A gresi e omeneste. Dar toți am vrea sa fim înconjurati de Imaculati
In urma cu cateva luni m-am dus la cumpărături cu o constiinta.Adica cunostință. Am intrat pe parcela unui magazin doldora de manechine plasticate ce ieseau ca trestiile din spatele rafturilor . M-am blocat instant pe o vesta din blană naturală. Recunosc ca nu „naturaletea“ ei m-a captat- deosebesc o „vulpe“ de-o „artificială“ numai daca-mi scheaună cand o îmbrac. Am pipait-o si m-am maimuțărit la preț până m-a întrebat atașata ce am de gand, doar nu vreau s-o cumpar. Că săracele animale sunt macelarite si vanate din cauza astora ca mine care cumpără „naturale“ Ca cineva le jupuieste si le aduce apoi la Zara, o blană naturală îti umple casa de păr iar cand o cureti poti inhala diverse dracosenii care se stabilesc cu tot cu CF în plămanii tai.
Simplul fapt ca blana exista în magazin , eu i-am dat atentie, a facut-o pe învolburata însotitoare sa ma considere vinovata de disparitia padurilor virgine si eventual a suricatelor de le tropice. Iar daca n-as fi stiut de pe unde-si cumpără dânsa cizme din piele de sarpe si genti, mai c-as fi mers pe „guilty“ o saptamana si-as fi dat like pe facebook la toate cauzele care implică comuniuni cu natura.
Mai demult aveam un prieten care era alergic. La politisti. Intr-o zi în care a confundat Santalul cu vodka Sankt Petersburg a troznit vreo doi si dupa o urmarire ca în filme a ajuns dupa gratii. Mai toti cunoscutii mei si-au dat ochii peste cap cand au auzit ca m-am înfiintat la vorbitor cu piure si costite într-o sambata dupa-amiaza. In loc sa savurez drama si sa ridic în slăvi Justitia care pe vremea aia era în coma profundă. Ei nu știau că omul ala e corect cu mine si-prețuiesc acea prietenie. Nu exista nici un motiv pentru care ar fi trebuit sa îi întorc spatele asa cum au facut-o multi altii.
Ca o completare – mi-e prieten si acum. Alergia nu i-a trecut în veci, reeducarea a avut efectul placeboglicerinei.
Teoretic numai altii pot contribui la subtierea stratului de ozon. La cresterea ratei divorturilor. La mentinerea trendului de a da mită pentru a rezolva probleme star-treko-romanesti. La acceptarea foloaselor necuvenite.La înselaciune. Numai altii pot cadea foarte de sus,spre deliciul spectatorilor. Numai acrobatii îsi pot fractura meniscurile pentru c-au ales o meserie riscanta.Numai altora le fuge pumnul catre un „organ“ de stat.Altii se îmbolnavesc, sufera, sunt parasiti, cad în dizgratie.
Practic suntem la fel de supusi greselii. E singurul motiv din lume pentru care ar trebui sa fim mai toleranti. Pielea altuia seamănă incredibil de mult cu a noastra indiferent de cate diplome avem si indiferent de personalitate .
E ok să critici dar nu e în regulă să judeci constant ca un perpetuum mobile cand cei de langă tine gafează. Coaja de banana poate cadea pe orice stradă.Si orice talpă poate aluneca pe ea. Ar fi ideal sa fim mai îngaduitori unii cu altii.
Ati avut momente în viată cand ati gresit sau ati gafat si cei de langa voi s-au bucurat de esec?
A gresi e omeneste…a da vina pe altul e si mai omeneste!
Cu siguranta am facut greseli in viata, sunt om si ca orice alt om, fac greseli. Daca e o gresala marunta si trece neobservata, ma fac mic si astept sa fie depasit momentul de la sine, daca e ceva mai grav, imi asum gresala si incerc sa o repar, sau incerc sa o fac sa para mai putin grava 🙂 Da, recunosc, asa fac!
In urma cu mai multi ani, inainte sa-mi schimb job-ul, am avut un coleg care m-a lucrat bine si eficient pe la spate, tocmai pentru ca eu nu-mi imaginam cat e de parsiv si am facut gresala sa nu fiu atent… In cele din urma mi-a facut un bine, am fost motivat sa plec iar el s-a ales cu responsabilitatile mele, cu ale lui si doar cu un salariu 🙂
Da’ chiar asa, mai poti mai Nini? (Nu cred sa ajunga pe aici sa citesca postari si comentarii atata timp exista taraf tv pe lumea asta…)
Imi este foarte cunoscuta intamplarea cu colegul.
