Pe cine iubești tu cel mai mult?

Pe cine iubești tu cel mai mult?

castelE o întrebare pe care ne-o puneau părinții când eram mici. În general. Poate că dintr-un elan. Dintr-o nevoie a confirmării sau pentru că nu știau să întrebe altceva, ca să arate rudelor ce precoce suntem. Astăzi s-ar supăra multe femei inseminate să spui că pui așa o întrebare, și ar da repede un search după manipularea copilului.

Cine e sufletul tău pereche?

În mod normal nu dau detalii despre preocupări mai intime, de corazon, cu-atât mai mult despre ale altora dar m-a învățat cineva că uneori nu e bine să explici prea multe cititorului, cine vrea să priceapă, pricepe. Cine nu, va interpreta oricum, după experiența sa ori  conform  principiilor care-l locuiesc și care au rezultat nu neapărat din experiență de viață, ci din vrafuri de informații venite pe calea simțurilor. Din cele care nu trebuie rumegate mult: am auzit, am simțit, mirosea a alcool, se comporta ca și cum…

Detaliu intim nu înseamnă ce-am simțit când m-am epilat cu zahăr, dați un search, asta s-ar putea să vă plictisească. Mi-am zis s-o scriu, că-n ritmul în care mă mișc pe-un anumit proiect, se va muta Moscova la Raqqa,  și-atunci să-mi imortalizez gândul. Că dacă n-am mai avea internet și toate astea, unde ne mai ținem memoria pe care-o pusem pe bloguri? Înainte măcar eram pe blocuri, la bronzat, mai vedea omu serios un petec de piele, acum jumate suntem online live și online broadcast din când în când, pe stradă.

Ca să te scufunzi spre un coral sau o simplă stâncă trebuie suportată o presiune. Nu e plăcută. Țin minte că unul dintre medicii mei mi-a spus că nu o să mai pot face scuba diving toată viața. Am râs, oricum nu făcusem decât snorkeling, că mă pișca un soi de teamă și-n plus începuse revoluția în Egipt.

Zilele sau săptămânile trecute, ce importanță ar avea, stăteam cu cel mai bun prieten și povesteam în timp ce Hani făcea nu știu ce ceai. Și râdeam că ne adusesem aminte de o bazaconie făcută de mine, în mijlocul căreia, am avut un singur suporter, pe el, pe Mihai.

Știam de mutarea lui, de ceva vreme, nu e o dată, nu sunt luni, poate ani, poate nu ne suportă vremea atâta pe vreunul, mă rog, el vrea să plece cu familia. Și după ce iese din casă, Hani, știind prin câte am trecut noi așa, bolnavi de viață și fără necesitatea vreunui eros de când el s-a consumat și i-am făcut pomeni cu colaci și toate cele, liberi de alte obligații ce ne-ar privi, mă întreabă:

– Păi și ce faci dacă pleacă Mihai?

Read more