Cea mai tare experienta la stomatolog – provincie, Gherla, dr Camelia Lazăr (partea a doua)

Sunt două motive care-i țin pe majoritatea pacientilor departe de medicul stomatolog:

Ambele egale ca importanță, eu tind să cred ca primează factorul Durere desi pare invers:

– teama de durere teribilăăă. V-am povestit si-n prima postare cum ni se scotea nervul pe viu in școala generala, ca sa aflăm dupa cativa ani – daca ne tineau atat- ca dintii din spate trebuie eventual scosi ca nu se mai pot salva. Se puteau, dar atunci nu aveau ce au astazi nici ca dotare si nici la nivel de cunostinte, pregatire!

– lipsa banilor. E adevarat ca nu poti sa-ti faci un implant dentar, manopera, CT, sau coronite cu un salariu de 3500 lei lunar in casa. Insa daca treci peste teama de durere, care e nejustificata astazi, du-te la stomatolog din timp, o carie mai mica sau mai mare, chiar si cu cateva interventii nu te va bloca financiar! Și nici un detartraj sau chiar si un aparat de indreptat dintii, platit in rate.

Problemele mele dentare si implicit – sinusale in ultimii ani

– am inceput cu îndreptarea caninilor, la 28 de ani.

Read more