Ce saltea am ales pe mărimea 180X200, pentru mine și-un pui mic

Ce saltea am ales pe mărimea 180X200, pentru mine și-un pui mic

saltea StellaVine ziua în care schimbi porcuțul de Guineea că e scump să-l împăiezi p-ăl mort. Ziua în care schimbi dieta, că ai trecut de 35. Ziua în care schimbi iubitul. Schimbi locul de muncă și schimbi celule reproducătoare. Vine momentul în care faci conversie de țări și bani. Te relochezi. Schimbi locuința, te duci în chirie. Testezi salteaua, folosești salteaua, motroșești arcurile. Ești gravidă și când te așezi pe saltea, arcurile se strâmbă de dispreț, se lasă și te rostogolești ca ploșnița puturoasă de pe-o perdea. Te mai ridici dup-o zi dacă n-ai…
De fapt ăsta e un semn că trebuie să schimbi salteaua oricât ți s-ar lăsa punga cu apă și cea cu bani.

Am citit, m-am informat, am vânat reduceri, plus raport calitate preț și am ales salteaua Previ pentru oferta generoasă Nu mai puteam. Mă durea spatele, articulațiile, nu mai știam de la ce. De la salteaua veche, de la purtatul copilului în marsupiu, de la ținutul în brațe a unui pepene de 10 kile, zilnic, de 17 ori?

Cui îi dai salteaua uzata dar încă (foarte) practică?

Este mai ușor să dai cu împrumut soțu dacă e electrician sau hacker decât să oferi gratis o saltea. Am întrebat o grămadă de lume: nenea, e ca nouă, doar așa, pe margini s-a mai lăsat da liniștiți puteti dormi pe… visele sunt all inclusive, nici pete n-are.

Da mi-o aduci don’șoară? Că-mi trebe da n-am cu ce…

Domnule, ia uite, e jumate nefolosită, poți culca muncitorii pe ea, dacă o introduci în cabana de la șes nici nu mai ai loc de-o masă, da ce frumoasă e, n-o vreți? Gratis. Numai s-o ridicați. O vreau domniță da n-am cu ce-o duce.

Domnule, e nouă nouță  (deja vorbea limba fără mine) dar nu mi se potrivesc mie arcurile din regiunea lombară și mai jos, e ortopedică, se mulează după coate, genunchi și alte poziții, n-o vreți? E gratis! O vreau drăguță, da n-am unde-o pune!

Doamnă, n-o vrei matale? Că uite, ai dubă, soț, amant, trei case din care două la țară, poate părinții? Gratis! E perfecta! Nouă! O vreau da n-am cum s-o scot că soțu e în delegatie. Cu amantu.

Read more