Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

hapi riverwomanÎmi iau pruncu sub braț după somnul de amiază (brusc are trei, când revin acasă – Insomnia Faithless) și mergem o linie cu bus-ul. La baza sportivă din Gheorgheni. Excelent parcul, când m-am văzut laolaltă cu 1000 de părinți și rezultatele lor, am crezut că-s la Vatican, mi-a fost și frică să-l debarc p-ăsta micu. Când am strigat odată Teeeeo, s-au prezentat ca-n garda elvețiană, patru puștache la picioarele mele. Evident că nu și al meu. Îi făcea dragă dragă unei negrese mici, pe sub un tobogan.

Dar să vedeți când se striga Noul Testament! Luca, Marcuuu, Matei! Venea la Părintele strigător tot cleru: curați, murdari, unii recunoșteau vocile aparținătorilor, alții nu, unii voiau apă alții PAPA, majoritatea o binecuvântare să se mai joace. Vă spun, ca la Vatican. Populație densă. Îmi expiră mirarea că văzui așa o minune și-l iau pe Tudor de glugă (ham nu am folosit niciodată, spatele meu se resimte) și-i arăt direcția: hai să ne dăm pe căluț, vrei?

Nu prea voia că negresa mică tot încerca să-i bage în gură niște bucle personale și al meu râdea și-o scuipa de fericire, sentimente reale, m-a durut puțin inima pentru brick in the wall, da așa-i viața. Trec cu el pe sub niște turnuri, borcane întoarse, tuburi și frângii pline ochi de copii. Jumate dintre părinți vorbeau la telefon.

baiat blond

Și-mi cade-n cap la propriu, un Peter Pan de pe tărâmul de nicăieri. Ca o veșnică începătoare, am crezut că m-a fulgerat prin umăr, c-am făcut iar ceva groaznic și oribil, cum semenii mei nu fac. Nu dragă, puiuțu, pe care-l pescui tat-su de pe geanta și trenciul meu, s-a auto-spanzurat cu piciorul de-o funie din cauciuc și-a picat ca și cădelnița. Dacă eram mai dolofană nu era problemă, da așa cum sunt l-am compătimit că i-au pârâit cateva oase în umerașii mei. Plângea ca eu la penultima spovadă. Personal, nu mai plâng nici de mă bați, dar dacă-i cădea copil-tu-n cap la Tudor? În sfarsit, trece, tăticu se poartă ca un apostol, deși puștiu lui n-avea ce căuta prin turnul lui Rapunzel la un an si 300 de zile.

Teeeeeo! Secundă s-a smuls, că-l plictisise și victima –care-o fi fost- și băiatul picat din cer.
Iar vin alții doi cu același nume. Să sucomb, nu alta. Mâine mă duc și-i iau legitimație de serviciu de copil. Dacă-l găsesc azi! Tudor într-o mașinuță, călare pe fetița de ciocolată. Tu ț copilul mă-tii, scumpic, hai te rog când te strigă mama, nu înțelegi că tot Vaticanu ăsta-i poveste-n poveste? Părinții fetiței le făceau poze și-i umflau cu pufuleți.

Cumva, după ce și-a mărit volumu al meu de la pufu, apă, pampers, și sonoru – că plecăm din raiul sfintelor scaune, turnuri, cuburi, leagăne și funii (ocupate toate, numai plăcile alea moi erau goale), am scăpat de-acolo c-o nevralgie intercostală și două degete amorțite. Da pruncu era bine și vesel, abia astepta să mergem la Sephora să-mi iau eu ruj.

