Tantrumuri si tantum verde la copilul de un an jumate

vero si bebe teoAu început tantrumurile la ăsta micu, auzi tantrumuri, a trebuit să citesc juma de zi despre ele înainte să ies azi.

După ce am înțeles perfect cum să mă port și care ar fi motivele pentru care nu e bine să mă dau cu capul de primul castan din parc, i-am tras trei pufuri de tantum verde, de-ala cu 38 de lei, să fim acoperiți. Tocmai terminase de ros un colț de pal melaminat așa că a stat ca la dentist, a vrut doar să zică ca-ca înainte să-l iau sub braț dar a ieșit ca(t)ena și un muc.

De când s-a născut, poate din cauză că m-am uitat eu la filmul Fălci înainte să-l executăm silit, îi tot ies dinți.
Nimeni nu mă crede dacă spun că e mârait sau că mi-a scos 112 fire de păr alb într-o zi și mâine am programare la vopsit. Așa zâmbește crocodilu mic din căruț, cu strungă, cu cârlionți, întinde mânuțele, zice goanga când trecem pe lângă vecina aia care mă bârfește zilnic. Când am făcut poze-n parc nu dormise de vreo 6 ore și stătea în obiectiv ca un manechin.
– Lächeeeeeln…
Și Tudor râdea cu ochii și cu hohotele.
– Komm hier…
Și Tudor alerga la mine cu bufnița din pluș, a spus fotograful că vai, ce cuminte și dragalaș e, ca un pui de pisicuță. Bine, a zis numai așa, nu știa c-a vrut să mănânce un șoarece în parc săptămâna trecută…

Trece ședința foto, îi face tai tai lu nenea, se joacă trei minute cu o frunză și-o castană, Doamne feri, e bolnav, ma gandesc. Gata, are efect ăla verde, mai cumpăr cinci. Pe când aranjam pufuleții în geantă, bufnița mea plonja-n cea mai puturoasă baltă din oraș (să mă scuzați da parfumat sau anosmic nu e lacu din parc, da știm că-l faceți cândva) și Tudor se chinuia să treacă de zidu chinezesc să sară după ea. Arunc pufuletii cât colo, îl salt pe copil, văd stele verzi, dă-i explic micuțului speriat că acolo e… crocodilu. Un mare pericol. Nu e voie. Mami dispare în universul infinit. Mami se supără, haide dragă să gestionăm aceste porniri că… Un stol de ciori protejate prin lege și copilul meu neprotejat de statul român mancau pufuleti într-un suflet, pe alee. Deh, dacă am văzut că stă jos copilu și bufnița stă cu fundu-n sus, am zis că-i bine, că-s normală și că toate sunt vechi pe lume. Bromazepamu e mai nou dar mă adoarme și-am zis pas.

Read more

Cum socializezi împreună cu bebelușul pe care-l doare-n pampers de socializare

Cum socializezi împreună cu bebelușul pe care-l doare-n pampers de socializare

Ieșim noi doi în parc. Deja este deprindere: ca și cum numai noi am exista pe lumea asta. Mă aștept să mă mir și eu de-acu când văd oameni. Spre bărbații cu copii nu mă uit să salut c-apar nevestele ca lemurii din copaci, de ce-ț zâmbește aia. Zâmbesc mereu când salut, așa am învățat eu, foarte rar nu schițez un zâmbet.
Pe mămici nu le mai rețin la chip că-s multe și au copii de la 0, 2 zile la 2 ani și nu m-am zgâit la ele. Iar acum nu mai țin minte care m-ar fi oprit vreodată, cu care-am interacționat. În schimb o cunosc pe Cătălina și pe mama ei fără nume, o cunosc pe Mara și pe mama ei fără nume. Mara mi-e mai aproape de pansamentul corazonului pentru că mami a ei o crește singură. Mă rog, are doi bunici cul.

Reiau: ieșim noi doi în parc și uite-oooo pe Mara, Mara e mai mare și a început să umble binișor. Are-n mână un covrig și fuge spre căruțul în care stă în fund, țeapăn ca pe lespede, Ursulețu. Ursulețu meu n-a schițat nici miau de vreo 20 de minute, căruțu-l enervează, frunzele care cad îl enervează, jucăria pe care i-am prins-o la vagon a zburat în secunda doi și-acu era-n rucsacul meu, a rămas un elefant. Numa bine-a nimerit Mara când s-a prins cu mânuțele de mânerul căruțului nostru și i-a zâmbit lu bebe cu 6 dinți strâmbi. Cel puțin, eu așa am văzut. Ce-a văzut el:

Un sensei antropomorf camuflat în Rapunzel care s-a infliltrat în lumea noastră și-a încercat să ne atace cu bastonul-cârlig, să ne muște cu colți de fildeș.

S-a prins fiu-meu cu ambele mâini de bara de protecție și când a început să urle, a sărit aia mică-n spate de parcă era Simona Halep în meciul de la US Open. Aterizare-n cur, părinți supărați, Mara a tras aer de trei ori cu colțurile gurii lăsate-n jos și s-a pus pe-un plâns strașnic. Scrâșnitul dinților și preluarea bebelușeniilor, schimbat direcțiile, zâmbete de protocol, ba chiar am zis Scuzaț.

Ca și cum asta n-ar fi fost destul cât să-mi frigă orgoliul de middle-age măicuță, merg mai departe și… (eu nu fac ceva bine, el nu interactioneaza ca-n filmele alea în care se întâlnesc opt bebeluși de 3 ori pe săptămână și se trag de puță, nimeni nu ne vizitează și nu vizităm pe nimeni, o na, na, what s my name, oprește-te din gândit, uite-o pe mami de Cătălina).
Seeeervuuuus, vai, ce mari ne-am făcut, stai în funduleeeeț?

Read more