Da “aia” de ce e supărată pe tine?

Da “aia” de ce e supărată pe tine?

pictura SucevitaIran. La Iran și la Johannesburg am renunțat, acolo mai voiam să mergem la drum lung. Spania, Franța Germania dus-întors erau ca naveta. Trebuie să se fi întâmplat ceva teribil ca să renunț de bună voie la călătoriile astea, alături de omul la care țineam cu adevărat și-n mâinile căruia-mi pusesem viața dar nu și economiile… Ceva teribil și cumulat într-adevăr s-a întâmplat dar asta nu e de povestit. Cum nici dreptatea mea nu poate fi totală sau reală decât din unghiul meu.

În primul trimestru mă mai vedea întâmplător sau nu. Vorbeam.

Așa-i că ți-e greu? Mi-e foarte greu, sunt foarte speriată.
Așa-i că nu te descurci cu banii?
Așa-i, abia îmi plătesc chiria, facturile și... tăceam că-mi curgeau lacrimile mult mult și nu le puteam opri, pățeam ca-n serialul ăla din Anatomie când Cristina plânge juma de zi și urlă s-o sedeze careva.
Lasă că te ajută Dzeu, tu ai ales. (subliminal -mai e timp să alegi că-ți va fi și mai rău!)
Și plecam cu greața aferentă, cu frica și mai mare și tremuram toată când ajungeam acasă.
Și mă rugam cu toată inima, Doamne te rog, ajută-mă că uite-s pregătită să dau și să las orice pentru copilul ăsta dacă așa s-a întâmplat.
Și m-au ajutat prietenii să-mi găsesc un loc de muncă.

În trimestrul doi ne mai vedeam: așa-i că ți-e greu?
Da, sunt zile în care chiar nu-mi ajung banii de mâncare, nu mă lași să vând mașina aia? E a mea…
Era a ta. Lasă. Bunica ta cum a trăit? Greu. Să vezi și tu cum e…

Și eu tot iubeam Omul nu Bărbatul. Și-mi era milă. Și lui îi era silă. Și bucurie de greul meu.
Da de tine nu ți-e milă? M-a întrebat cel mai bun prieten care-mi aducea bani (niciodată împrumut, deși eu îi împrumutam sume mari când eram „bogata”). Prietenii mei mi-au plătit chirii câteva luni și mi-au dat bani. Mi-au cărat sticle cu apă și mâncare. Dar asta era rar căci rar veneau la Cluj. În general veneau eu ca o cămilă sau făceam 2-3 drumuri la Profi amețind pe drum.
Aveam nevoie de analize dar uneori nu-mi mai ajungeau banii de drum. Îmi era jenă să mai cer, aștept până la refinanțarea creditului de nevoi personale pe care-l făcusem noi și mi-a rămas mie, așa făceam.
Aveam nevoie de medic. De susținere. De o supă caldă sau un cozonac adus o dată, de către un unchi din oraș. De o vorbă bună.
„Și-a făcut-o cu mâna ei, treaba ei…”

Read more