Mi s-a intamplat si mie.Era evident o colega.
Da eu cred ca sunt unii care se bucura de greselile ce le-am facut. Sunt si unii invidiosi pe realizarile mele! Evident greseli am facut si voi mai face.
Si sincer nu o inteleg pe prietena ta de ce e suparata ca iti place o blana, mai ales daca e artificiala. :)))
Din fericire nu e prietena mea 🙂
Blana era chiar naturala . Si-mi pare rau ca nu am cumparat-o atunci .
Bineinteles ca am gresit si cu siguranta au fost cativa care s-au bucurat. Important e ca eu stiu care sunt aceia, stiu care imi sunt prieteni cu adevarat si care sunt oameni de nimic, care nu numai ca se bucura de nefericirea mea, dar si a altora.
Asa ca mi-am propus (si asta inca de mica) sa nu arat ca ma afecteaza vreun esec, sa nu-mi arat sentimentele de fata cu toata lumea. N-am plans niciodata la scoala cand am luat vreo nota mica, spre deosebire de prietenele mele, care hohoteau de ziceai ca s-a terminat lumea. N-am plans in public, chiar si atunci cand aveam probleme in dragoste. N-am plans indiferent de ce s-a intamplat. Si asa cred macar ca n-au satisfactia sa se bucure de nefericirea mea.
De aceea nici pe blog nu ma plang prea des, pentru ca purtandu-mi numele, toti cunoscutii stiu de el, inclusiv acei oameni care se bucura de nefericirea mea.
Te inteleg. Si eu as proceda probabil la fel daca as posta cu numele real 🙂
Poate nu vizibil, dar stiu sigur ca unii au facut-o.
am necajit-o si eu pe una tot insistind ca ea de ce nu maninca carne si mi-a zis ca ii este mila de animale si apoi am intrebat-o de ce poarta cizme de piele si mi-a raspuns ca daca tii la picioarele tale … porti cizme de piele! :D:D:D si-am incalecat pe-o sa!
Cunosc pe cineva care nu mananca legume – da chiar asa!
Banuiesc ca ii e mila de ele.
Oho, si inca multe astfel de momente (am avut)!!! Doar stim cu totii ca pe noi, Romanii, ne caracterizeaza atat de bine “sa moara si capra vecinului”! Ma dor astfel de momente dar, cum bine spui, nici eu nu sunt “imaculata”… 😉
P.S. Cat de toleranti am fi (si, las modestia la o parte, spunand ca, prin educatie si structura sunt destul …), in Romania zilelor noastre, e imposibil sa nu te abrutizezi, sa nu ingrosi obrazul, la un moment dat…
Dar tu, care traiesti intr-o societate civilizata, poate ca resimti mult mai puternic intoleranta semenilor de aceeasi natie…
Vin des aici -in Ro, lucrez si aici.
Totusi imi doresc sa fiu mai toleranta…
de gresit am gresit. de gafat, am gafat. de bucurat, probabil s-au bucurat unii si altii. not that i could do sumthin’ about it.
dar in ceea ce priveste toleranta, a mea se indreapta cu viteza spre zero. mai ales in ceea ce ii priveste pe cei care ma inconjoara – atentie, ma refer la mediul inconjurator si nu la prieteni. ca n-am :)))
mai devreme sau mai tarziu, mi-o iau in freza, mai ales din cauza ca le spun tuturor ce am de spus. care rezista, bine. care nu, din partea mea poa’ sa isi duca frustrarile rabufnite si psihicu’ deranjat la alt cort. eu imbatranesc si ma gandesc cate pisici sa imi iau.
S-ar putea sa ai totusi prieteni si sa nu stii ?
Eu invat sa fiu toleranta. Nu-mi reuseste intotdeauna dar ma straduiesc
Nu mai bine iti iei niste blanuri si un eventual-sot ?
nu-s cucoana de blana.si sotii vor copii, sooner or later. i don’t.
