Foto: prietenie cu taifas

În ziua în care a venit Sorana m-am adunat ca de obicei, pe bucăți: un picior, ăl lalt mi-a paralizat de durerea veșnicului cârcel de dimineață, o mână o simțeam, ai laltă cu pișcături și furnicuțe. Tensiune mică, musculițe-n spatele ochiului, lene mare.

Sorana Bordaș era printre blogherițele “mele” îndrăgite în urmă cu câțiva ani când mi-am creat cerculețul de prieteni din online. Ca acum: un mănunchi de necunoscute cu câte un jurnal. Scriam gânduri și întâmplări, ba mai și cream întâmplările. Apoi Sorana s-a supărat pe oarece sau pe oarecine și s-a retras brusc. Eu am rămas dar mi s-a decolorat cerneala. Nu mai aveam răbdare să citesc darmite să comentez, nu mai am răbdare să scriu pentru că  mi se pare că-i mai bine să aflu lucruri, să citesc mai multe cărți, să ies, să mă readaptez chiar la noutatea existenței mele.

Nu am închis blogul pentru că este un proiect drag chiar dacă nu produce bani. Cred că o să pot să-l readuc la viață cândva.

Sorana este așadar în spatele aparatului foto, se pare că ea și-a găsit adevărata pasiune. Mi-a povestit despre seria klimt, indoor, outdoor, candid și alte noțiuni pe care eu nu le-am procesat absolut deloc. Eu i-am vorbit despre nopțile mele nedormite, despre visele mele dospite și despre o mulțime de frici.

Citeste tot ▶