Unde ne sunt croitoresele grozave, coafezele bune și cizmarii pricepuți? Cine ne mai repară televizorul?

framintare aluat Merg destul de frecvent pe lângă niște chioșcuri lipite între ele. Unele din sticlă mată, veche, groasă și spartă pe-alocuri, altele cu uși termopan, uși ce par a fi uitate de prin 90, de la înființare, cu folie pe ele. Mai e și Panemar tot acolo – ciudat că-n mod normal brandul pare atent și dichisit, cu locațiile îngrijite – au un chioșc amărât și murdar pe dinafară. Apoi văd coaforul de sub bloc și câteva anunțuri: Reparații. Reparații telecomenzi, televizoare, mașini de spălat. Scris cu litere din acelea care precedă vârsta abecedarului și-mi amintesc de copilărie. M-apucă nostalgia tinereții observând combinația lucrului de mântuială de dinafară, disproporțiile. Nu c-ar fi singura porțiune de acest fel din cartier, dar mă fascinează oarecum câteva ateliere de reparații.

Cum telecomanda și-a revenit singură, după ce-am scăpat dulapul pe ea când am mutat mobila, n-am ce să repar.

Televizorul, nu-l mai stimulează nici Lia Olga când apare cu decolteu, tot purici tot colorat chicios, deh, pân-oi avea casa mea nu investesc.

Mi-amintesc cum râdeam noi, deșteptele de la Liceul Teoretic de-ăștia de la profesională.

Ni se lipise ca brusturele-ntre bretele ideea că profesională e-un soi de cort cu tăntălăi veniți de la țară, incapabili să buchisească tabla înmulțirii și că asta e ceva de rău augur. Când ne-amenințau părinții pe sub mustăți cu profesionala, ceream subtil să ne sacrifice pe malul Someșului.

Cofetăriile -cele mai bune prăjituri
Se sparge și lanțul concepțiilor proaste dacă lași mintea deschisă. Cum, necum, am descoperit cele mai bune prăjituri din oraș. La Profesională, cei care terminau cofetar-patiser, făceau obligatoriu practică la cofetăria școlii câteva luni. Și s-au pus într-o zi tinerii și profesorii pe-aranjat, au tocmit niște zilieri care-au montat băncuțe, mese, frigidere, fetele au șters geamurile și vitrinele și le-au împodobit. Oaw!
Cele mai bune savarine și indiene le mâncam acolo, la jumatate de preț față de singura cofetărie-cafenea din oraș, cu prăjituri vechi și lingurițe destul de unsuroase. Dar n-am știut asta până n-am dat de cofetăria școlii profesionale. Era curat și aerisit, nu se fuma,  luceau tacâmurile, primeam șervețele iar elevii de vârsta noastră ne vorbeau ca unor oameni maturi! Adică nu erau golani și săraci cu duhul și nespălați, cum vorbeam și cum credeam noi despre ei, nu erau proști, că prostul n-ar fi știut să ne trateze cu așa bună-cuviință! Că pe-atunci cunoșteam numai diferența prost-deștept, Caracterul era un cuvânt dintr-o limbă străină.
Fruco, muzică în surdină, localul preferat.

Până  a murit profesorul de la clasa care a avut ideea cu mica afacere-practică – din care mai luau și copiii un bacșis. Și s-a închis cofetăria.

Croitorese -doar pentru mirese
Dai un ochi pe internet și observi cu ușurință că nu mai există Croitorese cum nu mai există bărbați care să poarte butoniere când tastează pe aifoane în metrou. În metrou sunt corporatiști, bugetari, pensionați anticipat (ăștia-s veseli și-au un rucsac), pensionați de viață (acrii, indispuși sau nepăsători). Iar pe internet sunt gagici care fac hote0cutur sau design vestimentar. Adică, dacă mergi să-ți strâmteze fusta ele-ți explică de ce e necesar să mute cusătura de la spate în dreapta, jos. Sau de ce-ar trebui să-nceapă cercurile concentrice dedesubtul rochiei, în spirală, mai jos de coapsă. Ceea ce e foarte greu de realizat și în felul acesta pricepi de-ndată că jumatate de salariu e-un mizilic, pentru avans.

Doamne, mi-e dor de meseriași! Îmi pare rău că n-am învățat și eu o îndeletnicire de-asta. Să cos curele și genți ca Părintele acela drăguțel – poate le-aș vinde și eu cu o mie de euro, poate s-ar duce cu adevărat depresia de la o spovadă la alta. Să țes costume populare, zadii, să fac cipcă în loc de sex. Să croșetez adevărate cardigane pentru miniprix. Să bat cuie-n talpă, să dau cu lac mobila (mereu nimeresc peretele). Să gătesc, să particip la cuțite cu șefii, nerv am.

