“Să fii mai bun” ne-ar putea deveni Tradiție

“Să fii mai bun” ne-ar putea deveni Tradiție

fata cu catelCurent rece în șlapii de plastic, eu mocnind a veselie în timp ce împroșcam intenționat câinele, cu apă din găleata de la fântână. Apoi, eu trăgând după mine un vas cât o căldare și bunu strigând de la poartă:
– Vez tu că iară cară copila vidăra!
Hm, cu câinele-n călcâi, mă gândeam repede ce să fac, momentul în care mă întorceam și zupăiam jumate apa înspre capul bietului cățel, îi mai prindeam doar coada, noi doi făceam pereche mai bună decât Pavlov cu ale sale condiționări.

Era incredibil de vară chiar și când Ea nu sosise încă. Apărea bunica, plină de făină și își încerca pe mine un ton certăreț, pe care de altfel nu-l poseda deloc, nici nu-l mima consistent:
Tu, d-apoi nu ț-am spus s-aduci apă în vidăruca roșie? Iară ț-ai turnat apă pă rotie (rochie) și pă sandale? Lasă aia jos, că-i gre!
– Da uită buna, e numa jumate, n-o aduc plină, da poooot!
– Doară-i jumate că iară nu văd cânile.
Și venea repede bunica, ștergându-se c-o cârpă și-mi lua găleata mare, apoi urmau vreo 3 ture înspre fântână și-napoi. Cu găletuța roșie, cât s-aduc de cohălit și limpezit. Procedură care mă înveselea pe mine și-l zguduia pe sărmanu cățel, asta dacă nu se întâmpla o minune: să fie la fântână cloșca și puii ei de aur. Până la urmă, scăpam cumva găleata, cu cumpănă cu tot și avea bunu treabă, toată lumea își vedea de-ale sale.
Bine, mai târziu am îmbunătățit tehnicile, ca să nu stropșesc puii, udam cloșca cu seringa, până sărea gardu și scopul era atins. Nu-mi amintesc să fi făcut vreun consiliu de familie pe tema asta, doar era tradiția mea, oricare ar fi avut glasul mai ridicat.

Read more