Teoretic m-ai înmormântat Facebook dar la autopsie merg eu

Sunt Hapi River (aveam de gând să nu mă mai dau o tură dar eu scriu, cu asta mă ocup, sunt mică încă și văd că alții m-ar înjunghia deja, bine mă, da-mi place din față, așteptați să cresc!)

facebook

Nu pot să revin cu numele real pentru politica voastră, mai bine fără voi deocamdată, Facebook. Hapi Riverwoman e o fată frumoasă și aproape normală care s-a născut în Germania cu 5 ani în urmă. Și când s-a ridicat de pe scaunul ergonomic, după primul articol, s-a uitat în oglinda și-a spus: Doamne, ce mi s-a pătrățit curul de la atâta stat la birou și-n mașină! Tre să fac ceva. A ieșit repede pe scări, a făcut câteva întinderi și-a vopsit o trântă până într-un colț în care plantase văru-so lămâi. În casă, da. I s-a bombat fundul 6 zile ca la manelista aia de si-a pus silicon în buci.

Și nu și-a scos niciodată pașaportul sau I.Dul să vadă cine ar spune cu adevărat Statul că e. Taică-su era beat când s-a născut aia din buletin dar tot i-a pus un nume frumos, c-altfel lăuză cum era, îi scula mami maternitatea în cap. Așadar pe Hapi o interesa un detaliu mic, câteva bloguri, niște oameni din online, lasagna, îi plăceau copiii mici făcuți de alții și ce mai găsea ea prin frigider de-ale gurii… când lipseau ultimele elemente amintite.

Îmi va fi dor de voi, nu știu încă felul în care voi reveni online pe Facebook, ați înțeles, după 3-4 ani, numele meu a devenit fără autenticitate.

Buletinul îmi trebuie că eu tot fac boacăne, tre să-l prezint altora.

Dar știu că dacă am existat și-am crescut dinainte de-a-mi face o rețea de oameni frumoși (și) acolo, mă veți găsi aici, mă veți sherui de aici.

Alina Anghel, Federova, Raluca, L.,Mihaela, Cami PSI, Adela Sirghie, Max și restul care vreți… vă rog dați un share, nu, nu v-am șters din listă, lista m-a șters pe mine. Aș vrea să știe și cei care m-au întrebat și vor întreba pe mail, de asta vă rog să dați share. Mă reorganizez, asta fac.

Florșicape Campie, Ciocolată cu Menta, nu știu dacă treceți pe aici dar să știți că mă tot întreb de ce până acum numele meu a fost… ok? Știu că pe voi v-a faultat FB de câteva ori. Și sincer, dimineață m-am gândit la teoria conspirației, măi, m-or fi raportat vreo 20 dar nu mai am chef și putere să gândesc așa. Probabil acum m-au detectat motoarele lor de filtrarea (baga-mi-aș……) 🙂 Da, e clar că sunt supărată, am pierdut postări, share-uri faine, oameni cu care interacționam doar acolo, prezentări pe care le făceam acolo… Dar am mai spus: dacă Hapi a existat înainte să se înscrie pe FB, cu atât mai mult îmi dau avânt și vă scriu din toate, aici pe blog mă găsiti mereu.

Simona Catrina Roman, Doru, Alice și… ok, hai că sună a pomana mortului (noi facem glume, da? facem oamenii să râdă și îi mai enervăm) să ne citim cu drag și să ne revedem curând.

Iar la final, ia uite, m-a amuzat excesul de zel. Nu de alta dar am văzut niște conturi, poze și comentarii în toți anii ăștia… Noh, politica mă futu 🙂

Isis cont sters

V-am pupăcit. Asta era singura idee: nu v-am blocat, nu am plecat, am fost dată afară și de aceea nu mai exist pe FB 🙂  (L.E și oaww, m-ați flatat cei care ați observat atât de repede c-am dispărut, mulțumesc, sunt bine, hai că aștept pe cineva să mă lege cu cătușele de calorifer. Sau să mă tranșeze pe viu, chestii de-astea soft. V-am spus că nu mă mai miră nimic.)

fb2

L.L E Mulțumesc Sergiu.

