Noapte bună, Paris

Noapte bună, Paris

le figaroDimineață văd că e supărat și întreb dacă n-a dormit bine, ba da dar s-a trezit ca de obicei, pe la 4 și-au fost știrile acestea îngrozitoare…
Citesc, citesc și mă întristez, după douazeci de minute timp în care stăm amândoi tăcuți la masă, trage de mine sa ieșim să ne plimbăm că altfel „îti irosesti energia asta buna pe care-o ai.“
„N-am nicio energie in ultimele zile.“
Ba da si daca esti trista sau bolnava, daca te lasi absorbita de lucrurile negative nu te mai poti ajuta pe tine si implicit pe cei dragi. Sa ne uitam la pozele din Paris.“
Da, sa ne uitam!“
„Nu scrii nimic pe blog?
Nu exist pe blog. Sunt doar părerile mele acolo. Acum nu simt nevoia sa le împărtășesc. Nu ma simt acasa, ca înainte. E doar o fază. Dar nu am poftă de blog. Sau de feisbuc.“
„Uite, astea din 2012, tu le mai ai?“

Ma uit la poze si de undeva, un puf de entuziasm, o scanteie de viață revine si zambesc larg.
„Priveste aici, stii cand am intrat iar si iar pe straduta aceea pe care locuiau multi tigani ca sa faci tu poze?“
Stiu, pana la urma am stat cu o tigancusa la povesti, fetita ne-a spus ca ii e tare dor de satul ei de langa Arad, c-acolo are bunic si doi pisoi si caine si de toate. Nu stiu ce-o fi insemnand de toate dar copila s-a luminat, apoi s-a stins din nou povestind ca acasa mai stau doi frati si ea a trebuit sa vina la munca.
Atunci m-am involburat eu, mai ales ca cineva a aruncat si c-o piatra inspre masina.
Dar ne-am bucurat de toate si inspre seara cand am tras spre hotelul Ibis, am oprit sa luam shaorma la farfurie. Cu falafel si salata si bulgur de la un tunisian batran care imi tragea cu ochiul si care isi intindea siragul de dinti de-argint cat timp stateam in imbiss-ul lui. Radea cu gura pana la urechi, priveam de dincolo de geamuri c-ajungeam seara si observam ca nu-i tocmai firea lui sa se hilizeasca asa. Era un mustacios cu păr alb, sprancene negre si mustata parca-i era lipita in joaca asa cu fire tuciurii mai lungi. Nu vorbea nimic cu mine, eu mergeam singura sa comand, n-aveam unde lasa masina pe-acolo. Eram in Le Bourget. Le spunea baietilor cât si cum sa puna iar daca avea alt client se asigura ca observ c-a avut o contributie la bunăstarea cinei mele celei fără taine. Ani de zile mi-a zambit domnul mustăcios si-a tinut minte ca nu-mi place sa pună harissa direct pe carne. Si-mi aminteam de-o zâmbire personală, cu drag,  lăsam un euro cincizeci pentru el si băieți.  Insotitorul ma apostrofa că nu-i cazul să las atât, dacă-i 80 de cenți și un surâs, ei se bucură.

Read more