Unde-s meseriile de-altădată? Vouă nu vă lipsesc? Unde vă raiați combinezonul, unde mai coaseți un nasture și mai ales, la cine să te mai duci acum să-ți potrivească fermoarul? 🙁

Acum toți sunt taximetriști, portari, fata de la casă, fata de la masaj, băiatul de la shaormeria turcalețului.

8 thoughts on “Unde ne sunt croitoresele grozave, coafezele bune și cizmarii pricepuți? Cine ne mai repară televizorul?

  • December 31, 2017 at 12:08 am
    Permalink

    Haha! Bună întrebare! Vorba lui Rebenciuc intr-o piesa de teatru:”acum toți sunt licențiați,mă tem că în curând nu o sa mai aibe cine sa duca gunoiul”. As spune mai degrabă că toți sunt sau vor sa fie/aibe toate acele meserii cu denumiri pompoase in romgleza prin corporații. Nimeni nu mai apreciază aceste meserii,din păcate.

    Reply
    • December 31, 2017 at 7:04 pm
      Permalink

      Offf da, noi am simtit cel mai acut lipsa profesionistilor cand ne-am construit casa, acum 5 ani; e foarte greu sa gasesti un zugrav, un faiantar, un parchetar… toti spun ca se pricep la toate, dar prefera mai degraba sa stea acasa pe zero, decat sa vina la tine, pe o plata decenta (cand unul iti cere pe varuitul peretilor perfect finisati un pret mai mare decat castigi tu ca senior in IT, il trimiti la plimbare si ii varuiesti tu). Aproape dupa fiecare “mester” a trebuit sa reparam sau sa aducem pe altul sa repare…
      Croitorese si cizmari am mai gasit, dar in varsta… chiar ma gandeam ce-o sa se intample dupa ce se pensioneaza ei… Am ajuns o societate de consum, doar cumparam si aruncam, nu mai stim sa reparam, sa ajustam…
      Eu una mi-am cumparat o masina de cusut buna si-mi mai cos singura acasa lucruri simple (mai fac lenjerii, draperii, fete de perna, scurtez fuste, pantaloni, stramtez lucruri care mi-au ramas mari, ca am slabit…). Ma scuteste de ceva timp si bani. Apelez rar la croitorese, doar pentru lucruri mai complexe.

      Reply
      • January 12, 2018 at 10:27 am
        Permalink

        Mi se pare grozav să știi să coși și să tivești! Plus că probabil e relaxant. Unii găsesc si o pasiune în asemenea indeletniciri. Deci mai poti face niste bani

        Reply
    • January 12, 2018 at 10:30 am
      Permalink

      Poate că mai sunt destui care le apreciem, până și mica discuție cu cel care-mi repară un lănțișor vechi o savurez.
      Dar capitalismul ne-a învățat o competitivitate stricată (Romania nu era pregatita) în care munca fizică e oarecum rușinoasă.

      Reply
  • January 1, 2018 at 11:57 am
    Permalink

    De cand am luat casa la tara am facut personal urmatoarele: cosit cu motocoasa, baituit si lacuit lemn, dupa ce l-am ‘slefuit’ cu o scula de-a lu’ sotu’. Am salvat nste grinzi groase de stejar, mobilier simplu (mese, scaune), usa. Am pus faianta, am gleuit si zugravit. La cusut ma descurc OK, acum fac bijuterii handmade, ca ma plictisesc. Zic gagicile din trupa mea ca is senzationale. Deci se poate 😀

    Reply
    • January 12, 2018 at 10:26 am
      Permalink

      Le-am văzut, bravo ție!
      Nu am citit prea multe la tine despre sederea la țară dar aș vrea. Bănuiesc c-ar fi trebuit să caut în urma.

      Reply
  • January 7, 2018 at 6:12 pm
    Permalink

    La multi ani! Cel mai greu este cu cizmarii si cu cei care lucreaza pielea. De la noi au disparut o groaza. Dar societatea de consum ne invata ca lucrurile nu se repara, se doneaza sau se arunca sau se recicleaza. Deh, capitalismul salbatic! Norocul meu a fost ca mi-a placut sa incerc de toate, asa ca mi-am cam facut eu ce-am vrut. Nu m-am bagat la flecuri si la schimbat robineti, in rest…

    Reply
    • January 12, 2018 at 10:24 am
      Permalink

      Mai am încă lucruri la care nu aș renunța. Nu știu dacă-mi pot numi niște blugi vechi sau cizme @cu valoare sentimentală. Însă nu pun mâna pe ei să-i arunc, sa-i reciclez, să-i dau. Mai bine donez lucruri noi cateodata.
      De prăjituri, nu mai spun. Foarte puține doamne mai fac acele prajituri cu adevarat de casa. Fara coloranți și foi cumpărate.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *