“Up” sau bătrânelul din stație

“Up” sau bătrânelul din stație

doi-batraniNuma râie p-aici. Numa râie p-aici.

S-a lăsat seara și în stația de bus așteaptă laolaltă vreo 12 oameni, pe jumătate-i știu din vedere, îi mai analizez când circulăm, probabil și ei fac la fel, cei care nu se uită în smartfoane.
Individul din spatele meu e atât de aproape că-i simt răsuflarea în deschizătura mică dintre gulerul gros al jachetei și căciula care-mi acoperă și-un sfert din ochi. E frig. Bolboroseala continuă în ceafa mea:
Numa râie p-aici, numa râie p-aici. Și pleosc un ghiont peste fund, de-mi scârțâie fâșu. Obiect contondent. Sar ca batracianul.

Simt că se înfoaie porii pe mine, ca pufu de pe cloșcă. Tu ți lindanul per kilogram corp, mă gândesc, perversu Am mai pățit io cu unu ca tine, săptămâna trecută, scutura toiagu în fața garajelor ziua-n amiaza mare…

Mă uit cu coada ochiului și văd un bădiuc solid de vreo 96 de ani, înfășat bine într-un fel de palton-halat cu dungi fosforescente și cu capul protejat de-o căciulă din lână de oaie. Își ținea pleoapele strâns lipite, de parcă-i turnase cineva aracet pe ele și-n mâinile butucănoase, un ciomag cu măciulie argintată se scutura-n ritm de Parkinson.

Mă pălește-o milă și-o empatie, de simt așa, cum apasă pe vezică. Uite măi cum gândesc de rău necunoscuții, sechelele, bată-le vina, o fi Moș Crăciun și-mi fac amu păcate în ajun de praznic mare.

N-apuc să-mi termin monologul, bătrânelul se mobilizează și cu pași mici de pinguin în lanțuri, ca un Charlie Chaplin tras cu cheița, vine-n dungă înspre mine.

Ăsta mă simte după miros. Am prăjit pește...
Bag mâna, bag mâna, așa.

Read more