Am aterizat. Cred
Am dormit 10 ore, fardata, îmbrăcată, inchiloțată, anchilozata de-atatea sederi.
Sezi în mașina. Sezi în tren. Sezi în aeroport. Sezi în avion. Sezi la verificare pt stampila de intrare. Sezi in taxi.
Cand m-am trezit, ca cineva a scapat o ghiulea prin apropiere, a spart un bloc, a daramat un mit, ceva tutankamonic a facut, altfel mai dormeam – am crezut ca suntem atacati, am sarit repede pe langa papuci, m-am batut de geamul dinspre terasa, am tras usa de sticla si m-am uitat mirata la soare. Care nu era acolo.
Am facut un dus, destul cat sa-mi stea parul in coada de ponei fara sa-l prind cu oaresceva. Ca doar am vrut schimbare.
M-am uitat din nou sa vad daca e soare.
Crema aia vichy cu FPS 50 trebuie s-o torn toata pe mine, doar n-am carat-o degeaba.
Am mers la cumparaturi in apropiere si-am alergat dupa un domn care facea jogging sa-l intreb care-i cel mai scurt drum spre mare.
Parea turist. Iar eu paream nebuna probabil pentru ca mi-a fost clar ca m-aude, de vazut vedea – ocolea toti palmierii. Da nu s-a oprit, se uita in spate si fugea.
Stati, nu va bucurati. Prin oras, aud mereu „you re biutiful“.
V-am mai spus ca marocanii ar spune „you re biutiful“ oricarei specii neidentificate – daca sunt siguri ca are pasaport si vine din Europa?
Toate le-a spalat oceanul. Pentru moment. Oboseala, ziua noroasa (undeva in Maroc e furtuna, una mai nebuna, nu stiu pe unde), gandurile. Zgomotul valurilor ma face sa zambesc, parc-ar exista sirene si-ar canta numai pentru mine, asa-l aud. Nisipul de sub talpi e mai dulce ca orice masaj, din mijlocul pamantului imi izvorasc atunci energiile.
„Maserik, Maseriiiiik“. Un bou îmi bate la usă cu pumnii. Daca e 24 la mine, e ora 2 la voi si Maserik cu siguranta nu locuieste aici. Dar pentru c-am vazut oceanul sunt zen. Ma duc sa-i spun lu Ahmad ce ochi îi scot daca mă mai socheaza maine la ora asta, căutandu-l pe Maserik.
Poate daca striga „Lancelot“, îmi capta atentia.
Nice!
Astept continuarea! 🙂
Ms fetelor!
Deci ai fugit departe. Nu-i rău. Abia astept noile tale aventuri, până atunci…soarele să te însoţească…cât vrei.
Curand, luni sau marti va delectez cu ceva care-o sa va placa, probabil va fi pe ralix.ro.
Daca si azi lucrurile “stau” ca pana acum adica STAU pe bune, aici astepti soro pentru orice 🙂 Imi pun poantele, ma lățesc in fotoliul inconfortabil de la biroul la care mergem si scriu.
Grozav! Se simt deja pasii revenirii… 🙂 prin urmare pot pentru ca sa intreb, de ce alergi domnii (cu ei, dupa ei, pe langa 🙂 ) cand ‘yor biutiful’ ?
Poate numai eu credeam ca/s biutiful.
Si poate ca domnul era normal.
(am inteles ca sunt multe prostituate pe-aici care pescuiesc turisti dar n-am auzit sa fuga dupa ei, mna, o fi crezut omu ca vreau sa-l “iau cu japca”. Si ca-s prea scumpa la cum arat, hai sa ma alint si eu :P)
:))) Am inteles! O scena excelenta de comedy movie. 🙂
Vorba aia, nu-ti merge rau ! 🙂
Româncă, nu?
Postarile tale ma duc intr-o lume la care eu nu voi avea acces niciodata- si nu ma refer aici la bani sau la distanta, ci pur si simplu…I’m not…”biutiful”, I”m not rich, I’m not..hapi..I’m not.But I can read and I imagine.I can feel things .And I thank you, Hapi
Niciodata nu poti sa stii la ce lumi vei avea acces pana nu-ti impingi limitele in directia dorita.
Orice fel de limite…
Eu am facut-o dar n-am fost mereu asa.
Eu iti multumesc Mariana.
Sa-ti spun un secret? I m not rich at all 🙂
Nu in ceea ce priveste… banii. Altfel sunt foarte bogata, multumesc lui Dumnezeu.
bine-ai revenit hapi care-aduce zambete 🙂
thks 🙂
distractie placuta atunci!!!
🙂
Pace, draga Hapi!
Am si din aia da nu fooooarte des :))