24 thoughts on “Teoretic m-ai înmormântat Facebook dar la autopsie merg eu

  • June 10, 2016 at 5:18 pm
    Permalink

    Sa stii ca si eu m-am gandit ca te-au raportat mai multi, ca deh, oamenii sunt deranjati de ceea ce nu inteleg. Pe de alta parte, s-o fi apucat fb-ul sa faca un pic de curatenie si ii ia la rand … Eu stiu ca esti aici, o sa ma asigur ca stiu si altii. Pups!

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:33 pm
      Permalink

      Pup. Revin greu cu comentariile dar tot revin.
      O coțohârlă stricată și-a pus echipa la lucru, io-s lumea ei amu.
      Eh, atâta bai, vă am pe voi și blogul 🙂

      Reply
  • June 10, 2016 at 6:14 pm
    Permalink

    Ai gresit din neatentie parola cand te-ai logat in cont? Altfel, da, cred ca a fost profilul raportat, iar daca e asa, karma o sa-i gaseasca repede, stai fara grija.

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:34 pm
      Permalink

      Karma o mușcă de fund în fiecare zi cred.
      M-am enervat pe moment. Dar până la urmă Hapi e blogul, nu un cont FB 🙂

      Reply
  • June 10, 2016 at 8:01 pm
    Permalink

    Ciudat, acum vad si eu…dar contul blogului exista in continuare. Nu cred ca numele e de vina, sunt altele mai ciudate pe fb.

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:37 pm
      Permalink

      Pagina adică.
      Le-am spus s-o șteargă pur și simplu cu followersi cu tot (mail, explicațiuni la feisbuci). Idioți mari. Am pagină și profil pe același mail și tu injineru lu cracă ștergi numai profilul. Păi și cu ce să intru, pica-i-ar castravetele ăluia 😛

      Reply
  • June 10, 2016 at 10:42 pm
    Permalink

    am mai avut in trecut probleme cu raportari de la oameni ”bunevoitori” care sunt deranjati de viata altora. Eu zic sa-ti faci instagram, acolo imi place cel mai mult si acolo poti sa scrii orice. Te astept

    Reply
    • June 10, 2016 at 11:31 pm
      Permalink

      Deci până la urmă credeți ca asta a fost…
      Well, să le dea Domnu toate cele bune pentru fiecare click corect 🙂

      Merci Stella, mă uit, studiez, e bine că am timp să meditez 🙂

      Reply
  • June 11, 2016 at 4:34 pm
    Permalink

    Si eu la un moment dat cand inca aveam Facebook, am decis sa schimb numele la profil si daca iti amintesti bine Hapi, am pus Dia Rina. Nu e numele real ci bucati din ambele nume mici. Ala de familie lipseste total. Poti pune orice nume pe Facebook atat timp cat suna real. Probabil ca Hapi si River combinate nu le suna alora real, cine stie.
    Cand jucam Farmville acum 1000 de ani 🙂 aveam un al doilea cont deschis, special pentru joc, ca sa nu fie necesar sa adaug toti “vecinii” straini in lista de pe contul meu original. Pe cel de al doilea am pus numele Catherine Shaw.
    Problema ta, ori nu are legatura cu numele, ori Hapi River le suna a ceva inventat.

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:41 pm
      Permalink

      Clau, nu știu dacă ai citit, le-au blocat pe câteva că le chema ISIS. Mă rog.
      Tu știi de ce era important FBul pentru mine. Că postam fix foaie verde stâlp dar aduceam folowersii pe blog, lumea nu are timp să se plimbe pe bloguri și după câțiva ani îți piere cheful.
      Acu, eu dacă am trecut de stadiul de hobby tot încerc să mă întind.
      Bine că Dumnezeu nu le sună inventat :)) Să fim serioși, tu știi ce nume sunt.
      Eh, am revenit, ai putea să vii și tu înapoi. Da, e cam nașpa așazisa lor politică. M-aș/// pe el FB dacă nu aș avea blogul.

