Ori mor eu dacă mai rămân, ori mori tu. Gelozia

Ori mor eu dacă mai rămân, ori mori tu. Gelozia

paris indicatoareAm trăit o altă viață. Una în care Tudor nu exista. Eram oficial bine. Postam numai poze din hoteluri scumpe, apartamente închiriate prin Casablanca, medine și souk-uri. Poze cu pești, corali, plaja. Plaja la Marea Roșie, plaja în Valencia, plaja în Canare, în Mallorca, plaja și promenade. Eu respirând, mâncând, făcând de toate câte se fac în cuplu. Cu un singur om, mereu. Nu aveam prieteni. Nu aveam ne(voie). Blogul a fost singurul loc pe care îl accesam, îl trăiam singură și prin el transmiteam altora Cealaltă viață din mine. Una nenăscută încă, neștiută. Una mai reală decât toate drumurile de până atunci.
Eu trimițând bani: să-ți faci dinții, să-ți repari acoperișul pe care trebuia să-l repare constructorul, să plătești taxa aia, să-ți iei medicamentele.
Zboruri în Egipt, în Maroc, în Liban, în toată Europa. Lunar, două drumuri la Paris sau măcar unul. 4 ore pe autobandă și gata, cazare la hotel Ibis, preferabil zona La Defense, 2 stații cu metroul pana în Quatre Temps unde-mi plăcea să pierd timp și bani până își întâlneste el partenerii de afaceri.

Două opriri, două cafele, două frangipan nature de la Paul la ieșire din Belgia. Țoc, țoc, poze. Postat unghii și cafele și tălpici pe facebook. Aprins o țigară. Omul de lângă mine mormăie, dar te-ai lăsat. Știi că-mi place să mă mai relaxez la drum lung. Apoi, ca să nu ne enervăm înainte de-a ajunge, ignor, întreb sau fac altceva, intru iar în mol (benzinarie) și-i iau lui ceva ce știu că-i place. Mă ceartă că stric banii aiurea. Mie să-mi cumpăr orice. Însă nu înțelege micile daruri. Sunt doar bani aruncați. Lui să nu-i mai cumpăr nici sandvișuri și nici macarons.

Poate că suntem faliți, îmi zic și îmi văd mai departe de-ale mele.

Read more