Oamenii frumosi n-au chip dar lasă urme

Oamenii frumosi n-au chip dar lasă urme

macese „Si unde-i mai frumoasă privelistea nenea?“ il intreb pe bădiucu înfipt intr-o doză de Ursus.
Apoi io zic că la stanga s-o luati domniță, că-n dreapta nu-i ashe peisagiu frumos. Si-i manastirea de calugari sus, de-acolo vedeti tot muntele.
„O iau“ la stanga cat sa trec strada la masina si dau de-o vacă. Eu, ca o capră, nu ma asigur, mă trântesc în ea, noroc ca-s animale blande si mie-mi plac vacile autentice. Dupa ce-mi coboara pulsu la 70, trag o gura de aer si traversez. Masini – canci.

„Fă stanga, mergem in sus la manastire, nici nu am auzit de ea, hai s-o vedem.“

Dupa 3 kilometri pe-un drum de care s-ar fi speriat si troienii care-au iesit din cal, ma intreaba amicul meu daca-s sigura ca vreau sa mergem până sus. Deja-mi vâjâiau urechile de la serpentine in ritmul racordului de la esapament.
Cu putine intrebari poti sa-mi tragi fermoarul lingvistic dar de obicei ai castigat puncte daca incepi cu „Esti sigura ca“? Acela e momentul in care accesez varianta „suna un prieten“.

Ajungem in varful muntelui, varful cerului, varful pe care pasc lin văcute si in urma lor, fermiere sexy, butoneaza smartphoneuri. Amicul meu vrea poze cu vacile si cu „domnisoara aia“ si cu dulăul. Incerc sa-i fac poze cu cătelul, inainte sa-l muste. Latra la el ca la ciori si se gudura la mine, c-aveam ciocolata si nu-mi simțea frica. Pentru ca n-o aveam dar bag seama el se nascuse cu ea in cârcă. Si cainii simt, adulmeca. Si oamenii si cainii simt frica, anxietatea dar primii nu prea stiu cum s-o interpreteze. Povestea cu „om bun sau om rău“ e cam un basm.

catel

Si de obicei se termina frumos, ca cel de azi.
Dupa 10 km de hăndrăneală pe drumul forestier, vizităm manastirea, insa m-opresc la 1 km sa bag o tigara, sa nu spurc aerul curat al vesniciei care ne inconjura.

Read more