      Reply
  • June 11, 2016 at 4:57 pm
    Permalink

    Lumea e plină de căcăcioşi, scuzaţi-mi franceza… susţin şi ce a spus fashiondoctor cu crearea unui cont instagram 🙂 Te îmbrăţisez cu drag!

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:42 pm
      Permalink

      Acum mă obișnuiesc cu Instagram :))
      Hug

      Reply
  • June 11, 2016 at 5:30 pm
    Permalink

    Cred ca va fi greu contul de recuperat. Mihai a fost in situatia ta și nu a avut niciun pseudonim. Pana nu s-a prezentat cu copia de pe un act, nu i l-au redeschis. Singurul lucru bun, atunci, a fost ca i s-a dublat numarul de prieteni, nervoși ca i-au taiat aripile omului meu. Ba, mai stiu unul, asa am descoperit ca avea permisul de conducere expirat. Imi pare rau, Hapi! Hai ca distribui pe seara, cand e lumea activa.

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:43 pm
      Permalink

      Nu-l mai recuperez. Da nu pricep frate de ce-au lăsat pagina dacă ei văd clar că e pe același mail. Pulenbergi :))

      Reply
  • June 11, 2016 at 9:02 pm
    Permalink

    Hapi draga, uite ce bine ca mai ai blogul, te putem gasi aici pana se lamuresc lucrurile cu FB.
    Mi-e greu sa inteleg, n-are nicio logica, treaba cu raportarea contului tau. Dar nu exclud varianta asta.
    Tu sa fii bine, cica atunci cand sunt interesati unii de altii, oamenii se gasesc ei cumva 🙂

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:44 pm
      Permalink

      Așa e draga mea, oamenii se găsesc…
      Te îmbrățișez

      Reply
  • June 11, 2016 at 10:15 pm
    Permalink

    E asa cum zice Lotusu’: cand le pasa cu adevarat, oamenii se cauta si se gasesc. Dar cum ramane cu “I’ts free and will allways….” bla, bla, bla? Se refera doar la bani? Eu credeam ca si la libertatea de a alege cat din tine vrei sa imparti cu ceilalti.

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:45 pm
      Permalink

      Comentariul ăsta m-a atins cel mai tare. Absolut corect. Și bănuiesc că nu-i voie să le spui că-s comuniști împuțiți.
      Păi când l-au deschis, numa miere și lapte era Zukencela cu echipa, cât să înece Hi5 și ce mai era.

      Reply
  • June 12, 2016 at 12:30 pm
    Permalink

    sigur ca raportari au fost…sau..mai grav…cineva a spart contul…nu-i nimic, inseamna ca faci valuri, nu te mahni!

    Reply
    • June 30, 2016 at 10:46 pm
      Permalink

      Fac, fac, că înot bine :))

      Reply
  • June 12, 2016 at 8:30 pm
    Permalink

    Daca profilul care ti s a sters este profilul tau personal, si nu reprezenta pagina de blog ori o alta afacere, atunci ai scris acest dragut articol absolut degeaba. Citeste si informeaza te. Facebook cere foarte clar utilizarea numelui pe care il folosesti in viata reala. Oameni prosti care se cred destepti sau oameni destepti care se cred prosti, nu face nici o diferenta. Daca nu te cheama hapi habibi bye bye pagina. Poti oricand sa te reintorci si sa iti faci o pagina cu numele tau real.

    Parerea mea de 50 de centi

    Reply
    • June 12, 2016 at 9:03 pm
      Permalink

      Sunt eu o drăguță azi.
      Hai, pa.
      Nu face nicio diferență să plângi după aia pe blog, probabil chiar acum i-o suge altuia 😉 Habibi

      Oups. Până la urmă nu-s așa drăguță. Măi șmechere, știam politica FB. Hai că nu-ți fac trafic acu.

      Reply
    • June 30, 2016 at 10:47 pm
      Permalink

      Tu mai scrii Elly?
      Miss u

      Reply

Leave a Reply to lotusull Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *