26 ianuarie 2016
În octombrie 2014 a murit tatăl meu.
Eram în Valencia cu Hani și cu maică-mea și a fost cam amețitor totul. Deja, eu și Hani nu mai aveam răbdare unul cu altul Lucram oriunde am fi fost, adica rezolvam problemele firmei si inerent, pe alea personale. S-au strans tot mai multe frustrari. Cred ca e prima dată când mama ne-a auzit certându-ne, închiriasem un apartament mare, undeva aproape de coasta maritima, de plaja.
E straniu că nu-ți dai seama într-o relație când începi să te rupi de celălalt. Dar simți că începi să suferi si nu prea înțelegi de ce. Că doar certuri si discutii au toate cuplurile, asa te minți.
Într-o dimineata, foarte dimineata, a sunat telefonul. Hani gătea, îi plăcea mult si oricum, se trezea cu noaptea-n cap. Mama a venit la mine cu o figură împietrită, tremurând. M-a luat în brațe.
– A murit taică-tu… azi dimineata l-au gasit pe jos în…
N-am mai înregistrat nimic. După 2 zile eram în avion, apoi îmi înmormântam tatal, aici la Gherla. Îmi amintesc că-s sicriu părea mai tânăr, mai sănătos, părea el, tata, tot rece, de data asta rece cu adevarat dar un om care s-a luptat mult până patima alcoolului l-a doborât definitiv. Tata nu a fost un om rău, poate doar cinic și nu m-a bătut decat odata, cand am venit acasa tarziu de tot și i-am speriat de moarte.
Dupa 3 luni, in 2015 mi-am pierdut bunica. Acolo, unde s-a dus ea, a plecat cea mai blândă, cea mai tandră parte din mine. Sufletul ei a trecut prin mine si a luat ceva cu el, ceva ce-i apartinea. Dar mi-a și lăsat un strop din puterea, credința si înțelepciunea ei. Moartea bunicii m-a dărâmat si am căzut în depresie.
