Retrospectiva luminației la bietu tata

Sunt sigura ca mi-ai fi apreciat umorul spumos, numai ca habar n-aveam de el pe când trăiai. Încă hoinărean spectaculos de habarnistă si zadarnic aproape fericită – prin Orient.

Ma simt foarte ciudat cand vin la mormantul tău de ziua mortilor. Uit sa spun toate cele, sa fac cele cuvioase, sa murmur cuvintele si rugaciunile potrivite. Dar ma bazez pe ideea ca voi aveti circuit deschis acolo sus pe mereu-inainte-no time si noi avem grija de mormant macar de doua ori pe an.

In plus lucrez aproape, cand n-aveam cu cine fuma, de suparare, la tine veneam sa hohotesc. Ei, ca nu plangeam dupa tine, asta n-ai cum sa fii sigur.

Dar e hilar  sa stau acolo si sa pretind copilului sa fie cuminte, fix de Luminatie, ca sa nu-i deranjeze p-ailalti, ori sa ii spun mamei sa nu mai ude florile cu sticla aia de plastic pe care scrie Neumarkt.

2019 de ce n-am venit?

Am venit, tata dar vezi tu, asa-i aici la voi in orasel, c-ailalti aveau placa si daca s-a intors fii-meu cu spatele sa se joace cu petalele florilor deja puse, eu am uitat ca nu acolo trebuia sa lasam ghivecele.

Read more
Morții cu morții, viii…

Morții cu morții, viii…

luminatie– Așteaptă-mă, trebuie să fac pipi.
– Păntru Dumnezo, nu te poți ține până acasă, unde să faci, în cimitir?
Mama pufăie, zâmbește și-mi ia geanta din mână în timp ce eu alerg râzând în josu drumului principal care trece pe lângă cimitir.
Revin după un minut, plină de scai pe-un ciorap dar cu problema rezolvată.
– Cred că nu m-a văzut nimeni. Doar ăia de departe care vin dinspre câmp. Tu ai văzut ce duc în spate? Un sicriu!
Mama mă privește năucă și se focusează pe cei trei țărani care cară într-adevăr o ladă mare pe umeri.
– Sicriu pă sărăcia! Aduc flori că-i luminația, azi, mâine…
– Atâtea?
…………………………………………………………………….

Oamenii par roboței vătămați și posaci, cu haine mierii, se plimbă de la un mormânt la altul. O bătrână, țărancă mândră, tipică din Ardeal, cu șurț și sfectăr, trage după ea o săpăligă și o plasă în ailaltă mână. Pe pungă e desenat un morcov sau un creion și scrie Profi te premiază. O toartă i se rupe și o găletușă mică, plină de flori galbene, dă s-alunece.

La mormântul lu tata, smulg două trei flori uscate, tac și eu ca un pește ce sunt, apoi icnesc și sar pe bordura mormântului.
Mama se uită mirată, ca și vreo trei aparținători care aranjează alături, pământul pe alt mormânt:
– Bleah, un păianjen, s-a urcat pe mine.
– Doh, nu-i balaur, zice mama, bine că n-ai sărit pe cruce.

Ne podidește râsul pe amândouă. Așa se întâmplă când ești încărcat de gânduri și de griji, oarecum trebuie să te eliberezi. In cele mai nepotrivite locuri.

– Vrei să vezi și mormântul lu unchiu-to?
– Da, da, hai să mergem. Și-mi înșfac geanta roșie de pe piatra mormântului de-alături.
Un țigănuș tânăr c-o lopată mare în mână, mă întreabă:
– E mormântu matale?
Belesc ochii ca un lemurian și vorbele se scurg fără mine:
– Nu dragă, io-s vie încă.

Read more