Oamenii simt când  vine despărțirea, nu-i așa?

Oamenii simt când vine despărțirea, nu-i așa?

usa bunicii(poate că trebuia s-o las în draft)

Cum ar fi fost dacă.

Dacă am fi reușit să ne înțelegem, să vorbim și noi ca înainte când aveam răbdare unul pentru altul ore întregi? Cum am fi fost acum dacă ne-am mai fi suportat măcar?

Oare mi se părea mie că-n ultimul timp mă privea cu oareșcare ură și ciudă că-s încă tânără? Simțea și el cum simțeam eu, că într-un fel sau altul ne vom despărți, că gata, au trecut anii noștri împreună. Am început să vorbesc răstit și să folosesc expresii triviale la nervi, știind că el nu le suportă. A restrâns activitățile mele tot mai mult. Eu nu cerusem niciodată banii mei. Aveam banii noștri. Nu știam să folosesc un card bancar. Nu aveam nevoie de asta, încrederea în el era suficientă.

Să trec pe tine terenul de sus din…? Hai să mergem acum să-l trec, să stai și tu liniștită. M-am așezat comod în mașina înmatriculată cu initialele mele, două săptămâni am tot înmatriculat. Da e mașina ta, numa pune-o pe mine, asa, pentru taxe. Păi da, nici n-o vreau pe numele meu, ce să fac cu ea? Nu, măi, cum să treci terenul, vrei să mori, să mă lași, te las eu sau cum? Din niciun unghi n-am vrut să văd ruptura deși, deja plângea sufletu-n mine și nu mai eram fericită nici două zile pe săptămână. Nu mai era bine ce spuneam, tonul folosit, cum răspundeam, nu era bine să râd în hohote: dai senzația de ușuratică.

Poate că flirtrez si eu fără să vreau, ce m-am ascuns…? N-am văzut alți oameni de câteva luni, decat familia. A ta. A mea.

Tăcere, pedeapsă prin tăcere, zile. Mâncam în tăcere, speram în tăcere, măsuram tăcerea în uși trântite și portiere trântite și telefoane mute de tot, de tot, să nu se supere și mai tare.

Read more