Gustare raw vegană dulce acrișoară, rapidă și nutritivă

Gustare raw vegană dulce acrișoară, rapidă și nutritivă

gustare dulce-acrisoară raw veganaUneori „nu mă ajung“ cu dulciurile și parcă după ce-am renunțat la țigări am descoperit că pot suferi lesnicios de poftă când vine vorba de ciocolată, budinci și chiar și linzerele din hipermarket îmi fac cu ochiul toate, pe rând. Lucru de altfel neplăcut în perioada în care drumurile și activitățile sociale sunt lipsite de dinamism iar mâncarea se poate transforma din necesitate în plăcere.
Nu am ținut diete decât în măsura în care am vrut să postesc sau să neutralizez toxinele și nicidecum la extrem, deraiatul pe orice idee și stil de viață mi se pare nesănătos pe termen lung și absolut inutil. Nu cred că trăiești mai mult dacă n-ai zile, nu cred că nu te îmbolnăvești și nici nu mă pot gândi că mi-aș duce traiul scobind pâinici din tărâțe ca să viețuiesc eventual mai mult. Pe de altă parte, pricep că trebuie să existe măcar formal persoane pentru care raw veganismul e un mod de vie ca să ne însuflețească pe noi, restul.
Insă alternativa vegană este de preferat pentru mine unei înfometări care mi-ar asigura perpetuu condiția de salcie la mal.

Astăzi în hipermarket mi-au stimulat apetitul și aparenta nesimțire niște linzere cu nuci pecan, tocmai pe când mă felicitam c-am străbătut jumătate depozitul cu papa fără să cumpăr inutilități calorice. Și-acum aseza o doamna în vitrine: linzerele cu pecan, foietajele cu mere și vanilie, croissantele calde ademenitoare și vreo 4 feluri de donutsuri, de-ncepuse să mă doară stomacul.

M-am îmbărbătat și am achizitionat următoarele alimente din care am gândit să-mi îndulcesc traiul până la Crăciun: hriscă, seminte de in nuci, alune diverse *macadamia, caju, sesam, goji e în plan (nu folosesc la mancare însă periodic iau o lingura de fructe uscate) înlocuitor de nucă (chiar și eu simt aportul intens oleaginos așa că atunci când o rețetă e cu 2 cani de nucă mai merge în loc o cană de faină de ovaz sau orz, nucile sunt foarte sățioase dar și scumpe, eu le pun în 2-3 feluri peste zi, mai ales toamna) avocado ( rar nimeresc un avocado moale) curmale, cacao și un blender oarecare.

Read more