stație de autobuz

La gradina jay-poneză și-n bipolarul Orient

Intrăm la grădina botanică așa cum se cuvine. În timp ce mama cumpăra bilete iar eu desfășuram căruțu, Tudor cădea cu scaunu portarului între tulipe olandeze. Vesele că nu și-a pus șezlongu între cactuși, ne-am continuat drumul. Dar înainte l-am legat bine-n căruț cu chingile, mai trebuie să pun vreo patru, just in case.
Până la urmă mi se face inima cozonac și-l las pe jos. Nu vrea să mă țină de mână, c-a văzut el căței în zgardă, simte dor de ducă, se învarte, se cațără pe ce-apucă, numai pe-alee nu vrea. Doi frumoși stăteau pe-o bancă, Tudor plonjează pe-un pietroi și trage de el, apoi alunecă-n față, cade-n cap pe iarbă, fuga spre statuia lui Borza. Măi, rădeau ăia de se prăpădeau, acum râdea și mama.

bebe Hapi

 

Parcă eram la semifinalele de la atletism, eu săream peste ficuși și plăcuțe albe – că plante nu mai vedeam- cumva-l prind, caut xanaxu, m-așez pe iarbă să trag o gură de cafea. Dacă-i mix, mix să f… fuck! Gugu mic, ăăăă, mamăăă, e la tine cafeaua? Îi luceau ochii la gugu mic precum lampioanele din Kyoto. Nu-i la mine, cacao cu lapte și paiul e la mine, zice ea. Păi și cafeaua mea era cu pai! Vai!

Ajunge Tudor la grădina japoneză, vin și cei doi crai. Încercam să-l pozez pe copil, ei pe noi, pe-ascuns, dar din 77 de poze, l-am prins în cinci. Nici click nu se-auzea că el era pregătit să sară după rațe. Apoi vede cablurile de irigații. Dușu-dușu! Hop pe ele, la scurmat și aruncat cu pietricele-n oamenii pașnici. Cumva ajungem să ne ținem de mână, că trece Violu (avionu) și se cam teme, eu nu. Dar când plecam noi, zen total la iazul japonez, rațele ori erau moarte sub podul roșu ori au emigrat pe la sere.

Se joacă 45 de secunde lângă un copac, pe lângă o tăbliță pe care scria ceva de Orient, plante tratate cu litiu și capillus veneris sau captivus-veneric, cum am citit eu, că nu mai vedeam bine. Mama era fericită, mânca mango dintr-un borcănel de plastic, eu eram în fază maniacală lângă un lămâi, gata să sar pe Tudor dacă țâșnește spre valea plângerii (un râu frumușel, Styx-ul pentru mine pe moment), care se afla camuflată sub planul nostru oriental.

Jur că eu nu mi-am trăit copilăria de când „îl cunosc” pe Tudor. Nu vreau și n-o să fac blog de parenting, sunt departe de=a fi un model. Dar câte simt că mă învață pruncul ăsta! Tot ce nu am eu: răbdare, ia vezi mami cum e fără ea, îți place să te duc la limite? nebunie – ia vezi mami cum e să-ți trăiești viața fără să te scuzi la fiecare pas, nu vezi că n-am rănit pe nimeni? – ia vezi cum e cacaua cu lapte că n-ai băut demult… joacă-te mami, nu vezi că nu plâng niciodată atunci când cad? Tu de ce te smiorcăi mereu și nici măcar n-ai căzut?

gradina botanica cluj

4 thoughts on “Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

  • March 17, 2019 at 10:33 pm
    Permalink

    Eu zic ca ne trăim Copilăria alături de ei, explorăm zi de zi, învățăm sau reînvățăm sa ne jucam, sa inventam, sa fum mai buni pentru ei și pentru noi… sunt minunati!

    Reply
    • April 9, 2019 at 9:32 pm
      Permalink

      Lilly, tu mai ai blog? :))

      Reply
  • March 21, 2019 at 4:37 pm
    Permalink

    Eu zic ca tu esti minunata, Hapi!

    Reply
    • April 9, 2019 at 9:33 pm
      Permalink

      Mulțumesc, ești drăguță. Oarecum mă descarc prin scris, nu e un jurnal, sunt ca un stâlp prea plin de electricitate

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *