Teoria relativitatii in dragoste

Pe la 18 ani m-a inselat/parasit/desconsiderat/ primul Aproape Barbat din viata mea. In timp ce ascultam „Cate nopti am plaaaaans“ suflandu-mi mucii-n cateva batiste (la 18 ani te doare in bascheti de subcultura si povesti de-astea), mama stergea bibelourile de praf si-mi spunea: „o sa iti treaca“.

Mi se parea mai probabil sa-mi treaca culoarea capruie a ochilor decat ceaunul de suferinta in care ma zbateam .

Ce desteapta era mama si ce proasta eram eu………Prima dezamagire doare atat de tare incat trebuie sa fii pe jumatate oligofrena ca sa iti pui comportamentul aberant „indragostita de baieti rai“ pe repeat.

Dragostea“ a trecut cateva luni mai tarziu, odata cu varicela pe care-o servisem la un chef la care m-am pupat cu baiatul blond plin de cosuri (aka chicken pox)

In urma cu ceva timp i-am spus unui tanar de 19 ani care suferea cronic dupa o aristocrata ce dorea sex dar nu si casatorie……..ca o sa ii treaca suferinta ce i s-a incorsetat recent la miocard.Cand a auzit asta, toate tecile de mielina i s-au rasculat in sistemul nevos si m-a intrebat ce vreau sa zic…..Ca ii va trece si dragostea?

Da, am zis eu , puscand un gummy-balon.

Baiatul s-a suparat pe mine si a zis ca-s superficiala m-a clasat pe acelasi raft cu Milady de Winter, perfida acolita a lui Rochefort .

De data asta nu mai eram eu cea cu mucii in batista dar ma simteam superioara labartandu-ma in voie pe teoria relativitatii in dragoste pe care o cunosteam foarte bine

Am cunoscut femei care au declara pe rand ca se simt implinite in bratele unui barbat, apoi ca le implineste copilul si ca pentru el traiesc. Altele s-au simtit implinite cu un servici bun si bani in buzunar, au cazut in depresie cand s-au „dezindragostit“ (proces perfect normal, dar pe care putini il accepta, e modern sa dai vina pe aparitia unor bulbuci in capul partenerului si invers, a partenerei) si-au urat pe rand coafeza, prietena cea mai buna , si catelul a carei blana ramanea neagra in ciuda trecerii prin anotimpuri.

Ce e de fapt implinirea si unde o gasim? In dragostea lumeasca, in munca, in partener, in prieteni? Si atunci ce ne facem cand ramanem singuri…..cu noi insine?

(postarea mi-a incoltit in minte si in draft dupa ce am vazut trailerul la filmul Hinter dem Horizont, film pe care mi l-a recomandat o prietena 🙂 )

26 thoughts on “Teoria relativitatii in dragoste

  • April 19, 2011 at 10:22 am
    Permalink

    cred ca ne implinim prin altii … Mda, cam trist in situatia in care raminem cu noi insine. De aia trebuie sa avem grija cum ne … implinim! Prin cine si prin ce …

    Reply
  • April 19, 2011 at 10:32 am
    Permalink

    Nu exista o reteta pentru toata lumea. Fiecare din noi gasim fericirea in alte lucruri iar acele lucruri se pot schimba chiar si de la o zi la alta. E important sa ne bucuram si de lucruri marunte, sa incercam sa fim fericiti.

    Apropo de dragostea adolescentina…cred ca fiecare din noi am fost extrem de melodramatici pe atunci. Si eu plangeam, sufeream, credeam ca mor fara iubitul meu. 🙂

    Reply
    • April 19, 2011 at 12:37 pm
      Permalink

      Da, Mihaela e ciudata durerea aia despre care ai impresia ca nu o sa treaca niciodata si esti indignat cand cineva iti spun “pai nu o sa mai simti la fel, mai tarziu”. Natura e atat de inteligenta………..!

      Reply
  • April 19, 2011 at 10:55 am
    Permalink

    Implinirea o gasim doar in noi insine, cel putin eu asa cred.

