Sunt medic ATI, eu îi adormeam în sală. Acum, stateam acolo cu cancer la sân si parcă-n jur era o sceneta

Sunt medic ATI, eu îi adormeam în sală. Acum, stateam acolo cu cancer la sân si parcă-n jur era o sceneta

pozaspital pt blog (numele doamnei a fost schimbat. Intamplarile sunt reale. scopul de a ne reaminti sa facem mamografiile si papanicolau preventiv.)

Orice drum regulat pe care pari a merge, se poate transforma brusc într-o coardă suspendata la un circ hilar si supraviețuirea depinde numai de felul în care te comporți din acel moment.

Ordine, deprinderi și puțin umor, dar prea multe exigențe și disciplină

Stela nu trece neobservata, pare o domnisoara corectă, crescuta la pension, o ștrengarita. Desi ea e mamă, sotie și un medic exemplar. Devotata. Devotata pana la pasiune si, mai tarziu avea sa-și dea seama ca într-un moment în care dorința de a ține lucrurile sub control o domina, a început lecția ei de viață.

De fapt cine sunt eu, de ce sunt aici? Ca sa mențin totul în ordine acasa, dupa 12 sau 16 ore extenunate? Dar si sotul meu poate face asta, de ce trebuia eu să mut paharul de peun colț al mesei pe altul? Cei trei copii ai mei sunt sanatosi, se descurca, ne mai mananca cate-un ficațel dar nu pot fara ei, de ce stau cu gura pe ei mereu? De ce trebuie să-mi fie fiecare pacient la fel și de ce ma trezesc ca aranjez fiecare fiola în locul asistentelor și le dau lor timpul peste cap, că ele doar stiu demult ce-au de făcut…De ce cu unii pacienti nu vorbesc si cu altii da,dupa unii plang si dupa alții nu?

Stela se uita la mine si asteapta s-o intreb ceva, ca sa nu vorbeasca ea prea mult. Mi-a citit interviurile medicale de pe blog si i-au placut (din lipsa spatiu- e necesar sa suplimentez, unele materiale au fost indepartate, daca nu veti gasi ceva, sa stiti ca incerc sa remediez cat mai repede). Am aflat despre ea de la o amică. Cum nimic nu e întamplator, Stela a adormit-o, monitorizat-o si trezit-o pe amica respectivă. E medic ATI pe chirurgie generala, aici la Cluj. Am abordat-o. Suntem la gradina botanica si e soare cu dinți dar e bine ca nu bate vântul.

– Stela, adică plângi când îți mor unii pacienți iar uneori nu simti nimic?

 

Read more

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0