Hm, nu am avut nici cine stie ce esecuri, dar nici cine stie ce realizari. Intr-un timp am ramas fara job…poate atunci sa fi jubilat unii, desi nu au dat semne. E atat de usor sa judeci si sa critici, e atat de convenabil sa te uiti mereu doar in curtea vecinului…si atat de greu sa te uiti in oglinda si sa-ti vezi propriile defecte si erori.
Si eu am ramas fara job la un moment dat.Si cel putin o persoana s-a bucurat fatis. Pentru mine a fost un moment extrem de greu pentru ca a coincis cu inca un eveniment neplacut
adica… sa port pantofi de guma… in loc de pantofi de piele??? hmmm… nu am ajuns la asa stadiu de constiinta… deci… pantofi de piele… partmoneu de piele… manusi de piele… si altele de felul acesta…
si da… cat mai putina carne in alimentatie… asta, nu pentru ca imi este mila de animale… desi imi este… ci pentru ca ii mai sanatos fara carne…
deci… asta sa fie greseala mea??? de-ar fi unica… ar fi tare bine… dar deh… mai las si “prietenii’ sa se bucure…
aaaa… si… am si eu o vesta de piele… foarte sic… nu stiu ce animal a fost sacrificat pentru ea… dar… mie imi place… si ma bucur de ea…
acum… sa pricep si eu… pacatul tau este ca… te-ai jucat cu acea vesta de blana…. fara sa o cumperi??? sau simplu fapt ca… te-ai placut???
🙂 Iti dai seama Ovi, m-am uitat la ea,ne-am placut,ne-am potrivit si totusi am abandonat-o pe raft.
Problema cu hainele de blana naturala mi-a adus aminte de asta:
Privind-o pe mama sa cum proba o nouă haină din blană naturală, Bulă o întreabă:
– Mamă, tu înţelegi că această blană e rezultatul incredibilei suferinţe a unui biet animal nefericit?
Mama îl priveşte pe Bulă sever şi îi zice:
– Cum poţi vorbi astfel despre propriul tău tată?
Bucuria de raul altuia? Hmmm, diagnostic greu, vechi si vesnic.
Adrian -mereu pui degetul pe rana 🙂
Eu sunt prietenul animalelor (am chiar si un caine, mort de 5 ani), dar tot ma imbrac cu ele. De exemplu, iarna port caciula de gaina naturala, cu picioarele in fata, geaca de cal, pantaloni de doc umpluti cu pene de gasca, ciorapi de lana si cizme de cauciuc ornate cu bucati de oaie. Sunt niste haine practice si comode, numai sa nu trebuiasca sa fugi, ca lasi in urma numai pene.
Pantalonii de doc umpluti cu pene de gasca chiar sunt o inovatie :)))
Cred ca arati……HOT
🙂 Eu gresesc mereu si tot mereu aud..,,ti-am spus eu?”
Ei,na..si care e problema?Invat din greseli,nu le mai repet,fac altele si tot asa…
Nu ma deranjeaza ca mi se dau sfaturi daca persoana nu incearca sa ma convinga de faptul ca experientele ei mi s-ar potrivi si mie. Dar expresia cu ti-am spus eu e total scheisse
“Ceea ce numim pacat la altii, pentru noi este experiment” – Legile lui Murphy daca nu ma lasa memoria.
Cand am gafat, in majoritatea cazurilor am avut norocul sa fie oameni care sa ma sustina in continuare, dar ma indoiesc ca nu au existat si cei care s-au bucurat de asta.
E bine – doar ai presupus insa nu ai simtit efectele negativismului lor in viata ta
Ho-ho!… Câte greşeli cred că am făcut şi eu… Nu cred că există vreo persoană care să poată afirma, cu mâna pe inimă (dacă o are…) că n-a greşit niciodată în viaţă.
