut trece anul fără ea. Acum, încet își revine pentru că Dumnezeu îi dă ce e al ei dacă a luptat!
Cunoscusem iubirea necondiționată din clipa în care broscoiul mic toaletat și umflățel mi s-a apropiat de obraz și-a urlat. Nici moartă nu l-aș fi dat la creșă de la 6 luni.
Într-o zi, o prietenă mi-a mărturisit că cu ceva timp în urmă o femeie din oraș îi spusese că-s nebună. Ai văzut cum scrie aia? Sigur că mă citise probabil avid. În fond, nu-i mare lucru să ai 30, 100, 500 de cititori care vin zilnic să vadă ce-ai mai scris. 1000 de cititori când mai interacționam și eu, peste 1000. Îmi creștea inima pân la tamponadă.
Atunci am știut că pot să scriu mai mult, mai adevărat și mai tăios și mai blând. Că pot să vând ceea ce scriu. Cel mai adesea cream povești iar necunoscuții credeau tot.
Tu, măi copile, să nu mergi cu turma dacă nu simți ca ei iar dacă prietenii care te vor ajuta la greu vor fi numiți Nebuni într-o zi, să nu te dai la o parte de lângă ei. Un înțelept persan spune că dacă îți dă otravă un înțelept s-o bei și să nu sorbi nectarul un prost de ți-l întinde.
Să te ferești să numești prost sau nebun pe omul pe care nu-l cunoști iar la ceartă, de vei avea temperamentul meu coleric, învață să te oprești la timp. Până atunci, mulțumesc că m-ai învățat tu pe mine.
Copile, ne-am mutat într-un oraș mic și probabil vom rămâne aici câțiva ani. Am învățat deja foarte multe de la tine și tare-mi doresc să mă țină Dumnezeu să te învăț și eu câte ceva.
Întotdeauna mi-am ales eu prietenii. Ne-am lipit, ne-am potrivit, puteau să treacă luni întregi fără cuvinte. Nu căuta oameni mulți, caută pe cel și pe cea de care ai nevoie! Oamenii pe care poți cumva să-i completezi.
În rest vezi de treabă cu Lumea. Când o veni Lumea să-ți care cumpărăturile, să te ducă gratis cu mașina dintr-un oraș în altul, să te aștepte noaptea-n aeroport, să-și dea bani împrumut, să-ți repare ceva-n casă,distribuie-le și tu rapoarte cu ce faci și care-i motivul.
Ah, mai e ceva. Scrieți ca mine după ce mă criticați, voi cei din oraș, noii mei necunoscuți perfecți. Scrieți mai bine. Treceți măcar de 50 de personaje care să vă caute fără să vă fi cunoscut vreodată. De 10 care să vă mulțumească pentru c-au râs în hohote.
PS Pagina mea de FB e o prelungire a blogului. A femeii Hapi, nu a ființei triste, slabe și obosite pe care voi, cei din orașu mic, n-o vedeți niciodată. E pagina femeii cu glume proaste sau bune, cu mizeriile și cu înjurăturile ei.
Of, Hapi, nu am ceva interesant de spus, vreau doar sa iti multumesc pentru mesajul cu care am ramas in urma lecturarii, aveam nevoie de el! <3
Katyna draga mea, te pup și va imbratisez pe amandoua.
Te iubesc si stiu ca vei fi bine, esti una dintre cele mai puternice femei pe care le cunosc. Abia astept sa te (re)vad, pe tine si pe individul ala mic, deja mi-e drag fara sa il cunosc. Stii unde ma gasesti, chiar daca nu te pot ajuta cu nimic momentan.
De multe ori mi-ai luminat o zi intreaga pentru ca gaseam in posta ceva de la tine. Pup
Sa-mi lasi noua adresa, sa iti mai luminez si alte zile 😀
Nuuu, tu trebuie sa-mi dai mie adresa de data asta, macar o scrisoare sa-ți scriu!
Te citesc cu drag de ceva timp. Esti unica in felul tau de a scrie si sper, in mod egoist, fireste, sa nu te opresti din scris niciodata 🙂 Iti doresc multa sanatate si bucurii tie si familiei tale.
Îți mulțumesc Carmen. Și-mi cer scuze pentru lipsa de reacție la comentarii. Oare o să învăț si eu să fiu wonder woman care le face binișor pe toate?
Un big hug pentru voi,să fiți bine mereu!
Te îmbrățișez si te pupicesc. Ai grija de tine! De voi.