Cum m-am săturat de atâta fericire și ce-am căutat de fapt?

Cum m-am săturat de atâta fericire și ce-am căutat de fapt?

hapi magazin arabescÎmi amintesc perfect mirosul mării de pe coasta Atlanticului, la vest de Marakesh, în Mogador. Aerosolii de dimineață veneau prin ceața mării și se amestecau cu iz de pește și găinaț de pescăruși. Cele mai firești arome din mica fortăreață arăbească se intensificau după amiază când climatul semi arid era lovit firesc și cu rafale blande, scurte perdele de vânt. Turiștii își făceau atunci drum spre scala portului ca să fotografieze insulele purpurii din Mogador, pescărușii sau, ca mine, dragonii lui Khaleshi. Eu eram în Astapor. Tinerii și vârsticii de la buticuri mestecau iarbă sau gumă cât e ziulica de lungă, apoi o scuipau, femeile făceau la fel. Aromele de narghilea te făceau să întorci capul cu cât de îndepărtai de port înspre zidurile medinei. Copiii -mulți și aparent nesupravegheați nu pățeau nimic, erau veseli și sănătoși tun.

Pe străduțele centrale, între riaduri colorate și restaurante mici în care fierbeau tajine erau agățate covoare iar comercianții te ademeneau jurând că au faimoasa purpură roșie produsă de melcii de mare și că-s vopsite chiar acolo, în Mogador. Prețul, o nimica toată, 350 euro dar pentru dumneavoastră biutiful leidi lăsăm la 250, ultimul preț. El se supăra chiar dacă eu nu mă uitam și nu vorbeam iar ziua se rupea cumva în două. Era sfârșitul fericirii mele, se petrecea sus pe acoperișul riadului Pallazo Desdemona . Acolo stăteam seara, scriam, fumam, urmăream pescărușii, trimiteam mesaje supra taxate. Plângeam. Acolo, după atâția ani de Fericire, am gândit că n-am priceput nimic din viața mea de până atunci.

Nu știam ce vreau cu adevărat, mi-era frică să spun o variantă pentru că mereu existau cinci, vedeam oameni care munceau din greu sau cerșeau sau vindeau toată ziua în souk dar parcă-i zăream de pe fundul mării. Mâncam ce doream, cheltuiam destul de puțin dar pescuiam chilipiruri cu atâta ardoare de parcă aș fi sădit o livadă, căutam pasiune. Pasiunea din viața aceea care până atunci mă mulțumise întru totul. Nu iubire, Pasiune.

Ia uite, ce bine-i era cu ăla, și-a făcut-o cu mâna ei, ăla a lăsat-o fără nimic

Am început să caut singură așa-zisa Nefericire, înainte de pierderile pe care le-am suferit în familie. Mi-am dat seama că sunt într-o regie grozavă dar mi se terminase rolul! Am văzut piramidele, am înotat cu pești și cu ruși și cu meduze în sutien spre bucuria medicului de la un spital amărât de prin Liban. Am trăit mult, intens, repede, minunat! Dar m-am săturat de fericire. Și știu 100% că orice om normal care-și închipuie c-ar putea petrece o viață precum Udrea în Costa Rica sau Mazăre în Madagascar – fericit fiind -se însala amarnic. Am trăit ani buni crezând că extazul și inima limpede, mintea calmă și schimbarea peisajului, lucrul la termene alese și fără șef, banii și siguranța zilei de mâine sunt reale și sunt un scop în sine.

Read more

De ce nu suntem fericiți?

Pentru că avem o definiție falsă a fericirii: fericirea înseamnă pentru multi ceea ce li se întamplă altora.
Sau trebuie sa ne cumpărăm vreo 12 carti de-alea cu programarea lingvistica , sa învatam sa fim fericiti. Si sa participam la cateva seminarii. Citim, participam si uitam în 3 saptamani tot ce-am învătat. Mda 😀

Da, mi-au trecut suferintele si m-a plesnit un strop de filosofie în timp ce aranjam în pagină file dintr-o agendă. Erau pe-acolo , la subsol, niste chestii sperioase din Coran, unde zicea ca Allah o sa ne pedepseasca pe toti astia, care-am facut echilibristica pe mai multe bârne. Ma rog, nu se exprima chiar asa dar mi-a fugit mie mintea,simtindu-ma vinovata si fericita în aceeasi masura

Stiți de ce suntem nefericiți? Pentru ca asteptăm mereu ceva de la cineva. De la partener sa se poarte frumos cu noi pentru că-l iubim, de la prieten sa ne raspunda la telefon si sa se tina de cuvant. Asteptăm sa fie cald pentru că-i vară, dar nu foarte cald pentru că nu e voie să mergem în chiloti la servici.
Să fim sănătosi pentru că altii sunt. Sa ne respecte angajatii pentru că-i plătim. Sa fie alti oameni corecti cu noi pentru ca credem ca noi suntem mereu corecti cu alti oameni. Suntem „credinciosi” dar aplicăm credinta asta de-andoaselea . Postim , mergem eventual la biserica, îi binecuvantam pe prieteni si îi blestemăm p-ăia care nu ne plac.Si chestii de-astea „mărunte” 😀

La o prima vizualizare,cine-mi citeste blogul pe felii ar putea crede ca am un dezechilibru afectiv si că scriu numai cand m-apucă accesele de manie- veselie, adică zilnic.Nu dragilor.Ma smiorcăi si io noaptea-n perna cand nu ma vede nimeni si cand am motive.Motivele însemnand

Ma gandesc la tata care exista dar nu-l mai am , mă gandesc ca n-am acumulat destule adica nimic din ce-as fi dorit cu ardoare,mă gandesc ca am prieteni pe care nu i-as avea daca situatia in facto nu m-ar privilegia cât de cât, mă gandesc că fata aia talentată ce cânta la pian – Mihaela Ursuleasa a murit la 33 de ani pentru ca i-a pușcat un anevrism în creier din senin iar eu mi-am petrecut 2 saptamani din viață suflându-mi nasul, n-am nici un talent si n-am patit nimic, Slava Domnului. C-asa-i viata
Iubesc si sunt iubită. Dar pentru cât timp?Cat de necondiționat?

Nu , nu poti să fii fericit liniar. Dar nici nu poti trăi gândindu-te că altceva decât ce ai acum, te-ar împlini
In ziua în care n-o sa mai astepti nimic de la nimeni, vei fi pe deplin fericit. Uită de RECIPROCITATE. Imposibil, nu?
Ai doua variante: ori te-apuci de budism si meditezi pana -ajungi în al noualea cer, ori o să cauti fericirea pana la moarte.

Si altfel….ce mai faceti voi? 😀