Cărări colorate cu oameni și flori

Cărări colorate cu oameni și flori

mangoÎn fiecare zi mă bucur de cele 18 minute pe care le fac pe jos până în Plaza de la Virgen. Tot în fiecare zi, mi-e lene să mă pornesc, de parcă aș face drumul ăsta de-o viață, de parcă n-ar fi unul dintre cele mai colorate cărări pe care-am fost. Bizară-i obișnuința omului când n-are de ce se plânge. Dar mai ales când s-a hotărât să ignore cu desăvârșire, măcar un timp probabil, frici și bazaconii ce riscă să-l bântuie.

Prima e strada cu Corte Ingles.

Oamenii intră și ies de la ora 10 ca într-o stupină. Am văzut ieri c-a apărut încet al doilea val de reduceri: Mango are 50% și ce dulce-i dilema despre rochița verde care-a căzut de la 40 la 20. Refuz s-am altele, pentru că  marele efort vreau să-mi vie drumul de fiecare zi, în piață. Am intrat la Mango și-am fost cuprinsă imediat de-o animație plăcută, arătându-mă interesată de toate etichetele roșii, fără nici un ban la mine, tot preventiv,  printre zecile de cumpărători curioși. Fix la 18.00 mă înființez din nou. Până atunci rămâne dilema despre rochia verde, am zis. (Singura marime M are o gaurică pe care o admiratoare acerbă n-o va observa! Dar am vazut rochia galben-mustar!!)
Pe de altă parte-i cumpătarea momentului în care tu ai cumpărat deja cadouri și cad reducerile cu 50%.

Primul impuls e să învârți cuțitul în rană că doar îți place jocul problemelor inexistente. Fugi la butic să vezi adidașii, ei bine, era ultima pereche oricum, îți amintești când intri. Nu ca blezerul ăla pe care ai dat anul trecut 99 de euro și în două zile l-ai văzut cu eticheta roșie pe care scria 55. Femeile știu că asta doare ca și cum s-ar termina toate mostrele cadou înainte s-ajungi tu la casă.

Read more