De ce “pe vremea noastră” era magic Crăciunul

felinare si femeiePentru că oamenii își vorbeau cu adevărat

se spune că știi c-ai îmbătrânit când începi să folosești expresia asta. Ei, și? Pentru oamenii care te iubesc vei fi același TU. Față de ceilalți e preferabilă retragerea.

Înainte cu două-trei săptămâni, se făceau deja listele-n familii. Pe nașii cutare îi invităm cu cuscrii că și lu Ionică și lu Reta le place vinul adus de la țară, pe Aneta o chemăm o data cu unchiu din Târgoviște, că poate până atunci termină și ea cu divorțu. Stop listă. Oripilare.

Mătușa Aneta divorța acum la venerabila și varicoasa vârstă de 45 de ani? Mama făcea listele, se consulta cu tata, puneau zile și perechi în functie de feluri preferate, simandicoșenii, simpatii ascunse și-n funcție de vizitele pe care le onoram neapărat și noi. Când se vorbea de-o minune de trei zile, ce-l implica pe unul sau de altul din familia pe atunci reală, strecura cineva o glumă dar nu răutăți.
Eu, când auzeam că “aia are 45 si divorțează” mă întrebam cine-o s-o îngroape dacă rămâne singură. Mi se părea nescris în stele să ai atâția ani și să îndrăznești să te desparți de nașu Chelaru, de vișinata lui și de cele 4 amante.
Că eu mă credeam nemuritoare pe-atunci. O să stagnez așa, la vârsta de aur și-o să fiu mereu fata lu mama și-a lu tata.

Read more