    Reply
  • April 19, 2011 at 10:58 am
    Permalink

    Ce este implinirea? Implinirea semnifica atingerea unui obiectiv, tel, etapa, statut, s.a.m.d.
    Asadar, in functie de obiectivele pe care ti le propui: o cariera buna, o familie, un copil, o aventura, etc, poti atinge sau nu implinirea. Si poti fi fericit sau nu! Eu cred ca mai dezamagitor este stresul post-implinire, golul care te cuprinde cind realizezi ca ai terminat implinirea si nu stii ce sa faci in continuare. Desi, frumos ar fi sa te bucuri pentru restul vietii de implinirea atinsa.

    Reply
    • April 19, 2011 at 12:35 pm
      Permalink

      Stresul post implinire…..nu m-am gandit la asta pana acum………Speram de fapt ca nu exista dar din pacate e aproape palpabil….am vazut la altii

      Reply
  • April 19, 2011 at 12:22 pm
    Permalink

    Implinirea e sinonimul fericirii. Sunt la fel de greu de obtinut si la fel de efemere.

    Reply
    • April 19, 2011 at 12:34 pm
      Permalink

      Ma bucur sa te revad. Mi-e teama ca ai dreptate. Nu am putea sa fim cateodata impliniti, alteori fericiti?? 🙂

      Reply
      • April 19, 2011 at 2:09 pm
        Permalink

        Ma bucur ca te bucuri ca me revezi.
        Poate am exagerat un pic. Implinirea nu e chiar sinonima cu fericirea, cel putin nu intotdeauna. Uite, la mine se poate sa traiesc aceste doua sentimente si pe rand. In cazul meu implinirea este definita de confortul financiar, dar care sa serveasca neaparat la atingerea ei.
        Am si un exemplu concret: ma simt implinit cand privesc cerul albastru peticit cu nori albi, varfurile de brad strapungand abisul infinit, cand aud murmurul unui izvor si vocile indepartate ale amicilor mei. Iar cand reusesc sa ma misc si imi dau seama ca nu mi-am rupt nici un os din cazatura cu motocicleta, atunci ma simt fericit, desi implinirea dispare la vederea echipamentului sfasiat si a motocicletei indoite.
        Iar cand nu sunt implinit sau fericit, lucrez la asta.
        … In ultima vreme lucrez cam mult….

        Reply
      • April 19, 2011 at 6:00 pm
        Permalink

        Nu-mi spune ca nu esti implinit cand iti privesti motocicleta (chiar asa murdara) si chiar fericit cand zbori pe ea, numai tu si vantul…….si eventual radarul politiei…….

        Reply
  • April 19, 2011 at 1:10 pm
    Permalink

    Postarea asta îmi amintește de faptul cum lumea nu înțelege oamenii care deși au familie, copii, persoană iubită, slujbă bună, nu se simt împliniți.

    Oamenii rar știu ce îi face împliniți. Fac lucruri pentru că așa e normal, așa face lumea, pentru că alții sunt împliniți așa… dar nu se chinuie cu adevărat să facă un proces de introspecție adânc care să le arată ce îi împlinește.

    Legat de ultima frază… aș zice că întâi ar trebui să fim împliniți cu noi înșine și apoi să căutăm împlinirea în altă parte. Când noi nu ne suntem suficienți în sine, orice bărbat sau femeie minunată am avea, orice slujbă de vis, orice copil minunat, undeva totul se crapă…

    Ce ne face împliniți? Să răspundem fiecare pentru noi, e cel mai bine.
    Pe unii îi împlinesc un copil, pe alții nu. Pe unii îi împlinește o slujbă, pe alții nu.

    Reply
    • April 19, 2011 at 2:24 pm
      Permalink

      Cei care nu sunt intelesi – nu ar trebui neaparat sa le pese decat in masura in care li se ofera ajutor. In cazul asta ghidare spre acoperirea nevoilor care nu sunt implinite.
      Uneori e vorba de chimismul din creier si atunci chiar nu ai ce sa faci….trebuie sa lupti periodic pentru doza de fericire ca unul dependent care lupta sa isi obtina drogul 🙁

      Reply
  • April 19, 2011 at 8:48 pm
    Permalink

    Implinirea adevarata este in noi, insa trebuie sa o gasim. Pentru asta cred ca trebuie sa ne maturizam suficient, sa devenim constienti de noi insine, dar si independenti emotional. Sa ne descoperim, sa stam de vorba cu noi, sa ne cautam mai intai visele si apoi sa invatam sa ni le implinim. Nu stiu insa daca toti putem face asta, sunt atat de multe elemente care au contribuit la formarea noastra!

    Reply
  • April 19, 2011 at 9:23 pm
    Permalink

    Ce este implinirea? Un om poate fi implinit cand:
    iubeste si invata etapele iubirii si le mai si intelege,
    cand se iubeste pe sine.
    cand este impacat cu alegerile pe care le face si are constiinta curata- astfel ca poate dormi linistit noaptea;
    cand nu iubeste banii
    cand are/face un copil
    cand isi urmeza visurile si nu renunta la ele odata cu maturizarea
    cand iubeste natura (adica to ceea ce este simplu, frumos, si gratuit: ex ploaia, verdele crud al frunzelor/ierbii)
    cand il iubeste pe Dumnezeu
    cand este OM

    Reply
    • April 20, 2011 at 9:14 am
      Permalink

      Raphaelly, cand face un copil…te referi la procesul mecanic prin care mai apoi , celulele….stii tu 😀
      Unii oameni nu au copii.Crezi ca sunt mai putini impliniti? (nu pun intrebarea pentru ca ma regasesc in situatie, sunt inca tanara, doamna 😀 )

      Cand nu iubeste banii….Hm, in sensul de pasiune pentru ei? Uite, eu recunosc ca iubesc banii, imi iubesc fondul de ten si chiar si pantofii. dar sunt tocmai lucrurile pe care nu le-as lua cu mine pe insula pustie….paradox 🙂

      Reply
  • April 20, 2011 at 6:23 pm
    Permalink

    un om se simte implinit si cand are loc procesul mecanic 🙂 normal. (asta in cazul in care se potrivesc etc etc etc). ma refeream mai mult la a avea un copil. copii sunt foarte frumosi, sunt o minune. probabil un om care nu are copii sa lase in urma paraseste aceasta lume cu parere de rau .

    cand nu iubeste banii in sensul de a face compromisuri numai pentru a obtine bani, sau de a iubi banii mai presus de oameni, astfel incat, sa spunem, fratele tau iti cere niste bani cu imprumut o suma mai mare ce-i drept, si tu sa nu-i dai (chiar si daca este posibil si probabil sa nu-i mai vezi)
    sau in sensul oamenilor care isi neglijeaza familia, copii, in favoarea jobului aducator de bani (sa muncesti pana la 8-9 seara), eventual si in cele din rma si sanatatea. pentru niste bani pe care oricum nu va mai avea placerea sa-i cheltuiasca. 😉

    Reply
    • April 20, 2011 at 8:42 pm
      Permalink

      Da, ai dreptate tu, dar unele lucruri nu le putem controla decat cu mare dificultate si numai intr-o anumita masura…..daca faci copii (depinde cand si cu cine, daca au un tata care da cu fundu in gardu vecinelor, s-a dus implinirea….numai de la cereale si umplut ghiozdane nu te poti implini) , daca iubesti banii mai mult ca altii, daca ai un job care cere multa energie si multe ore in detrimentul familiei
      Pana la urma eu cred ca implinirea tine in afara de reactia chimica din creier – de alegerile pe care le facem si de felul in care operam cu liberul arbitru

      Reply
  • April 21, 2011 at 2:00 pm
    Permalink

    Eu ma gandesc la problema implinirii omului muritor, cam asa. Am sa iau cazul primului om, Adam. Cu toate ca avea totul:impacare cu sine[era fiu al lui Dumnezeu], frumusete[nu imi pot inchipui ca Dumnezeu ar crea ceva urat], stapanire asupra intregului regn animal[caror animale le-a pus nume dupa voia lui] si vegetal, viata fara amenintarea batranetii si a mortii. Totusi, era neimplinit, ii lipsea ceva. Abia dupa ce Dumnezeu i-a dat-o pe Eva, omul nostru a devenit implinit. Cred ca la asta se refera si astazi lumea cand vorbeste despre “jumatatea mea”. Cat timp omul este doar o jumatate, nu e “implinit”.Pentru ca doar 1/2+1/2 da un intreg.
    Celelalte asa zise mijloace de implinire:copii, bani, joburi,prieteni, blablabla sunt doar aparente impliniri. In special banii: Never trust in papers!Am vazut multe cazuri de perechi atat fara copii, cat si fara bani.Si totusi fericiti. Totusi, marea si adevarata pierdere a fost atunci cand jumatatea din el nu mai era… 🙁

    Toate astea de mai sus, cu o conditie:fiecare dintre cele doua jumatati, sa aiba ca jumatate pe Dumnezeu.Cred ca Dumnezeu e cel mai bun liant in cazul unor piese jumatati. 🙂

    Reply
    • April 21, 2011 at 3:57 pm
      Permalink

      Foarte frumos spus, Dude,multumesc pentru comentariul tau.
      Totusi, initial m-am speriat, mi-am si imaginat ca adevarata fericire in viata a unui barbat, e musai o femeie……….lucru care ar fi valabil eventual si la homosexuali 🙂

      Reply
  • April 21, 2011 at 5:34 pm
    Permalink

    Am auzit odata undeva zicala asta ” Happiness is a journey not a destination. ” E auto-explicatorie, cred. 🙂

    Reply
  • April 21, 2011 at 5:40 pm
    Permalink

    Cine aspira si alearga dupa fericire sau implinire in speranta ca le va gasi si gata, odata gasite ii vor ramane alaturi, alearga dupa miraje. Fericirea si implinirea se gasesc in momente in timp, clipe traite, ganduri si sentimente de pe parcursul calatoriei care se numeste viata. Cateodata apar, apoi dispar, apar din nou si tot asa. Nimeni pe lumea asta nu se poate declara 100 % fericit si implinit tot timpul, ca atare aceste doua notiuni nu sunt ceva ce pot fi ” achizitionate” tocmai datorita “naturii” lor nestatornice.

    Reply
    • April 21, 2011 at 5:51 pm
      Permalink

      Cu totii alergam oarecum dupa ele . Si eu am auzit de multe ori expresia: “daca as avea aia as fi cea mai fericita”. Sau “daca as reusi sa ma mut de aici as fi fericita” “Daca m-as desparti de X as fi calma si linistita”
      Ei bine, am fost in preajma persoanelor respective si dupa ce “au reusit” X sau Y ghidusenie si ghici ce………se purtau ca si cum au uitat mareata exclamare conform careia exact ce aveau acum le-ar fi stat in calea fericirii…
      Conditionalul “Daca as avea” transformat in prezent, pers 1, nu le mai multumea!

      Reply
  • April 21, 2011 at 8:49 pm
    Permalink

    Pai tocmai de aia am zis ca fericirea nu e ceva ce poti obtine decat in doze pe ici si colo, unele mai mari sau mai mici. Nu este o linie de sosire finala. Normal ca alergam dupa ele dar nu am auzit pe nimeni pana acum sa zica (,) ca ” le-a prins de un picior pe amandoua, le-a legat cu lantul de calorifer ” si din acel moment va fi satisfacut pentru tot restul vietii. Natura omului e schimbatoare din multe puncte de vedere. Ce te face fericit azi poate sa te faca trist sau sa te distruga maine. Daca am invatat ceva pana acum in viata este ca fericirea nu poate fi definita si nu este niciodata pe termen nelimitat. De aia si cred ca este mai degraba ceva compus din momente in timp, din clipe adunate pe parcursul unei vieti, nu in intreg care s-ar putea obtine tot prin anumite mijloace sau actiuni.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *