Sinuzită operată


O zi înainte de OP

M-am dus viteaza la mall sa-mi cumpar batistute de hartie, servetele dezinfectante, tifon steril Si m-am întors dupa 2 ore cu un antiperspirant cremă pe care mi l-a bagat pe gat portaritza de la farmacie.
Si-o revista tembela a carei coperta promitea niste tehnici sado-maso soft. Dar va jur ca eu nici n-am vazut beleaua, am cumparat-o sa citesc despre lacurile de unghii 😀 Dupa doua zile i-am dat revista unei infirmiere trecute de 55 .
Va imaginati ce se întampla daca tocanița fierbinte de păstăi îi dă idei cand i se întoarce bărbatul beat?

Am citit toate forumurile si era gata gata sa nu ma mai duc nicaieri convinsa fiind ce cel putin jumate din cei care au scris pe Eva.ro la „sinuzita operata“ au avut deja parastasu de-un an

Ziua OP

Ma prezint nemancata, nedormita, nevopsita la spital. Evit cum pot chipurile albastre, capetele inflamate si nasurile rupte, ma uit doar dupa medicul meu, atat cat sa-mi pastrez tonusul. Ajung in salon, îmi rod doua unghii si fac naveta la WC.
Vine medicul,vorbim, nu sunt nervoasa, speriata , traumatizata, îl conving ca asa arăt eu de obicei
Vine anestezista, super de treabă,discutăm chestii de-astea de modelling, cate kile am si ce visez sa fac cand mă trezesc

Ma conduce dansa sus, sunt trează cuc , as fugi înapoi la WC dar mi-e rusine. Intru în sala si doua fete ma imbracă : pelerina si-un turban apoi ma ajuta sa ma întind pe masă, că eu parcă m-as fi băgat pe sub ea cand am vazut atatea aparate. Anestezista îmi pune branula si-mi povesteste , asistentele de la sală parca-s în Matrix, îsi fac treaba si atat, cred c-au vazut prea multe figuri la viata lor. Eu îmi tot caut pozitia comoda de parc-aș fi pe cuibar.
Anestezista: Cate kile ziceai ca ai dragută? O intubam pe dreapta.
Deasupra mea, luminile încep sa se roteasca si sunt în fantasia land,nu, stati, eu vreau sa-mi văd chirurgul, il strig.O asistenta imi apune ca e la scrub  si ca o sa il vad dupa, dar nu, aude ca l-am strigat si vine langa masa.”O sa fie bine, da?”. Imi zambeste( e oarecum oblogatoriu sa zambeasca, poate-i ultimul  smiley pe care-l vezi)  si mai observ apropiindu-se masca ce-mi acopera nasul.

Ma trezesc neasteptat de usor, aud doar ca e gata, deschid ochii,chirurgul scrie ceva, e langa mine asezat pe un  scaun, sunt tot pe masa, vad lumini si ma enerveaza galagia, as vrea sa ma lase in pace, sa dorm dar ei tin cu tot dinadinsul sa ma enerveze si sa vorbeasca pana -mi fac praf urechea interna si eu deschid ochii ca bufnita. Stateam si ma uitam in tavan.

Pana m-am plictisit eu sau ei  si cineva a venit cu ideea: inapoi in salon. Am coborat frumos pe scari sustinuta de doi extraterestri, asa-i percepeam. In rest nu aveam nicio treaba, trezirea, datul jos de pe masa , coborarea, s-au cam sters de pe “placa” in cateva zile. Motiv pentru care am consemnat cat am putut in ziua cu pricina.

Ziua 1 dupa op

In rezerva, in pat. Ce perfuzii, ce injectii, ce mese iesite afara , ce inflamatie? Nimic.Toate fisierele din creier imi erau vraiste din cauza anesteziei si-mi tineam tamponul langa  nas pentru ca picura usor sange cu iod dar in rest n-aveam nimic.Eram pe alta planeta, doar ca in rezerva binecunoscuta.

Ba mai mult desi  eram plina de meșe , le afânase oarecum, puteam sa trag aer printre ele pe nara aia dar imi era frica.Iar nara pe care fusesem intubata (cu alte cuvinte simple ca sa priceapa toti, pt op-ul asta, esti intubat , introdus intr-o coma profunda si aparatele respira pentru tine) imi sangera si ma ustura putin gatul.

Parca nici nu existam. Nu puteam sa ma concentrez o secunda la ceva anume, ca-mi venea alt gand si zbura si acela in lumealui. Am luat laptopul sa scriu, am crezut ca o sa pot scrie, foaie verde operatie ca dupa 3 secunde uitasem de ce l-am luat si m-am gandit ca mai bine ar fi sa ma duc sa fac pipi. M-a sunat mama , nu-s ce i-oi fi povestit dar sunt sigura ca am vorbit cu ea. Incredibil de lungi si ciudate au parut orele de dupa anestezia generala . Pana la urma am luat un pix si-o hartie si-am scris diverse  ca sa nu uit. Cand le-am citit a doua zi n-am mai inteles nimic.

Seara :Cei care ati avut o operatie stiti cum se doarme. Eu mi-am lasat geamul deschis si la fiecare oră latra un caine.Cand adormea cainele mă mușca un tantar. Si-n rest, mă trezeam eu cu gatul uscat

Urmează meșarea, adica pe rand ti se scot buclele alea pline cu solutie dezinfectanta din sinus . Se spune ca doare tare . Am conditionat din primul moment actul operator, da, sunt o pacienta extrem de cuminte si de ascultatoare, Hapi era pe “pause” insa trebuie sa ma  adormiti cand faceti manevra asta. Asa de frumos am zis dar a sunat oarecum:

” D-le doctor nu stau . Nu imi scoateti nici un cm de mesa daca nu ma adormiti inainte. Nu-mi pasa cum, cu ce, daca aveti unul cu pumnu mare pe-aici il puteti ruga sa va ajute dar eu treaza sau ametita nu stau ”

” Stai linistita. O sa dormi”

Cum naiba o sa dorm fara sa ma intubeze, ma gandeam eu. Sigur nu vor reusi….

Anestezista vine , glumeste, povesteste , ma ia de manuta si ma duce in blocul operator .Urmeaza sa se scoata pe rand. Intinde-te pe masa asta- iarasi lumini deasupra, eram lesinataaaa de frica. El (medicul) glumea cu mine . Ea (anestezista) glumea cu mine. O tipa pregatea o seringa. Anestezista ii da indicatii cat sa bage si ce. Eu “dar chiar o sa ma adormiti sau o sa”.

Nu mai prea apuc sa zic multe si clare. Probabil se cam saturasera de mironosita fricoasa.Doctorita a conectat lichidul alb la branula si incepe sa impinga usor din piston.Ametesc placut si orice frica dispare. Ciao Hapi.Nu mai exist.

Ziua 2.

Toate asistentele , infirmierele, rezidentii care-au intrat în salon s-au mirat ca nu m-am „umflat“ si nu m-am invinetit.Este exclusiv meritul medicului care m-a operat si nu as fi mers pe mana altcuiva.

M-am dus din nou la meșe (se scot pe rand,in cateva zile, nu mai stiu exact daca rolul e prevenirea infectiei sau a hemoragiei) Vad anestezista langa mine apoi peMc Dreamy care zambeste si spune ceva, ma bronzez la neon, lumea se misca altfel si cand deschid ochii respir bine si procedura e gata.

Mai am cateva zile „de tras“ dar je ne regrete rien.Nu m-am asteptat sa fiu tratata cu atata profesionalism într-un spital romanesc , recunosc.
Am platit doar materialul osos care-a fost zidit în maxilarul meu.

Sunt obosita ,neinspirata si am scris pe bucati dar va eram datoare cu aceasta poveste.
Sper ca voi sunteti ok si va multumesc pentru toate gandurile bune

Pe ce lume am fost la  “meșare” puteti citi aici  momentul in care realizezi ca traiesti