Acum câţiva ani, după un lung şir de întâmplări care de care mai nefericite (în fond nişte chestiuni nu cine ştie ce de grave), am făcut şi eu exact ce povestea George. Sătul de comportamentul unora (care mă mai şi “ajutau” câteodată să greşesc, cu vădită intenţie), m-am hotărât să-i las în plata Domnului şi să-mi văd de-ale mele. Să nu îl mânii pe Dumnezeu, chiar nu-mi pare rău de hotărârea luată atunci. Mi-am luat “la revedere” cât se poate de elegant, dar… atât! Fiecare cu drumul lui apoi, fără să ne mai amestecăm. Ştiu sigur că unii şi-au frecat mâinile de bucurie atunci, acum nu mai ştiu ce fac, dar nici nu mă mai interesează…
E un sentiment real de eliberare atunci cand reusesti sa te delimitezi complet de oamenii care te demotiveaza continuu
Ai gresit ca ai abandonat bunatate de blana…daca tot te-ai “potrivit “cu ea…cat despre gafe si bucuratul altora…or fi…ca doar n-am mai auzit de oameni care nu gresesc 🙂
Da…si anul asta nici n-am mai cumparat ceva de genul – desi imi doream
Las, azi, maine vine primavara 😀
Si eu am patit ceva asemanator, desi nu stiu sa disting blana naturala de artificiala…era superba, si scumpa si o vreau:D…imi fac curaj sa o cumpar…da, si ce daca se bucura, pe mine ma ambitioneaza sa fiu si mai buna, si mai bine pregatita si sa nu mai gresesc, desi nu vad nimic gresit in a gresi…flaws are the best part, right?
De acord 🙂
da…am un taleeent …:)…sunt maestra in gafe :)))
data viitoare cred ca o excluzi pe figuranta din gasca de cumparaturi, iti strica armonia! nu numai ca am facut gafe…dar sunt absolut sigura ca indiferent cat de tare ma voi supraveghea le voi comite din nou daca nu tot pe alea, atunci pe altele cu si mai mare impact. ei, si? nu se moare din asta! ma ridic, ma scutur de rasetele celor din jur si-i fac sa realizeze ca e total neesential ce mi s-a intamplat! 😀
De cele mai multe ori merg la cumparaturi singura. E mai bine asa 🙂
mi-a plăcut la nebunie titlul…
personal, refuz prezenţa imaculaţilor pentru că sunt cei mai criticoşi. a, simpatizez oamenii corecţi, dar cei care se vor chiar imaculaţi, care se cred, se prezintă astfel, se arată aşa… ei, aceştia să fie sănătoşi şi prieteni cu sfinţii, să se caute între ei, că eu sunt una obişnuită, care cade, se ridică, pune piedici (e drept că de cele mai multe ori fără să vrea, dar cert e că o mai face!), ridică pumnul, se ceartă cu întâmplările, cu oamenii…
eu trăiesc între oameni care nu prea-şi manifestă răutate, nu prea sunt invidioşi, adică ce să mai … vorba cuiva… glob de sticlă… faptul acesta este minunat pentru că pot să mă conserv, ţinând cont că mi-a ajuns cât am îndurat până la 21 de ani, mi-a ajuns şi pentru 29 de vieţi, cu atât mai mult pentru asta… 🙂
dar când dau de oameni-oameni, reali, care fac gafe, care o dau în bară, care mă rănesc… sunt la fel de prietenoasă, poate mai, pentru că am învăţat de la mama să fiu… mama tuturor răniţilor… este genetic, zic eu, altfel s-ar fi luat la spălat, la nervi… 🙂
nu, eu numai că nu-mi părăsesc impurii prieteni, dar mi-i şi aleg să fie mai aşa, ca să simt că trăiesc între oameni care au nevoie de mine. purii-şi sunt suficienţi.
pe de altă parte, dacă se bucură cei din jur de prostiile mele? am nişte rude care şi-ar rupe palmele de aplauze dacă aş face-o gafă… chiar şi simplă. de aceea le las să stea cu realizările lor, cu împlinirile şi banii lor şi nu le calc pragul.
iar dacă e să vorbim despre un caz în care s-au bucurat tare de tot cunoştinţele mele pentru greşelile mele… acela mi-a ieşit în evidenţă pentru că toţi erau în delir şi-mi dădeau telefoane, scriau scrisori, mă înţepau… ( dar, mamă, s-a petrecut asta acum sute de ani!) – când m-am despărţit de fostul meu prieten (dacă măritată sunt de 13 ani, îţi dai seama când a fost asta!).
aşa delir nu le-am mai oferit oamenilor de atunci. oricum, cei care “delirau” frenetic au ieşit de pe lista de FB a sufletului meu. 🙂