Pai in primul rand, mi-am dus haine putine. Ca mi-ati spus voi ca-s greu de cărat, prea infoiate, prea inutile si m-am gandit eu c-as putea sa ma imbrac mai mult cu crema cu factor de protectie solara
Zis si facut. Am repetat operatiunea in fiecare zi de 3-4 ori , mai ales dupa ce-am sarit pe-o meduza si m-am băsicat regulamentar de mă ustura pielea si cand respiram darmite cand ma atingea soarele
Dupa 2 zile m-am trezit fara crema si m-am dus sa cumpar Nivea cu FPS 50, cum mi-a spus domn doftor inainte de plecare. Pai voi stiti cat a costat crema aia? 18 euro. La soare te puteai uita dar la pretul ei , ba!
In Egipt si-n alte tari arabe, cremele de import cu FPS sunt mai scumpe decat argintul! Bine, e drept c-aveau si ei niste margarine de intins pe corp , mai ieftine si mai puturoase dar nu m-am bazat pe ele .
Mi-am luat genti de piele care nu-s de piele dar arata bestial!
O sa ziceti ca-s tăntălaie. Sunt, dar numai în cateva episoade
Intrebi de 3 ori daca e piele, o intorci, o sucesti, ti-o aprinde cu bricheta, o mirosi, sari pe ea ca in desene animate , arata impecabil! Cum sa-ti dai seama ca e….“piele egipteana“? Dupa ce 4-5 egipteni s-au spovedit si mi-au spus ca ei n-au văzut piele in viata si-n fața lor, dupa ce 4-5 egipteni mi-au jurat ca ei piele mi-au vandut , imi venea sa strang toate gentile in fata resortului si sa le dau foc ca sa vad cum miroase da nu stiu care-s la ei conditiile de detentie, ma gandeam ca n-o sa am all inclusive.
Pana la urma aflati ca : de la egipteni cumparati niste genti foarte bine lucrate pe partea cu detalii (care nu imita nimic) si imitatii FOARTE BUNE ale unor firme celebre.
Cu ocazia asta va reamintesc de concursul iLux . Frumusetea nu e usor de castigat 🙂 Dar mai aveti 6 zile la dispozitie.
Am petrecut o zi intreaga la toaleta din motive tehice. La um moment dat, pe la micul dejun, am simtit ca intestinele mi se transforma in corali si m-am mutat in cămăruta predestinata. Pe cand ieseam ostila si dezhidratata,cu ochii de miriapod strivit, vine un nene egiptean si-mi da o mușcata. O floare de-aia rosie. Romantic gest, la care omul meu nici nu s-ar fi gandit , mai ales la 7 dimineata cand eu sunt drăguță precum rugul aprins . Am ascuns floarea in poseta ca sa nu-i tai omului bacsisul pe 5 zile
Am cumparat argint. Argintul e relativ ieftin si frumos, foarte frumos!
Am facut snorkeling , am locuit cu soparlele mici si dragute (am avut all inclusive, da?), m-au trecut 2 fiori cand ambasada Romaniei m-a avertizat ca ma aflu intr-o zona de risc si mi-au lasat ei, dragii, un numar sa ma salveze in caz ca ma calca vreo camila.
M-am relaxat, m-am detasat de toate, m-am enervat pe comercianti,m-am ars (la propriu), am zburdat printre flori si printre pesti. Si m-am intors la realitate. Aterizarea a fost plina de turbulente .Dar se presupune ca am suficienta energie sa le rezolv si sa planez lent in continuare
Mi-am reamintit ca rasarim si apunem periodic si ca n-ar trebui sa ne lasam doborati de furtuni trecatoare.