Ziua care avea să-mi schimbe toata viata – circumstantele în care am fost condamnata pentru ultraj judiciar

26 ianuarie 2016

 

 

În octombrie 2014 a murit tatăl meu.

Eram în Valencia cu Hani și cu maică-mea și a fost cam amețitor totul. Deja, eu și Hani nu mai aveam răbdare unul cu altul  Lucram oriunde am fi fost, adica rezolvam problemele firmei si inerent, pe alea personale. S-au strans tot mai multe frustrari. Cred ca e prima dată când mama ne-a auzit certându-ne, închiriasem un apartament mare, undeva aproape de coasta maritima, de plaja.

E straniu că nu-ți dai seama într-o relație când începi să te rupi de celălalt. Dar simți că începi să suferi si nu prea înțelegi de ce. Că doar certuri si discutii au toate cuplurile, asa te minți.

Într-o dimineata, foarte dimineata, a sunat telefonul. Hani gătea, îi plăcea mult si oricum, se trezea cu noaptea-n cap. Mama a venit la mine cu o figură împietrită, tremurând. M-a luat în brațe.

– A murit taică-tu… azi dimineata l-au gasit pe jos în…

N-am mai înregistrat nimic. După 2 zile eram în avion, apoi îmi înmormântam tatal, aici la Gherla. Îmi amintesc că-s sicriu părea mai tânăr, mai sănătos, părea el, tata, tot rece, de data asta rece cu adevarat dar un om care s-a luptat mult până patima alcoolului l-a doborât definitiv. Tata nu a fost un om rău, poate doar cinic și nu m-a bătut decat odata, cand am venit acasa tarziu de tot și i-am speriat de moarte.

Dupa 3 luni, in 2015 mi-am pierdut bunica. Acolo, unde s-a dus ea, a plecat cea mai blândă, cea mai tandră parte din mine. Sufletul ei a trecut prin mine si a luat ceva cu el, ceva ce-i apartinea. Dar mi-a și lăsat un strop din puterea, credința si înțelepciunea ei. Moartea bunicii m-a dărâmat si am căzut în depresie.

Read more

Cum e cand te afli in fața judecătorilor in penal. Inculpata

imagine in oglinda femeieDupa ce am citit – in timp ce eram gravida, rechizitoriul (am fost audiata 4 ore pentru ultraj judiciar, nu exista lovituri sau alte asemenea) am realizat ca sunt o fiinta in care Teama de fond e sentimentul perpetuu si dominant. Si de atunci, i-am spus aparatorului ca eu nu mai pot citi acele hartii. Dar sa trec la subiect.

Era apelul pe penal – am doua procese, unul pentru calomnie scrisa, ceva gen – deschise de aceeasi persoana, cam in acelasi timp. Stiu c-am plecat din Gherla cu vreo trei ore mai repede, ca sa fiu sigura ca voi fi acolo la timp. Vai Doamne, aveam dreptul sa zic ceva. Acu, nu m-a intrebat nimeni daca eu, dupa o experienta teribila mai pot vorbi in fata unui public. Depasiti trei persoane? Sunteti public.

…………..
Ultimul meu articol mi-a ramas in minte pentru felul in care e descries culoarul lung.

 
Stiam sala. Un numar. Scarile pe care le urcasem de zeci de ori. Oameni in robe negre, cu genti sau dosare sub brat, alergau inspre vise pe care le stergeau complet, visele altora. Tocurile doamnelor grabite, cu masti care promiteau abilitati demne de locatia in care ma aflam, țăcăneau iute inspre destine pe care poate, le vor fi schimbat pe veci.

Cand am cotit dupa sageata pe care scria sectia penala – sau ceva de genul- miscarile grabite intrau in time lapse. Imi era frig. Senzatia de frig mi-o amintesc de fiecare data cand intru in tribunal si aveam sa mi-o reamintesc de-a lungul probatiunii. Deci si de acum inainte. Apareau cativa gardieni, iesiti momentan din lehamitea care e imposibil – banuiesc- sa nu te cuprinda stand acolo, macar din cand in cand- gardieni care insoteau detinuti la procese. Subtil, oamenii, se lipeau aproape instinctiv de perete exact in momentul in care se intersectau cu detinutii si cu gardienii. Numai robele negre treceau fara nicio privire, ca membri botezati ai vreunei loji masonice.

Read more